Consumăm datorită inconștienței în care ne complacem substanțe periculoase care ne perturbă sănătatea prin fiecare gură de apă îmbuteliată ce o bem

 

Cercetătorii germani au demonstrat în urma unui amplu studiu că în apa îmbuteliată se află peste 24.000 de substanțe chimice, dintre care unele deosebit de periculoase

În societatea de consum în care trăim astăzi ne-au fost inoculate unele idei, care, deși la o analiză lucidă sfidează bunul simț, au ajuns să ne îndobitocească și să ne facă să împlinim planurile malefice ale așa-zișilor iluminați de bună voie, din cauza ignoranței în care ne complacem.

Pentru a atinge o stare de sănătate perfectă, precum și o stare de armonie la toate nivelurile ființei, este necesar să ne eliberăm de sub controlul insidios ce este realizat prin implementarea și acceptarea „de bune” ale unor astfel de idei care în realitate ne conduc la boală, dezechilibre de tot felul și care devin obstacole în evoluția noastră spirituală și în împlinirea idealurilor noastre sublime.

O astfel de idee pe care o vom demonta gradat în acest articol, cu ajutorul unor studii științifice riguroase, este legată de apa îmbuteliată.

Se consideră, în mod eronat, că apa îmbuteliată este „mai sănătoasă” și „mai pură” decât apa de la robinet și chiar decât apa de fântână sau ce provine de la izvoarele din natură. Se folosește de multe ori argumentul că în apa îmbuteliată este „controlată calitatea apei”. Vă prezentăm care este adevărul la care au ajuns o serie de cercetători respectați atunci când au analizat diverse ape îmbuteliate ce sunt vândute în întreaga lume.

Apa îmbuteliată, izvor de sănătate?

Cercetătorii germani au descoperit în apa îmbuteliată 24.520 de substanţe chimice prezente, dintre care unele foarte periculoase pentru sănătate. Concluziile studiului realizat de Martin Wagner şi Jorg Oehlmann (de la Universitatea Goethe din Frankfurt) împreună cu Michael Schlusener şi Thomas Ternes (membri ai Institutului Federal German de Hidrologie) au fost că cele mai periculoase dintre cele peste 24000 de substanțe chimice din apa îmbuteliată sunt așa numitele substanțe perturbatoare endocrine (în textele de specialitate acestea sunt numite generic PE sau în engleză EDC – Endocrine disrupting chemicals). (Acest studiu a fost publicat în august 2013 și poate fi consultat pe internet la următoarea adresă: http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0072472.)

Perturbatorii endocrini [cum este de ex. Bisfenol A, 2-etilhexil (DEHF) descoperite în apa îmbuteliată, policlorura de difenil, dichlorodiphenyl-tricloretanul (DDT), dioxină şi unele pesticide] sunt substanţe chimice ce declanșează, inhibă sau modifică semnalele transmise de hormoni, afectând sănătatea țesuturilor și a organelor. Aceste substanțe mimează hormonii naturali, pot inhiba acţiunea hormonilor, sau modifică funcţia reglatoare normală a sistemului endocrin, având efecte dezastruoase asupra stării de sănătate. Printre efectele nocive enumerăm tumori canceroase, malformaţii congenitale, tulburări cardiovasculare, tulburări metabolice, diverse tulburări de dezvoltare, infertilitate și modificarea funcţiei glandei pituitare şi a glandei tiroide (dacă corelăm cu ceea ce cunoaștem de la cursurile de yoga despre conexiunile dintre centrii superiori de forță și aceste glande putem intui efectele malefice ce le au aceste substanțe asupra ansamblului de corpuri subtile ce alcătuiesc ființa umană). Perturbatorii endocrini sunt cunoscuți pentru că provoacă incapacitate de învăţare, tulburare severă cu deficit de atenţie, probleme cognitive şi de dezvoltare a creierului, deformări ale trupului (inclusiv membrelor); probleme de dezvoltare sexuală, feminizarea persoanelor de sex masculin sau masculinizarea persoanelor de sex feminin etc.

În cadrul studiului realizat de cercetătorii germani în 2013 s-au folosit două modalități de analiză. Prima a fost din punct de vedere biologic, cea de-a doua din punct de vedere chimic. Au fost detectate substanțe active cu efecte antiestrogenice şi antiandrogenice în apele îmbuteliate analizate. Un echivalent de 3.75 ml de apă îmbuteliată a inhibat receptorii estrogenici și androgenici cu 60 până la 90%. Utilizând o abordare similară, o serie de alte studii au raportat o contaminare cu perturbatori endocrini pe scară largă a apei îmbuteliate disponibile la nivel comercial.

Dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Heidelberg în 2006 pe 132 de sortimente de apă îmbuteliate în sticle de plastic, provenind din 28 de ţări, concentraţia unor elemente chimice – cum ar fi antimoniul (care nu se găsește în mod natural în apă) – creşte pe măsură ce apa stă mai mult timp în recipient, deoarece plasticul reacţionează cu apa şi eliberează substanţele componente. Antimoniul, de exemplu, este un metal similar plumbului, care în cantităţi mici este vomitiv și provoacă ameţeală şi depresie, iar în concentraţii mari poate fi chiar letal.

De asemenea, conform studiului german din 2013, în cazul expunerii sticlelor de plastic pline cu apă la soare, s-au constatat eliberări masive de perturbatori endocrini în conținutul sticlei ca urmare a temperaturii crescute exercitate asupra plasticului.

Există o serie de substanțe chimice toxice perturbatoare endocrin ce sunt eliberate de plastic în apa îmbuteliată atunci când este depozitat la temperaturi ridicate sau foarte scăzute. O astfel de substanţă deosebit de periculoasă este bisfenol A, folosită în producerea sticlelor de plastic, a echipamentelor sportive sau a CD-urilor și DVD-urilor. Unele cercetări efectuate în SUA au demonstrat că acest compus este cancerigen, iar în SUA, Canada și Uniunea Europeană a fost interzisă folosirea sa în produsele pentru sugari. Mai multe cercetări au arătat că atunci când această substanță intră în compoziția ambalajelor poate interfera cu produsele ambalate, cum ar fi mâncarea, cosmeticele, apa etc. Problema este că după ce aceste substanțe sunt ingerate de o ființă umană, cele mai multe dintre ele se depozitează în țesuturile adipoase ale trupului său, reprezentând o sursă continuă de intoxicare și otrăvire.

Studiul cercetătorilor germani a demonstrat că în cazul tuturor produselor de plastic (chiar și cele destinate sugarilor ce nu au în compoziție bisfenol A), există o masivă scurgere în apă a diferitelor substanțe perturbatoare endocrin.

Gust mai bun?

O altă idee greșită despre apa îmbuteliată este că are un gust mai bun decât apa de la robinet. Conform teoriilor sociologice, gustul mai bun pe care mulţi consumatori îl asociază cu apa îmbuteliată este de fapt un factor psihologic indus de reclamele agresive difuzate în mass-media. Între 10% şi 15% din preţul unei sticle de apă sunt cheltuielile cu reclama. Nu doar cumpărăm miturile producătorilor, dar şi plătim în plus pentru aceasta. Au mai existat și unele cazuri în care s-a descoperit că în apa îmbuteliată erau adăugate unele enzime care creau senzația de prospețime a apei.

În realitate, în multe țări de pe glob apa de la robinet este mai puțin nocivă decât cea îmbuteliată. Totuși, nu este cazul să înțelegeți că recomandăm această apă pentru a fi băută. De cele mai multe ori și această apă este tratată cu clor, fluor și interferează cu metalele țevilor ce o transportă. Cu toate acestea, există atât unele orașe în România, cum ar fi Herculane sau Baia Mare unde apa de la robinet este chiar foarte bună de băut, precum și unele state sau orașe din diverse țări unde apa potabilă de la robinet provine din surse foarte pure și este foarte bună de băut.

Legat de diferența de gust dintre apa îmbuteliată și apa de la robinet, mai multe studii au demonstrat că practic aceasta nu prea există. În SUA, în urma unor teste realizate de Corporate Accountability Internaţional, niciunul dintre participanții la test nu au putut simţi diferenţa de gust dintre apa îmbuteliată şi cea de la robinet, atunci când aceasta era oferită în pahare identice. Un alt studiu interesant realizat de postul TV Showtime a ajuns la concluzia că 75% dintre locuitorii oraşului New York preferă apa de la robinet în locul celei la PET, dacă ambele variante sunt prezentate pentru degustare în carafe identice, neindividualizate. Un alt test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia dovedeşte că, gustând apa din carafe identice şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 voluntari din 10 nu au reuşit să sesizeze diferenţa dintre apa îmbuteliată şi cea de la robinet.

Provine apa îmbuteliată din izvoare pure?

Reclamele la apa îmbuteliată ne-au sădit ideea că apa pe care o cumpărăm la sticle de plastic provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne. În realitate, conform unui studiu citat de blog-ul www.banthebottle.net este estimat că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult uneori tratată suplimentar. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane, unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi. Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, Agenția Națională de Protecție a Consumatorilor a închis mai multe firme din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor.” Şi în Bucureşti au fost descoperite situaţii similare. Dacă studiem constant revista presei mai găsim uneori ştiri sau informaţii despre diverse sortimente sau loturi de apă îmbuteliată care fie provin din alte surse decât cele menţionate pe ambalaj, fie adâncimea la care sunt situate prizele de captare nu este cea specificată de producător. Realitatea este că, în România, după ce o firmă obţine certificatul de conformitate, în urma testelor realizate pentru ca apa să poată fi comercializată, există posibilitatea ca apa să fie îmbuteliată din alte surse și apoi vândută pe baza certificatului obţinut iniţial. 

Ce putem face?

În primul rând să nu mai consumăm apă îmbuteliată. Dar atunci ce apă ar trebui să consumăm? Se știe despre apa de la robinet că nici ea nu este cea mai sănătoasă, din cauza tratării ei cu clor, fluor și alte substanțe chimice toxice, precum și a interferențelor pe care le are cu metalele din care sunt făcute țevile prin care este ea transportată. Există însă o alternativă ce constă în filtrele de apă. Pe piață se află foarte multe astfel de filtre, la diverse prețuri și ce funcționează pe principii diverse. Cei interesați pot găsi foarte multe informații despre filtrele de apă, atât pe internet cât și în unele magazine.

O informație pe care „toată lumea o știe” este că prin fierbere apa este purificată. Dar este aceasta adevărat? Ce se elimină, de fapt, când fierbem apa? În momentul în care apa ajunge la 100 de grade Celsius, începe să se evapore. Unele microorganisme, mai puţin rezistente mor. Dar, atenție, nu toate microorganismele se distrug prin fierbere (unele, cum ar fi, de exemplu, giardia, rezistă)! Calcarul, metalele grele, nitraţii şi alte substanţe chimice rămân în apă. Prin fierberea apei nu facem decât să evaporăm o parte din apă şi să concentrăm cantitatea de substanţe nocive dizolvate în aceasta.

Acolo unde este posibil, consumarea apei de fântână sau chiar săparea unor puțuri de apă proprii poate fi o alternativă la apa îmbuteliată sau la apa de la robinet. Dar chiar și această apă poate fi filtrată și calitatea ei poate fi îmbunătățită prin diverse metode simple și naturale.

Care sunt aceste metode simple și naturale ce se află la îndemâna oricui de a ne purifica apa de băut?

Argintul și argintul coloidal

Se știe de secole despre argint că are acest efect de purificare a apei. Este celebră o istorioară despre unele vase de argint vechi de peste 1000 de ani descoperite de arheologi care încă mai aveau apă în ele și după tot acest timp respectiva apă era, spre uimirea oamenilor de știință, microbiologic pură.

Pentru a purifica apa pot fi puse în vasele în care o depozităm unele obiecte din argint cât mai pur sau chiar mai simplu, pot fi folosite câteva picături de argint coloidal la un litru de apă. Dezavantajul acestei metode este că apa va fi purificată doar din punct de vedere microbiologic, fără a fi eliminate metalele grele din apă. Pentru a avea rezultate și în această direcție putem să combinăm argintul cu unele minerale naturale despre care vă oferim unele informații mai jos.

Diverse minerale naturale

Există, de asemenea, diverse minerale naturale ce au efect de purificare a apei, cum ar fi shungitul, ce este foarte eficient în purificarea apei de nitrați, nitriți, exces de cupru, mangan, fier, îndepărtează metalele grele și substanțele organice și oferă chiar unele proprietăți terapeutice apei. Shungitul readuce echilibrul mineralelor calciu şi magneziu conținute în apă şi ajustează procentele de potasiu, sodiu şi ioni de hidrogen. Un alt mineral cu efect de purificare a apei este siliciul, ce are proprietăți bactericide semnificative.

Aceste minerale se pun direct în apa de băut, după ce sunt bine spălate în prealabil. Durata în care acestea își fac efectul diferă – în cazul shungitului acesta acționează chiar și după 30 de minute, perioadă ce se prelungește în cazul siliciului și până la câteva zile.

Argila

Apa de la robinet se poate purifica printr-o metodă foarte simplă, cu ajutorul bulgărilor de argilă. Argila absoarbe din apă mirosurile străine şi clorul, distruge o bună parte din bacteriile care sigur se mai află în apa distribuită prin reţeaua de conducte, adăugând în schimb o cantitate importantă de microelemente şi de săruri minerale. În acest mod, putem pregăti în casă, folosind apa de la robinet, o apă minerală valoroasă din punct de vedere biologic. Se foloseşte un vas de sticlă cu o capacitate egală cu apa de băut consumată în 2-3 zile (uzual, un borcan de 5-10 litri), se pun în interior 3-5 linguri de argilă şi se umple cu apă. După ce argila s-a înmuiat, apa din vas se agită cu un obiect din lemn sau plastic, în niciun caz din metal. Peste un anume interval de timp, argila se depune pe fundul vasului şi putem bea apa limpede de deasupra. Vom constata că apa este gustoasă, nu are miros de clor, amintind de savoarea apei de izvor. Este bine să păstrăm această apă într-un loc răcoros. Argila din vas se înlocuiește după 5-10 utilizări.

În această privinţă există chiar un brevet de invenţie în domeniul militar, pentru purificarea apei luată din tot felul de surse ocazionale (chiar şi dintr-o groapă de gunoi) până la nivelul potabilităţii, folosind un dispozitiv care conţine, printre altele, argilă activă. De asemenea, s-a dovedit că, sub influenţa argilei, moleculele de apă tind să se lege în lanţuri de molecule mai complexe, obţinându-se aşa numita „apă vie“.

Congelarea apei

Congelarea apei este o modalitate foarte bună de a purifica apa. Iată despre ce este vorba: se umplu cu apă două sticle de un litru şi jumătate şi se ţin la temperatura camerei timp de 24 de ore, pentru a se decanta impurităţile şi pentru a se elimina clorul (fără dop). După aceea le aşezaţi bine închise în congelator pentru două-trei ore, până când veţi constata că pe pereţii sticlei s-a depus un strat de circa trei milimetri de gheaţă. Scoateţi sticlele și colectați apa care nu este înghețată. Apa rezultată este purificată, numai bună de băut, iar cea îngheţată este apă grea sau deuterizată! Explicaţia purificării apei în acest fel este simplă: apa ce îngheaţă este cea care conţine deuteriu, ce are punctul de îngheţare mai ridicat decât apa curată, la +3ºC. Biologii au arătat că reducerea conţinutului de deuteriu poate influenţa metabolismul şi regimul de funcţionare a celulei vii, ajungându-se la stoparea dezvoltării şi chiar la dispariţia celulei tumorale!

Dacă doriţi să scăpaţi şi de alte substanţe nocive din apă, cum ar fi fenolii, azotaţii şi pesticidele, este bine ca apa obţinută în faza anterioară să o puneţi din nou la congelator. După ce o lăsaţi patru-cinci ore, aruncaţi de data aceasta apa neîngheţată şi păstraţi gheaţa la temperatura camerei. Când s-a topit, aţi obţinut apa suprauşoară sau pură. Impurităţile coboară punctul de îngheţare la -3ºC, deci au rămas neîngheţate. Aceasta este explicaţia!

Apa astfel epurată are efecte curative: fluidifică sângele şi limfa, stimulează metabolismul, este antioxidantă şi uşor diuretică, fiind indicată în boli cardiovasculare, renale şi în cancer.

Cojile de banane

Cojile de banane sunt adevărate minuni ale naturii. Conţin atomi de azot, sulf şi compuşi organici cum ar fi acizii carboxilici, compuşi care au rolul de a distruge microorganismele din apă, dar şi de a reţine metalele grele cum ar fi cuprul din instalaţii, ori chiar mercurul din apele provenite din zone poluate. Există studii ample realizate de companii pentru purificarea apei industriale sau a apei provenite din zone cu ferme, studii ce au demonstrat o eficacitate extraordinară a cojilor de banane în filtrarea şi purificarea apei. Este nevoie de coaja de la o banană pentru 5 litri de apă. Spălaţi foarte bine banana, sub jet de apă, înainte de a utiliza coaja. Se lasă coaja de banane în apă 12 ore; cel mai bine este să puneţi apa la purificat seara, în loc răcoros.

Cojile de mere şi cojile de roşii

Cercetătorul indian Ramakrishna Mallampati a dorit să conceapă o metodă naturală de purificare a apei în comunitățile rurale, astfel că a analizat o gamă largă de posibilităţi. Metoda Mallampati presupune să lăsaţi cojile de mere şi cojile de roşii în alcool până se înmoaie (aproximativ o oră), apoi lăsaţi-le la uscat, la loc umbrit, ferite de praf. Când sunt complet deshidratate, aceste coji pot fi folosite pentru a filtra apa. Se pune o mână de coji amestecate la 5 litri de apă şi se lasă să acţioneze 3-5 ore. Apa obţinută va fi perfect echilibrată ionic şi curată.

Coriandrul

Oamenii de știință de la Colegiul Comunitar de Tehnologie din Lafayette, Indiana, SUA în colaborare cu oamenii de ştiinţă de la Universidad Politécnica de Francisco I. Madero din Hildago, Mexic ce au făcut diverse cercetări pentru a găsi metode simple și ieftine de filtrare a apei în Mexico City, au descoperit că anumite plante au reale proprietăţi de a absorbi metalele grele din apă. După ce au testat mai multe mostre de plante, de la cactuşi la flori de toate soiurile, specialiştii au constatat că proprietăţile de filtrare ale coriandrului sunt cele mai puternice, aceasta fiind şi una dintre plantele cele mai uzuale în zonă. Calitatea care recomandă coriandrul ca principal agent de filtrare a apei potabile este capacitatea de bioabsorbţie – termenul ştiinţific care defineşte materialele organice care se extrag, de obicei, din plante, şi care, odată uscate, pot înlocui cărbunele activ utilizat astăzi pentru eliminarea metalelor grele. Explicaţia probabilă a specialiştilor este că structura peretelui extern al celulelor care alcătuiesc coriandrul sunt ideale pentru „capturarea“ metalelor grele. Studiul a demonstrat că proprietăţi similare ar putea avea şi pătrunjelul şi păpădia, potrivit Time.

De cât coriandru este nevoie pentru a transforma apa contaminată în apă potabilă? Douglas Schauer, coordonatorul studiului, spune că este suficient un pumn de coriandru pentru a elimina plumbul din aproximativ un litru de apă. Coriandrul matur poate fi introdus într-un tub prin care trece apa. În timp ce lasă să treacă apa, planta absoarbe metalele grele şi rezultă o apă potabilă fără riscuri. O altă metodă foarte la îndemână de filtrare a apei aplicabilă chiar de noi, acasă, este introducerea coriandrului uscat în pliculeţe de ceai pe care le punem într-un vas cu apă rece de băut, le lăsăm câteva minute pentru a extrage metalele grele, după care le scoatem şi bem apa fără grijă – recomandă autorii studiului. Deocamdată, oamenii de ştiinţă au demonstrat că planta elimină plumbul şi nichelul din apă, iar în prezent studiază posibilitatea filtrării, de asemenea, a altor metale grele riscante, cum sunt arsenicul şi mercurul.

Ozonul

Ozonarea apei este o altă metodă de purificare a apei. După ce apa este ozonată timp de 10-15 minute, aceasta va deveni pură, fiind distruse bacteriile, viruşii, eliminate clorurile şi metalele grele. Cantitatea de oxigen din apă creşte de 13 ori faţă de cea iniţială, PH-ul ei va deveni slab bazic, ajungând până la 7,5 – 8, iar grupul de molecule se va transforma în grup mic, raza scăzând de la 120 de hertzi la 53 de hertzi, fiind apropiată de apa celulelor din trupul nostru.

Citiți și:

Substanţele toxice din mediu afectează nu numai organismul expus ci şi urmaşii fiinţei respective, prin moştenire epigenetică trans-generaţională 
Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie   
Metode simple de purificare şi energizare a apei 

 

yogaesoteric
17 noiembrie 2015