Clarvăzători celebri
Cuvântul „clarvăzător” a apărut pentru prima dată în 1552, iar cuvântul „clarviziune”,abia după 300 de ani (în 1829).
Clarviziunea se definește ca fiind capacitatea pe care o au anumite persoane de a prezice viitorul. Aceste persoane, despre care se spune că au darul dublului văz, sunt numite în variate feluri: magi, ghicitori, haruspicii, auguri, magicieni, oracole, vizionari, profeți, pitii, astrologi, vrăjitori, druizi, șamani, derviși, sibile etc. Specialiștii în parapsihologie utilizează termeni diferiți, după spațiul și timpul în care se petrece percepția:
– retrocogniție, pentru evenimentele din trecut;
– clarviziune, pentru evenimentele din prezent;
– precogniție (sau profeție) pentru evenimentele din viitor.
Interesant e că termenul profeție există și în Biblie, unde putem citi: „Cel care are darul profeției, să profețească”.
Prima clarvăzătoare consemnată de istorie a fost Casandra, fiica lui Priam, regele Troiei. Ea primise puterea de a vedea în viitor de la zeul Apollo, care i-o dăruise cu gândul de a o seduce. Întrucât tânăra i-a respins avansurile, Apollo s-a răzbunat, blestemând-o să nu-i creadă nimeni previziunile. Când ea a avertizat că darul grecilor, calul de lemn adus la sfatul lui Ulise în fața cetății Troia, reprezintă un pericol de moarte, tatăl ei n-a crezut-o. Finalul se știe.
Există credința că în somn, sufletul, fiind liber de legătura lui cu trupul, își amintește trecutul, vede prezentul și prevede viitorul. Trupul celui adormit zace nemișcat ca al unui mort, dar sufletul este viu și treaz și încă mai viu va fi după moartea trupului, când se va elibera cu totul. De aceea, la apropierea morții, sufletul este mai profetic.
În Antichitate, se credea că oamenii visează sub influența zeilor. Divinația, numită de greci mantica, adică o anume capacitate de a presimți și a cunoaște viitorul, are o origine străveche. Există două feluri de divinație: una care ține de artă, și alta de natură. Prezicerile interpreților de minuni și ale astrologilor țin de divinația ca artă; profețiile onirice sau oraculare sunt considerate forme de divinație naturală.
În Vechiul Testament figurează numeroși profeți, faimoșii nabhi, care aveau sarcina de a îndruma poporul, de a-i da curaj și a-l face să se teamă de Dumnezeu. Cei mai cunoscuți sunt Ezechiel, care a prezis distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor, în 587 î.e.n., și Iosif, care, aflat în captivitate în Egipt, a interpretat visul faraonului Putifar – șapte vaci grase, șapte vaci slabe – ca anunțând șapte ani rodnici, urmați de șapte ani de foamete. Faraonul a ținut cont de prezicere și a stocat grâne, salvându-și poporul.
La grecii antici, clarviziunea era practicată de celebrele pitii de la Delfi. Intermediare ale zeului Apollo cu oamenii, pitiile se scăldau în fântâna din Castilia, apoi se instalau în centrul templului și făceau profeții. Acestea, afirmă textele din vechime, s-au confirmat deseori.
În Evul Mediu, clarvăzătorul cel mai celebru a fost Sfântul Cesarius din Arles (470-542), arhiepiscop al Galiei, care cu 1.000 de ani înainte de Nostradamus a prezis apariția unor personaje ieșite din comun, precum Carol Martel: „Un ciocănar viguros a lovit cu ciocanul, lăsând unui ilustru împărat gloria de a-i potoli pe arabi”; Henri al IV-lea: „Întors de la erezie la credința catolică, conducătorul bearnez a făcut să apară splendoarea adevărului. Lovit de un pumnal, acest părinte devotat poporului a murit”; sau Ludovic al XIV-lea, Regele Soare: „Așa cum luminează pretutindeni soarele, la fel, sub un monarh puternic, Galia va domina lumea, iar granițele ei se vor lărgi”.
Sfântul Malachia (1094-1148), preot irlandez, arhiepiscop al comitatului Armagh, s-a consacrat profețiilor referitoare la papi, pe care le-a redactat în timpul unui pelerinaj la Vatican, în 1139. Sub forma unor devize în latină, Malachia menționează 112 viitori papi ai Bisericii Catolice, de la Celestin al II-lea (papă în 1143) la Petrus Romanus, considerat de el ultimul papă. Sfârșitul papalității ar fi deci aproape.
Ultimul va vedea sfârșitul Vaticanului și al Romei: „În ultima persecuție a sfintei Biserici Romane se va afla Petru Romanul, care-și va paște oile în mijlocul a numeroase frământări. După trecerea acestora, cetatea cu șapte coline va fi distrusă, iar teribilul judecător își va judeca poporul”.
Ioana d’Arc (1412-1431) este considerată de francezi o clarvăzătoare de excepție. Ea a anunțat din timp înfrângerea invadatorilor englezi și restaurarea regatului Franței: „O voce mi-a vestit să-i izgonesc pe englezi din Franța și să-l încoronez pe Delfin”.
Alte personalități ce par să fi avut acest dar sunt Leonardo da Vinci (1452-1519), care a desenat elicopterul, parașuta și mitraliera cu secole înainte de inventarea lor, precum și Francis Bacon (1561-1626), care în cartea sa, Noua Atlantidă, a prezis inventarea telefonului și a frigiderului.
Dar clarvăzătorul cel mai faimos este, incontestabil, francezul Nostradamus (1503-1566), coleg de studii cu Rabelais, medicul lui Carol al IX-lea, alchimist, fabricant de creme pentru frumusețe și redactor de almanahuri. În capela franciscană din Salon, Provence, se află un mormânt fără oseminte (rămășițele se află în Capela Fecioarei din biserica din San Lorenzo), pe care se poate citi următorul epitaf: „Aici odihnește Michel de Nostredame, singurul dintre muritori demn să scrie, cu o pană aproape divină, despre marile evenimente care în viitor se vor petrece în Univers, conform influenței astrelor. A trăit șaizeci și doi de ani, șase luni și șaptesprezece zile. Posteritate, nu-i invidia odihna! Anne Ponce Gemelledin Salon îi dorește soțului ei fericire veșnică”.
Nostradamus este cunoscut îndeosebi pentru Centuriile astrologice, lucrare alcătuită din 942 de catrene, adică 4780 de versuri (strofele sunt grupate câte 100, de unde și numele de Centurii). Viitorul este prevăzut până în anul 3797. Catrenul cel mai celebru este al 35-lea din prima Centurie, care descrie moartea regelui Henric al II-lea în 1559, catren publicat în 1555:
Leul cel tânăr pe cel bătrân îl va învinge,
Pe câmp de luptă în duel,
În cușca de aur ochii îi vor crăpa,
Apoi va muri, moarte crudă.
Henric al II-lea, fiul lui Franҫois I, a fost grav rănit pe 28 iunie 1559, în cursul unui duel cu contele de Montgomery, a cărui lance i-a găurit viziera și i-a spart un ochi. A murit în chinuri pe 10 iulie. Nostradamus nu se înșelase. Această prezicere i-a asigurat un renume excepțional în regat.
Cele două preziceri importante ale lui Nostradamus referitoare la sfârșitul acestui secol arată că: 1. Papa Ioan Paul al II-lea va muri în 1995 (afirmație greșită); 2. Îi vor succeda doar alți doi papi, înainte de prăbușirea definitivă a Bisericii de la Roma (găsim, în mod ciudat, aceeași profeție emisă de Sfântul Malachia, din care credem că s-a inspirat Nostradamus). Acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc în 1999, anul celui de-al treilea război mondial și al venirii Anticristului, după cum a prezis clarvăzătorul în catrenul următor:
Anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă, luna șapte
Din cer va veni un Mare Rege al groazei
Înviat Marele Rege d’Angolmais
Înainte ca, după Marte, să domnească în fericire.
Principalul reproș adus lui Nostradamus se referă la multitudinea de interpretări posibile ale Centuriilor sale. Dar el a fost atât de popular, încât, la scurt timp după moartea sa, Biserica s-a speriat și, la Conciliul din Bourges din 1584, a interzis consultarea clarvăzătorilor: „Orice persoană care va consulta un ghicitor va fi pedepsită cu moartea”.
Mai aproape de noi, în secolul al XVIII-lea, clarvăzătorul cel mai celebru a fost o femeie, mademoiselle Lenormand. Printre clienții ei s-au aflat personalități precum Robespierre, despre care a scris: „L-am făcut să tremure pe monstru, dar puțin a lipsit sănu devin victima lui”. Sau Napoleon Bonaparte, care a povestit: „Mi-a desenat insula Sfânta Elena pe lemnăria din apartamentul ei, pe când eram în culmea puterii”. Se mai vorbește și azi de domnișoara Lenormand, datorită cărților ei de tarot, intens folosite de clarvăzătorii profesioniști.
În secolul al XIX-lea, doi scriitori au avut un ciudat dar al premoniției: Jules Verne și Morgan Robertson. Jules Verne (1828-1905), părintele literaturii de anticipație, a relatat în romanul său De la Pământ la Lună (1865) zborul unui obuz, numit Columbiad, cu un echipaj de trei oameni, lansat din Florida, care a avut nevoie de 97 de ore și 13 minute pentru a ajunge la satelitul Pământului. Aceasta corespunde cu primul pas pe Lună al unui pământean, dus de naveta Apollo (ale cărei urmașe vor fi navetele Columbia). Evenimentul a avut loc pe 30 iulie 1969, după un zbor de 97 de ore și 39 de minute de la decolarea din Florida (Cap Canaveral). Jules Verne a descris foarte bine decalajul ce poate exista între ideile premonitorii și concretizarea lor: „Ceea ce-și imaginează un om poate fi realizat de un altul”.
Un contemporan al lui Jules Verne, americanul Morgan Robertson, a scris în 1898 o carte care l-a făcut celebru… peste 14 ani. Cartea sa, Naufragiul Titanului, a trecut aproape neobservată. Nimeni nu era interesat de povestea unui pachebot britanic – Titan – lung de 243 de metri, cu o greutate de 75.000 de tone, cu 3 elice și 24 bărci de salvare, care s-a lovit de un aisberg în călătoria inaugurală și s-a scufundat. Nu s-a vorbit de această carte decât în 1912, an în care, la 14 aprilie, cel mai modern pachebot construit de om – Titanic – s-a scufundat lângă Terra Nova, în cursul primei sale călătorii, făcând 1.500 de victime. Titanicul avea o lungime de 250 de metri, 66.000 de tone, 3 elice și 22 bărci de salvare. Robertson imaginase drama cu 14 ani înainte, povestea Titanului fiind foarte apropiată de cea reală.
În secolul XX, Madame Fraya (1871-1954), o clarvăzătoare din Franța, al cărei nume adevărat era Valentine Dencausse, a exercitat o mare influență asupra vieții politice dintre cele două războaie mondiale. A avut drept clienți mii de celebrități ale epocii, printre care Pierre Loti, Raymond Poincaré, Aristide Briand, Alexandre Millenard. Ea a practicat chiromanția – cititul și interpretarea liniilor palmei: „Am descoperit în semnele palmei secrete ale vieții noastre interioare și reacții provocate de evenimente exterioare asupra sensibilității noastre”. E adevărat că, uneori, ceea ce prezicea nu se petrecea. Dar ce? Știința nu ne decepționează? I se poate refuza medicinii numele de știință? Și totuși, în multe privințe și ea se înșeală… Prevestirile și semnele nu sunt responsabile de ceea ce se petrece, ci doar te avertizează la ce te poți aștepta, dacă nu iei seama.
Edgar Cayce (1877-1945) a fost clarvăzătorul și vindecătorul pe care americanii îl consideră Nostradamus al lor. A făcut mii de previziuni, în variate domenii. Profețiile le făcea în stare de transă, fapt pentru care a fost supranumit „profetul adormit”. Era consultat frecvent de bolnavi, întrucât, în transă fiind, stabilea diagnosticul și indica tratamentul potrivit. Unele dintre previziunile lui, care se refereau la producerea unor evenimente istorice, au fost confirmate chiar în timpul vieții sale. Astfel, Cayce a prezis marea criză economică din 1929, dând detalii surprinzătoare asupra evenimentelor dezastruoase de la bursele de valori și a prevăzut revenirea economică de după 1933. De asemenea, el a descris întocmai cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, retragerea trupelor sovietice și reluarea ofensivei până la victoria de la Berlin. Același Edgar Cayce a afirmat cât se poate de clar, nu prin catrene cu dus și-ntors, ca Nostradamus: „Nu va apuca să se încheie secolul XX, când se va produce prăbușirea neașteptată a comunismului; comuniștii ruși își vor pierde autoritatea în Uniunea Sovietică, iar China comunistă își va întări puterea”. Previziunile lui Edgar Cayce au rămas inexplicabile până în ziua de azi.
LISTA ARTELOR DIVINATORII
ASTROLOGIE – Este o magie divinatorie considerată știință, bazată pe influența corpurilor cerești asupra indivizilor, societăților și evenimentelor de orice fel. Are la bază un principiu fizic real, și anume legea lui Newton: corpurile se atrag cu o forță direct proporțională cu masa lor și invers proporțională cu pătratul distanței. Este o tehnică de studiu al caracterelor umane, având la bază astromanția (ghicitul după poziția astrelor, din lat. astrum = astru și manteia = divinație). Astrologia babiloniană interpreta destinul omului după poziția astrelor în momentul nașterii, precum și după mișcările, întâlnirile și culorile lor. Zodiacul tradițional s-a născut în Babilon, dar era un studiu mult mai aprofundat decât horoscoapele rudimentare din zilele noastre. Astrologia electivă determină cele mai potrivite momente pentru a începe o activitate: ziua căsătoriei, ziua de botez, ziua de schimbare a locului de muncă, ziua pentru o călătorie etc.
AEROMANȚIE – Arta prezicerii viitorului prin observarea atmosferei, aerului, cerului sau fenomenelor atmosferice. O ramură a acestei metode de divinație este austromanția,care studiază vânturile și forma norilor.
APANTOMANȚIE – Metodă de divinație în care previziunile se fac cu ajutorul unor semne văzute întâmplător: animale, păsări sau alte creaturi. Se spune că orașul Mexico City a fost fondat pe locul unde divinatorii vechilor azteci au văzut un vultur care-și lua zborul de pe un cactus, ducând în gheare un șarpe viu.
ANTROPOMANȚIE – (din gr. anthropos = om). Este o metodă de divinație cu ajutorul organelor interne ale morților sau muribunzilor condamnați la sacrificiu. Această practică barbară este foarte veche, fiind ilegală chiar și în Antichitate. Împăratul roman Varius Avitus Bassanius (205-221 e.n.), cunoscut și sub numele de Elagabalus, omorât împreună cu mama sa de către gărzile pretoriene, a fost unul dintre practicanții acestei metode de divinație. Flavius Claudius Julianus (332-363 e.n.), un alt împărat roman, nepot al lui Constantin cel Mare, practica și acest gen de divinație, provocând astfel moartea unui mare număr de copii supuși sacrificiului doar pentru a putea interpreta viitorul după organele lor interne.
ASPIDOMANȚIE – Este o metodă de divinație mai puțin cunoscută, malefică, având la bază sfaturile date practicantului de către însuși Diavolul. Vrăjitorul se așeza în centrul unui cerc și îl invoca pe consilierul satanic. Intra în transă, luând astfel legătura cu stăpânul Infernului, după care îi transmitea clientului sfaturile malefice primite de la acesta.
ARITMOMANȚIE – (din gr. arithmos = număr). Se referă la corespondențele dintre zei, oameni și numere. Vechii caldeeni, platoniștii și pitagoreenii au practicat aritmomanția. Este o metodă de divinație asemănătoare numerologiei, inclusă și în vechea știință a Kabalei.
ALEUROMANȚIE – (din gr. aleuron = făină). Este o metodă de divinație cu ajutorul făinii. Se scriu fraze pe bucăți de hârtie, care sunt introdu-se în mici bile de făină, care apoi sunt introduse în cuptor. După ce s-au copt, se amestecă de 9 ori și se împart în mod egal participanților, care astfel își află soarta. O altă metodă este amestecarea făinii cu apă într-un castron, după care se interpretează desenele ramase pe marginea castronului. O rămășiță a acestui vechi obicei sunt plăcintele cu răvașe.
ALECTROMANȚIE – (din gr. alectruon = cocoș). Este o metodă de divinație cu ajutorul cocoșilor și găinilor. Păsările sunt puse într-un cerc de grăunțe în care mai sunt plasate și literele alfabetului. Alipind literele din dreptul cărora a ciugulit pasărea boabele de grâu, reies răspunsuri la întrebări. Dacă un client solicită numai un răspuns afirmativ sau negativ la întrebările lui, se vor folosi doar două grămăjoare de boabe. Această metodă trebuie practicată doar atunci când Soarele sau Luna se află în zodia Berbecului sau a Leului. Metoda era intens practicată în Roma Antică. O altă metodă a alectromanției era interpretarea cântecului cocoșului, în funcție de momentul zilei în care acesta era auzit.
ALFITOMANȚIE – (din gr. alphitomantis = divinație cu orz). Este o metodă străveche, prin care se determina vinovăția sau nevinovăția unei persoane suspectate, prin hrănirea ei cu o pâine preparată din orz. Dacă persoana căpăta o indigestie sau simțea că pâinea este grețoasă, se considera un semn de vinovăție. Se povestește că lângă Lavinium se afla o pădure sacră, unde se practica această metodă pentru a afla dacă femeile mai sunt virgine sau nu. Preotul ținea un șarpe în scorbura unui copac. În anumite zile ale anului, tinerele femei erau duse acolo legate la ochi și ținând în mâini o plăcintă făcută cu orz și miere. Exista convingerea că șarpele mânca numai din plăcintele celor pure, în timp ce cele vinovate erau refuzate.
BIBLIOMANȚIE – Divinație prin care se prezic evenimente cu ajutorul Bibliei, prin alegerea la întâmplare a unui pasaj, presupunându-se că oferă un răspuns la problemele celui care întreabă.
BELOMANȚIE – Divinație cu ajutorul săgeților cu pene. Se atașau de săgeți bucăți de hârtie pe care erau însemnate sfaturi date de oracol. Era luat în considerare sfatul de pe săgeata care ajungea cel mai departe. Această metodă era practicată de babilonieni, sciți, greci și arabi. O variantă a acestei metode era aruncarea în aer a unui număr de săgeți; direcția spre care se îndreptau acestea la cădere era direcția spre care trebuia să se îndrepte persoana care cerea sfat.
CARTOMANȚIE – Metodă de prezicere a viitorului cu ajutorul cărților de joc. Își trage originea din ghicitul cu cărțile de tarot,un pachet special de 78 de cărți, folosit în divinație.
CEFALOMANȚIE – Divinație care folosea craniul sau capul unui măgar sau al unei capre.
CHIROMANȚIE – Aflarea caracterului unui om după liniile și formele palmelor sale.
CITITUL ÎN FRUNZE DE CEAI SAU ZAȚ DE CAFEA – Descifrarea modelelor lăsate de frunzele de ceai sau de zațul de cafea pe pereții ceștii după consumarea lichidului din interior.
CLEIDOMANȚIE – (din gr. kleis = cheie). Termen care se referă la un număr mare de metode de prezicere a viitorului cu ajutorul unei chei. Una din metode avea la bază scrierea unei întrebări pe o cheie, după care aceasta era introdusa între paginile Bibliei. Cheia era mai apoi agățată în așa fel încât să i se permită să se învârtă; direcția de mișcare indica răspunsul. Uneori, cheia și Biblia erau agățate deasupra inelarului unei fecioare, care spunea de trei ori anumite cuvinte magice, într-o zi în care soarele sau luna se aflau în zodia Fecioarei. O altă metodă presupunea așezarea cheii în pumnul strâns. Se cerea apoi unei femei gravide să aleagă mâna în care credea că este ascunsă cheia. Daca femeia gravidă ghicea, copilul ce avea să vină pe lume era fată.
CLEROMANȚIE – Formă a divinației cu zaruri. Cândva această metodă se practica cu orice gen de obiecte ce puteau fi aruncate: boabe de fasole, pietricele, bețigașe sau oase. Metoda era răspândită în Roma și în Egipt.
CRISTALOSCOPIE – Ghicirea în sfera de cristal, care se bazează pe o stare de halucinație voluntară. Este o formă de divinație bazată pe meditația într-o suprafață reflectorizantă (oglindă, sticlă, cristal, luciul apei) pentru a obține informații paranormale.
CICLOMANȚIE – Divinație ce interpreta semnele ce se formau în urma roților.
DAFNOMANȚIE – Metodă de divinație care interpreta sunetul scos de ramurile unui dafin aruncat în foc. Cu cât sunetele erau mai intense, cu atât mai bune erau veștile. Dacă lemnul nu scotea niciun sunet, prezicerile erau sumbre.
DENDROMANȚIE – Ghicirea viitorului după freamătul copacilor și foșnetul frunzelor.
FIZIOGNOMONIE – Interpretarea formelor și trăsăturilor feței.
FRENOLOGIE – Citirea caracterului prin studierea formei craniului persoanei respective.
GEOMANȚIE – Sistem de divinație care implică interpretarea de linii și corpuri geometrice; constă în aruncarea unui număr de pietre într-un pătrat divizat în două, desenat pe o suprafață presărată cu nisip. Poziția pietrelor determină figuri pe care geomantul le interpretează. Procedeul este răspândit în lumea arabă.
GIROMANȚIE – (din gr. giros = cerc). Metodă de divinație în care divinatorul mergea în jurul unui cerc pe care erau inscripționate litere, până când amețea. Literele în dreptul cărora se prăbușea creau un mesaj profetic.
GRAFOLOGIE –Studiul raporturilor dintre scrisul de mână al unei persoane și caracterul ei.
HIDROMANȚIE – Ghicirea în apă, după cercuri, valuri, limpezime, culoare. Una din tehnici avea la bază utilizarea unui bazin plin cu apă care, la comanda divinatorului, era activat de spirite, intrând în vibrație și scoțând anumite sunete. Divinatorul descria formele care se reflectau pe suprafața apei, interpreta culoarea și mișcările apei într-o fântână sau valurile create de aruncarea unui obiect într-o apă.
HIEROMANȚIE – Interpretarea viitorului după aspectului măruntaielor animalelor sacrificate.
NECROMANȚIE – Divinație constând în comunicarea cu morții, metodă a magiei negre.
ONIROMANȚIE –Modalitate de interpretare a viselor pe baza unor simboluri onirice.
ONOMANȚIE – Interpretarea literelor care compun numele unei persoane.
ORACOL – Răspunsuri primite la o întrebare, considerate a veni de la zei; metodă de divinație și profeție prin care erau consultați zeii sau spiritele, prin intermediul unui medium uman. Cele mai faimoase oracole au fost cele de la Dodua, unde Zeus oferea răspunsuri prin foșnetul stejarilor, sau cel de la Delphi, unde Apollo dădea răspunsuri prin intermediul unei preotese. În ambele cazuri, răspunsurile oracolelor erau atât de ambigue, încât era greu să se ateste veridicitatea lor.
ORNITOMANȚIE – Formă de predicție după specia, zborul și comportamentul păsărilor. La romani, puii sacri jucau un rol foarte important. Nicio decizie în senat sau în armată nu putea fi luată înainte ca augurii să se pronunțe, după ce observau modul în care puii se hrăneau cu semințele oferite. Atunci când puii sacri, lăsați liberi în curtea templului, se repezeau cu poftă la boabele de grâu, se credea că împrejurările sunt favorabile oricărui demers. Dacă refuzau să se hrănească, împrejurările erau nefavorabile. Mai mult, refuzul hranei prevestea evenimente funeste. Astfel, planurile propuse erau amânate pentru o altă dată calendaristică.
PENDULUL SIDERAL – Metodă de divinație cu ajutorul pendulului, excelentă pentru răspunsuri cu da și nu. Pendulul sideral este un obiect greu, agățat de o ață, și care se consideră că poate localiza un anumit obiect sau poate da răspunsuri la întrebări personale. Folosit încă de pe vremea romanilor, pendulul s-a impus în 1802, datorită doctorului Gerboin din Strasbourg. Constă dintr-o bilă sau o greutate uniformă oarecare (între 40 și 100 de grame), atârnată de un fir. Înainte, mulți își foloseau chiar ceasul de buzunar pe post de pendul. Astăzi, se preferă greutățile din cristal, ebonită sau fildeș, atârnate de fire de in sau de lănțișoare. Pendulul se ține între degetul mare și arătător. El poate sta nemișcat sau poate căpăta o oscilație liniară. Când indică o descoperire (a unui obiect căutat sau a răspunsului așteptat), el trece în mișcare circulară, fie în sensul acelor de ceasornic, fie invers. Nu numai amplitudinea mișcării are valoare informativă, ci și direcția. Sensul mișcării este stabilit de ghicitor. Dacă el decide că răspunsul afirmativ este mișcarea în sensul acelor de ceasornic, sau invers, pendulul se va supune acestei convenții.
PIROMANȚIE – Formă a divinației cu foc. Mesajul era bun dacă flăcările erau viguroase și ardeau repede ofranda adusă ca sacrificiu; dar dacă erau lente și ofranda ardea încet, mesajul era de rău augur. Acest tip de divinație se practica în templul Minervei din Atena. O altă metodă era observarea modului în care ard torțele. Dacă flacăra forma un singur vârf, era semn bun, dacă se formau două vârfuri, era semn rău. Dacă se stingea brusc, prevestea dezastre.
RUNE – Metodă de divinație cu ajutorul unor pietre sau bucăți de ceramică inscripționate cu un alfabet magic de origine scandinavă.
SPODOMANȚIE – Metodă de divinație cu ajutorul cenușii ramase de la focurile de sacrificiu.
SPIRITISM – Doctrină filozofică ce are la bază posibilitatea celor vii de a intra în legătură cu cei morți, prin intermediul unui medium.
XILOMANȚIE – Divinație cu ajutorul lemnului, practicată mai ales de către popoarele slave. Metoda pleacă de la interpretarea poziției micilor bucăți de lemn găsite în calea cuiva. Alte interpretări se referă la așezarea lemnelor în foc, la felul în care acestea ard etc.
Sursa: frumoasaverde.blogspot.ro
Citiţi şi:
Clarviziunea
Zece reguli de aur ale aspirantului la clarviziune
yogaesoteric
4 august 2015