Conducta de care atârnă salvarea Arabiei Saudite

Când Strâmtoarea Ormuz s-a închis, la sfârșitul lunii februarie, Arabia Saudită avea ceva ce aproape niciun alt producător din Golf nu avea: o rută alternativă de export la scară mare. Conducta Est-Vest, cunoscută în industrie sub numele de Petroline, transportă țiței pe 1.200 de kilometri prin deșert, de la câmpurile petroliere din Provincia de Est până la Yanbu, port la Marea Roșie. Capacitatea sa maximă este de aproximativ 7 milioane de barili pe zi. Timp de șapte luni, ea a fost motivul pentru care lumea mai putea conta pe petrolul saudit. Acum, această linie de salvare cedează.

Cum funcționează sistemul

Analistul Karl Miller tocmai a cartografiat rețeaua, iar munca sa arată limpede de ce conducta este atât de vulnerabilă. Petrolul nu curge pur și simplu din sondă direct în conductă. Este extras din sondele marilor câmpuri petroliere ‒ Ghawar, Khurais, Shaybah și celelalte ‒ și trimis prin conducte colectoare către stațiile de separare, unde țițeiul, gazele și apa sunt despărțite. De acolo ajunge la Abqaiq, centrul de stabilizare aflat în inima sistemului, cu 18 unități de stabilizare a țițeiului. Abia apoi intră în coridorul Est-Vest.

Conducta propriu-zisă depinde de 11 stații de pompare pe traseul principal, care împing țițeiul de-a curmezișul țării, plus două stații separate de reducere a presiunii, care protejează conducta, dar nu adaugă putere de pompare. La Yanbu, țițeiul este stocat, trimis la rafinării și încărcat în petroliere. Fiecare verigă este important să funcționeze. Cum spune Miller, o conductă este un sistem interconectat de presiune, energie și comenzi ‒ iar Yanbu poate înceta să încarce petroliere fără ca vreo bombă să lovească portul, pur și simplu pentru că țițeiul nu mai ajunge acolo.

Patru stații scoase din funcțiune

Exact asta se petrece acum. Patru dintre cele treisprezece stații ale conductei sunt scoase din funcțiune. Un atac cu drone din 11 septembrie a paralizat conducta, în mare parte, timp de săptămâni; Riadul a dat vina pe milițiile irakiene susținute de Iran. Reparațiile restabiliseră doar parțial fluxul când, pe 4 octombrie, un atac a lovit pentru prima dată stația de pompare de la Khurais, la est de Riad, iar conducta s-a oprit din nou. Nimeni nu și-a asumat acel atac.

Miller avertizează că nu se poate face un calcul simplu, proporțional: pierderea a o treime din stații nu înseamnă pierderea a exact o treime din debit. Contează unde se află stațiile avariate, ce rute ocolitoare există și câtă presiune pot susține pompele rămase. Însă o conductă care a pierdut mai multe stații de pompare nu poate funcționa nici pe departe la capacitatea nominală, iar pompele, turbinele și transformatoarele de schimb sunt echipamente fabricate la comandă, cu termene lungi de livrare. Pornind de la un debit de referință de 5,8 milioane de barili pe zi, Miller calculează că o oprire completă a coridorului ar pune în pericol 40,6 milioane de barili de țiței într-o săptămână și 174 de milioane într-o lună.

Conducta este sub presiune la ambele capete. Pe latura Mării Roșii, Ansar Allah (rebelii houthi din Yemen) a ocupat insule de la intrarea în Marea Roșie, inclusiv Perim, aflată chiar în strâmtoarea Bab el-Mandeb, iar în iulie a declarat o „blocadă maritimă” împotriva navelor saudite. Petrolierele cu produse petroliere care pleacă din Yanbu și Rabigh spre Asia și Africa de Est sunt acum nevoite să o ia spre nord, prin Canalul Suez, ceea ce le prelungește drumul cu aproape o lună. Așadar, chiar și barilii care ajung la Yanbu se vând mai greu și costă mai mult.

Ce a făcut Iranul

Pagubele suferite de sistemul saudit în ansamblul său provin din două campanii distincte, și este important să le deosebim. Atacurile Iranului au avut loc în primele săptămâni ale războiului, în martie și aprilie, și au vizat coasta Golfului și punctele de export. Rafinăria Ras Tanura, cu o capacitate de 550.000 de barili pe zi, a fost închisă aproximativ o săptămână. Încărcările de la Yanbu au fost oprite pentru scurt timp, iar o dronă s-a prăbușit pe rafinăria SAMREF din Yanbu. În aprilie, rafinăria SATORP și complexul petrochimic de la Jubail, cu o capacitate de 460.000 de barili pe zi, și-au oprit instalațiile; rafinăria din Riad a fost lovită; incendiile de la uzina de gaze Ju’aymah au întrerupt exporturile de GPL și de condensat; iar producția a scăzut cu aproximativ 300.000 de barili pe zi atât la Manifa, cât și la Khurais. Shaybah a fost ținta unor atacuri repetate. Rapoartele publice nu au numit întotdeauna autorul fiecărui atac din primăvară, dar toate s-au petrecut în timpul campaniei iraniene și i-au urmat tiparul: coasta, centrele de procesare, punctele de ieșire.

Ce a făcut Ansar Allah

Campania Ansar Allah a început mai târziu, a durat mai mult și continuă să înainteze spre nord. În august, mișcarea a lovit rafinăria Aramco din Jizan, care a luat foc pe 9 august, și și-a asumat un atac în Najran. Pe 7 și 8 septembrie a lovit instalațiile Aramco din Jizan, Najran și Abha, oprind activitatea și rănind 73 de persoane. Pe 3 octombrie, gruparea a revendicat un atac asupra unei instalații Aramco de la sud de Riad. Apoi, pe 10 octombrie, a lovit Ghawar, cel mai mare câmp petrolier convențional din lume. Am confirmat independent că Ghawar a fost lovit. Riadul nu a făcut nicio declarație despre pagube. O mișcare care a intrat în acest război trăgând asupra unor ținte de lângă granița cu Yemenul a ajuns acum la sursa petrolului care alimentează conducta, la peste 1.000 de kilometri distanță.

Dacă punem cap la cap cele două campanii, imaginea este sumbră. Iranul a avariat rafinăriile și uzinele de procesare de pe coasta Golfului; Ansar Allah lovește câmpurile din interior și controlează ruta maritimă de la celălalt capăt al coridorului; iar conducta dintre ele și-a pierdut patru din cele treisprezece stații. Arabia Saudită își pierde ieșirea la Golful Persic, ieșirea la Marea Roșie și conducta care le leagă.

Pagubele economice

Costurile se văd deja. În trimestrul al doilea, activitatea petrolieră a Arabiei Saudite a scăzut cu 24,7% față de anul anterior, iar economia s-a contractat cu 4,8% ‒ cel mai slab trimestru de la începutul pandemiei. Exporturile de petrol au valorat aproximativ 212 miliarde de dolari în 2025, adică circa 17% din PIB, iar veniturile din petrol finanțează statul saudit și o bună parte din ceea ce trece drept economie non-petrolieră.

În cifre

Indicator	Valoare
Conducta Est-Vest	4 din 13 stații scoase din funcțiune; capacitate nominală de aproximativ 7 milioane de barili pe zi
Oprirea completă a coridorului (Miller)	40,6 milioane de barili pe săptămână în pericol; 174 de milioane pe lună
Fiecare milion de barili pe zi de export pierdut	Aproximativ 30-33 de miliarde de dolari pe an, la un preț al petrolului de 80-90 de dolari/baril
Reducerile de producție de la Manifa și Khurais (primăvara)	Aproximativ 600.000 de barili pe zi; circa 20 de miliarde de dolari pe an, la 90 de dolari/baril
Ghawar	Capacitate expusă de ordinul a 3,8 milioane de barili pe zi
Reconstrucția din Golf (Miller)	Între 550 de miliarde și 2.280 de miliarde de dolari, pe o perioadă de șapte până la zece ani

Estimările de venituri îmi aparțin. Capacitățile câmpurilor petroliere și ale conductei sunt aproximative.

Cea mai recentă evaluare a lui Miller estimează costul reconstrucției sistemului energetic avariat din Golful Persic între 550 de miliarde și 2.280 de miliarde de dolari, pe o perioadă de șapte până la zece ani. Suma acoperă întreaga regiune, dar Arabia Saudită va concura cu Qatarul, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite și Irakul pentru aceiași producători de echipamente, ingineri și echipe de lucru. Stațiile de pompare nu se repară cu piese luate de pe raft dintr-un depozit.

Pentru restul lumii, conducta Est-Vest era polița de asigurare. Cât timp funcționa, țițeiul saudit putea ajunge pe piață orice s-ar fi petrecut în Strâmtoarea Ormuz. Cu patru din cele treisprezece stații scoase din funcțiune, cu Ghawar lovit și cu Marea Roșie disputată, polița a expirat. Criza mondială de motorină și combustibil de aviație se va adânci, iar Arabia Saudită, furnizorul de ultimă instanță, se luptă acum să-și salveze propria economie, nu pe a altora.

Iată conversația mea cu Scott Horton:

Am respins avertismentul Iranului potrivit căruia va invada țările din Golf:

În timp ce discutam cu Nima, Ansar Allah a atacat Aramco:

Am avut o discuție foarte plăcută cu Ian Proud:

Se pare că serviciul de internet din China e de doi bani. Cu toate acestea, eu și Ryan am continuat să ne descurcăm, în timp ce Sulaiman încerca să rămână conectat:

Autor: Larry Johnson

Citiți și:
De la Suez la Ormuz: criza hegemoniei americane după 7 octombrie
Se pregătește escaladarea în Iran? SUA trimite al treilea portavion spre Orientul Mijlociu, cu peste 9.000 de militari

 

yogaesoteric
27 octombrie 2026