Comentarii și analize asupra unei făcături penibile ce a riscat să aprindă din nimic fitilul ultimului război mondial

Demontarea sinistrei înscenări și găunoasei propagande a „atacului chimic” din Siria

Lelia Munteanu, Gândul: La Douma (Siria) n-a fost niciun atac chimic!

„Aceasta este povestea unui oraş numit Douma…”. Aşa îşi începe relatarea de la faţa locului unul dintre foarte puţinii corespondenţi de război în a cărui onestitate am o încredere deplină – Robert Fisk. Excepţional cunoscător al Orientului Mijlociu, stabilit la Beirut, Fisk e pentru mine una dintre cele mai credibile surse. După atacul americano-franco-britanic din noaptea de vineri spre sâmbătă (13 spre 14 aprilie), s-a deplasat acolo ca să vadă cu ochii lui.

Prima concluzie, după ce Fisk a făcut ceea ce trebuiau să facă aliaţii înainte de a lansa atacul (a cercetat clinica unde a fost realizat filmuleţul care a îngrozit şi revoltat lumea, a cercetat împrejurimile, a vorbit cu martori): la Douma n-a fost niciun atac chimic!

Prima informaţie a primit-o de la unul dintre medicii spitalului subteran (în Douma, pe toată perioada când oraşul a fost sub ocupaţia aşa-numiţilor rebeli, viaţa s-a desfăşurat în pestilenţiale adăposturi subterane): filmul distribuit de propaganda occidentală e autentic! Dar pacienţii pe care îi vedem în imagini, declară dr. Assim Rahaibani, „au fost afectaţi nu de gaz, ci de lipsa oxigenului din tunelurile pline de gunoaie şi din subsolurile în care au trăit, într-o noapte în care care vântul a stârnit o furtună de praf”.

Mărturia unui localnic (dintre cei care nu au plecat cu gruparea jihadistă):  „Eram cu familia în subsolul casei mele, la trei sute de metri de aici (clinica subterană, cunoscută ca Punctul 200, n.m.), în noaptea aceea (…). Aeronave au zburat mereu deasupra Doumei pe timp de noapte, dar în noaptea aceea existau nori uriaşi de praf purtaţi de vânt, care începuseră să intre în subsolurile şi pivniţele unde locuiau oameni. Şi ei au început să vină aici (în clinică, n.m.) – sufereau de hipoxie, lipsă de oxigen. Apoi, cineva care stătea în dreptul uşii, o «cască albă», a strigat: «Gaz!» şi s-a declanşat panica. Oamenii au început să arunce unii peste alţii cu apă. Da, videoclipul a fost filmat aici, e adevărat, dar ceea ce vedeţi sunt oameni care suferă de hipoxie, nu de intoxicare cu gaz.”

Căştile Albe sunt voluntarii unei organizaţii de salvatori sirieni anti-Assad, care acţionează în zonele ocupate de aşa-numiţii rebeli, organizaţie stipendiată mai ales din Marea Britanie şi Statele Unite. Cei care au acţionat în Douma (inclusiv în noaptea presupusului atac cu gaz) au şi plecat spre fieful jihadist din Idlib, în autobuze escortate de ruşi, motiv pentru care Robert Fisk nu i-a mai găsit în oraş. Şi Jaish el-Islam („Armata Islamului”), finanţată de saudiţi, s-a retras din Douma, după lungi pertractări cu ruşii (în noaptea presupusului atac cu gaz, erau pe picior de plecare).

Cât despre cei 40 sau 70 de morţi care ar fi rezultat în urma presupusei gazări ordonate de Bashar al-Assad, oamenii care au rămas în Douma nu ştiu nimic. E greu de presupus că într-un loc în care oamenii doresc să afle unii despre ceilalţi ca să se asigure că mai sunt în viaţă, 40 sau 70 să fi dispărut fără urmă, într-o noapte, sau să fi existat tot timpul acolo, anonimi, cu atât mai mult cu cât propaganda occidentală a raportat că printre ei s-ar fi aflat şi copii.

Îl cred pe Robert Fisk. Aştept ca preşedintele Macron să aducă dovezile irefutabile ale atacului chimic, dovezi pe care le clama zilele trecute. De la premierul May şi preşedintele Trump nu mă aştept la nimic.

Anghel Buturugă: O mass-media putred de coruptă

Corespondentul de război Robert Fisk nu s-a mulţumit cu promisiunile lui Macron şi nici cu videourile de pe net. S-a dus la Douma. A constatat că nu a existat atac cu gaz. A scris. În The Independent. Nişte americani de la OANN, o reţea TV conservatoare, nu s-au mulţumit, ca CNN sau FoxNews, cu propaganda. Au trimis omul lor la faţa locului, care a constatat: nu a fost atac cu gaz.

Vă daţi seama despre ce vorbim? Giganţi mediatici care îşi permit să trimită armate de corespondenţi nu au mişcat nimic-nimic, ci au înghiţit şi regurgitat o joasă şi josnică propagandă de război. Şi ei fac pe moraliştii şi se premiază între ei, dându-şi Pulitzer pentru că îl înjură pe Trump. Ăştia cred despre ei că sunt lumina lumii. Or fi, aia luciferică. Ei ne învaţă pe tot restul globului ce e aia democracy, values, rule of law (democrație, valori, domnia legii). Altfel, ce dacă planeta e gata să ia foc nuclear de la o înscenare mizeră şi oribilă. Important e să ne luăm premiile şi să facem pe deontologii şi curajoşii.

Iulian Capsali: Anatomia unei manipulări criminale

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au bombardat Siria fără absolut niciun motiv. Exact cum s-a petrecut cu alte state din Orient şi Nordul Africii, distruse pe altarul înroșit de sânge al „democrației liberale” și al „societății deschise”, în fapt alibiuri pentru Noua Ordine Mondială.

Corespondentul de război Robert Fisk este un jurnalist cu merite mari în descâlcirea problemelor din zonele de conflict. Nemulțumit de filmulețele în care „Căștile albe” decontaminează copiii cu furtunul cu apă în urma unui atac chimic al forțelor armate siriene, s-a dus la direct la Douma.
Corespondent de război timp de 40 de ani în Liban, Afganistan, Irak, Siria șamd, are experiența necesară ca să discearnă între realitate și manipulare, mai ales că informațiile din Siria sunt primite prin telefon numai de la activiștii pentru drepturile omului (gen Soros), organizații islamiste sau posturi TV globaliste de tipul Al Jazeera, susținute cu bani ai monarhiilor wahabite ale Golfului, sponsori principali ai ISIS, dușmane de moarte ale Siriei și ale aliaților săi musulmani șiiți.

Serviciile secrete franceze au certificat faptul că au fost folosite gaze toxice împotriva populației din Douma, ca și reprezentanți ai OMS care au spus că, în urma analizelor de sânge și de urină, s-a constatat prezența gazelor otrăvitoare la sute de persoane. A urmat atacul dat de marile puteri nucleare, cu rachete, asupra „depozitelor de gaze toxice” și „centrelor de producție” ale acestora.
În mod paradoxal… „inspectorii din cadrul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) sunt în prezent blocați ca să vină la locul presupusului atac cu gaze, aparent pentru că nu aveau permisele corecte ale ONU” – menționează Fisk.

Dr. Rahaibani, medic în Douma, face precizări asupra momentului în care au fost aduși „otrăviţii”: „Mă aflam cu familia în subsolul casei noastre, la trei sute de metri de aici, noaptea, dar toți doctorii știu ce s-a petrecut. Au existat multe bombardamente (ale forțelor guvernamentale) și avioanele au survolat Douma mai ales noaptea – dar în acea seară a fost vânt și nori mari de praf au început să vină înspre subsolurile și pivnițele unde se refugiaseră oamenii. Ulterior au început să sosească în spital, suferind de hipoxie, lipsă de oxigen. Apoi, cineva la ușă, o «Cască albă», a strigat: «Gaz!» și a început panica. Oamenii au început să arunce apă unul peste altul. Da, filmul a fost filmat aici, este autentic, dar ceea ce vedeți sunt oameni care suferă de hipoxie, nu de otrăvire cu gaz.”

Nimeni, niciun corespondent de presă nu a filmat momentul în care au fost înmormântate cele peste 60 de „victime” ale atacului cu gaz, iar medicii nu au văzut niciun mort.
[…]
Merită citit tot articolul din The Independent.

Iulian Capsali: Mai răsfirați, bă băieți!

Nu cred o secundă în atacul „animalului” Bashar al Assad asupra propriei populații, mai ales când războiul era ca și terminat, iar zona „atacată” chimic era ultimul bastion al rebelilor susținuți de SUA și Marea Britanie, deci incontrolabilă de către armata guvernamentală. Sunt pățit și cu Irakul, și cu Libia. Totul a fost o mare diversiune care a dus la distrugerea unor state viabile.

Până la intervenția prin mercenari pentru instaurarea „democrației” în Siria (cu ajutorul ISIS), țara din Orientul Mijlociu era una dintre CELE MAI SIGURE destinații turistice din lume. Am prieteni creștini și musulmani în Siria care mi-au spus de la început cum au fost făcute jocurile, întrucât informațiile din media mainstream erau exclusiv diversioniste. De la început, Bashar a fost diabolizat, deși sirienii și în mod special creștinii îl iubesc și acum. Dacă nu era iubit, regimul lui era de mult sortit pieirii.

Mărturia unui român pe un site de turism, care l-a prins pe Bashar al-Assad de Paști, la mănăstirea Sf. Tecla în anul 2009, precum și imagini video tot dintr-o mănăstire creștină (posibil tot de la Sfânta Mare Muceniță Tecla, cea întocmai cu apostolii) de Nașterea Domnului, în 2016.
„Omul (Bashar – nota mea) a trecut pe nişte scări înguste fix pe lângă mine, prilej cu care i-am urat «Paște fericit». S-a oprit şi mi-a răspuns în engleză: «Happy Easter to you as well!».”

Iulian Capsali: Siria și Apostolul Toma

Sf. Ap. Toma a vrut dovada semnelor rămase după crucificarea Domnului, iar Hristos i le-a arătat. Limitat în mod rațional în percepții, deși avusese parte de minunea pe care a văzut-o tot poporul, cea a învierii lui Lazăr a patra zi, după ce fusese îmbălsămat și pus în mormânt, Toma își iubea Domnul și tot nu credea, deși îl avea în fața lui. Politicienii noștri nu cer nicio dovadă pentru făcătura enormă pentru care un popor a fost brutalizat deoarece nu se supune Noii Ordini Mondiale – care înseamnă HAOS, așa cum s-a petrecut în Irak, Siria și Yemen, cât pe ce și în Egipt, Maroc, Algeria șamd. Totul conduce spre o diversiune „chimică” cu miros pestilențial, în care a fost introdus în regie și cazul Skripal, al unui spion otrăvit împreună cu fiica sa și care sunt bine-mersi azi. Otrăvire care a fost legată – fără absolut nicio dovadă – de Rusia.
Observați construcția diversiunii: Putin își otrăvește dezertorul, la scurt timp și al-Assad își otrăvește poporul; Putin îl apară pe criminalul din Siria pentru că este o solidaritate între cei care ucid prin otrăvire. Dovezi? ZERO! Absolut niciuna! Crimele nu au nevoie decât de exemplaritatea punițiunii.

Dar Siria își merită pedeapsa, trebuie bombardată, asta după ce Rusiei i se dau afară diplomații și i se închid consulate. Așa cum Irakul a trebuit distrus întrucât dictatorul Saddam avea arme chimice și chiar capabilități nucleare. Niciodată descoperite. Dar pentru care au murit peste un milion de oameni, iar alte milioane și-au luat lumea în cap.

Revenind la Toma, el cere dovada dintr-o dragoste mare pentru Hristos, nevenindu-i să creadă că se poate bucura de Înviere.
Politicienii noștri nu caută nicio dovadă pentru distrugerea unui stat suveran. Iar acesta este motivul pentru care România, pe mâna lor, nu mai există ca stat: abnegația cu care și-au construit averile și carierele pe distrugerea țării, cea pe care ar fi trebuit să o slujească, dar au lăsat-o să fie spoliată si ocupată de Noua Securitate.
Abnegația lor mucedă pentru bombardarea Siriei denotă doar atât: AU SUFLETE DE SLUGĂ.

În imagine, gen. Colin Powell arată întregii lumi, din Consiliul de Securitate al ONU, proba că Saddam Hussein posedă cele mai periculoase arme posibile, deci Irakul trebuie atacat. Dovada: în flacon.

Sorin Faur (14 aprilie):

Față de precedentul irakian, unde Colin Powell susține post [factum] că niște unii au făcut efortul să fabrice niște probe false, pentru bombardarea Siriei existența unor dovezi concrete ale atacului comis de trupele lui Bashar a fost doar anunțată misterios. Până la dezvăluirea publică a cutremurătoarelor probe certe, decizia de a bombarda s-a bazat pe postarea video a unei foarte dubioase grupări de „voluntari”, Căștile Albe, care au convins opinia publică internațională, precum și trei mari lideri planetari că, după un atac cu arme chimice de luptă, pacienții ajunși la spital sunt spălați pe cap cu apa dintr-un furtun de culoarea sângelui, sânge prezent și el, oportun, dar inexplicabil, pe jos, în film.

Mult mai onestă ar fi abandonarea completă a acestui balet jignitor pentru orice minte mediu dezvoltată. Adică, hai să nu ne mai facem că… Hai s-o tranșăm într-un război mare, cinstit, clarificator, care să limpezească apele, să stabilească odată cine-i șefuʼ și gata. Jos softuʼ! Dispariția câtorva miliarde și supraviețuirea numai a celor adaptabili ar rezolva până și neliniștile privind actualele tendințe demografice. Dar mai ales ar elimina sau, mai știi?, ar impune decisiv iliberalismul. S-o clarificăm, nu?

Dan Diaconu (13 aprilie):

Trăim vremuri triste în care un circar alături de armata lui de ticăloşi încearcă să îngenuncheze o ţară. Una dintre puţinele din Orient în care nu aveam tensiuni religioase, în care oamenii se bucurau de viaţa lor, aşa cum era ea. Mi-am petrecut multă vreme pe-acolo, alături de oameni deosebiţi care păreau a fi clădiţi pentru a fi memorabili. Şi asta indiferent că erau vânzători în bazar, profesori universitari, preoţi, meseriaşi sau povestitori de ocazie prin cârciumi. O lume minunată căreia îi este stinsă forţat lumina. O lume pe care n-o veţi mai găsi nicăieri şi niciodată.

Aşa cum, după ce Ada Kaleh s-a scufundat, a murit şi ultima urmă de „pace orientală” din colţul ăsta de lume, tot la fel, după ce Orientul va fi distrus, va muri şi ultima urmă de umanitate din noi. Va fi un episod iremediabil pierdut printre filele unei cărţi inutile de istorie. Bucuraţi-vă de supermarket-urile voastre oribile din care vă cumpăraţi plastic frumos ambalat pe post de mâncare, butaforie pe post de mobilier şi salopete pe post de îmbrăcăminte. Petreceţi-vă timpul în mallurile voastre absurde, omorâţi-vă vieţile pline doar de instincte, urmărindu-i pe rudimentarii pe care-i alegeţi şi care vă sunt modele.
Aţi câştigat, râmelor! Aţi omorât lumea. Voi şi prostia voastră.

Radu Iliescu (14 aprilie):

Exercițiile de logică încep DUPĂ consultarea manualului de chimie. Da, singura modalitate în care NU distrugi niște arme chimice este aruncarea de rachete. Cum prostia planetară este o certitudine de la care pornesc marii criminali, propaganda funcționează.

Septimiu Pan: Scrisoare de pe front: „Memeo și teteo… hof!”

Citesc, ascult știri și comentarii și mă minunez cât de credulă a ajuns nația asta. O singură chestie am și eu de zis, pentru cei care n-au făcut armata, n-au văzut în viața lor un depozit de muniție, necum unul de substanțe chimice (de care, pentru cultura voastră generală, deține și armata română, mai mult sau mai puțin legal, mai mult sau mai puțin la secret), da’ se dau mari specialiști militari prin presă și la TV.

Ce-a făcut măscăriciul de Trump acum, degrabă aprobat inclusiv de onor Iohannis, se cheamă că și-a băgat singur ciungă-n meșă, de frică să nu-i smulgă Putin penele de pe ceafă. Și a făcut treaba asta abia după ce i-a pus pe franțuji să obțină garanția fermă că nu-l tunde ăla cu ciobul.

Voi aveți cea mai vagă idee ce înseamnă explozia unui proiectil de obuzier de calibrul 152,4 de exemplu (că tot avem în dotare, model 1984)? De la trei kilometri îți ia piuitul, când trage o baterie e iadul pe Pământ, tremură organele în tine, îți curge sânge din nas și din urechi dacă ești mai sensibil, și-s doar douăsprezece explozii, șase ale încărcăturii de azvârlire și șase de impact.
Darămite zeci de mii de explozii, cât ar implica aprinderea prin „simpatie” a unui depozit întins pe zeci de hectare, cum e cel de la Jucu, lângă Cluj, să zicem. Dispare Jucu, dispare Cluj, rămâne un crater de se vede de pe Lună.
De cazul în care un astfel de depozit e plin cu arme chimice nici nu mai vorbesc, tot Ardealu’ e ras, nu scapă nici musca, mai trec șase luni până să reapară primii șobolani.

Pentru cine gândește cât de cât logic, e clar că măscăriciul planetar a tuflit niște magazii goale, depozite de fasole și fo două aerodromuri de galinacee turbate, mai mult ca să nu rămâie cu onoarea nereperată și să dea ocazia unor fabricanți de arme să refacă stocurile, că deh, vin alegerile acu’. De ce? Simplu, dacă lovea arme chimice, consecințele ar fi fost dramatice, măcel pe sute de km pătrați.

Iar discursul final a fost magistral, kitschul americănesc suprem, ăla de prin filmele cu liceeni cretini, parcă mă uitam la Ziua Independenței făcut în stil indian și cu buget redus.

Mihai Șomănescu, Active News: Damaschinii

Mă uit cu nemărginită mirare la cohortele de persoane care sunt dispuse să uite de orice argument și să accepte orice abuz în numele pro-americanismului și/sau pro-occidentalismului. Oare o astfel de atitudine slugarnică, necritică, ne face mai occidentali? Oare o să ne respecte Vestul mai mult dacă închidem ochii în fața vrăjelilor pe care nici măcar nu se mai chinuie măcar să le vândă drept adevăr? Și mai ales, ce-avem noi de împărțit cu sirienii?

Poate că ați auzit de numele Damaschin. Înseamnă, literal, din Damasc. E plină țara de Damaschini. Și nu de azi, de ieri. Dar nu am auzit pe nicăieri vreun Dan Washingtonin sau Victor Londonin. În Dacia romană, Împăratul Traian a adus sute, poate chiar mii de arcași sirieni. Unii dintre ei – nu chiar puțini după aspectul fizic al unor români de azi – s-au stabilit aici, iar peste ani, urmașii lor au devenit români.

Avem în calendarul nostru ortodox cinci sfinți sirieni, dintre care doi sunt foarte cunoscuți. Cum ai putut să rostești rugăciunea Sfântului Efrem Sirul „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!” și o săptămână mai târziu, să fii de acord cu pedepsirea poporului acestuia, fără niciun motiv serios? Sau Împăratul la care se apleacă unii are tronul pe lumea aceasta?

Dacă mâine-poimâine, vreo mare putere civilizată se va gândi să bombardeze Muntele Athos pe motiv că oprimă și discriminează femeile, ce vor face românii noștri ortodocși? Că de la liderii celor două Camere, plus personajul de la Cotroceni care ar trebui să reprezinte acest popor, nu am nicio așteptare.

Eduard Dumitrache: Despre rachetele din Damasc

Secolul nostru are drept glazură minciuna, când interesul primează, rachete de milioane de euro zboară… Este trist ce se petrece în Siria! În Africa Boko Haram a răpit în ultimii ani peste 1.000 de copii, au fost ucise sate întregi de creștini. Nu s-a deranjat nicio putere internațională să ofere suport pentru pacificarea Nigeriei. Pacea ar trebui să primeze, să fie un efort colectiv al marilor națiuni. Nu este așa din păcate.

Nevoia de pace din Siria o înțelegem dacă privim soarta creștinismului în Irak sau Egipt. După războiul din Irak peste 1.250.000 de creștini și-au pierdut viața sau au fost forțați să își părăsească țară trăind ca refugiați, sute de biserici au fost distruse. Astăzi practic doar 30% dintre creștinii ce trăiau în 2003 în Irak mai sunt locuitori ai acestei țări.

Un creștin ar trebui să fie pentru pace, nu pentru „lovituri chirurgicale” și „pagube colaterale”. Singura care este îndreptățită este pacea, nu doar din punct de vedere creștin ci uman în general. După șapte ani, războiul din Siria nu ar mai trebui să dureze o singură zi în plus.

Președintele Klaus Iohannis s-a solidarizat cu cele 100 de rachete și cu ce va urma, la unison de această dată cu Liviu Dragnea. Îmi pare rău pentru dânșii, a gira o agresiune înseamnă să nu îți înțelegi propria istorie!

Mă solidarizez personal cu dorința de pace lansată de Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei care a condamnat agresiunea asupra Damascului (biserica noastră ortodoxă are jurisdicție asupra regiunii Cezareei Capadociei, eparhia soră cu Antiohia; cu atât mai apropiată soarta comunități creștine de aici).

„Această agresiune brutală distruge șansele pentru o soluție politică pașnică și conduce la escaladare.
Chemăm toate bisericile din țările care au participat la agresiune să-și îndeplinească datoria creștină, în conformitate cu învățătura Evangheliei, să condamne această agresiune și să solicite guvernelor lor să se angajeze în protejarea păcii internaționale.
Ne rugăm de asemenea pentru pace în Siria și întreaga lume și chemăm la întărirea reconcilierii naționale pentru protejarea țării noastre și păstrarea demnității tuturor sirienilor.”

Contramundum, Peter Hitchens: Cu ce ajută bombardamentele asupra Siriei?

De ce atât de mulți oameni politici și din media vor să dea drumul la războaie? De când am văzut de Crăciun în 1989 un spital sordid, plin de răniți la București, și chiar mai mult după ce am văzut pentru prima oară (la Vilnius în 1991) cum arată un cap de om după ce a trecut un glonț prin el, consider că este datoria mea supremă să atrag atenția asupra conflictelor armate. Sunt un lucru detestabil.

Fără îndoială că există momente când trebuie să luptăm. Dar sunt mult mai multe cele în care nu trebuie să o facem. Orice nătâng poate omorî un om într-o clipă și poate distruge un oraș într-o săptămână. Dar e nevoie de ani îndelungați pentru a face dintr-un copil un adult, și este nevoie de secole pentru a construi o civilizație.

Cu toate astea, mă uit în jurul meu și văd gurile unor oameni inteligenți larg deschise țipând să atacăm Siria, când singurele rezultate certe vor fi sângele și vaietele și ruinele și morțile inocenților ca „victime colaterale”. Ce bine vor aduce? Ce este în neregulă cu ei? Nu sunt cruzi și proști, dar totuși cer lucruri care sunt crude și prostești.

Nu este suficient dezastrul de până acum din Siria? Țara este o aglomerație de ruine, cimitire și tabere de refugiați. Care este scopul? Singurul lucru bun pentru Siria se va petrece când războiul va lua sfârșit, dar noi continuăm să-l intensificăm.
Nu avem dezastre mai mult decât suficiente în Irak și Libia, unde o panică indusă și presupuse atrocități menite să stârnească emoții au legitimat războaie atât de stupide și de periculoase încât mă întreb dacă aceste țări își vor mai reveni vreodată?

Probabil și mai rău, dar prin crearea unui nesfârșit flux de imigranți care vin din Orientul Mijlociu și prin Mediterana, bănuiesc că au ruinat de-a binelea și Europa.
[…]

Ceea ce mă aduce la ultimul punct. Știm măcar că Assad a folosit arme chimice? În fapt am citit rapoartele despre ultimul astfel de atac din Khan Sheikhoun din urmă cu un an și nu demonstrau nimic. În fapt, erau destul de sulfuroase. Până acum când scriu acest text, nu am văzut încă un raport media britanic sau american despre acest așa-zis atac, izvorât dintr-un loc mai aproape de Beirut, care se află la 70 de mile de locul întâmplării. Multe mărturii în aparență mai de încredere și cu descrieri grafice vin din Istanbul, aflat la 900 mile distanță, sau de la Londra și Washington.

De unde își iau informațiile? Aici este cheia. Jaish al-Islam (Armata Islamului), facțiunea sprijinită de saudiți care controla Douma la momentul presupusului atac, au fost la rândul lor acuzați că au folosit gaze otrăvitoare împotriva kurzilor la Alep în aprilie 2016.
Nu sunt foarte simpatici. O altă ispravă care le-a adus faima este expunerea în cuști a ofițerilor capturați din armata siriană și folosirea lor ca scuturi umane.
Și-au petrecut mai mulți ani bombardând fără discriminare Damascul și Douma, luându-i ostatici pe localnici. Apoi au urlat despre crime de război dacă guvernul sirian riposta, ceea ce s-a și petrecut, cam la fel cum a făcut și guvernul din Irak (prietenii noștri) cu Statul Islamic la Mosul și Fallujah.

Nu aș căuta eroi în această oală sub presiune. Și dacă vreți să urmăriți jocuri de război pe un ecran TV pot să vă sugerez să vă cumpărați propriul echipament pentru jocuri în realitate virtuală?

Poate arăta drăguț, dar oameni în carne și oase mor în timp ce se războiul are loc, iar dacă l-ați susținut, moartea lor o veți avea pe conștiință.

Citiți și:

Jurnalist american, discurs antologic împotriva celor care cer bombardarea Siriei

«Nu a existat nici măcar un singur cadavru și nici măcar un singur rănit»

Atacul chimic din Siria, o operațiune steag fals pentru discreditarea lui Assad

 

yogaesoteric
14 mai 2018