Cercuri ale puterii în spatele secretului OZN

de dr. Steven M. Greer
 

[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numărul 9 (octombrie 2006 – ianuarie 2007)]

După ce în copilărie şi la maturitate am intrat în contact cu civilizaţii extraterestre, am pus bazele CSETI (Center for the Study of Extraterrestrial Intelligence – Centrul pentru Studiul Inteligenţei Extraterestre) pentru a formaliza protocoalele de contact şi a le preda şi altor oameni, lucru pe care îl realizam prin intermediul weekend-urilor de instruire din cadrul CSETI.
 
Am realizat destul de devreme că există forţe umane ce nu pot fi ignorate, a căror scop este acela de a descuraja sau bloca interacţiunile paşnice cu extratereştrii. Abordarea mea consta în: (1) a învăţa oamenii cum să contacteze civilizaţiile extraterestre într-un mod paşnic, şi (2) a face cunoscut guvernelor, armatei şi publicului larg adevărul cu privire la acest subiect.
 
Îmi place să îmi privesc cartea pe care am scris-o  (Hidden Truth – Forbidden Knowledge) drept destăinuirea mea personală, din moment ce conţine elemente din călătoria mea spirituală, din interacţiunea mea cu civilizaţiile extraterestre şi cu aşa-zisul „guvern secret”. Acest capitol aruncă o privire asupra acestei entităţi şi asupra modului în care membrii ei operează.
 
În 1993,  înainte de a realiza o scurtă expunere directorului CIA, persoana mea de contact pentru întâlniri la nivel înalt a sugerat să dăm numele de Project Starlight (Proiectul Lumina Stelelor) operaţiunii noastre. Aşa se chema deci în zilele de început. Filozofia din spatele lui era să strângem cele mai bune dovezi care erau disponibile, dovezi care să fi fost riguros testate şi demonstrate şi să indentificam martori aparţinând armatei, servicilor de informaţii şi diferitelor corporaţii. Apoi, având în mână un caz de fier, am fi pus la curent servicile de informaţii, armata, Congresul, liderii Naţiunilor Unite şi liderii din întreaga lume, înainte de a realiza o dezvăluire publică.

Ştiam că este crucial ca cel puţin să dăm o şansă sistemului. Este foarte important să înţelegem că intenţia noastră nu a fost pur şi simplu de a intra ca un taur într-un magazin de porţelanuri şi de a face cunoscute toate acele informaţii extrem de sensibile, fără să înştiinţăm înainte liderii constituţionali ai lumii şi a-i invita şi pe ei să participe. În acea perioadă mulţi oameni credeau că sunt stupid şi naiv, căci „aceşti oameni” nu se vor implica în ceva atât de controversat.
 
Dar nu aceasta este problema! Problema este, din perspectiva noastră, că aveam responsabilitatea morală de a le oferi cel puţin o oportunitate de a face ceea ce trebuie, ceea ce este bine – şi dacă nu făceau acest lucru atunci era o problemă ce ţinea de conştiinţa lor şi nu de a noastră.
 
Simţeam cu putere că avem obligaţia de a oferi acestor lideri evaluarea prezentă a situaţiei şi să le spunem: „Trebuie să adoptaţi un rol de  conducător dacă vreţi ca acest lucru să fie realizat de către voi şi nu de către un grup exterior (era vorba despre Disclosure Project – Proiectul Dezvăluirea şi CSETI). Aveţi acum o oportunitate ideală ce s-a ivit după sfârşitul războiului rece, de a întrerupe seria de dezinformări şi de a lua un nou start”.
 
După ce m-am întâlnit cu directorul CIA, o persoană de contact mi-a aranjat o întâlnire cu anchetatorul şef al senatorului Byrd şi consilierul comitetului senatorial ce se ocupa cu repartizarea de fonduri. Senatorul Byrd era preşedintele acestui comitet şi era un om ce avea o poziţie foarte puternică. Acest om se numea Dick D’Amato – a nu fi confundat cu senatorul D’Amato din New Jersey. Dick D’Amato  avea o autorizare ce îi permitea să aibă acces la informaţii clasificate ca STRICT SECRETE şi avea  autorizaţie de somaţie [capacitatea unei agenţii de a impune ca o agenţie sau un angajat al unei agenţii să apară în faţa unui tribunal sau să trimită dovezi care pot fi folosite pentru a determina soluţionarea unui caz sau a unei  probleme. n.t.] din partea comitetului senatorial.
 

Ne-am întâlnit într-o cameră de protocol a comitetului senatorial pe probleme de fonduri – o cameră imensă, bogat împodobită, cu o imensă masă ce avea plăcuţe de alamă cu numele fiecărui membru al comitetului. Mi-a spus: „Am fost rugat de către senatorul Byrd şi de către alţii să arunc o privire asupra acestor lucruri şi am ajuns suficient de aproape pentru a şti că aceste proiecte există cu adevărat. Dar îţi spun că deşi am o autorizare ce îmi permite accesul la informaţii STRICT SECRETE şi deşi am autorizare de somaţie din partea comitetului senatorial nu pot avea acces la aceste proiecte.” Nu voi uita niciodată ce mi-a spus când s-a uitat la mine: „Ai de-a face cu echipele tuturor proiectelor întunecate ce se luptă între ele, aşa că ai grijă. Mult noroc!” Şi asta a fost tot.
 
Dick D’Amato şi oameni ca el ştiu că aceste lucruri sunt reale dar nu pot avea acces la ele şi nici nu pot controla cheltuielile statului. Accesul la aceste proiecte nu are nimic de-a face cu rangul sau poziţia ci doar cu faptul de a fi sau nu fi dispus să păstrezi mai departe secretul. Acesta este singurul lucru care contează: dacă eşti sau nu dispus să intri în joc şi să respecţi regulile lui.
 
În interiorul guvernului din umbră
 
Acea organizaţie care nu ar trebui să controleze lucrurile,  dar care totuşi le controlează este formată dintr-un grup transnaţional ilegal de tâlhari, a cărui membrii nu sunt doar cruzi şi criminali, ci acţionează fără a avea absolut nici o autoritate legală. Când ai de-a face cu ceva atât de important, implicând tehnologii atât de puternice precum cele descrise, începi să realizezi riscul ce şi-l asumă întreaga omenire prin faptul că permite ca întreaga această mascaradă  să se desfăşoare, deceniu după deceniu, fără a fi deloc verificată.
 
În 1994, un prieten de-a lui Bill Clinton a venit la mine acasă, după ce avusesem întâlnirea cu directorul CIA. Era un tip foarte cordial. A spus: „Ştii, toată lumea este de acord cu recomandările tale, dar toată lumea este de acord cu faptul că dacă preşedintele face ceea ce i-ai sugerat lui şi directorului CIA – adică să-şi exercite puterea executivă pentru a pătrunde în interiorul acestei operaţiuni şi să o dezvăluie – atunci va sfârşi precum Jack Kenedy.”
 
Am crezut că glumeşte şi, să fiu sincer, am râs zgomotos.  M-am gândit: „Ei, nici chiar aşa”. Însă acesta era foarte serios. Şi mi-a dat foarte clar de înţeles acest lucru. Aşa că am trecut printr-o mulţime de crize interioare pe măsură ce am realizat că guvernul Statelor Unite – împreună cu guvernele celorlalte state – sunt de fapt ostatici ale unui grup ilegal de „tâlhari”, care posedă o tehnologie ce poate da tumbe în jurul unui avion de luptă invizibil B2 Stealth şi pot, la voinţă, pune capăt unui preşedinte sau oricărei alte persoane care le stă în cale. Acest lucru mi-a fost dat foarte clar de înţeles de către oamenii ce făceau parte din cercurile interioare ale celor mai mari coridoare ale puterii de pe Pământ.
 
Evident, acest lucru a apăsat foarte greu asupra mea. Aş putea spune că perioada 1992-1998, aceşti şase ani, au fost extrem de traumatizanţi pentru mine. Mi-am ţinut capul sus şi, public, am mers înainte, dar la nivel personal, în profunzime, eram devastat. Niciodată nu mi-am pierdut încrederea în ceea ce ar trebui să facem, dar îmi era foarte clar că era vorba despre o muncă enormă, că era deja târziu şi că miza aflată în joc era imensă.
 
Trebuie să înţelegeţi natura compartimentată a acestor interese ce se împletesc reciproc şi ţin totul secret. Este vorba despre interese ce ţin în mare parte de sectorul corporatist, instituţional, financiar şi tehnologic. Guvernul „nostru”, al „poporului”, este cea mai puţin importantă componentă a acestora, şi aici sunt incluse şi CIA, NASA, NRO, servicile de informaţii ale armatei, – toate acestea sunt doar nişte paravane pentru o operaţiune ce se desfăşoară dincolo de ele. Acţiunea reală este acea a unui grup hibrid ce este cvasi-guvernamental dar în cea mai mare parte privat, cu totul  transnaţional – şi complet ilegal.
Unii dintre şefii acestui grup m-au invitat să mă întâlnesc cu ei după ce m-am întâlnit cu directorul CIA. Înainte de întâlnirea cu directorul CIA, persoana mea de contact cu Woolsey, a fost îngrozită de ideea că întreaga lume va afla despre acea întâlnire.
 
Făcea totul prin FedEx (un sistem de curierat rapid) şi vroia să vorbesc cu el la telefon doar din cabine telefonice, vorbind totul într-un anumit cod! I-am spus: „Nu trebuie să ne batem capul făcând astfel, deoarece grupul împotriva căruia luptăm posedă o tehnologie care poate înfrânge orice sistem putem noi concepe.”
 
 

Ei bine, el a fost unul dintre candidaţii pe postul de ministru al marinei militare în timpul preşedenţiei Clinton. Însă făcuse parte din lumea convenţională a armatei şi a servicilor de informaţii. Eu ştiam împotriva cui luptam dar el nu ştia. Astfel că el a zis: “Oh, nu, trebuie să procedăm astfel. Tu eşti doar un medic! Eu am făcut parte din toate aceste cercuri şi trebuie să fim prudenţi.” Aşa că l-am luat în râs. Am încercat să îi explic că nu există nici un mijloc de a înfrânge capacităţile de supraveghere a acestui grup ascuns, deoarece aceştia posedă o tehnologie non-locală, „scalară” ce le permite să depăşească generaţii întregi de dispozitive electronice. Chiar şi cele mai avansate tehnologii ale NSA şi NRO sunt nimic în comparaţie cu ce au ei, deoarece ei posedă de fapt interfeţe electronice cu conştiinţă cu ajutorul cărora pot supraveghea orice în timp real, mereu. Ei bine, el nu ştia toate acestea. Eu ştiam acest lucru şi prin intermediul vederii la distanţă am descoperit că şi ei mă supravegheau prin aceaşi metodă.
 
Astfel că am continuat acest joc. Dar înainte de întâlnirea din 13 decembrie 1993, cineva care fusese implicat în aceste proiecte în cadrul armatei, în Arizona, a venit la mine şi mi-a zis: „Am înţeles că ai de gând să te întâlneşti cu Jim Woolsey, directorul CIA, ca să discutaţi despre cutare şi cutare lucru, în data de… .” Am spus: „Nu voi confirma sau nega acest lucru, însă nu este interesant faptul că tu faci comentarii asupra acestor lucruri?” Am povestit acest lucru persoanei mele de contact şi aceasta a intrat în panică! „Cum se poate să fi descoperit acest lucru?” I-am spus: „M.J., tu nu ai ascultat ce am zis.” Problema este că majoritatea oamenilor sunt prea aroganţi pentru a putea cunoaşte ceea ce nu cunosc. Trebuie să menţionez de asemenea faptul că în timpul vizitei mele la New York, în iarna lui 1994, în timp ce stateam la Hilton, pe Sixth Avenue, am primit un telefon de la un „reporter”. Acesta a spus: „Sunt un reporter independent ce scriu pentru ziarul Wall Street Journal. Am înţeles că aveţi o întâlnire cu amiralul Woolsey cu privire la fenomenul OZN şi inteligenţa extraterestră. Ce îmi puteţi spune despre acest lucru?

Nu l-am minţit; i-am pus doar o întrebare retorică: „Chiar crezi că un director CIA s-ar întâlni cu un medic din Carolina de Nord pentru a discuta subiecte precum OZN-urile şi inteligenţa extraterestră?” Mi-a răspuns: „Ei bine nu, cred că nu”. I-am răspuns: „Vezi? Ţi-ai dat seama.” Am închis telefonul şi asta a fost tot. Dar această experienţă m-a făcut să înţeleg că comunitatea mass-media este de asemenea întrepătrunsă de indivizi din serviciile de informaţii ce monitorizează activităţile noastre.
 
Aproximativ în acea perioadă o persoană ce lucra cu contract pentru un grup fantomă ce avea o celulă în interiorul CIA mi-a telefonat. Mi-a spus: „Uite, noi chiar vrem să te vedem că faci aceste lucruri. Grăbeşte-te”. L-am întrebat: „Ce vrei să spui cu, «grăbeşte-te»?” Mi-a spus: „Vroiam să apară cineva să facă acest lucru pentru noi; cel puţin o treime dintre oamenii din acest grup ascuns doresc să vadă aceste lucruri dezvăluite, dar noi nu putem face aşa ceva….”. I-am spus:  „Cine naiba credeţi că sunt? Sunt doar un medic din Carolina de Nord. De abia îmi permit o oala de noapte în care să urinez!”. Atunci a spus: „Nu, nu înţelegi. Noi putem acţiona doar din spatele scenei.”.
 
În cele din urma ne-am întâlnit în Grove Park Inn, în Asheville. Nu am să uit niciodată ce mi-a spus în timpul acelei conversaţii: „ştii, dacă vrei să ne trimiţi nouă sau preşedintelui un mesaj, tot ceea ce trebuie să faci este să ridici receptorul. Nu trebuie să formezi nici un număr – doar vorbeşte. Sau dacă preferi, doar şezi în biroul tău şi vorbeşte la cei patru pereţi. Deoarece totul este supravegheat în timp real.” I-am spus: „Da, ştiu.” Atunci m-a întrebat: „De unde ştii aşa ceva?”.
Am început să îi povestesc cum au făcut greşeli şi au lăsat sistemul de ascultare deschis de câteva ori. Mi s-a întâmplat şi mie şi soţiei mele, Emily. Odată când eram acasă şi am ridicat receptorul să dau un telefon am auzit o cameră de control pe fir. În locul tonului puteam auzi oameni vorbind. Astfel că am întrebat: „Cine este acolo?”. Atunci o femeie cu un accent străin dar care vorbea corect engleză a spus: „Oh Dumnezeule, este domnul Greer”, la care i-am raspuns: „Doctor Greer, pentru tine, târfo!” şi am închis.
 
În acele zile eram revoltat de aceste lucruri. Acum, nici măcar nu îmi mai pasă. Aşa că i-am spus acestui om. „Da, sunt sigur că este adevărat”. El a spus: „Ştii, aceste lucruri trebuie să se petreacă!”. Atunci i-am spus „Dar de ce nu faci tu toate aceastea?” la care mi-a raspuns: „Oh, nu, este mult prea periculos!”. Mi-a spus exact acelaşi lucru pe care mi l-a spus şi Laurence Rockfeller în luna septembrie, pe când stătea pe puntea navei sale, sub cerul liber.

Interese concurenţiale în complot

 
Până acum puteţi observa o temă care se repetă mereu: există oameni cu foarte multe relaţii care sunt în interiorul acestor grupuri şi care vor să aibă loc o dezvăluire, dar sunt terifiaţi de acest grup violent. După această întâlnire am primit o invitaţie din partea unui grup de persoane din interior, de a merge la Phoenix în vara anului 1994. Întâlnirea avea loc la reşedinţa Wrigley, vechea şi fabuloasa reşedinţă pe care familia Wrigley, (proprietara firmei ce produce celebra gumă de mestecat Wrigley) a construit-o. Aceasta fusese preluată de către o celulă din interiorul acestui grup secret. Erau prezente un anumit număr de persoane sumbre, aparţinând unor corporaţii. Întâlnirea se desfăşura noaptea, la o oră foarte târzie.
 

Un proeminent industriaş ce avusese relaţii cu această celulă era ţinut sub influenţa drogurilor şi sub o anumită formă de control al minţii, în timp ce această grupare îl storcea de bani. Apoi, au utilizat banii lui pentru a susţine această operaţiune particulară. Metodele şi motivele acestui grup sunt necunoscute. Le spun oamenilor: „Mai mult de 10-15% din ce am văzut sau aflat, voi nu vreţi să auziţi. Este atât de tulburător încât majoritatea oamenilor s-ar sinucide. Şi, apropo, mulţi au făcut-o.” Ne-am adunat toţi în jurul unei mese de conferinţe din reşedinţa Wrigley. Am discutat despre dezvăluirea informaţiilor legate de fenomenul OZN şi despre realizarea unui contact cu extratereştrii.
 
În timpul unei pauze, un om m-a tras deoparte într-un balcon şi mi-a spus: „Ştii, noi am aflat că ai avut acea întâlnire cu directorul CIA şi că furnizezi informaţii preşedintelui, dar trebuie să ştii că aceşti oameni nu ştiu nimic şi niciodată nu vor ştii nimic. Trebuie să înţelegi că ar trebui să vorbeşti cu oameni ca noi.
 
Oamenii care au de a face cu aşa ceva sunt oameni care au o mulţime de contracte cu guvernul. Şi ar trebui să vorbeşti cu anumiţi think-tanks [termen ce desemnează un grup de indivizi dedicaţi cercetărilor sinergistice de înalt nivel asupra unor subiecte diverse, de obicei în laboratoare militare, corporaţii şi alte instituţii. De obicei termenul se referă în mod precis la organizaţii ce susţin  teoreticieni şi intelectuali ce se străduiesc să realizeze analize sau recomandări politice. n.t.], cu anumite ordine religioase şi cu anumite ordine de preoţi iezuiţi ce deţin controlul asupra transferului de tehnologie. Şi ar mai trebui să vorbeşti cu…” Şi mi-a dat o întreagă listă.
 
Ei bine, am crezut că omul a luat-o razna cu certitudine. Dar s-a dovedit că fiecare cuvânt pe care l-a spus a fost adevărat: totul s-a confirmat în lunile care au urmat.
 
Lucrurile devin şi mai ciudate. Acest grup sau celula din guvernul din umbră încerca să împiedice ceea ce noi făceam. Amintiţi-vă deci, acestea se petreceau în 1994. Un fost şef al servicilor de informaţii al armatei –membru al acelui grup – mi-a oferit un loc în conducere în 1992. Deci lucrurile progresau, iar eu nu mă abăteam deloc de la cursul meu deoarece aşa sunt eu. Aşa că acest om a spus: „Noi putem cu adevărat să te ajutăm.” Am întrebat: „Ce vrei să spui?” Mi-a răspuns: „Ei bine, dacă vrei să fi susţinut în acţiunea ta, doar lasă-ne să te ajutăm.” I-am zis: „Cum intenţionaţi să ne ajutaţi?” Mi-a răspuns; „Ei bine, eşti medic, nu? Aşa că ai un credit bun. Am controlat asta.” I-am spus: „O da, cel mai bun.” Mi-a răspuns: „Ei bine, ştim că ai carduri platinum şi gold. Doar maximizează-le pe toate, în fiecare lună: 50000$,  100000$, oricât vrei. Ia cât de mulţi bani vrei tu. Şi dă-ne numerele. Din moment ce noi deţinem toate super-computerele care protejează şi monitorizează sistemele bancare ale lumii, vom reduce pur şi simplu balanţa contului la zero, ca şi cum ar fi plătită în fiecare lună.”
 
Aceasta este o poveste adevărată. Vă spun că fiecare cuvânt este adevărat. I-am spus: „Bine, dar apoi, dacă aş face aşa ceva, m-ai avea la mână, nu-i aşa? A avut doar o sclipire în ochi. Eram mult prea prevăzător pentru a înghiţi momeala, fie ea chiar şi aşa de tentantă.
 
Toată activitatea noastră a constituit un enorm efort financiar şi o enormă luptă pentru aceia dintre noi care am încercat să facem toate acestea fără a avea virtual nici un fel de fonduri. Dar sub nici o formă nu aveam de gând să accept ce mi-a propus. Apoi a spus: „Am înţeles că vei merge curând în Europa pentru a te întâlni cu anumiţi oameni ce au legături cu familia regală britanică” – lucru care era adevărat. Ştia tot ceea ce fac! I-am spus: „Este adevărat”. Mi-a spus: „Întâmplător voi fi şi eu acolo pentru a mă întâlni cu cei din familia Rothschild şi cu oamenii care controlează corporaţia Volvo şi alte mari concerne industriale, deoarece toţi aceştia lucrează cu noi”. I-am răspuns: „O, sunt sigur că este adevărat ceea ce spui.” Mi-a sugerat: „Haide să ne întâlnim cât vom fi amândoi în Londra.”  I-am spus: „Bine, sunt de acord”. A început să îmi spună: „Unul dintre prietenii mei, care este foarte interesat de ceea ce faci tu, este unul dintre liderii Consiliului de Relaţii Externe, ambasadorul Maxwell Rabb. Ai vrea să vii la o întâlnire cu el?” I-am spus: „Da, bineînţeles, dacă vrea să ne ajute”. Apoi  mi-a spus: „Şi de asemenea familia Peterson – domnul Peterson era şeful Consiliului de Relaţii Externe, iar soţia sa era la conducerea Comisiei Trilaterale – lucrează cu mine şi poate ne putem întâlni şi cu ei”. I-am zis:  „Când vom organiza următorul eveniment, îi voi invita şi pe ei”. Mi-a spus: „Trebuie să ştii că toţi aceşti oameni citesc ceea ce tu scri şi sunt foarte interesaţi de toate acestea.” I-am spus că ştiu acest lucru. Din punctul meu de vedere toţi oamenii sunt educabili. Şi fiecare are de jucat un rol în toată această dramă cosmică. Dar acest om de legătură tenebros a fost esenţial pentru mine, el invitându-mă din nou în cercul interior de conducere al cabalei. În timp ce nu aveam nici o intenţie de a mă lăsa controlat de către aceştia, nu aveam nimic împotriva faptului de a împărtăşi perspective şi informaţii cu ei. Mi-a spus de asemenea că sunt mulţi oameni de frunte din media cu care a lucrat şi că acest grup a lucrat cu Bono, U2, Moody Blues, Pink Floyd şi diverse alte grupuri. Şi mi-a mai spus că aceştia primesc ceea ce eu scriu. I-am spus: „Apreciez acest lucru.” Mi-a spus: „Le place ceea ce spui şi ceea ce faci…”
 
Mai târziu în acea iarnă am mers în Europa şi m-am întâlnit cu nişte prieteni foarte buni ai prinţului Charles şi ai prinţului Philip. Unul dintre cei mai buni prieteni ai prinţului Charles ne susţine foarte mult în munca pe care o facem. El a dorit să primească câteva dintre materialele pe care le-am pregătit pentru directorul CIA şi pentru preşedinte, pentru a le putea împărtăşi cu prinţul Charles şi cu alţii.
 
Nu uitaţi faptul că făceam toate acestea între turele mele de la spitalul de urgenţă. Uneori mergeam în Europa pentru 2-3 zile o dată şi veneam înapoi şi trebuia să intru într-o tură de 24 de ore la departamentul de urgenţe! M-am întâlnit până la urmă la Londra cu această sumbră persoană de contact.  Încă încerca să mă recruteze pentru operaţiunile sale. Aşa că am ascultat şi am învăţat – dar niciodată nu am capitulat. Acest grup este cea mai mare organizaţie criminală de tip mafiot de pe întreaga planetă. 
 
Despre autor:
 
Steven M. Greer, este doctor în medicină şi director  fondator al The Disclosure Project. El a condus o cercetare mondială în vederea descoperirii unor surse alternative de energie, în special a acelor dispozitive ce funcţionează pe baza energiei punctului zero, în scopul de a identifica şi dezvolta sisteme care să elimine nevoia de combustibili fosili. Pe data de 9 mai 2001, dr. Greer a prezidat Conferinţa de Presă a Disclosure Project, ce a avut loc la National Press Club în Washington. Mai mult de 20 de martori din domeniul militar, guvernamental, al servicilor de informaţii şi cel corporatist au prezentat mărturii convingătoare cu privire la existenţa unor forme de viaţă extraterestre ce ne-au vizitat planeta şi la tehnologiile energetice şi de propulsie ale acestora.
 
Mai mult de un miliard de oameni au auzit de această conferinţă de presă prin intermediul Internetului şi a transmisilor mass-media de la BBC, CNN, CNN Worldwide, Voice of America, Pravda şi prin intermediul mijloacele media din America Latină şi din China. Peste 250000 de oameni au urmărit transmisia acestui eveniment pe Internet – fiind cea mai urmărită transmisie online din istoria National Press Club.

Recent dr. Greer şi-a publicat memoriile  – Hidden Truth – Forbidden Knowledge – lucrare în care descrie istoria călătoriei sale spirituale, relaţia sa cu fiinţele extraterestre şi  întâlnirile sale cu acele forţe care încearcă să ţină secrete existenţa formelor de viaţă extraterestre şi a surselor alternative de energie.

Articolul de faţă este un extras din capitolul 16 (Cercuri ale puterii) al acestei cărţi.

yogaesoteric

mai 2007

Also available in: Français