Colonizarea extraterestră. Ce ascunde planul NASA pentru un reactor nuclear pe Lună

Sean Duffy, directorul interimar al NASA, a anunțat că instalarea de reactoare nucleare pe Lună este un obiectiv prioritar al Washingtonului. Statele Unite vor să ajungă acolo înaintea chinezilor sau a rușilor.

NASA ar putea folosi în curând energia nucleară pe Lună

Administratorul interimar al agenției spațiale, Sean Duffy, a emis o directivă menită să accelereze construcția unui reactor nuclear pe suprafața lunară. Fost prezentator la Fox News, Duffy este, de asemenea, șeful Departamentului american al transporturilor. El a preluat conducerea NASA în iulie, după ce administrația Trump și-a retras nominalizarea astronautului privat și omului de afaceri Jared Isaacman.

Directiva, raportată pentru prima dată de Politico, ar accelera eforturile de lungă durată ‒ și până acum în mare parte nereușite ‒ ale NASA de a dezvolta reactoare nucleare pentru a sprijini știința și explorarea spațială.

Duffy a descris acest obiectiv drept „a doua cursă spațială”, după cea în care un american a pășit pe Lună la 20 iulie 1969. Cu mult înaintea unui cosmonaut sovietic.

Sean Duffy a stabilit data de 2029 pentru lansarea primului reactor nuclear pe Lună, potrivit New York Times. La timp pentru a învinge China și Rusia în această cursă spațială, care și-au propus să instaleze propriul generator nuclear pe Lună la începutul anilor 2030.

În luna mai, cei doi principali rivali ai Washingtonului au semnat un memorandum de înțelegere pentru a lucra împreună în vederea transformării acestui reactor în sursă de energie pentru viitoarea bază lunară „internațională” pe care ar conduce-o împreună.

Această „cursă” pentru un reactor nuclear spațial este de fapt legată de diferitele programe de baze lunare, în cadrul misiunii americane Artemis sau al proiectului condus de Moscova și Beijing. „Viitoarele misiuni lunare vor necesita mult mai multă energie decât cele din anii 1970. În perspectiva stabilirii unor baze permanente acolo, va fi necesar să se poată genera, de exemplu, propria apă și propriul oxigen”, explică Simon Middleburgh, cercetător la Institutul pentru viitorul energiei nucleare de la Universitatea Bangor din Țara Galilor, potrivit France 24.

Așadar, ce sursă de energie ar fi cea mai potrivită pentru a însoți aventura lunară? „Au existat multe experimente în timpul epocii de aur a explorării spațiale, în anii 1960 și 1970, și chiar și atunci se vorbea despre energia nucleară. Așadar, cercetările continuă de zeci de ani, chiar dacă ideea unui reactor nuclear pe Lună poate părea nouă pentru publicul larg”, subliniază Carlo Carrelli, specialist în energie nucleară la Agenția națională italiană pentru noi tehnologii, energie și dezvoltare economică durabilă.

„În mod firesc, primul aspect la care ne-am gândi este energia fotovoltaică, care este cea mai utilizată sursă de energie în spațiu, cu panourile solare. Pe Lună, însă, există o problemă specifică legată de durata nopții lunare”, notează Ian Whittaker, astrofizician la Universitatea Nottingham Trent. O noapte lunară se întinde pe durata a 14 nopți terestre. Cu alte cuvinte, ar fi nevoie de o cantitate considerabilă de baterii pentru a stoca energia acumulată pentru a avea energie continuă pe toată durata lungii nopți lunare. Aceasta ar fi foarte costisitor și dificil de transportat la fața locului.

Avantajul energiei nucleare constă și în eficiența sa. „Ceea ce înseamnă că un reactor de mărimea unei mașini de oraș ar putea, în teorie, să furnizeze energie unei baze lunare timp de aproximativ șase ani, fără a fi nevoie să fie reîncărcat”, spune Simon Middleburgh.

Iar dimensiunea contează. Cu cât este mai mică, cu atât va fi mai bună pentru Lună. La urma urmei, „centrala nucleară tipică construită pe Pământ este enormă, cântărește foarte mult și furnizează foarte multă energie. Nu numai că este imposibil de instalat pe Lună, deoarece ar fi necesar să fie transportate mii de tone de oțel și beton, dar ar fi, de asemenea, o risipă uriașă de energie pentru baze care, cel puțin inițial, nu vor fi foarte mari”, afirmă Carlo Carrelli, care lucrează la proiectul italian Selene (sistem de alimentare lunară cu energie nucleară).

„Pentru moment, cercetările se concentrează pe ceea ce numim microreactoare, care furnizează kilowați de energie și nu gigawați, cum este cazul centralelor electrice de pe Pământ. Astfel de structuri pot fi transportate pe rachete”, spune Ian Whittaker.

Fără Cernobîl, dar cu alte riscuri

Dar aceste planuri sunt tot atâtea operațiuni costisitoare. În primul rând, pentru că este dificil de estimat cu precizie numărul de microreactoare care ar fi necesar să fie instalate pe Lună. Chiar dacă unul este suficient, este esențial să existe reactoare de rezervă pentru orice eventualitate. Este imposibil de imaginat o bază lunară în care să nu existe o soluție alternativă dacă luminile se sting în cazul unei defecțiuni a reactorului, notează experții intervievați de France 24. Prin urmare, instalarea acestor microreactoare pe Lună ar costa câteva miliarde de dolari, incluzând costul călătoriei și cel al fabricării acestor surse de energie.

Și aceasta este doar una dintre probleme. „Vor exista provocări fără precedent legate, în special, de absența unei atmosfere pe Lună. Pe Pământ, disiparea căldurii create de fisiunea nucleară este posibilă în parte datorită existenței atmosferei terestre. Prin urmare, este necesar să ținem cont de acest aspect atunci când căutăm modalități alternative de răcire a reactoarelor”, notează Simon Middleburgh.

La fel și pentru legile gravitației. „Pe Lună, practic nu există gravitație, iar fenomene precum fierberea nu au loc ca pe Pământ, ceea ce complică și procesul de disipare a căldurii”, adaugă Simon Middleburgh.

În privința unui accident nuclear, un Cernobîl pe Lună ar fi un scenariu de dezastru demn de un film science-fiction. Însă experții intervievați minimalizează acest risc, în parte pentru că lipsa oxigenului reduce riscul anumitor reacții chimice care ar putea duce la acest tip de catastrofă.

Cu toate acestea, toate aceste întrebări este necesar să fie studiate cu atenție, chiar dacă „microreactoarele necesare sunt destul de ușor și rapid de construit”, subliniază Carlo Carrelli.

Coloniști în spațiu

În acest context, obiectivul stabilit de șeful NASA de a lansa un reactor nuclear pe Lună înainte de 2030 poate părea excesiv de optimist. „Dar nu total nerealist, chiar dacă începutul anilor 2030 mi se pare mai credibil”, spune Carlo Carrelli, specialist în energie nucleară.

Dorința Washingtonului de a face din aceasta o „cursă spațială” care să fie câștigată cât mai repede este de înțeles. „Aspectul geopolitic este aproape mai important decât provocarea tehnologică de a construi și instala aceste reactoare pe Lună”, subliniază Ian Whittaker. Într-adevăr, este probabil să existe un avantaj real al primului venit.

„Toată lumea vrea să fie cea mai rapidă, deoarece în prezent nu există legi sau tratate privind colonizarea Lunii”, afirmă Ian Whittaker, astrofizician la Universitatea din Nottingham. Pentru acest specialist, „este ceva similar cu epoca colonizării: cine se stabilea primul acolo putea pretinde că acest pământ îi aparține”.

Pe Lună, reactoarele nucleare ar putea fi folosite pentru a câștiga teren. „Ideea ar fi să se instaleze mai întâi reactoarele și apoi să se afirme că este necesar să se construiască baza lunară în apropiere, ocupând astfel regiunea înconjurătoare”, explică Ian Whittaker. Până în prezent, nu există nicio regulă care să interzică acest tip de comportament colonizator.

„Desigur, ca om de știință, nu pot decât să sper că până la urmă comunitatea internațională va lucra împreună, așa cum a făcut-o cu Stația Spațială Internațională”, spune Simon Middleburgh. Cu toate acestea, nu este sigur că starea actuală a relațiilor dintre Statele Unite, China și Rusia este propice cooperării.

Colonizarea extraterestră este subliniată și de Scientific American. Cu alte cuvinte, pe lângă furnizarea unei cantități abundente de energie electrică pentru operațiunile de la suprafață, un reactor nuclear pe Lună ar putea permite, de asemenea, o preluare strategică a teritoriului lunar.

Deținerea de teritorii extraterestre este interzisă prin Tratatul Organizației Națiunilor Unite privind spațiul cosmic, dar tratatul obligă, de asemenea, puterile spațiale să dea dovadă de „respectul cuvenit” în activitățile lor, ceea ce înseamnă că nu este cazul să invadeze sau să interfereze cu infrastructura sensibilă construită de alții. Prin urmare, un reactor nuclear amplasat pe suprafața lunară ar putea permite declararea a ceea ce directiva lui Duffy numește o „zonă interzisă”.

Citiți și:
NASA a decis instalarea unei noi rețele wireless… pe Lună!
Luna ruginește: Fenomenul încă neînțeles care îi intrigă pe savanți

 

yogaesoteric
8 octombrie 2025