convorbire a lui Viorel Patrichi cu Mircea Druc
Românii, la fel ca toţi europenii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu toţi ne îngăduim timpul să conştientizăm acest dezastru.
Antiselecţia este în curs şi provoacă efecte de lungă durată. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru a face faţă experimentelor servite de campionii globalizării.
Nu toţi europenii vor să devină „sat mondial” şi se pregătesc să riposteze. Înainte de Crăciun, Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles: „Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Rurale din ţara vecină. Ungurii îşi conservă spaţiul panonic, cucerit târziu, în timp ce noi ne înstrăinăm pământurile. Şi e doar un aspect.
Am căutat un om care să-mi explice acest fenomen. Mi-am amintit ceea ce a spus istoricul Florin Constantiniu: dacă ar fi să intre vreodată în vreun partid politic, ar merge numai alături de Mircea Druc… L-am sunat deci pe Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist de la Chişinău, un excelent cunoscător al teoriilor antropologice şi al realităţilor actuale din tot spaţiul euroasiatic şi nu numai. Când a auzit ce vreau, s-a oţărât: „Adică «să stăm» şi «să vorbim» – două activităţi din care nu iese nimic. Pentru doi idealişti care vor să pună lumea la cale. Mie îmi place constatarea zen: «Cine ştie nu vorbeşte, iar cine vorbeşte nu ştie!»”
După mai multe replici ţâfnoase, l-am convins totuşi pe Mircea Druc să stăm de vorbă. (V. P.)
– Domnule Mircea Druc, trecem printr-o perioadă specială din istoria eroziunii naţiunilor, fenomen provocat de globalizare. Un fenomen promovat de trusturile transnaţionale care şi-au impus astfel interesele pentru libera circulaţie a capitalurilor. Sigur că, destul de frecvent, beneficiar este şi omul de rând. El se bucură că poate deveni cetăţeanul Terrei: poate circula liber, studiază unde poate, munceşte pentru el sau îşi deschide afaceri proprii, dacă reuşeşte. Nimic nu pare mai atractiv. Unii chiar gândesc că aşa e bine şi li se pare normal să plece oriunde pentru propriul confort.
Dacă urmărim lucrurile însă mai atent, efectul fenomenului asupra statului naţional este dezastruos. Şi atunci apar concepte geostrategice noi care practic ajută tocmai globalizarea şi subminarea statului naţional. Concepte care sprijină tot trusturile transnaţionale, ameninţând capacitatea de supravieţuire economică a statului-naţiune. Ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană cu statele, altădată prospere, şi care deja nu mai pot să-şi plătească salariile, pensiile, alocaţiile sociale, este edificator pentru tendinţa acestui fenomen extrem de nociv.
Ce destin mai are naţiunea astăzi, în secolul 21 şi ce noi provocări vor mai fi pentru statul-naţiune în Europa?
– Acest diagnostic este relativ corect. Asta rezultă când corporaţiile conduc lumea. Teza lui David Korten este greu de combătut. Cred că marile corporaţii transnaţionale se comportă ca nişte celule canceroase şi vor împărtăşi destinul acestora.
– Da, dar organismul viu poate să moară.
– Celulele canceroase se dezvoltă egoist într-un organism şi uită de întregul armonios. Noi, doar noi! Până moare organismul şi atunci mor şi ele. Dacă dinozaurii economiei corporatiste globale distrug statele (nu numai statele-naţiune se află în pericol), atunci şi ei vor pieri.
– Când m-am referit la statul naţional, m-am gândit că se creează iluzia că, în locul statului naţional, se poate constitui o structură suprastatală, tot cu funcţiile unui stat, ca Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică, în care sigur că statul naţional nu-şi mai are niciun rost şi funcţiile lui sunt preluate de această nouă structură geostrategică, unde se apără drepturile individuale, nu drepturile naţionale, etnice. În plină criză, ne vor convinge că numai transferul suveranităţii spre un centru unic de comandă ne mai poate salva. Şi toată lumea e fericită.
- Aşa a fost şi aşa va fi. Imperiul Roman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Uniunea Sovietică au dispărut la fel. Tot pe valul unei mari cotituri istorice s-a creat Uniunea Europeană şi vor mai veni şi alte suprastructuri care, prin definiţie, se nasc şi apoi mor.
„Brandul Dacia Felix” era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi
– Credeţi că ne aflăm iarăşi în faţa unui experiment artificial care nu are legătură cu natura dezvoltării societăţii umane?
– În sensul binefăcător al cuvântului, este vorba de forme inventate. Şi cei care au făcut Uniunea Sovietică poate credeau sincer în asemenea proiect. Aveau şi principii meschine, ascunse pentru înţelegerea oamenilor obişnuiţi, dar şi viziuni sincere: credeau că paradisul terestru este un model viabil.
Uniunea Sovietică a exacerbat politicul, care trebuia să fie pe prim plan, ignorând economicul şi psihicul. Uniunea Europeană ignoră psihicul şi politica naţională, dar pune pe prim-plan economicul. Şi acest model este eronat. Vor apărea forme de rezistenţă etnopsihologică. Problemele naţionale nu dispar, oricât de prosperă ar fi ţara. Norvegia este o naţiune de invidiat şi tocmai acolo a avut loc un fenomen extrem.
Uniunea Europeană nu este o noutate. Şi cei care au construit Imperiul Roman credeau că realizarea lor este culmea civilizaţiei umane. S-a prăbuşit. Imperiul Britanic, Imperiul Francez erau idei frumoase şi s-au dezagregat.
Ce putea fi mai frumos în materie de civilizaţie inedită, decât Dacia Felix? Ţara cea mai fericită într-o lume decadentă a Imperiului Roman, care era oricum construcţia perfectă a lumii antice. „Brandul Dacia Felix” era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi. Nu dacii au creat conceptul. De ce nu au fost percepute similar şi alte spaţii acaparate de Imperiul Roman: Britania Felix, Palestina Felix, Iberia Felix?
Imperiul Roman a găsit soluţia salvării sale temporare: aurul şi argintul Daciei. Celelalte provincii fuseseră complet epuizate. Dar, afară de criza financiară, imperiul mai avea un punct nevralgic: după ce a înăbuşit revolta iudaică, toţi creştinii, în loc să rămână pe loc, s-au înghesuit în catacombele din Roma. Capitala imperiului se sufoca din cauza veneticilor. Imigranţii de astăzi. Şi a venit ideea genială: Vreţi să nu vă mai persecute nimeni, vreţi libertate religioasă? Atunci mergeţi în urma trupelor spre Dacia Felix. Aşa a apărut prima naţiune creştină, cea a românilor.
Acesta a fost primul şi cel mai mare scenariu din istorie. Şi genocidul dacilor s-a repetat necruţător. Că aşa este istoria.
– Chiar e plauzibil un asemenea scenariu?
– Dacă nu e plauzibil, de ce mă mai întrebaţi? Eu spun ce gândesc. Unde au dispărut primii creştini evrei? S-au volatilizat? Peste 1400 de ani, popoarele de pe continentul american au trecut exact prin acelaşi experiment ca dacii pe timpul romanilor. Tot pentru aur.
După Reconquista, când i-a aruncat peste mare pe mauri, Spania nu mai avea rezerve de aur şi argint. Colapsul economic părea inevitabil. Şi parcă l-a trimis Dumnezeu pe Columb, care a promis că va găsi aur. Şi a găsit. Aşa au apărut şi celelalte imperii, pe acelaşi concept salvator. În prezent, se clatină dolarul şi din nou se caută cu disperare aurul şi argintul.
– Acum unde mai găsim aur?
– Mai avem la Roşia Montană, de unde şi publicitatea extrem de agresivă. Vor lua tot ce a mai rămas de la alţii…
Şi Uniunea Europeană dă deja semne de epuizare
– Consensul pe care s-a bazat comunitatea europeană, ca un nou concept geostrategic, e posibil să nu reziste în plină criză economică mondială după delegarea suveranităţilor?
– Lucrurile iată se repetă. Plutocraţia a distrus Europa prin cele două războaie mondiale. Şi din nou întrebarea: ce facem? Un ziarist italian, Benito Mussolini, aflat pe front, a inventat un model: fascismul. Un alt ostaş, voluntar austriac, Adolf Hitler, îndurând ororile tranşeelor, a vrut să salveze şi el omenirea: a inventat nazismul. Un evreu şi doi ruşi au inventat şi ei ceva: bolşevismul. Toate s-au epuizat în cele din urmă.
Şi Uniunea Europeană dă semne de epuizare. Conceptul care se află la baza Uniunii Europene este la fel de frumos şi de romantic precum idealul de construcţie a Uniunii Sovietice care avea cea mai perfectă constituţie din istorie. Panait Istrati, la început, chiar credea într-o asemenea utopie.
– Una este să crezi în hârtia scrisă şi altceva este să observi fenomenul real.
– Sigur. Acum ne aflăm într-o etapă istorică în care intervin mai mulţi factori, nu numai sociali, nu numai politici sau economici. Apar până şi elemente cosmice noi surprinzătoare.
– Asistăm la o oboseală generalizată a lumii contemporane?
– Este o evidentă epuizare. S-ar putea să intervină ceva. Ştiu puţin, din lecturi, despre starea de spirit a societăţilor pre-columbiene. Aveau aur mai mult decât toată Europa luată la un loc. Erau însă osificate în civilizaţia lor. Se temeau, credeau şi aşteptau că va veni cineva din ceruri să-i pedepsească sau să-i salveze. Şi au apărut europenii: bărboşi, călare pe cai – nişte centauri! I-au speriat cu arme de foc, cu alcool şi câini, lucruri nemaivăzute până atunci.
„Zeii” debarcaţi i-au derutat într-atât, încât, la început, ei nu opuneau nicio rezistenţă.
Acum se poate produce deja un fenomen cosmic, ceea ce ar putea duce la un final similar cu dispariţia dinozaurilor. Sau poate să apară un contact extraterestru, care nu este exclus. Şi ceva va transforma totul din nou. Este necesară şi posibilă o transformare radicală. Care nu este intrinsecă, politică. Ea urmează să vină din exterior.
– De unde?
– Din Macrocosmos.
– Nu găsim remediul în lumea noastră concretă?
– Cine să ofere o nouă paradigmă? Sindicatele? Partidele politice? Elitele? Societatea civilă? De unde să vină acest imbold, această străluminare, această clarificare pentru schimbare? Am crezut în pluralismul de idei. Cât de naivi eram cu două decenii în urmă! S-a consumat până la urmă şi acest concept.
Ungurii preferă modelul turanic
– Exact în această perioadă de diluţie mondială a statului naţional, în special, la care ţin în primul rând – pentru că statul naţional este de departe verificat în timp şi este cea mai rezistentă formă de organizare politică, administrativă, regeneratoare a societăţii umane – încep să apară manifestări, tendinţe care vor să justifice şi să revendice origini îndepărtate şi cuprinzătoare pentru anumite etnii. Nişte modele de supravieţuire. Ungurii se dezic de sorgintea lor fino-ugrică şi pretind că ar fi de origine turanică, turcică. Ruşii vor să-şi salveze imperiul în jurul etnosului cultural rusesc, indiferent de naţiunile componente. Vor reuşi aceste modele să devină alternative salvatoare pentru aceste naţiuni?
– Ungurii sunt creativi, au o perspicacitate a lor. I-a adus de dincolo de munţii Urali, în Europa, ciclonul istoric numit „marea migraţie a popoarelor”. Cu o mie de ani în urmă, au luat o decizie crucială pentru propriul destin. Au ales, prin Ştefan cel Sfânt, să treacă la catolicism. Şi-au renegat „fiinţa ancestrală”, dar au intrat în civilizaţia europeană şi Ungaria a ajuns imperiu dualist.
Ceva asemănător s-a petrecut cu khazarii de pe Volga. Aveau o dilemă: să adopte ori islamul, ori creştinismul. Au preferat mozaismul. La fel şi slavii – au decis să treacă la creştinism prin intermediul grecilor. Dacă slavii adoptau islamul sau budismul, prin cneazul Vladimir, ar fi fost extrem de interesant. Dar dacă adoptau mozaismul? Era o altă istorie. Au optat pentru varianta bizantină a creştinismului şi astăzi evaluează cu ce s-au ales.
– Pe ce mai pot miza acum ungurii?
– Ungurii au mizat pe destrămarea Uniunii Sovietice. Au mizat pe triumful Uniunii Europene. Erau siguri că, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, România va fi dezmembrată şi ea. Nici nu se îndoiau de acest epilog. Erau siguri că, în 1994, Ucraina se va destrăma. Iar Galiţia şi Transilvania vor intra, împreună cu Ungaria, în NATO şi Uniunea Europeană. Nu era anexarea clasică, dar ar fi fost mulţumiţi. Până la urmă, cei mai dezamăgiţi din toată această tevatură au ieşit tot ei, ungurii. Şi în spatele acestui front, a apărut Ucraina. Dacă intră Ucraina în NATO şi în Uniunea Europeană, România şi Ungaria ajung a cincea roată la căruţă. Ungurii nu merg în Anglia să lucreze ca instalatori, dar se duc polonezii, lituanienii, românii. Şi nu mai ştiu ce să facă. Uniunea Sovietică prelua producţia fermelor din Ungaria. Acum e mai greu, Rusia are orice. Ideea fino-ugrică era frumoasă, dar pare mai atractivă ideea turcică. La un calcul aritmetic, nu dă bine originea fino-ugrică pentru unguri. Sunt prea puţini. Estonienii – circa două milioane, mai sunt patru milioane de finlandezi, komi-permiacii, mariiţii. Şi aici se termină cu fino-ugricii. Vreo 10 milioane.
Dar lumea turanică e altceva! Turcia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan. Preşedintele Ungariei a declarat: partenerul nostru strategic este Uzbekistanul. Kazahstanul pretinde şi el să conducă lumea turcică, deşi ruşii fac tot posibilul să stârnească revolta uigurilor din sud, dar şi din China. Aşa ar împuşca doi iepuri.
Codul genetic al unei naţiuni – spaţiul, limba şi aspiraţia către libertate
Comportamentul ungar este un factor benefic pentru ascensiunea unei naţiuni. Au acceptat catolicismul şi s-au adaptat la realităţile Europei pentru a conduce.
Românii pretind că ar fi urmaşii Romei, că fac parte din constelaţia latină europeană, alături de ţările surori Franţa, Italia, Spania, Portugalia. Dar nu au prestigiul ungurilor în Europa, rămânând mai aproape de Grecia ortodoxă.
– Şi atunci specificul naţional trebuie căutat dincolo de religie?
– Nu are nimic comun religia cu „specificul naţional”. Religiile, la fel ca doctrinele internaţionaliste, sunt în detrimentul naţiunilor. Fiecare religie doreşte să devină universală.
– Şi atunci ce defineşte o naţiune?
– Spaţiul moştenit este esenţial, decisiv pentru o naţiune. Patria mea înseamnă: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, Nistrul şi Tisa. Dacă ai înscris în codul genetic această realitate, eşti român autentic. Este ca la regnul vegetal, ca la regnul animal. Pământ, apă şi câmp magnetic. Limba. În secolul al XIX-lea, se făceau studii de lingvistică, de etnopsihologie pentru a încadra naţiunile. Apoi fondul genetic. Cercetările genetice arată că turanicii reprezintă doar 2-3% din zestrea genetică a ungurilor. Evreii fac studii genetice în toate satele de munte din Spania şi din Portugalia, pentru a dovedi că mulţi au fost obligaţi să se creştineze. Prin urmare, naţiunea este definită de factorul spaţiu (a se observa legătura cu Marea Putere Cosmică BHUWANESHVARI, n.n.), factorul lingvistic şi de factorul genetic. Spiritualitatea este un produs al educaţiei. Oamenii vii produc spiritualitatea, nu invers.
Astăzi, noua mişcare legionară nu are şanse să se refacă tocmai din cauza ascensiunii procesului de secularizare. La rândul lor, ruşii susţin că preoţii lor sunt mai răi ca agenţii KGB de pe timpul lui Stalin. Grecii pretind că ar fi cei mai buni ortodocşi, dar dau cu piciorul în statul lor naţional: nimeni nu plăteşte impozite, nimeni nu munceşte, dar vor să vină salvarea!
Iranienii sunt musulmani, dar ca naţiune nu au nicio legătură cu arabii. La fel, polonezii catolici faţă de italieni. Nu faci o naţiune puternică doar cu ajutorul moaştelor. Trebuie dezvoltată creativitatea dumnezeiască a oamenilor care formează o naţiune.
– Apar gânditori care susţin că Rusia va avea din nou un rol decisiv în lumea contemporană prin intermediul religiei pravoslavnice. Ei cred că Rusia ar putea să devină a treia Romă, cu toate că lumea contemporană a ajuns, în felul ei, la a patra Romă, laică – America. Barack Obama a depus jurământul la… Capitoliu! Mai este posibil un asemenea model religios într-o lume tot mai secularizată?
– Este o speranţă atât de naivă a unui segment mic de intelectuali ruşi, încât te cuprinde o tristeţe iremediabilă. Ideea celei de-a Treia Rome e veche, de pe timpul Imperiului Ţarist şi nu are nicio şansă. Aşa cum lumea comunistă a fost un mit şi nu a rămas nimic din ea. Aşa au crezut unii că, după căderea Uniunii Sovietice, vor reface fenomenul „Kazacestvo”. Se îmbrăcau cu recuzite căzăceşti teatrale, ca pe timpul ţarilor. Mulţi au venit să lupte în Transnistria, în 1992, contra „fasciştilor români”. Nişte hachiţe de care nu s-a ales nimic.
Apropo! Şi intelectualii români vin cu modele de guvernare, care să salveze România. Unele chiar constructive, substanţiale. Dar clasa politică nu-i bagă în seamă.
– Toate modelele spirituale s-au epuizat şi, după 2000 de ani, trecând prin dezastrul comunist, creştinismul s-a regenerat. Sigur, nu la aceeaşi dimensiune la care era. De ce religia nu ar fi un model de salvare?
– Japonezii nu s-au regenerat doar prin shintoism. Aţi văzut cum s-au comportat după explozia de la Fukushima? Stăteau la coadă ca să ia o sticlă cu apă, fără să zică nimic. Noi ne îmbrâncim şi pentru o sticlă de agheasmă sau, ca să ajungem înaintea celorlalţi, să atingem moaştele binefăcătoare. Numai un cod de comportament ca al japonezilor şi un ghid moral similar asigură saltul calitativ „popor-naţiune-etnosistem”. Deşi sunt o ramură a budismului, japonezii se comportă total diferit de chinezi sau de indieni.
Putin, „Ţarul cel Alb”, urmaşul lui Ginghis Han
– Dar modelul Eurasia, la care visează Vladimir Putin? Are şanse? El vine cu un model de construcţie care nu e nou, dar l-a introdus în programul electoral. Baza naţiunii ruse nu ar fi de natură etnică, ci de natură spirituală rusă. Adică, etnii diferite au constituit o naţiune timp de o mie de ani în jurul unei singure spiritualităţi – cea rusă. Şi aşa să rămână!
– Care spiritualitate rusă? Să impui limba rusă în fostele colonii şi mai ce? Să impui religia pravoslavnică tuturor? Putin nu vorbeşte de religie, doar se afişează cu patriarhul. Se alege praful și de acest model.
– Ruşii fac marşuri la ei, la Moscova sau la Sankt Petersburg, unde scandează numele zeului Perun al slavilor vechi, dar discută şi despre religia ortodoxă. Este un melanj straniu, care denotă porniri contradictorii şi paradoxale – există o derută spirituală totală. Ce se întâmplă de fapt cu pretinsul naţionalism rus?
– Proiectul pravoslavnic vine în contradicţie cu actuala stare de spirit a societăţii ruse. Acum din Rusia pleacă de bunăvoie mai mulţi decât după puciul bolşevic din 1971. Au şcoli şi biserici în ţările pe unde se aşează. Dar Kremlinul mai încearcă la Chişinău şi la Kiev să facă autonomii, să impună rusa ca a doua limbă de stat.
Ruşii să decidă mai întâi care este spaţiul lor geografic, pentru care să obţină un „certificat de proprietate”, recunoscut de toate naţiunile din Federaţia Rusă şi din fostul Imperiu Sovietic. Altfel nu vor putea depăşi deruta spirituală, iar proiectele de acest gen vor eşua.
Mai vor ruşii Ţările Baltice sau Caucazul? Mai vor ei Asia Centrală? Vor ei ca Transnistria să fie a lor? Atunci vine colapsul. Dar nu cred că ruşii adevăraţi asta îşi doresc. Dacă mata vrei să faci România în Spania, în Italia, când „munţii noştri” rămân pustii, eşti deja pierdut.
Pe ruşi îi atrage cel mai mult Coasta de Azur a Franţei. Pentru unii e prea scump şi merg spre Spania şi Portugalia. Aleg zone rezidenţiale închise, securizate, la mare, câmpuri de golf, la căldură şi, obligatoriu, pe litoral, fiindcă nu mai vor iarnă rusească. Sunt ermetici, evită să aibă contacte cu diaspora rusă. Nu-i interesează nici conaţionalii lor aflaţi cu diverse ocazii prin vestul Europei. Sunt tineri foarte prosperi, mulţi activează în exploatările petroliere, dar care „s-au cam săturat de Rusia”. E chiar vorba lor. Doresc şi un sistem de învăţământ eficient pentru copiii lor. Este o dovadă că din Rusia continuă să fugă capitalul, inclusiv cel uman.
– Nu e semnul unui dezastru spiritual?
– Nu ştiu… Recent, la Barcelona, a avut loc o întâlnire ruso-spaniolă. Experţii celor mai mari companii imobiliare din Rusia au venit să-i lumineze pe experţii spanioli: ce oferte preferă ruşii, spre deosebire de ceilalţi cumpărători de proprietăţi imobiliare. În Valencia, Alicante, ruşii ocupă locul întâi la cumpărări de case. Ei nu caută locuinţe luxoase, că au suficiente în Rusia. Ei vor un alt mod de viaţă.
– Globalizarea ar putea genera un rău decisiv şi pentru naţiunea rusă?
– Globalizarea, pe care o tot invoci mata, este nocivă în primul rând pentru Rusia. Într-o Uniune Eurasiatică, ruşii nu pot rezista. Cum vor integra (asimila) Ucraina Apuseană, cu vreo 20 de milioane de greco-catolici, fascinaţi şi de idealul lui Stefan Bandera? Sau Tatarstanul, care vrea să introducă alfabetul latin, iar tineretul a declarat: „2013 – Anul hanului Batîi!”. Kazahii demonstrează că Ghinghis-han, cel mai mare cuceritor al lumii, a fost kazah şi nu de altă etnie. Definitivează şi ei un proiect de trecere la scrierea latină.
În competiţia demografică cu musulmanii, care nu vor Lacul Lebedelor şi nici opera lui Berdiaev, pravoslavnicii nu au nicio şansă. Mortalitatea la ruşi e galopantă şi depăşeşte rata natalităţii. Vedeţi statistica: tinerele rusoaice răspund apelului lansat de Putin – „Să facem copii!”. Dar se mărită pe capete cu străini. Majoritatea islamici, din Federaţia Rusă. Şi devin mame eroine cu zece copii. Însă, când mama e rusoaică, iar tatăl tătar, caucazian sau german, copilul nu va mai fi rus. Nu au reuşit internaţionaliştii sovietici să impună bolşevismul cu mitraliera, cum vor naţionaliştii ruşi să impună ortodoxia?
Eu nu sunt nici rusofob, nici rusofil. Aş dori şi chiar aş putea contribui modest la consolidarea unor relaţii interstatale adecvate între România mea şi Rusia. Dar e necesar să înţeleg mai întâi: ce vrea clasa politică de la Bucureşti de la clasa politică de la Moscova? Sunt gata cumva românii „să întoarcă armele”? Că prea deşănţat se agită unii pe la Bucureşti cu „noua politică rusă”.
– Bântuie nişte speculaţii de vreo 20 de ani: Rusia ne-ar da gaze ieftine, Rusia abia aşteaptă să cumpere de la noi şi ceea ce noi nu mai producem dacă…
– N-are urdă mătuşa! Rusia a obţinut tot ce a dorit de la România: a luat o rafinărie la Ploieşti, metalurgia, ţevile, aluminiul şi multe altele prin intermediul occidentalilor. Ar mai trebui şi sistemul de transport al gazelor. România nu mai produce încălţăminte, vagoane, mobilă, ca să exporte garantat şi planificat în Rusia. Cu banii de care dispun, ruşilor li se aduc acasă toate bunătăţile lumii. Nu mai sunt la cheremul fraţilor din lagărul socialist.
Mie mi se pare curios modelul promovat de revista Peremenî, unde elita foştilor ofiţeri de informaţii din GRU lansează alternativa „Hoarda de Aur”. Renaşterea modelului politic, spiritual al lui Ginghis Han. Ei demonstrează că perioada cea mai frumoasă din istoria lor nu a reprezentat-o victoria creştinismului în Rusia, ci tocmai cei peste 300 de ani cât au trăit în Hoarda de Aur. Nu întâmplător s-a numit „de aur”. Nu averea era esenţială, ca în capitalism, ci devotamentul, meritocraţia. Să serveşti patria cu toată credinţa. Un asemenea model vine în contradicţie cu religia ortodoxă.
– Este Vladimir Putin „Ţarul cel Alb, urmaşul lui Ginghis Han”, aşa cum cred ei? Nu cumva acest lucru denotă aceeaşi derivă spirituală totală, fiindcă ruşii nu au un model propriu? Pot ei să propună, nu să impună un model constructiv lumii contemporane?
– Cu toată erupţia intelectuală rusă, ei încă nu au un model propriu. Lumea eurasiatică nu este un proiect rusesc şi nu poate fi construită în jurul unui pivot rusesc. Rusia poate contribui aici doar cu spaţiul ei geografic. Toate atuurile economice le are China, acolo este cea mai mare productivitate a muncii. Putin a crezut că va face o ţară fericită ca Emiratele cu petrodolari. Nu merge. Banii fug.
Să-l spânzurăm pe căpitan!
– De două decenii, politicienii români au pretins şi încă pretind că au creat un model strategic pentru România – aderarea şi integrarea în Uniunea Europeană. Eu cred că aderarea la structurile euroatlantice este doar un mijloc, iar nu interesul naţional obiectiv. Cum vor supravieţui românii ca naţiune într-o lume care va cunoaşte crize tot mai puternice?
– Când pluteşti pe o navă „multiculturalistă” în derivă, ce poţi să faci? Germanii ar propune verificarea motoarelor, repararea sau chiar înlocuirea lor. Britanicii, probabil, ar căuta că plece pe altă navă. Convinse că nava nu poate fi salvată, unele seminţii ar începe să înveţe a înota.
Primul lucru pe care l-ar face unii români, ar fi să-l spânzure pe căpitan. „Noi am plătit bani grei, domnule, şi trebuie să ne daţi şampanie, pişcoturi şi program de croazieră!”. Un singur matelot va formula corect problema: „Dacă încă nu ştim exact încotro se îndreaptă nava, atunci toate soluţiile sunt inutile!”
De şapte ani, tot strigăm „Jos Băsescu!”. Românii naufragiază rar când îşi pun problema direcţiei. După ce elitele au băgat România în impas, l-au chemat pe mareşal să o salveze. Iar peste patru ani, l-au dat pe tavă sovieticilor. Ca să-l împuşte. Ungurii l-au ajutat pe Horthy să scape, să plece în Portugalia. Şi-i fac monumente şi astăzi.
Ne-am mândrit cu Ceauşescu că nu a intrat în Cehoslovacia. Că a scos ţara din mizerie, după care l-am împuşcat, ca pe un câine.
Husak a trădat „Primăvara de la Praga”, a chemat tancurile sovietice, dar cehii nu l-au executat. Nici pe Todor Jivkov nu l-au omorât bulgarii. Kadar l-a trădat pe Imre Nagy, care a fost spânzurat, dar nu i-au făcut nimic ungurii.
Noi nu ne batem capul cu proiecte pentru propria salvare. La nimereală! Avem o mentalitate conjuncturistă, de talcioc.
– Nu sunteţi prea dur cu românii?
– Sunt ai mei şi îmi permit să îngroş culorile, am dreptul. Vorbesc de mine, nu mă menajez. Aşa-i la noi! Apare o chestiune vitală, cineva vine cu soluţia. Intervine specificul nostru naţional: prima reacţie a românului este să caute probleme la această soluţie. Beţe-n roate! La noi nu merge! Sau lasă, bă, că merge şi aşa! Mai ales la moldoveni.
„Agentul Papei”
– Este la modă criza identitară a moldovenilor. Că moldovenii nu ştiu nici ei ce sunt, că nu sunt în stare nici să se unească cu România, dar nici propriul stat artificial nu şi-l preţuiesc. Ziariştii ruşi susţin că niciun politician de la Chişinău nu vrea unirea cu România, deşi nu cred că este aşa. Este reală criza identitară a basarabenilor, e motivată?
– Este o exagerare, dar într-un fel, au şi dreptate. Cam aşa era prin 1990: nomenclatura sovietică nu se gândea la unirea cu România. Transnistrenii voiau să împartă între ei complexul militaro-industrial, iar basarabenii – complexul agro-industrial. Să pună mâna pe el.
Criza identitară e valabilă pentru intelectualii din sfera umanitară. Până şi preoţii vor cu Moscova. În decembrie 1990, le-am propus în Parlament să sărbătorim şi noi Crăciunul ca europenii, pe 25 decembrie. Câţiva „deputaţi ai poporului” – popi şi preşedinţi de colhozuri – au sărit ca arşi. Râdea atunci ministrul Ion Ungureanu: „Agrarienii şi interfrontiştii au decis că prim-ministrul Mircea Druc este agentul Papei!”. Aşa mi-a rămas porecla: „Agentul Papei”.
După două decenii, Mihai Ghimpu vine în Parlamentul de la Chişinău cu aceeaşi propunere, să sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie, ca să fie respinsă vehement. Despre ce vorbim noi?
Să nu umblăm cu zei de împrumut, să cuantificăm, dacă vrem să ştim ce este naţiunea. Unitatea de măsură pentru o naţiune este dorinţa de a trăi în libertate. Cât de mult vrei să fii liber este un indice de manifestare a personalităţii, la nivel individual, şi a naţiunii, la nivel global. Aşa cum calitatea vinului depinde de poziţia dealului faţă de soare. Naţiunea, în esenţă, reflectă capacitatea de autoguvernare a unui popor şi dorinţa lui de libertate, de manifestare creativă.
– Şi românii vor să fie liberi. Fug în toată lumea…
– E de preferat ca, timp de 10 ani, să nu-i acuzăm pe ruşi, pe ucrainieni şi pe români că emigrează. Nimic nu a fost mai frustrant, mai distructiv, decât anii de captivitate, de ţarc din comunism. Era umilitor pentru ei să ceară aprobări de la komsomol, de la sindicate, de la partid. Este o amprentă pentru două generaţii.
Toate popoarele captive din lagărul comunist ar trebui să emigreze, să plece un timp. Omul vrea să vadă cum este în Dubai şi se întoarce la el în Ferentari. Au emigrat italienii, spaniolii, portughezii. Foarte bine. Ar putea să mai migreze două milioane de români în străinătate.
Acum, românii din Basarabia trimit un miliard de euro pe an acasă. Cu mult mai mult decât fondul de salarii şi de pensii al Moldovei sovietice din 1985. Eu aveam 120 de ruble pe lună ca profesor la Universitatea din Cernăuţi. Cât câştigau oamenii în Uniunea Sovietică şi cât câştigă acum? Eu, la 16 ani, eram tractorist la frontiera cu China, iar tinerii basarabeni de azi merg la lucru în Portugalia. Ce e rău în asta?
Eram odată, în studenţie, la gara finlandeză din Leningrad. Discutam cu regretatul Petru Dudnic, născut în Transnistria, viitorul poet şi ziarist: „Eu am să mă fac marinar, Mircea, şi am să ajung la Rio de Janeiro. Dar tu ce vrei?” „Să pot evada. Să traversez desculţ Europa, cu bocancii pe umăr, până la coasta Atlanticului. Să-mi răcoresc picioarele rănite în apa Oceanului. Apoi să scriu o carte…”
Mai târziu, am ajuns la Atlantic, în Portugalia. Am început să plâng. Nu mă vedea nimeni. Mi-am amintit de tinereţea mea captivă în cazarma comunistă. Fratele mamei a murit în România şi eu nu am avut dreptul să-l văd. Nici pe Gheorghe Vlahuţă, fratele bunicăi, profesor universitar în România, nu mi-au dat voie să-l văd. Abia la 50 de ani am putut să trec Prutul. Setea de libertate este normală şi pentru ruşi, iar eu nu-i condamn pentru că emigrează.
Ruşii vor dispărea ca dinozaurii…
– În jurul lui Putin s-a constituit grupul „Naşi” („Ai noştri”), ca să unească pământurile de la Pacific la Atlantic contra Americii care trebuie scoasă din Europa. Este un paradox tragic al ruşilor: ei nu-şi pot stăpâni fizic, economic, demografic propriul imperiu şi vor tot mai mult. ONU a lansat un studiu care arată ce oraşe vor dispărea de pe Terra din motive economice, demografice, ecologice. Cele mai multe sunt din Rusia. Printre ele este şi Sankt Petersburg. (Sigur, şi Bucureştiul va avea aceeaşi soartă după specialiştii ONU…) Noi credeam că, după comunism, ruşii se vor vindeca de magia expansiunii, de obsesia imperială. Nu e absurd?
– Mi se pare exagerat să le atribuim ruşilor atâta „sete de acaparare”. După 20 de ani de la coplapsul imperiului sovietic, tot Occidentul vorbeşte de comportamentul nu tocmai corect al unor ruşi cu reşedinţa la New York – „Mafia rusă!”. Dar majoritatea sunt evrei plecaţi din Uniunea Sovietică. Mai apar printre ei şi câţiva ruşi, ucrainieni, georgieni, ceceni, moldoveni.
Când s-a împărţit lumea, două naţiuni au cam întârziat: Rusia, din cauza Hoardei de Aur, şi Germania, care era fărâmiţată în stătuleţe feudale. Celelalte croiau de zor imperii în emisferele calde. Elita rusă, ofiţerii superiori din timpul lui Petru cel Mare şi al Ecaterinei mai ales, erau germani şi de alte origini.
Nemţii au avut şi o republică autonomă pe Volga, desfiinţată în 1941. Cohorte întregi de vest-europeni au tot venit în imperiul ţarilor. După 1971 a împânzit Rusia puzderia Kominternului. Acum, se pare, lozinca e alta: „Evazionişti fiscali din toată lumea, uniţi-vă! Ne vedem la Moscova!”.
Expansiunea atribuită ruşilor este tipic occidentală, inspirată şi promovată de imigranţii naturalizaţi. În prezent, agresivitatea contra românilor, polonezilor, ucrainenilor, este inspirată, promovată, în bună parte, de „ruşii de profesie”, inclusiv de evrei ruşi. Toţi trec, de regulă, drept etnici ruşi, fiind în realitate doar cetăţeni ai Federaţiei Ruse.
În 1990-1991, în detrimentul lui Gorbaciov, am pledat pentru preşedintele Rusiei Boris Elţîn până şi la Casa Albă. În timpul puciului, tancurile sovietice aşteptau la marginea capitalei. Circa jumătate de milion de oameni au ieşit în stradă să apere libertatea românilor basarabeni şi democraţia ruşilor. La Chişinău, noi tipăream toate ziarele liberale moscovite. Cum ne-au răsplătit liberal-democraţii ruşi? Peste un an, ne-au angajat într-un război pe Nistru. Încă cei care ne-au măcelărit mai tare în vara lui 1992 nu erau etnici ruşi, ci de alte origini. Mai ales ucraineni. Dacă ar fi fost Putin atunci, se termina şi mai rău.
Acum, o parte din elita rusească ar vrea să convingă Europa Occidentală să vină la ei, spre Pacific, cu capital, altfel intră China. Ei se tem de chinezi. Cât timp vor putea exporta gaze prin Nord Stream şi prin South Stream? Dacă ne împăcăm cu Iranul, ce face Rusia?
Cei de la Peremenî au o teorie ieşită din comun: „Să cucerim viitorul, nu Europa. Să promovăm proiectul Hoarda de Aur, renunţând la iudeo-creştinism, la capitalism”. Vor revenirea la valorile spirituale ale Hoardei de Aur, când popoarele cucerite se bucurau de libertate religioasă, din Pacific până dincolo de Carpaţi. I-au scris lui Putin şi l-au declarat „Ţarul cel Alb”. I-au cerut să promoveze meritocraţia, loialitatea faţă de persoana aleasă. „Nebopolitica” („Politica Cerului”), pe care o promovează ei, presupune alegerea celui mai bun dintre oameni.
– Şi dacii îl alegeau pe cel mai bun.
– Şi acum? Ar fi bine ca liderii politici să nu se lase seduşi de propriile mituri. Altfel dezagregarea devine inevitabilă. Elitele Rusiei, dar nu numai, construiesc din nou mitologii expansioniste. Se complac în retorică de mare putere. Unii vor să refacă Imperiul, fie ţarist, sovietic, liberal sau pravoslavnic.
Dar, în condiţiile unei totale transparenţe informaţionale, retorica şi miturile nu rezistă. Când va deveni clar că Rusia nu mai poate reface niciun fel de imperiu, populaţia se va decepţiona şi mai tare. Încrederea în Putin se va epuiza definitiv.
Are dreptate politologul Igor Vasiliev. Situaţia unei erodări cronice a naţiunii ruse nu poate rămâne suspendată la infinit. Este posibil să vină la putere în Rusia şi reprezentanţii etniilor ne-ruse. Nu putem exclude fărâmiţarea ţării, o eventuală ocupaţie străină, totală sau parţială. Sau realizarea tuturor scenariilor vehiculate. În tot cazul, schimbările vor fi de lungă durată. Ele vor pune începutul unei noi epoci.
Inevitabil, ruşii îşi vor însuşi o altă viziune asupra lumii. Condiţiile lor de viaţă vor fi radical diferite şi vor genera o altă paradigmă, alte concepţii despre lume. Şi chiar naţiuni noi, în baza celei ruse. Aşa cum s-a întâmplat după invazia tătaro-mongolă. Perioada marelui imperiu rus, care a demarat în secolul al XV-lea, se încheie în prezent. Se schimbă cardinal şi poporul, şi rolul statului în viaţa acestui popor. Viaţa sa nu mai poate fi la fel ca înainte, „tradiţională”. Dintre epavele „vechiului” popor rus va apărea negreşit un nou popor. Aşa cum s-a întâmplat în perioada de trecere de la Rusia kieveană la Rusia moscovită.
Suficiente motive în plus să cred că nostalgicii Imperiului ideocratic sovietic sau proiectanţii Uniunii Pravoslavnice Ortodoxe, în frunte cu Rusia, nu au nicio şansă. Vor dispărea ca dinozaurii…
Articol preluat din revista Lumea.
Citiţi şi:
G8 – unul din cele mai puternice instrumente ale globalizării
Ecumenismul sau globalizarea în plan religios: pasul decisiv către religia masonică planetară
yogaesoteric
20 septembrie 2013