Conferinţe noi ale profesorului yoga Gregorian Bivolaru în tabăra de la Herculane 2015

În cadrul Taberei spirituale yoghine de vacanţă Herculane 2015, profesorul yoga Gregorian Bivolaru va transmite cinci conferinţe noi.

Primele trei dintre ele continuă seria conferințelor intitulate „Aventura iniţiatică şi tainele ei” și sunt programate joi, 7 mai (partea a 9-a) şi vineri, 8 mai (părțile a 10-a și a 11-a).

Cea de-a patra conferinţă nouă continuă seria de expuneri cu tema „Practica atentă, corectă, sistematică şi perseverentă a anumitor forme de yoga ce sunt în mod divin integrate şi trezirea armonioasă, gradată, atât a feluritelor puteri supranaturale (SIDDHI), cât şi a anumitor puteri paranormale secundare (RIDDHI), şi care le asigură aspiranţilor o sănătate înfloritoare, echilibru, precum şi o bunăstare deplină, trupească, vitală, psihică şi mentală”. Această conferință nouă (partea a 7-a) este programată vineri, 8 mai. În tabără vor fi reluate și părțile anterioare (1-6), în perioada 29 aprilie – 1 mai.

Cea de-a cincea conferință nouă – o conferință surpriză – este programată sâmbătă, 9 mai. Pentru aceeași zi, profesorul yoga Gregorian Bivolaru a transmis „O scurtă prezentare referitoare la unele aspecte definitorii despre geniu şi despre geniul sălbatic“. Ea va fi urmată de o meditaţie specială cu tema: „Comuniune cu universul lăuntric al unui mare geniu sălbatic al poporului român – Mihai Eminescu”.

Pentru detalii și modificări de ultimă oră survenite în program, consultați misayogacamps.net.

yogaesoteric
23 aprilie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More