Conflictul din Ucraina și actorii săi

La granița de est a Ucrainei au început să se intensifice tensiunile cu un an în urmă. Totul a început cu o provocare din partea politicienilor ucraineni. Sunt ferm convins că nu știți mai nimic despre situația din zonă deoarece vidul informațional se potrivește ca o mănușă cu manipularea ordinară care se practică acum în lume. Așadar, să începem cu contextul.

O lege controversată statutează obligativitatea limbii ucrainene în toată industria serviciilor. Legea este din același registru cu cea care a interzis învățământul în limba maternă. În conformitate cu orice standard al lumii de azi, legea ucraineană este absolut aberantă. Imaginați-vă ce-ar însemna dacă în România ‒ unde structura etnică este infinit mai coerentă decât în Ucraina ‒ s-ar da o asemenea lege. Ar ieși scandal. Ar urla Orban (Viktor) ca din gură de șarpe și ne-ar ucide „partenerii” și ambasadele lor. Ați auzit ceva din partea statelor „democratice” despre legea din Ucraina? I-ați auzit pe politicienii noștri protestând? Aiurea! Au băgat toți capul la cutie. Asta în timp ce autoritățile din Ucraina continuă operațiunile de intimidare a românilor aflați pe teritoriile ocupate.

Era logic ca în urma unei asemenea agresiuni, marile grupuri etnice de pe teritoriul ucrainean să fie cuprinse de temeri. Însă manevrele nu se opresc aici. Armata ucraineană a început să atace absolut gratuit pozițiile separatiștilor din est. Era normal să se declanșeze o reacție care, în mod evident, nu a întârziat să apară: simțindu-se amenințați, separatiștii din Donbas au reînceput recrutările. De partea cealaltă a graniței, rușii au masat trupe. De ce? Pentru că mișcările făcute de Ucraina sunt cât se poate de logice: se urmărește inițierea unui conflict, iar Rusia nu poate rămâne indiferentă.

Puteți să priviți cum vreți evenimentele, însă este necesar să înțelegeți că rușii nu sunt ca noi. Nu pot rămâne indiferenți la suferințele fraților lor aflați acum pe teritoriul Ucrainei. Dacă am pune evenimentele în contextul lor istoric, am înțelege că tensiunile din zonă sunt cât se poate de justificate întrucât teritoriul până la Nipru aparține Rusiei. Culmea, în ciuda evidențelor, Ucraina nu face nimic pentru a aplana conflictele ci, împotriva propriilor interese, intensifică provocările.

Poate că nu credeți ceea ce scriu aici, însă nu aveți habar cât de violent este naționalismul ucrainean. Dacă i-ați asculta pe frații noștri aflați sub ocupație ați înțelege mai bine despre ce este vorba. Din nefericire noi suntem cu „frăția” atâta timp cât nu depășește nivelul de slogan sforăitor, iar când este necesar să trecem la fapte ne facem că plouă. Făcând o paranteză, vă întreb cum ați protestat atunci când Plăvanul, aflat în vizită în Ucraina, a refuzat să se întâlnească cu reprezentanții românilor aflați sub ocupație? V-ați făcut că plouă, nu-i așa?

Dacă-i acuzați pe ruși pentru modul în care se comportă o faceți pentru că nu înțelegeți că rușii n-au cum să fie lași ca noi. Ei știu că au frați pe teritoriul ucrainean și, mai mult, că teritoriul pe care se află frații lor aparține de drept Rusiei. Cum ați vrea să reacționeze în condițiile în care asupra rușilor de pe teritoriul actual al Ucrainei se exercită presiuni inimaginabile? Ați vrea să bage ca noi capul în pământ? Nu. Acțiunea lor mi se pare cât se poate de logică.

Dacă sunteți tentați să dați vina pe etnicii ruși, vă voi arăta spre statele baltice unde, de asemenea, există destui etnici ruși care trăiesc fără probleme și sunt lăsați în pace. Ați auzit de vreo tensiune etnică prin statele respective? Evident că nu. Atâta timp cât îl lași pe om în pace își vede de treaba lui. În Ucraina însă există o presiune teribilă pe care o fac naționaliștii radicali. Aceștia sunt încurajați pe la spate de către americani care văd în tensionarea Ucrainei o afacere numai bună pentru complexul militar-industrial.

Ca să înțelegeți situația, vă spun încă de pe acum calculele care se fac. Ucraina e împinsă la înaintare. Rusofonii vor acționa. E normal să fie așa! În Donbas sunt aproape 80% ruși (ca să înțelegeți situația, luați în considerare nu structura etnică falsificată în recensământul ucrainean din 2001, ci limba maternă evidențiată în același recensământ). Retensionarea va conduce la un scenariu similar Crimeei. Doar că, pentru a nu scoate Rusia în față, Putin va sprijini crearea unei republici independente care, în afară de Donbas, va cuprinde și zone continue din sudul regiunilor Zapoijea și Herson. Mișcarea e una strategică: nu doar că se va face legătura terestră dintre Rusia și Crimeea, dar se va bloca pe un spațiu mult mai larg accesul Ucrainei la Marea Neagră. De asemenea, va grupa etnici ruși într-un teritoriu căruia îi va garanta nu doar independența, dar pe care îl va folosi și ca „centură sanitară de protecție”.

Să începem acum să privim din punctul de vedere al fiecărei părți. Pe ruși consider că i-ați înțeles. Să vedem, totuși, ce au în cap ucrainenii. Ei au o singură problemă: Nord Stream 2. În momentul în care conducta rusească va deveni operațională, își pot lua adio de la relevanța lor în domeniul gazelor. Rușii pot renunța oricând la transportul prin conducta ucraineană fără să facă să sufere Europa. Practic, Ucraina devine strict o țară eșuată fără relevanță. Intensificând problemele din estul său, actuala conducere a țării speră să blocheze noua cale de gaze către Europa și astfel să-și mențină relevanța. Iată și motivul pentru care Rusia „nu se va arăta la față” în conflictul ucrainean, ci va acționa exact la fel ca în Crimeea. De asemenea, nu-și va alipi zonele care-și vor declara independența, ci va sprijini formarea unui stat rusofon independent. Care, desigur, în final va adera la CSI.

Dar unde sunt americanii? De ce ar sprijini ei un conflict care, în final, va produce o dislocare geostrategică importantă? Sunt două motive. Primul ține tot de Nord Stream 2.

Prin blocarea noului proiect de gaze către Germania, SUA speră să împiedice o apropiere a Germaniei de Rusia. De fapt ăsta e coșmarul americanilor deoarece cele două țări se completează atât de bine încât apropierea dintre ele ar putea genera un cutremur global care ar arunca SUA în derizoriu. Știți toți că SUA luptă împotriva ascensiunii Chinei. Pentru a contracara SUA, China și Rusia și-au strâns rândurile. Era logic să se petreacă așa. Însă SUA știu că între cele două țări există „frecușuri” istorice de care, la un moment dat, s-ar putea profita (doctrina Kissinger: „Așa cum acum folosim China pentru a opri ascensiunea URSS, la fel îi vom folosi pe ruși pentru a stopa ascensiunea Chinei”). Chiar dacă acum pare imposibil, cine știe cum s-ar putea „instrumenta” niște probleme? E oricum mai mult decât nimic. Apropierea însă a Germaniei de Rusia ar fi o dizlocare teribilă întrucât nemții au capacitatea de a trage întreaga Europă după ei. Chiar și fără balastul european, tehnologia germană și-ar găsi în Rusia un partener energetic excepțional. Așa cum v-am spus, cele două țări se completează atât de bine încât o alianță dintre ele ar crea un pol de putere care ar domina lumea pentru cel puțin un secol.

De asemenea, dincolo de acest aspect, mai avem de-a face cu unul deloc de neglijat: banii. Prin intensificarea conflictului, influencerii americani din think-tank-uri vor arăta „cu disperare” spre Rusia pentru a spori presiunea pe Administrația de la Casa Albă în vederea creșterii fondurilor de înarmare. Și uite-așa, parazitarul conglomerat militar-industrial va avea și mai mulți bani de păpat. Trai neneacă!

Să privim acum situația din punctul nostru de vedere. Ne avantajează situația? Acum în niciun fel. România e împinsă aberant în față în acest conflict. Aprovizionarea militară a Ucrainei se va face prin România, motiv pentru care Rusia va începe mișcări de destabilizare. Pe care deja, cei care avem ochi, le vedem. Însă cel mai grav va fi faptul că frații noștri din teritoriile aflate sub ocupație vor fi înrolați și trimiși să lupte, împotriva voinței lor, în primele linii. Iată o nouă măsură prin care ucrainenii vor forța purificarea etnică. Tinerii români încorporabili din zonele ocupate ar fi necesar să caute de urgență să fugă de-acolo. Însă cine-i primește? România condusă de mafiota grupare fanariotă? Moldova care-a pus-o pe vuvuzeaua aia penibilă în frunte? În mod normal noi, oamenii simpli, ar fi necesar să ne constituim într-o organizație de salvare a tinerilor români din Ucraina. E vorba de teritoriul nostru și, mai ales, de frații noștri!

Mai mult, interesul nostru ar fi firesc să fie acela de recuperare a teritoriilor care ne aparțin. Nu-i vorba doar de o dreptate istorică de care avem nevoie, ci și de un alt element geostrategic: prin recuperarea teritoriilor noastre în paralel cu recuperarea de către polonezi a teritoriilor care le aparțin, redevenim vecini cu Polonia, iar asta se poate constitui într-o colaborare excepțională întrucât am putea dezvolta un canal feroviaro-rutier Marea Baltică – Marea Neagră. Iar de-aici situația capătă un sens economic teribil de important! Însă, repet, cine să lupte pentru interesul nostru?

În mare, cred că v-am prezentat suficient de detaliat ceea ce se petrece în Ucraina și interesele implicate. Cred că acum aveți toate datele pentru a privi ceva mai limpede spre acea zonă de conflict.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Ce legitimitate are Ucraina să pretindă Crimeea?
Pe buza războiului

 

yogaesoteric
4 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More