Luna ruginește: Fenomenul încă neînțeles care îi intrigă pe savanți

Rugina are nevoie atât de oxigen, cât și de apă pentru a se forma, așa că am crede că pe Lună – un corp ceresc complet lipsit de oxigen și în cea mai mare parte uscat – prezența oxidului de fier ar fi imposibilă. Și totuși, se pare că Luna ruginește, iar oamenii de știință caută să înțeleagă de ce are loc acest fenomen bizar.

Un nou studiu, publicat în revista Science Advances și care se bazează pe datele culese de sonda selenară Chandrayaan-1 a Organizației Indiene de Cercetare Spațială, a relevat că rocile aflate la cei doi poli ai Lunii au o compoziție diferită față de celelalte zone. Cercetătorul Shuai Li, de la Universitatea din Hawaii, a investigat în detaliu acest fenomen și a descoperit că la cei doi poli ai Lunii se găsește hematit. Hematitul este un oxid de fier foarte dur, de culoare roșie sau brună. În termeni colocviali: rugină.

Uimit, Shuai Li i-a contactat pe oamenii de știință de la NASA pentru a confirma descoperirea. „La început, nu mi-a venit să cred. Date fiind condițiile actuale de pe Lună, rugina nu ar putea să existe. Dar de când am descoperit apă pe Lună, oamenii de știință au speculat că pe astru ar putea exista o varietate mai mare de minerale, formate de interacțiunea apei cu rocile selenare”, a declarat Abigail Fraeman, unul dintre cercetătorii contactați de Shuai Li.

O posibilă explicație

Și totuși, cum s-a format rugina pe Lună? Cercetătorii cred că există mai mulți factori, iar Pământul are o contribuție majoră. În primul rând, se știe că pe satelitul Terrei există cantități foarte mici de apă, sub formă de gheață. O mare parte din această gheață se află în craterele lunare. Teoria actuală este că meteoriții care lovesc suprafața Lunii eliberează moleculele de apă din sol, iar aceste molecule se amestecă apoi cu fierul de la suprafață.

Apoi, există problema oxigenului, iar aici intră în scenă Terra. Pentru că cea mai mare parte a ruginii se află pe fața Lunii care este îndreptată spre Pământ, cercetătorii cred că prezența ei are de-a face cu planeta noastră. „O cantitate mai mare de rugină pe acea parte a Lunii sugerează că Pământul are o contribuție. Acest fapt mi-a adus aminte de o descoperire făcută de misiunea japoneză Kaguya, care a relevat că oxigenul din stratul superior al atmosferei poate fi transportat pe suprafața Lunii de vântul solar”, a relatat Shuai Li pentru Science Alert.

Astfel, oxigenul din atmosfera Terrei ar putea fi oxidantul care produce rugina de pe Lună. Potrivit lui Shuai Li, acest proces are loc de miliarde de ani. Și totuși, această ipoteză nu clarifică misterul în întregime. „În mod interesant, deși în cantități mici, există hematit și pe cealaltă parte a Lunii, unde oxigenul de pe Pământ nu are cum să ajungă”, a mai spus Shuai Li.

Astfel, mai este nevoie de cercetări suplimentare pentru a explica odată pentru totdeauna prezența ruginii pe Lună.

Citiți și:
NASA a decis instalarea unei noi rețele wireless… pe Lună!
Posibile intrări în tuneluri de lavă de pe Lună
Ingo Swann clarvăzătorul care şi-a proiectat corpul astral pe Lună (1)

 

yogaesoteric
4 aprilie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More