Cine se află deasupra lui Trump? 10 președinți și politicieni care au declarat că un «guvern secret» controlează lumea

Alegerile de anul trecut din SUA au zguduit întreaga lume. Părea evident că Hillary Clinton a fost susţinută de marile bănci şi de alte grupuri elitiste pentru a conduce imperiul american, iar WikiLeaks a ajutat odată în plus arătând modul în care interesele corporatiste şi financiare controlează preşedinţia.

De aceea alegerea lui Trump a reprezentat o mare surpriză, iar media centrală continuă să îl demonizeze. Desigur, îi este şi uşor să facă aceasta, din cauza multelor şi evidentelor defecte ale lui Trump, dar într-o epocă în care mass-media controlează gândurile şi percepţiile maselor, e important să ne amintim că elita se opune lui Trump. Trump a fost demonizat pentru recenta sa lege de interzicere a imigrării, însă Clinton şi Obama au ajutat la devastarea Orientului Mijlociu şi au cauzat moartea a milioane de oameni şi totuşi sunt favorizaţi de mass-media.

Am putea continua cu multe alte exemple, dar acum nu discutăm despre portretizarea lui Trump în mass-media, ci mai degrabă despre guvernul secret, despre care mulţi gândesc în mod eronat că ar fi o teorie a conspiraţiei. Mulți considerată că, deşi politicieni ca Obama şi Clinton au fost puternic manipulaţi şi controlaţi de acest guvern secret, Trump a operat în afara acestei influenţe. Acum că şi-a asumat rolul de preşedinte, totuşi, este posibil ca această clică malefică să încerce să-şi exercite sfera de influenţă asupra lui în diferite moduri.

E imposibil să ştim cu certitudine ce se petrece cu adevărat, dar se pare că există guverne în interiorul guvernelor, toate luptându-se pentru a câştiga controlul. La drept vorbind, aceşti oameni nu au la inimă interesele cetăţenilor. Democraţia noastră este pură iluzie şi dacă dorim transformare, trebuie să acţionăm noi, în loc să ne predăm puterea în mâinile unei elite financiare selecte şi minoritare.

„Manipularea conştientă şi inteligentă a obiceiurilor şi opiniilor sistematizate ale maselor este un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societăţii fac parte dintr-un guvern invizibil care reprezintă adevărata putere cârmuitoare din ţara noastră. Noi suntem conduşi, minţile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile noastre sunt sugestionate mai ales de oameni de care noi nu am auzit niciodată.” – Edward Bernays („părintele relaţiilor publice”), în Propaganda, 1928.

Dacă ai fi spus cuiva acum zece ani că există un gen de grup secret sau „guvern secret” care trage sforile în culisele politicii guvernamentale, a dreptului internațional, a diferitelor legi sau regulamente globale şi altele, ai fi fost catalogat drept „teoretician al conspiraţiei”. Astăzi lucrurile s-au transformat, îndeosebi grație scurgerilor de informaţii datorate lui Edward Snowden, Julian Assange şi a altor persoane care au făcut dezvăluiri în ultimii ani şi a diferiților activişti. Prin curajul lor, a fost expusă o parte a acestei lumi pline de secrete care încă de la începuturile ei a urmărit orbirea maselor.

Știaţi că guvernul SUA secretizează mai mult de 500 de milioane de pagini de documente în fiecare an? Ştiaţi că Statele Unite au o tradiție a agenţiilor guvernamentale ce există în secret? De exemplu, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a fost fondată în 1952, însă existenţa ei a fost ascunsă până pe la mijlocul anilor ’60. Chiar şi mai secret este National Reconnaissance Office (Biroul Naţional de Recunoaştere) care a fost fondat în 1960 dar a rămas complet secret timp de 30 de ani. Apoi avem întreaga lume a bugetelor negre, o lume dominată de secretomanie, dezvăluită în mod oficial de Edward Snowden acum câţiva ani. Aceasta are legătură cu ceea ce cunoaștem acum sub numele de „Special Access Programs” (Programe cu acces special).

Nu este vorba doar despre anumite afirmaţii pe care le fac aceşti oameni „de nivel înalt”. Există multe dovezi şi mărturii care le susţin.

Ministrul de apărare canadian, Paul Hellyer

Fostul Ministru al Apărării Naţionale, Paul Hellyer este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai controversaţi politicieni din Canada. El a fost mai întâi ales în 1949, iar opt ani mai târziu a fost cel mai tânăr ministru ales în guvernul lui Louis St. Laurent. El a deţinut posturi de mare răspundere în guvernele conduse de Lester B. Pearson şi Pierre E. Trudeau. Apoi a obţinut titlul de maestru senior (Vice Prim Ministru) şi a continuat prin a deveni Ministrul Apărării. Este cel mai bine cunoscut pentru unificarea forţelor armate canadiene, iar în 2005 a devenit prima persoană cu rang de ministru care a fost inclusă în grupul G8 și care a declarat fără echivoc că „OZN-urile sunt la fel de reale ca şi avioanele care zboară pe deasupra capului.”

Iată ce a spus el despre lumea secretomaniei:

„Este o ironie faptul că SUA a declanşat un război devastator, chipurile pentru a căuta arme de distrugere în masă, când cele mai îngrijorătoare progrese în acest domeniu se petrec chiar în propria ei curte. Este ironic că SUA pretind că duc războaie teribil de costisitoare în Irak şi Afghanistan, chipurile pentru a aduce democraţia în aceste ţări, când chiar în SUA nu putem vorbi de democraţie câtă vreme trilioane, adică mii de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pe proiecte în legătură cu care atât Congresul, cât şi Comandantul Suprem în mod deliberat nu sunt informați.”

Cel de-al 28-lea Preşedinte american, Woodrow Wilson

Woodrow Wilson, academician şi politician american şi totodată cel de-al 28-lea Preşedinte al Statelor Unite, a spus următoarele (printre altele) în cartea sa Noua libertate (The New Freedom).

„De când am intrat în politică, au existat diferite opinii ale unor oameni, ce mi-au fost mărturisite în mod confidenţial. Unora dintre cei mai importanţi oameni din Statele Unite, din domeniul comerţului şi industriei le e frică de ceva. Ei ştiu că undeva există o putere atât de bine organizată, de subtilă, de vigilentă, de bine urzită, de completă şi de pătrunzătoare încât ar face bine să nu vorbească decât ca pentru sine, dacă vorbesc în sensul condamnării ei.”

Cartea menționată conţine şi alte afirmaţii revelatoare.

Cel de-al 35-lea Preşedinte american, John F. Kennedy

Iată ce a spus JFK într-unul dintre cele mai faimoase discursuri ale sale:

„Ȋnsuşi cuvântul «secretomanie» este inadmisibil într-o societate liberă şi deschisă, şi ca oameni ne opunem în mod inerent şi istoric societăţilor, jurămintelor şi procedurilor secrete. Am hotărât cu mult timp în urmă că pericolele unei muşamalizări excesive şi neautorizate a unor fapte pertinente cântăresc cu mult mai mult în faţa pericolelor care sunt evidenţiate pentru a o justifica.

Chiar şi în ziua de azi, se pune un preţ mic pe opoziţia în faţa ameninţării unei societăţi închise, imitând restricţiile ei arbitrare. Chiar şi în ziua de azi, nu se prea pune preţ pe a asigura supravieţuirea naţiunii noastre, dacă tradiţiile noastre nu supravieţuiesc odată cu ea. Şi există pericolul foarte grav ca o nevoie anunţată de securitate sporită să fie folosită de către cei nerăbdători să îi extindă semnificaţia până la limita cenzurii şi muşamalizării oficiale. Aceasta nu intenţionez să tolerez, în măsura în care stă în puterea mea…

Deoarece în întreaga lume ne confruntăm cu o conspiraţie monolitică şi necruţătoare ce se bazează îndeosebi pe mijloace ascunse pentru a-şi extinde sfera de influenţă – pe infiltrare mai degrabă decât pe invazie, pe subversiune mai degrabă decât pe alegeri electorale, pe intimidare, mai degrabă decât pe libertate de alegere, pe gherile pe timp de noapte, în loc de armate pe timp de zi. Este un sistem ce a angrenat numeroase resurse umane şi materiale pentru construirea unei mașinării bine alcătuite şi extrem de eficiente ce combină operaţiuni militare, diplomatice, de spionaj, economice, ştiinţifice şi politice. Pregătirile ei sunt ascunse, nu publicate, greşelile ei sunt îngropate, nu mediatizate. Disidenţii ei sunt reduşi la tăcere, nu încurajaţi. Nicio investiţie nu e pusă la îndoială, nici un zvon nu e publicat, nici un secret nu e dezvăluit.”

John C. Calhoun, cel de-al 7-lea Vice Preşedinte al Statelor Unite

John C. Calhoun a fost cel de-al 7-lea Vice Preşedinte al Statelor Unite, în exerciţiu din 1825 până în 1832. El a fost, de asemenea, un teoretician politic în timpul primei părţi a secolului al XIX-lea.

Iată ce a declarat el:

„Ȋn interiorul Guvernului acţionează o putere mai mare chiar decât poporul, şi ea constă în interese multiple, diferite şi puternice, combinate într-o singură masă şi ţinute împreună de o putere de coeziune a imensului excedent bancar.”

Această afirmaţie aminteşte de o secvență grozavă din documentarul Thrive realizat de Foster Gamble, moştenitor al corporaţiei Procter Gamble. Fusese uns cu toate alifiile pentru a face parte din structurile de putere, dar a ales o altă cale.

Primarul oraşului New York, John F. Hylan

John F. Hylan a fost primar al oraşului New York în perioada 1918-1925. Următoarea lui declarație a devenit faimoasă:

„Adevărata ameninţare asupra Republicii noastre este guvernul invizibil, care, precum o uriaşă caracatiţă, îşi extinde tentaculele vâscoase peste oraşele, statele şi naţiunea noastră… Minuscula clică de bancheri internaţionali puternici conduce practic guvernul Statelor Unite urmându-şi propriile interese egoiste. Ei controlează de fapt ambele partide şi majoritatea ziarelor şi revistelor din această ţară. Folosesc rubricile acestor publicaţii pentru a-i asupri până la supunere sau pentru a demite funcţionari publici ce refuză să facă pe placul clicilor puternice şi corupte ce alcătuiesc acest guvern invizibil.

El operează sub acoperirea unui ecran auto-creat şi pune stăpânire pe structurile executive, pe corpurile legislative, pe şcoli, pe tribunale, pe ziare şi pe fiecare agenţie creată pentru protecţia publică.”

Senatorul William Jenner

William Jenner, senator în Statele Unite, a făcut următoarea afirmaţie înaintea Congresului SUA, în anul 1954:

„Azi drumul către o dictatură deplină în SUA poate fi construit prin mijloace strict legale… Avem un grup de acţiune politică bine organizat, decis să ne desfiinţeze Constituţia şi să instituie un stat guvernat de un singur partid… El operează în secret, în tăcere, fără oprire, pentru a modifica guvernul… Această necruţătoare elită însetată de putere este boala secolului nostru… Acest grup nu dă socoteală nici în faţa Preşedintelui, nici a Congresului, nici a tribunalelor. Este practic de neînlăturat.”

Senatorul Daniel K. Inouye

Inouye a fost politicianul american cu origini asiatice cu cel mai înalt rang din istoria Statelor Unite, funcţionând în cadrul Partidului Democratic din 1963 până la moartea sa, în 2012. Inouye a atenționat:

„Există un guvern din umbră cu propriile sale forţe aeriene, flote militare, propriul său mecanism de strângere de fonduri şi capacitatea de a îşi urma propriile idei privind interesul național, scutit de orice controale sau verificări a conturilor, ieşit chiar de sub incidenţa legii.”

Cel de-al 34-lea Președinte al SUA, Generalul cu cinci stele Dwight Eisenhower

În discursul său de rămas bun adresat naţiunii, Eisenhower a rostit următoarele cuvinte de avertizare:

„În consiliile guvernamentale trebuie să ne ferim de a ni se inocula o influenţă neautorizată, fie ea intenţionată sau neintenţionată, a complexului militar industrial. Potenţialul creşterii dezastroase a unei puteri aşezate în mâinile cui nu trebuie există şi va continua să existe…

Doar nişte cetăţeni vigilenţi şi informaţi pot determina curăţarea adecvată a imensului sistem de apărare industrial şi militar, prin mesajul şi prin idealurile noastre pacifiste.”

Este important ca acest discurs să fie prezentat, deoarece creşterea dezastruoasă a puterii greşit plasate în mâinile complexului militar industrial chiar a devenit o realitate.

Benjamin Disraeli, fost prim-ministru al Marii Britanii

Benjamin Disraeli (1804 – 1881) a afirmat:

„Lumea este guvernată de cu totul alte personaje faţă de ce îşi imaginează aceia care nu se află în spatele scenei” – (Coningsby, vol. 4, cap. 15, pag. 131).

Cel de-al 26-lea Preşedinte al Statelor Unite, Theodore Roosvelt

Preşedintele Roosevelt a dezvăluit următoarea informaţie:

„Ȋn spatele guvernului pe care îl vedem se află întronat un guvern invizibil, ce nu datorează nicio supunere şi nu admite nicio responsabilitate în faţa poporului.

Distrugerea acestui guvern invizibil, dezvăluirea alianței necredincioase dintre afacerile corupte și politica coruptă este cea mai importantă sarcină a statului în prezent.”
 

 

Citiți și:

Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (I)

Dr. Steven Greer – Cum lucrează de fapt Guvernul Secret

Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

 

 

yogaesoteric

21 aprilie 2017

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More