Clopotele bisericilor din Polonia au fost reduse la tăcere și nu mai sunt trase, din cauza unor plângeri anonime că ar face prea mult zgomot și ar polua mediul. Enoriașii se declară șocați

Clopotele bisericii din parohia Bytom din sudul Poloniei au fost reduse la tăcere. Totul s-a petrecut după mai multe plângeri anonime privind zgomotul excesiv. O situație similară a fost întâlnită anterior și în orașul Gliwice, potrivit Remix News.

Parohia din Bytom-Miechowice a anunțat că din cauza deciziilor administrative în vigoare, clopotele bisericii nu vor mai fi trase. În Gliwice, nivelurile de zgomot au depășit limita permisă de 55 de decibeli, potrivit autorităților. În ambele cazuri, au existat plângeri anonime care au determinat decizii de a se renunța la tragerea clopotelor.

Problema reducerii intensității sunetului clopotelor este o provocare. Vom încerca să o rezolvăm, deși nu este simplă”, a declarat părintele Henryk Oleś.

El a menționat că, deși doar două persoane au depus plângeri, parohia explorează metode alternative de chemare a credincioșilor la slujbă.

Enoriașii se declară șocați

Decizia a fost primită cu neîncredere și frustrare în rândul comunității. Un locuitor din Radzionków și-a exprimat nemulțumirea pe Facebook:

Sunt șocat – o decizie administrativă atât de absurdă. Este greu de crezut, mai ales că clopotele bisericii sună din 1917”, a zis el.

Parohia din Gliwice a renunțat să mai tragă clopotele din cauza amenzilor impuse. Doar o singură plângere a dus la verificarea de către autorități a nivelului de zgomot produs de clopot. Rezultatele au arătat că zgomotul generat de clopote a depășit cu mult nivelurile permise de zgomot, cu aproximativ 9,5 decibeli.

În plus, inspecția a relevat că sunetul clopotelor și redarea cântărilor religioase în afara orelor de slujbă este împotriva legilor de protecție a mediului.

În ciuda respectării reglementărilor, preotul a strâns aproape 700 de semnături. Enoriașii parohiei doresc repunerea clopotelor în funcțiune, la fel cum a fost până în prezent.

Locuitorii intervievați de postul de știri O2.pl nu s-au plâns de zgomotul produs de clopote. Cu toate acestea, orice încălcare a interdicției ar putea duce la amenzi. Sumele se pot ridica la 4.600 de euro pe lună per parohie.

Citiți și:
Sindromul Ceaușescu-Zelenski: La Kiev se demolează bisericile – urmează blestemul?
Premieră istorică: Biserica Greacă blochează accesul politicienilor în biserici de Duminica Ortodoxiei

 

yogaesoteric
25 iulie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More