Col (r) Florin Șinca: Călin Georgescu nu mai poate fi oprit! Țara va redeveni suverană

Azi, 10 ianuarie, e o zi așa, mai cu moț. Acum 550 de ani, în 1475, s-a scris una din paginile glorioase ale acestui popor. Atunci, veșnicul în inimile noastre și vrednicul de pomenire Ștefan cel Mare și Sfânt, în fruntea unei armate de doar 40.000 de oșteni a biruit în locul ce se chema Podul Înalt, lângă Vaslui, armata de trei ori mai mare a turcilor lui Suleiman Pașa, trimis al sultanului Mehmet al II-lea! Ia gândiți-vă ce vremuri erau atunci atâta amar de ani, în ger, în opinci, pe negură, în mlaștini……. iar străbunii noștri de cremene nu au lăsat țara pe mâna păgânilor!

Când am văzut noi așa o oaste mare, ne-am ridicat vitejește, cu trupul nostru și cu armele noastre și li-am stat împotrivă și cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, am învins strașnic pe acei dușmani ai noștri și ai Creștinătății întregi și i-am sfărâmat, i-am călcat în picioare și i-am trecut prin ascuțișul sabiei”, așa grăia vodă către principii creștini ai Evropei, la 25 ianuarie 1475. Uimit, papa de la Roma l-a numit atunci „Atlet al lui Hristos”. Istoria noastră e plină de învățături. Este nevoie doar să cauți și să ai gând curat întru Domnul.

Cu acestea în gând și făcându-mi semnul Sf. Cruci am plecat azi fluierând și întărâtând câinii pe stradă, nu la un protest, ci la o întâlnire, la o unire cu oameni care nu pot sta locului, așa nepăsători. Că este necesar să scoatem țara din robie, nefiind vorba nici de Ionescu, nici de Popescu, nici de Georgescu! Vă zic foarte clar: țara nu este suverană, cum scrie în Constituție! De vreme ce sasul primește ordine, telefoane, depeșe și dă la rândul lui dispoziții ilegale, țara se află sub ocupația unor trădători care primesc dispoziții din altă parte, străină! Știam dinainte de 6 decembrie anul trecut, iar de acum știm sigur, că țara se află sub cizmă străină. Peste ani, veți vedea că am dreptate. Haideți să facem istorie!

Eu unul vreau să mor cu conștiința împăcată și să nu-mi fie rușine de copii. M-am văzut dintr-o dată pe străzi, pe unde pe vremuri erau ulițe troienite, practic într-o oaste, pentru Lege, Democrație și Țară, că mai nou războaiele se poartă și așa, atipic. Mâine dacă îmi vine sfârșitul, mie nu-mi pare rău că azi am văzut numai oameni frumoși.

De la lovitura de stat de Sfântul Nicolae anul 2024, am zis că sistemul ticălos și trădător de la noi, comandat prin firman de păpușarii din străinătate, nu va mai permite unuia care grăiește adevărul, nu va da voie conducătorului de glie să candideze, sau să participe la turul 2, având în acest sens ceva informații de groază. Multe le-am scris aici și deja le știți.

De astăzi însă, vă declar că 100% nu mai au ce să-i facă și ce să ne facă.

Călin Georgescu nu mai poate fi oprit.

S-a terminat ! Gata. Lex jeus sont faits.

Azi, fără partid, fără un conducător, fără dirijor, mulțimea s-a adunat, ceea ce pe acești dictatori nebuni de la putere îi face să dispere, se zvârcolesc ca șerpii veninoși. Există o mare masă de oameni care nu se va lăsa prostită de mass-media degenerată, nu va accepta să fie insultată de politicieni și influensări năimiți, lovită de instituții, jignită în mândria de român. Trădătorilor, ați băgat microbii în corpul țării. Noi, mulți, puțini, îi vom scoate. Acești cetățeni sunt de toate profesiile și vârstele, au instincte țărănești, au atitudine de cioban la stâna lui numită România, au patriotism și, mai ales, nu au sau nu mai au deloc frică!

Azi am vorbit cu zeci de oameni necunoscuți și au spus că, dacă este oprit, în orice fel, ei vor face o răscoală și nu mai țin cont de nimic! „Ne ducem peste ei, domnule colonel, așa mi-au spus! Noi suntem deciși, îi scoatem și din gaură de șarpe. Mai mult nu mai îndurăm. Și-au bătut joc.” Nu este amenințare, este adevărul. Am văzut multe la viața mea și zic pentru cine este necesar să audă: nu mai merge! Gata! V-ați făcut de cap, gata, sunteți pe muchie de cuțit. Prin urmare, mare atenție cum vă jucați cu răbdarea românilor, iresponsabililor!

În plus, argumentul meu sună cam așa. Partenerul strategic american are baze aici, unde e un pol însemnat al lumii, vrea un cap de pod solid, nu răzmeriță, nu oameni nemulțumiți, nu cetățeni în răspăr cu statul, așa cum sunt azi mai toți. Vrea ca românii să asculte, să-și urmeze conducătorul, nu să-l înjure de dimineața până seara ca pe un odios ce este în pădurea Cotroceni. Cu cât trândăvia sa Iohannis rămâne mai mult la palat, barbugiul Ciolacu la guvern, ca să nu mai zic de alții care îi alimentează cu informații și scenarii, cu atât criza se adâncește, prăpastia dintre popor și conducători crește, oala e mai mult sub presiune, țara este șubrezită și dusă la dezastru. Mai ales, în condițiile sensibile de acum, este foarte grav. E nevoie de domnia legii, ordine, muncă și bună pace.

M-am dus cu autobuzul și mai mult pe jos, iar de la Paraclisul Catedralei (Piața Arsenalului Armatei), pe Dealul Spirii și pe Calea 13 Septembrie până la Piața Francofoniei (la poala dealului) spre piața cea mare, Piața Constituției și încă de la ora 8:30 am întâlnit oameni cu drapele, eșarfe tricolore și pancarte.

Cel mai frumos sentiment este acela în care, tineri sau bătrâni pe care nu i-ai văzut vreodată, te salută din mulțime, îți strâng mâna sau te sărută că ți-au citit postările sau articolele de ani buni.

Cei mai mulți au venit din provincie, din toate județele, iar asta este o rușine pentru bucureșteni. Abia au găsit loc de parcare în jungla din București, au venit cu metroul sau STB. Sigur, bucureștenii care au fost la serviciu, au o scuză! Dar ceilalți? Vă dați seama ce modificări a produs bolșevismul în capul unora, că ei înjură că nu au apă și pun ștampila pe nepoțelul cu zulufi al lui Soros, Mucușor Dan!? Sau pe gălbejiții liberali care în frunte cu maimuța gelada Cîțu, cu grupa de bezmetici Vela, Bode și Predoiu, cei care ne-au pus cârpa pe față, ne-au dat certificat verde nazist și ne-au băgat la țarc! Știu de la marii istorici că românul este cel mai anticomunist european, sau așa era până la 1944. Dar vai, acum a devenit comod, corporatist, usseserizat, cu probleme mari la mansardă de vreme ce e invidios pe cei din blocul vecin că le-a pus primăria polistiren pe fațadă! Băi, nene, rolul primăriei nu e ăsta, că dacă pune, tot din banul public pune și e nedrept pentru alții. Comunismul albastru a prins bine la bucureșteni și nu numai, a produs mutații în conștiința colectivă!

Jandarmeria a fost foarte numeroasă aici, dar fără rost, erau grupe de „ninja” echipate de luptă, nu de protest obișnuit, de la Catedrală până jos la sediul SRI. Dar nu au avut informații cu numărul, că ne-au băgat inițial pe un trotuar, era o prostie enormă, apoi li s-a atras atenția și colonelul ăla care pufăia plin de sine din țigară, Velicu, a mutat gardul, oprind un sens de deplasare.

Oamenii nu au avut nicio organizare, zâmbeau, glumeau, striga fiecare despre ce era nemulțumit în dictatura săsească. Nu este sesiune parlamentară (e vacanță…….), iar parlamentarii din partidul meu au fost în aceeași curte cu CCR, pentru că nu li s-a permis de către jăndari să iasă. M-am văzut cu șoferi de TIR și patroni, cu ciobani și pensionari, cu moși și tinerei, cu jurnaliști și militari și cu mamaie Florica protestatara de 91 de ani îmbrăcată în drapel. Fapt șocant pentru mine, am întâlnit foarte mulți militari în rezervă, din toate armele, desigur, îmbucurător că au conștiință cetățenească.

Cred că am fost în jur de 15.000. Păi dacă v-am zis cât era plin de lume și dacă Naționalul are 55.000 de locuri, ce aici a fost doar o tribună? Erau locuri în care nu puteai arunca un ac. Gândiți-vă!

Ce s-a scandat? Turul 2 înapoi că venim peste voi, Jos Iohannis, Jos dictatura, Noi am votat voi ați furat, CCR ciuma roșie, Vrem democrație, Libertate, PSD-PNL aceeași mizerie, Georgescu, Ciolacu și Bolojan să se ducă pe maidan, Ieșiți din casă dacă vă pasă, Acum și vouă ca în ’89, Jandarmeria apără hoția, Poporul se trezește, Hoții, Noi scriem istorie chiar și peste CCR, Reluați turul 2 noi, Vrem pace nu război!

Cum au reflectat mijloacele de informare-manipulare în masă? La fel de prost ca până acum. Aceleași sinistre trompete la tv, aceiași băloși după ban și putere, gângavii și gușații și-au găsit scena tv bună de spectacol cu grobieni și lepre.

Numai aberații au dat, idioți, antiromâni și narcisiști precum Fota, Ioniță, Paleologu, Pricopie ăștia au fost etern invitați și au răspândit veninul. Profesorașul ăsta de nimic de la universitatea devianților sexuali SNSPA vorbește de mineriadă. Vă dați seama ce deranj e în capul lui?!

În încheiere vă îndemn să ieșiți în fiecare zi și să apărați democrația, în stradă. Duminică ne vedem la marele protest de la Universitate și nu numai.

Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât!

P.s. Vă rog să răspândiți mesajul. Cică Trump i-ar fi zis lui Zuker că s-a terminat cu cenzura și manevrele pe Facebook, dar nu s-a terminat.

Autor: Col. (r) Florin Șinca

Citiți și:
Decarisul social
A venit Ziua Mâniei!
Cele două Românii și teroriștii de la Cotroceni

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2024

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More