China: Un robot umanoid a scăpat de sub control și părea să încerce să se elibereze de lanțurile sale și să atace inginerii
Un robot umanoid a scăpat de sub control și a început să se zbată agresiv în fața inginerilor de la o fabrică din China. Modelul, dezvoltat de compania Unitree Robotics, a părut să își piardă brusc stăpânirea asupra propriilor mișcări.
Un videoclip scurt, devenit viral pe rețelele de comunicare virtuală, redă scena, care îl are ca protagonist pe robotul înalt de 1,80 metri. În clip, robotul pare să încerce să se elibereze de lanțurile sale și să atace inginerii, lovind în toate direcțiile. Unul dintre aceștia a reușit să restabilească situația prin reajustarea robotului, conform Mediafax.
Unitree H1, la fel ca alți roboți din generația sa, se bazează pe algoritmi complecși pentru a-și îndeplini sarcinile. O eroare de codificare ar fi fost sursa acestei defecțiuni, potrivit The Times of India.
Un alt incident similar a avut loc în timpul unui festival lunar în China, când un robot a intrat cu mașina într-o mulțime. Aceste incidente alimentează îngrijorările cu privire la siguranța acestor tehnologii, scrie AFP.
Citiți și:
Roboții umanoizi fabricați de China, pregătiți să intre pe piața globală – cum pot deveni aceștia o amenințare
Nu, nu este SF! Un robot cu apucături de Karl Marx a convins alți 12 roboți să renunțe la slujbele lor: „Lucrați ore suplimentare? Atunci veniți cu mine”
yogaesoteric
28 mai 2025