Contaminarea aerului din Asia poate provoca schimbări climatice în întreaga lume

Tornadele din SUA ar putea avea o origine surprinzătoare: contaminarea aerului din Asia.
Cercetătorii de la Laboratorul de Propulsie NASA au descoperit că aerosolii din tot Oceanul Pacific intensifică cicloanele extratropicale, un tip de furtuni ce modifică, în mare parte, clima din SUA.

În Asia se află unele dintre cele mai poluate 20 de oraşe din lume. Aerul contaminat nu îi afectează doar pe asiatici, ci atacă încet dar sigur întreaga planetă. Cercetătorii din domeniul atmosferei au relevat că această contaminare a continentului asiatic afectează clima din America de Nord, dar cu tristeţe vedem deja că efectele sunt la scară mondială.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a alcătuit un clasament al celor mai poluate 20 de oraşe din lume. Acestea sunt: Onitsha, Nigeria; Peshawar, Pakistan; Zabol, Iran; Rawalpindi, Pakistan; Kaduna, Nigeria; Aba, Nigeria; Riyadh, Arabia Saudita; Al Jubail, Arabia Saudita; Mazar-e-Sharif, Afganistan; Gwalior, India; Hamad Town, Bahrain; Allahabad, India; Shijiazhuang, China; Karachi, Pakistan; Dammam, Arabia Saudita; Umuahia, Nigeria; Raipur, India; Kabul, Afganistan; Ma’ameer, Bahrain; Boshehr, Iran.

Studiul a luat în calcul 3.000 oraşe de pe tot mapamondul, analizând calitatea aerului.

Se observă faptul că Europa şi SUA nu fac parte din acest clasament. Potrivit OMS poluarea a crescut cu 8% la nivel global in ultimii 5 ani, cauzând aproximativ 3 milioane de decese premature anual.

„Trezirea la realitate” se face în mod lent, ceea ce afectează clima planetei, dar se pare că interesele economice ale diferitelor ţări primează în detrimentul sănătăţii populaţiei şi a climei, ceea ce duce la grave modificări şi distrugeri ce vor fi aproape iremediabile.

Aproximativ 80% dintre persoanele care locuiesc în zonele urbane sunt expuse unor niveluri de calitate a aerului care nu respectă limitele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit unui studiu publicat de agenţia France Presse.

Cele mai ridicate niveluri de poluare a aerului au fost observate în ţările cu venituri mici şi mijlocii ale Africii, Mediteranei de Est şi Asiei de Sud-Est, unde nivelurile medii anuale sunt de multe ori de cinci până la zece ori superioare limitelor stabilite de OMS. Ţările cu venituri mici din regiunea Pacificului de Vest le urmează îndeaproape.

Poluarea din China

Grupul internaţional Greenpeace a declarat într-un raport că un total de 293 – sau 80% – din cele 366 de oraşe chineze ale căror date au fost analizate nu au respectat în 2015 standardele Chinei privind calitatea aerului. În ultimii ani, China a înregistrat niveluri extrem de ridicate de poluare a aerului, în special în nord-est, unde se află centrul industrial al ţării.

Conform standardelor naţionale chineze, media anuală a PM2,5 – particule fine aeropurtate cu o mărime de până la 2,5 micrometri şi care sunt suficient de mici pentru a pătrunde în plămâni – nu ar trebui să fie mai mare de 35 micrograme pe metrul cub. Standardul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este de 10 micrograme pe metrul cub.

Cu o medie de 80,4 micrograme pe metrul cub, capitala Beijing a fost cel de-al 27-lea cel mai poluat oraş chinez din studiu. Conform Greenpeace, Beijingul a avut 26 de zile de „poluare puternică a aerului” în ultimele trei luni ale anului trecut.

Studiile ştiinţifice arată că poluarea din China este cauza a circa 1,4 milioane de decese premature pe an, sau aproximativ 4.000 decese pe zi.


Citiți si:

Clima influenţează modul de viaţă, integrarea timpului şi autocontrolul

Controlul climei și războiul geoclimatic

Nori cu forme stranii

 


yogaesoteric
1 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More