Colegiul Medicilor din România admite acum că vaccinurile pot cauza la mulți oameni autism!

 

Despre faptul că vaccinurile provoacă multe probleme de sănătate, unele chiar foarte grave, există deja numeroase studii. Cu toate acestea, pe linie oficială continuă să se nege cu îndârjire aceasta.

Una dintre cele mai discutate probleme se referă la legătura dintre vaccinuri și autism.

În Dicționarul Medical Ilustrat de la A la Z, ediția 2, editura Litera, la pagina 7, unde este explicat autismul, se scrie: „Este posibil ca autismul să apară ca urmare a expunerii la o sare de mercur, thimerosal, conținută în vaccinuri, mai ales în urma efectuării unor vaccinări multiple.
Astăzi nou-născuții și copiii sunt încă expuși la doze reduse de mercur atât prin dietă, cât și prin alte forme de poluare a mediului sau prin vaccinuri, în care thimerosalul este utilizat drept conservant și injectat în mai multe reprize direct în sânge.”

Pe coperta dicționarului este avizul Colegiului Medicilor din România, după cum se poate observa în imagine.
 

 
În America, Programul Federal de Compensare a Leziunilor provocate de Vaccinuri (VICP, numită pe scurt Curtea Vaccinurilor) a recunoscut că vaccinurile, și în special cele care conțin conservantul pe bază de mercur thimerosal, pot determina dezvoltarea autismului. Curtea Federală a decis acordarea de despăgubiri în valoare de milioane de dolari unor copii care au devenit autişti în urma vaccinării de rutină.
 
Dar iată că asta nu împiedică autoritățile să continue campania furibundă pentru instituirea vaccinării obligatorii.
 
Conform proiectului de lege aflat în dezbatere publică, părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea propriilor copii ar putea fi acuzaţi de rele tratamente împotriva minorilor şi, deci, ar putea face şi închisoare pentru asta.
 


Citiți și:

Vaccinurile şi autismul – o foarte posibilă legătură tip cauză-efect

Doctorul american care a susținut că vaccinurile provoacă autism a fost apoi găsit mort. Familia lui Jeff Bradstreet nu crede în teoria sinuciderii

Autoritățile americane recunosc implicit că vaccinurile provoacă autism, acordând despăgubiri de milioane de dolari unor copii afectați

 

 


yogaesoteric
23 iunie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More