CERUL VRĂBIUŢEI sau CUM SĂ IEŞIM DIN APATIE

Nu ştiu dacă cineva va citi aceste rânduri şi nu ştiu dacă cei ce le vor citi îmi vor da dreptate. Oricare va fi situaţia, eu aş vrea totuşi să vă împărtăşesc câteva idei apropos de cel mai fierbinte subiect al acestor zile: alegerile. Idei despre rolul nostru în actualele alegeri, ce mi s-au clarificat abia acum „în ceasul al doisprezecelea”, după destule frământări şi gânduri.

Vin alegerile şi mulţi dintre noi am ajuns să nu mai ştim cu cine să votăm şi dacă mai are rost să votăm!
După ceea ce citeşti în ziare şi după ce vezi la televizor n-ai cum să nu ajungi la concluzia că:  “Pe oricine ai vota,  tot aia e!” Că niciunii nu sunt mai buni decât alţii şi, că de fapt, noi avem de ales doar între mai multe rele. Desigur, atunci pe bună seamă te întrebi: ce rost mai are să votăm?
Tot din presă aflăm că alegerile au fost întotdeauna fraudate şi că se pregăteşte de asemenea şi fraudarea actualelor alegeri. Mai direct, mai indirect, ni se sugerează că oricât ne vom strădui noi să votăm, va ieşi tot cine trebuie să iasă. Să mai mergem atunci la vot?

Nu sunt puţini aceia care afirmă că marea majoritate a populaţiei, cea aflată în mediul rural, este manipulată de actuala conducere într-un mod grosolan. Că oamenii de la ţară, neavând acces la presa scrisă, canalele de televiziune cu o orientare contra puterii sau la Internet, sunt dependenţi doar de televiziunea naţională ce a fost acaparată de actuala putere. Că se repetă din nou vechea poveste: “Aţi minţit poporul, cu televizorul!” Şi cum ei reprezintă majoritatea… te întrebi din nou: oare nu se poate face nimic pentru oamenii ăştia?

Mass-media ne bombardează zilnic cu dezvăluiri despre imoralitatea şi cinismul celor care conduc destinul şi politica acestei ţări. Am ajuns, sătui de astfel de ştiri, să închidem ochii şi urechile ca să nu mai vedem şi să nu mai auzim nimic din toate astea. Până la urmă “ne-am obişnuit” şi privim apatici la aceste fapte, etichetate ca “normale” în aceste timpuri critice. Deşi nu realizăm cât este de grav, mulţi dintre noi au ajuns să creadă că nimeni şi nimic nu mai poate modifica nimic în bine în ţara asta! Majoritatea celor “păţiţi” afirmă cu putere că justiţia, poliţia, administraţia şi întreg aparatul de stat nu mai pot face nimic, sau nu vor să facă ceva, ca să oprească această groaznică degringoladă. Şi atunci, noi pe cine votăm?

Eu unul m-am săturat “să stau cu garda jos”, ascultând apatic şi lipsit de reacţie aceste idei de-a dreptul „sinucigaşe”. Sigur că, analizate fiecare în parte, se dovedeşte că ele provin din situaţii reale şi conţin o doză mare de adevăr. Oricine poate vedea că noi românii suntem într-o mare belea, acest fapt este evident tuturor. Nu puţini sunt cei care îşi cheltuiesc o parte importantă din timp căutând vinovaţii şi “cauzele istorice” care au condus ţara în această situaţie de marasm. Prinşi fiind în contraziceri fără sfârşit, le mai rămâne lor timp pentru a face ceva, care să modifice în bine această situaţie? 

Ba, mai rău, sunt destui oameni care au ajuns să creadă că nu există nici o ieşire din situaţia actuală! Metaforic vorbind, părerea lor sună cam aşa: casa-i arde, dar românul o priveşte fără să arunce măcar o găleată cu apă! Pentru că deja-i prea mare focul, arde prea de demult şi a ajuns deja la acoperiş! 

Noi românii am ajuns atât de apatici şi de “imuni la durere” că nu facem nimic până nu ne ajunge cuţitul la os! Mie, unul, consider că mi-a ajuns demult cuţitul la os! Şi sunt hotărât să fac ceva! 

Dar mai întâi am hotărât să mă lămuresc singur, prin propria-mi putere de analiză şi judecată, cât este de înfundată situaţia actuală. Luând pe rând principalele idei atât de vehiculate de presă şi televiziune iată la ce concluzii am ajuns:

• Sunt de acord, din experienţa alegerilor precedente, că nici unii dintre cei aleşi nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, ba chiar ne-au produs mari dezamăgiri cu toţii. Sunt de acord că, până la urmă, se va dovedi poate din nou că şi acum am fost puşi să alegem între două rele. Dar nu pot fi de acord că, din acest motiv, n-are rost să vrem să se transforme ceva şi că n-are rost să acţionăm, după puterile noastre! Pentru că, dacă între răul cel mare şi răul cel mic alegem pe cel mic, înseamnă că diferenţa de rău va fi un bine pe care ni l-am atras în destin şi în viaţă! Am înţeles că acum numai aşa învaţă oamenii, din greşeli şi prin metoda paşilor mici. DA, ARE ROST SĂ IEŞIM DIN APATIE ŞI SĂ ALEGEM MAI BINELE!

• Sunt de acord că alegerile au fost fraudate şi poate vor mai fi. Întotdeauna au existat oameni necinstiţi şi păduri cu uscături. Dar numai din cauza laşităţii şi complacerii în apatie a majorităţii celorlalţi oameni s-a ajuns la actula situaţie mizerabilă în care mari hoţi au ajuns “la locuri de cinste”! Cât să mai răbdăm, cât să mai continuăm să tăcem? A venit vremea să ţinem cont de proverbul: “Când se urcă scroafa în pom, cine tace – ăla nu-i om!” Dacă n-am sta apatici şi indolenţi şi am alege MAI BINELE toţi ca unul, noi oamenii “mai buni” care reprezentăm 90% din populaţia ţării, cum ar mai putea fi “întors” rezultatul? De unde atâtea voturi măsluite? Desigur, problema este că suntem încă divizaţi şi se fac în continuare mari eforturi ca oamenii să confunde MAI RĂUL cu MAI BINELE! Să nu uităm însă că până şi versatul om politic, preşedintele american Roosvelt, a descoperit că: “Poţi minţi pentru scurt timp o mulţime mare de oameni, poţi chiar minţi pentru o perioadă mare un grup mic de oameni, dar nu poţi minţii majoritatea oamenilor pentru un timp îndelungat!” DA, ARE ROST SĂ IEŞIM DIN APATIE ŞI SĂ ALEGEM ADEVĂRUL!

 • Sunt de acord că oamenii de la ţară sunt “predispuşi” la manipulare şi că majoritatea oamenilor de la sate sunt manipulaţi cu cinism ajungând să-şi dea votul “cu ochii închişi”. Dar nu sunt de acord că singura lor sursă de informare este televiziunea naţională! Pentru că, cei mai mulţi oameni de la oraş şi care au acces la surse de informare obiective ce “le-au deschis ochii” sunt de fapt urmaşii direcţi ai oamenilor de la sate! Fiecare dintre noi, cei de la oraş, avem încă destule rădăcini la ţară; avem rude, avem neamuri, avem relaţii şi cunoştinţe. Cine ne opreşte să le deschidem ochii şi lor, să le trimitem ziare proaspete şi ştiri adevărate? Doar ştim cu toţii că “democraţia” înseamnă într-o mare măsură faptul că, dacă ei –cei mulţi- se îndreaptă spre prăpastie atunci şi noi vom merge împreună cu ei, deşi am văzut pericolul dinainte. Sunt de acord şi că fiecare neam îşi merită conducătorii…  dar dacă nu vreau să-mi mai meargă tot aşa de rău încă cinci ani, trebuie să fac ceva. Am ajuns la convingerea că întotdeauna cei care şi-au deschis mai înainte ochii sunt datori să le deschidă ochii şi celorlalţi, pentru toţi împreună formăm o mare familie, un neam! A greşi este omeneşte dar a persevera în greşeală (adică ai lăsa pe ceilalţi să aleagă drumul spre prăpastie, deşi suntem şi noi “în aceeaşi oală” cu ei) este ceva demoniac! DA, SĂ IEŞIM DIN APATIE ŞI SĂ-I ADUCEM ŞI PE CEI MULŢI PE DRUMUL MAI BUN!

• Sunt de acord că imoralitatea a devenit o plagă în rândul celor care ne conduc şi că  dovezile sunt nenumărate! Sunt de acord că această plagă s-a întins şi în justiţie, poliţie şi în întreg aparatul de stat. Dar nu sunt de acord că dreptatea şi adevărul în ţara asta pot fi dictate de o mână de oameni corupţi şi “fără frică de Dumnezeu”. Oricâte legi sucite s-ar da şi oricât ar fi de răstălmăcit ar fi adevărul în favoarea unui grup mic şi în defavoarea celor mulţi, să nu uităm că sănătatea unui neam nu poate fi “legiferată” sau hotărâtă de un Guvern. Să nu uităm că cei care se află în fruntea ţării, deşi nu mai merită, nu au cum să ne mai conducă dacă noi nu-i mai recunoaştem ca şi conducatori de drept. DA, SĂ IEŞIM DIN APATIE ŞI SĂ ALEGEM DREPTATEA!

Aşa că am ajuns la concluzia că, decât să aştept o “schimbare miraculoasă”, decât să aştept apatic şi deznădăjduit ca lucrurile să o ia spre un deznodământ catastrofal, mai bine să acţionez. În aşa fel încât, cel puţin eu, să-mi apropiu MAI BINELE, ADEVĂRUL ŞI DREPTATEA aducându-le în propia-mi viaţă şi în propiul meu destin. Şi atât cât îmi stă în putere, SĂ ÎI AJUT ŞI PE ALŢII SĂ ALEAGĂ ACEEAŞI CALE.  

Pot spune că din momentul în care am luat această hotărâre am început să mă simt mai bine, mai încrezător şi mai plin de speranţă.
Nu ştiu cine va citi aceste rânduri, nu ştiu dacă ele vor avea acelaşi efect asupra lui. Un lucru e sigur însă: aceste rânduri sunt urmarea unei radicale transformări de atitudine şi o dovadă că NUMAI IEŞIND DIN APATIE SE POATE FACE CEVA!

Am constatat plăcut surprins că, având acum un tonus mai bun şi o atitudine optimistă, am devenit instantaneu inspirat şi capabil să prind tâlcul unei povestioare Zen pe care o ştiam de multă vreme, dar pe care n-o pricepeam:

A fost odată o vrăbiuţă care, atunci când tunetul vestea furtuna, se culca pe spate şi-şi ridica picioruşele spre cer.
-De ce faci asta ? a întrebat-o vulpea.
-Ca să ocrotesc pământul care adăposteşte atâtea vieţuitoare ! a răspuns vrăbiuţa. Îţi dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar prăbuşi cerul ? Aşa că ridic picioarele ca să-l sprijin.
-Şi crezi că ai să poţi sprijini cerul ăsta uriaş cu picioruşele tale prăpădite ?
-Fiecare cu cerul lui, a răspuns vrăbiuţa. Vezi-ţi de drum proasto, nu pricepi nimic.

Aşa cum pentru fiecare vulpe există zece mii de vrăbiuţe, tot aşa pentru fiecare “om fără Dumnezeu” sau “baron” din ţara asta – lacom, egoist, prădător ca o vulpe şi care nu pricepe rostul adevărat al vieţii, există zece mii de oameni simpli (vrăbiuţe) care prin modul lor de viaţă altruist ţin vii şi nealterate valorile morale creştine. Aceştia sunt oamenii care, aşa cum atât de frumos spune povestioara “ţin cerul să nu se prăbuşească”.  Aceştia sunt oamenii care nu vor lăsa niciodată ţara noastră să cadă într-o dezordine şi într-un haos de genul “om la om îşi scoate ochii”!

ÎN IEŞIREA DIN APATIE A ACESTOR ZECI ŞI SUTE DE ORI CÂTE ZECE MII DE OAMENI SIMPLI SI BUNI EU ÎMI PUN TOATĂ SPERANŢA ŞI TOATĂ ÎNCREDEREA, SPRE MODIFICAREA ÎN BINE A DESTINULUI VIITOR AL ACESTEI ŢĂRI!

26 noiembrie 2004