Comisia pentru Legile Justiției a eliminat suveranitatea României din lege: Deciziile Curții Constituționale nu vor mai fi obligatorii

Doar AUR a votat împotrivă!

Comisia Specială pentru Legile Justiției a eliminat în luna octombrie din proiectul de lege obligativitatea respectării deciziei Curții Constituționale a României (CCR).

Pentru această prevedere, care practic consfințește abolirea suveranității naționale, au votat membrii comisiei de la PNL-USR. Cei de la PSD s-au prezentat pentru a asigura cvorumul, dar s-au abținut. La fel și cei de la UDMR. Singurii care au votat împotrivă au fost doar cei doi membri AUR.

Această prevedere anulează practic articolul 2, alineatul 1 din Constituția României, care prevede că: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

Noua „Curte supremă” a României va deveni Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), a spus că dacă s-ar accepta ca dreptul Uniunii Europene (UE) să fie aplicabil peste Constituția României, aceasta ar constitui o revizuire de facto a legii supreme a statului. Ea afirmă că legea supremă a țării poate fi modificată numai prin Referendum.

Dacă ai accepta că se poate schimba Constituția în acest mod, nu prin Referendum și că poporul poate fi substituit prin altă autoritate, atunci ai putea vorbi de renunțarea la suveranitate”, a explicat Dana Gîrbovan.

Legile justiţiei au fost promulgate de preşedintele Klaus Iohannis la 15 noiembrie 2022.

Citiți și:
De ce România este o colonie?
Statutul de colonie pe înțelesul tuturor

 

yogaesoteric
27 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More