Comunist suedez: «Stânga a abandonat clasa muncitoare pentru multiculturalism și LGBT»
Foștii membri ai Partidului Comunist din Suedia intenționează să construiască un nou partid al muncitorilor socialiști, care să fie lipsit de dogme multiculturale, alarmare climatică și probleme LGBT, care în prezent afectează stânga modernă.
Nils Littorin, un fost membru al filialei din Malmö a Partidului Comunist, a declarat pentru Lokaltidningen că Stânga de astăzi a devenit parte a elitei şi a pierdut contactul cu clasa muncitoare pe care ar fi fost necesar să o reprezinte.
„Stânga nu înțelege de ce atât de mulți muncitori nu cred că multiculturalismul, mișcarea LGBT și Greta Thunberg sunt ceva extraordinar, dar în schimb cred că suntem în Germania anilor ’30 și că lucrătorii care votează pentru Democrații din Suedia au fost infectați de vreo boală nazistă”, a explicat pentru Lokaltidningen.
Potrivit lui Littorin, cultul din jurul activistei climatice Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, împreună preocuparea pentru alte „-isme” se petrec în detrimentul problemelor reale, precum egalitatea veniturilor.
„Mândria, de exemplu, s-a redus la abordarea orientării sexuale. Credem că demnitatea umană se referă în primul rând la a avea un loc de muncă și a avea o asigurare de pensie, ceea ce înseamnă că nu ești obligat să trăiești din firimituri când ești bătrân”, a explicat Littorin.
De-a lungul perioadei postbelice, mișcarea sindicală a susținut imigrația restrictivă pentru a evita dumping-ul salarial și ghetto-izarea zonelor rezidențiale. De asemenea, Littorin spune că sprijinirea pe clasa muncitoare a slăbit și adeziunile sunt obţinute de la alte grupuri sociale. Pentru Littorin, obiectivul este să intre în Consiliul Local Malmö până în anul 2022. Numele partidului nu a fost încă stabilit, dar Littorin a subliniat că sintagma „partid comunist” nu va mai fi prezentă.
Littorin și colegii săi nu sunt singurii care îmbrăţişează această viziune considerată de extremă stângă. Liderul Partidului de stânga Örebro, Markus Allard, s-a exprimat recent împotriva politicienilor care se supun musulmanilor, afirmând că Islamul nu ar fi cazul să ocupe un milimetru din Suedia. Cu toate acestea, deoarece stânga în ansamblu nu a scăpat de dogma multiculturală și de alarmismul climatic, persoane precum Littorin au fost nevoite să părăsească aceste partide, în ciuda faptului că ele păstrează opinii tradiționale de stânga vechi de o sută de ani.
Citiți și:
Un oficial chinez: credinţa în Marx este mult mai bună decât «vrăjitoria» credinţei în religie
Inscripție semnificativă ce a fost descoperită într-o piatră veche de 270 milioane de ani: «Partidul Comunist Chinez se prăbuşeşte»
yogaesoteric
16 mai 2020