Contribuțiile arheologilor și folcloriștilor la cunoașterea fondului spiritual al comunităților preistorice românești (I)
Prof. dr. Vicu Merlan
Zestrea morfogenetică a unui popor se regăsește în preocupările materiale și spirituale ale comunităților ce au locuit la un moment dat un anumit spațiu determinat. Pentru a regăsi amprentele celor ce s-au succedat pe vastele teritorii ale Daciei preistorice, un rol important l-au avut și îl au mai departe arheologii. Vom trece în revistă istoricul principalelor descoperiri și contribuții ale celor care s-au dedicat acestui domeniu enigmatic al istoriei.
Istoricul și folcloristul Alexandru Odobescu, profesor de arheologie la Universitatea din București, este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei, 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa, descoperit în perioada când era profesor. Este considerat unul dintre întemeietorii arheologiei din România. Publică numeroase studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene, dar îl preocupă îndeaproape istoria și datinile românilor, despre care va publica un studiu în 1861. (1)
La sfârșitul secolului al XIX-lea profesorul Constantin Chiriță, realizând Dicționarul Geografic al județului Fălciu, surprinde în teren numeroase legende despre entități spirituale nevăzute, despre tainițe subterane ce dau spre alte lumi neștiute ș.a. (2).
Etnologul Simion Florea Marian publică încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea, în mai multe volume de datini și credințe în ciclul Sărbătorile la Români (Părăsimile; Cincizecimea ș.a.). Bogatul material etnologic adunat de autor are o însemnătate lingvistică și literară neprețuită, reprezentând adevărate cărți de vizită etno-psihologice ale poporului român pe parcursul unui an de zile. Chiar dacă acest fond arhaic – întâlnit ici și colo pe la sate sub formă de descântece, vrăji, farmece sau povești – apare astăzi ca fiind plin de superstiții, la baza acestuia stau vremuri și dimensiuni demult apuse, care aveau alte valori față de cele actuale. În acest ciclu al sărbătorilor românești, „păgâne” sau creștine de peste an, Simion Florea Marian nu a reușit să le cuprindă decât pe cele de iarnă (începând cu Anul Nou) și de primăvară (până la Înălțare) (3). Au fost însă continuate de Tudor Pamfile în volumul: Sărbătorile de vară(1910) și Crăciunul(1914). Studiile celor doi etnologi nu s-au suprapus, ci dimpotrivă, s-au completat ca un întreg. (4)
În 1913 apărea la București lucrarea Dacia Preistorică, scrisă de Nicolae Densușianu. O sinteză absolut impresionantă, de peste o mie de pagini, care, încă de la apariția ei, a stârnit și continuă să genereze enorme pasiuni, benefice sau nefaste. Nicolae Densușianu sparge sistematic modelele repetitive impuse. Importanța, ca istoric, a lui Nicolae Densușianu constă în modul lui de gândire, în filosofia lui istorică. Dacia preistorică este, în esență, reconstrucția realităților istorice de la Dunăre și Carpați în vremea ,,ante-istorică”, poate imediat post-edenică. Nicolae Densușianu pleacă de la adevărul că izvorul istoric, scris ori arheologic, nu surprinde decât concluzia unui eveniment ori proces istoric. Densușianu știa foarte bine că multe dintre aceste izvoare scrise erau doar legende sau chiar simple zvonuri. Dar pe lângă faptul că a folosit cu iscusință izvoarele arheologice și istorice, Densușianu le-a adăugat acestora și interpretarea proprie, ajutându-se cu mare curaj și de datele etnografice. Marele nostru istoric a promovat cu o copleșitoare erudiție îndemnul ca neamul românesc să alunge complexele de inferioritate care îi erau încă de atunci intenționat cultivate. Folosind metoda reconstrucțiilor regresive ajunge la nivelul prim de dezvoltare a fenomenului și neamului românesc. La acel nivel Densușianu îi descoperă pe pelasgii și hyperboreii cei ,,vii” (credincioși).
Marele merit al filosofiei istorice a lui Nicolae Densușianu a fost acela că el a refuzat să considere modelul existențial al neamului său ca fiind de mâna a doua și a refuzat ideea servilismului automat față de modelele din ,,afară”. Densușianu a intuit – poate cel dintâi dintre istoricii și gânditorii români – că cel mai mare rău pentru România a fost tendința ,,ploconirii” față de modelele străine. El a înțeles că subordonarea politică, economică și militară nu este altceva decât consecința subordonării psihologice. Dacia Preistorică, la fel ca toate marile lucrări istorice, nu a fost scutită de uzura vremii și de corecțiile aduse de noi descoperiri și interpretări. Dar valoarea lucrării rămâne neștirbită prin ideea de bază care luminează această fantastică și monumentală realizare românească. (5)
Cercetătorul Petru Caraman realizează o analogie a tradițiilor de la trecerea dintre ani între colindatul la români, slavi și la alte popoare, mai ales vecine (care ar putea fi reminiscențe arhaice de la vechile populații getice) (6), iar Gheorge Ciaușanu merge pe aceeași filiație surprinzând superstițiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi și noi. (7)
Istoricul Vasile Pârvan, prin monumentala sa lucrare Getica, tratează aproape exhaustiv problematica geților din punct de vedere tehnic, științific și cultural-religios. (8)
Victor Kernbach, în Dicționar de mitologie generală, adună numeroase informări din tradiția românească, culegând date mitice despre fenomenele autohtone de natură paranormală, atribuite în marea majoritate vremurilor îndepărtate. (9)
Etnograful Romulus Vulcănescu analizează în lucrarea Mitologia Română structura patriarhală a miturilor românești, surprinse în fondul tradițional rural medieval sau contemporan. El identifică în mod magistral substratul esoteric din legende și tradiții populare românești. (10)
Marele istoric al religiilor Mircea Eliade și-a adus și el din plin contribuția în descoperirea religiei dacilor, a tradițiilor și obiceiurilor acestora, sau a civilizației Daciei preistorice. Printre numeroasele sale scrieri pline de profunzime menționăm aici Istoria credințelor și ideilor religioase, Morfologia religiilor și Dicționar al religiilor. (11)
Nicolae Miulescu scoate în evidență prin lucrarea Dacia, Țara zeilor rolul de excepție al spațiului carpato-dunărean la nașterea unor popoare dimprejur și chiar de la mari distanțe. Cercetările sale pot fi încadrate între marile descoperiri arheologice care pun în valoare spiritualitatea profund esoterică a comunităților neo-eneolitice. (12) Colectivul format din Șerban Bobancu, Cornel Samoilă și Emil Poenaru au întocmit un studiu pe care l-au structurat în lucrarea Calendarul de la Sarmizegetusa Regia. Autorii studiului au plecat de la structura numerică de măsurare a timpului, văzută ca o preocupare predilectă a astrologilor geți. Ei au continuat cu analiza micului sanctuar circular, a marelui sanctuar circular, a sanctuarelor dreptunghiulare, precum și a cheii de descifrare a sistemului calendaristic dacic. Spre finalul studiului s-au putut pune în balanță performanțele sistemului calendaristic dacic, care a avut un rol determinant în cunoașterea bolții cerești, cât și a științei astrologice din acele vremuri. (13)
Cercetătorul Ioan Rodean, pasionat de lumea magică a artefactelor din fosta capitală a Daciei, a urmărit să elucideze misterele complexelor litice din cadrul incintei sacre de la Sarmizegetusa Regia. (14)
Arheologul german Hubert Schmidt realizează săpături arheologice sistematice în stațiunea arheologică eponimă Cucuteni – Cetățuie, jud. Iași. Descoperă și pune în evidență ecourile profunde ale acestei civilizații asupra spiritualității preistorice românești. Rezultatele acestor săpături sunt publicate la Berlin în lucrarea Cucuteni in der oberen Moldau, Roumanien. Die befetsigte Siedlung mit bemalter Keramik von der Steinkupferzeit bis in die volle entwickelte Bronzezeit, din 1932. (15)
Din tradiționala școală arheologică românească, Ioan Nestor și colaboratorii săi au pus în valoare rezultatele săpăturilor efectuate pe șantierele Valea Jijiei și ale sondajelor de la Larga Jijia. (16)
Constantin S. Nicolaescu-Plopșor a fost un eminent arheolog, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, geograf, membru corespondent al Academiei Române. Este cel care a descoperit la Bugiulești – Tetoiu (jud. Vâlcea), în 1960, o fosilă umană (craniu) veche de 2 milioane de ani, numită Homo olteniensis (Australonthropus olteniensis). El a susținut că hominidele de aici și-au făurit intenționat măciuci, zdrobitoare, străpungătoare și răzuitoare, ceea ce atestă pe teritoriul României o activitate conștientă încă de la nivelul acestor comunități arhaice timpurii. Publică studiul Industries microlithiques en Oltenie. (17)
Primele săpături pe șantierul arheologic de la Schela Cladovei au fost efectuate de Vasile Boroneanț începând cu anul 1960. Au fost descoperite, de-a lungul timpului, peste 65 de morminte datând din perioada 7300 – 6300 î.H. O descoperire senzațională a fost cea a scheletului unui Homo Sapiens, vechi de 8000 de ani. Datarea cu carbon radioactiv a indicat existența pe meleagurile noastre a uneia dintre cele mai vechi așezări de pe continentul european, confirmată la vârsta de circa 8750 de ani. În 1982 acesta își susține teza de doctorat „Paleoliticul superior și epipaleoliticul din zona Porțile de Fier”, sub îndrumarea arheologului Vladimir Dumitrescu. Apariția așezării a fost favorizată de climatul sud-mediteranean instalat după perioada glaciară în Defileul Dunării. Cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir conturează o civilizație bine definită, dunăreană, încadrată cronologic între 7000-5000 î.H., evoluând de-a lungul mai multor faze. Pe parcursul cercetărilor au fost descoperite locuințe, vetre rituale și morminte. Corespunzător acestui nivel de viață sedentar au fost descoperite unelte agricole (săpăligi și plantatoare din corn de cerb). Purtătorii acestei culturi aveau locuințe de formă rectangulară, vetre pentru încălzit și pentru prepararea hranei, vetre rituale și practicau înmormântări de înhumație în apropierea locuinței. Fiica acestuia, Adina Boroneanț, a declarat că inventarul arheologic scos la iveală la Schela Cladovei evidențiază începutul vieții sedentare a omului, a trecerii acestuia de la stadiul de culegător, pescar și vânător la o civilizație primitivă, datată la anul 7100 î. H., mergând până spre anul 5500. Tot aici s-a găsit și un atelier de produs mărgele din malahit, precum și uneltele din silex utilizate la fabricarea acestor podoabe. (18)
Arheologul Vladimir Dumitrescu realizează primele sale săpături arheologice în anul 1933 în stațiunea eneolitică de la Bontești, iar la Traian, în jud. Neamț, realizează săpături în anii 1936, 1938 și 1940. În baza acestor cercetări, Vladimir Dumitrescu stabilește Originea și evoluția culturii Cucuteni-Tripolie. În anul 1967 publică într-o monografie arheologică rezultatele săpăturilor din satul neo-eneolitic de la Hăbășeșeti, jud. Botoșani. În 1968, după un studiu amplu asupra acestor civilizații, publică Arta neolitică în România. Tot în anul 1969 publică lucrarea Considerații cu privire la poziția cronologică a culturii Cucuteni în raport cu culturile vecine, studiu ce stabilește clar determinările cronologice ale acestei înfloritoare civilizații. (19) Soția sa, Hortensia Dumitrescu, arheolog destoinic și tovarășă de muncă în teren, completează tabloul descoperirilor științifice prin Contribuții la problema originii culturii Precucuteni. (20)
Arheologul Radu Vulpe a întreprins săpături arheologice în situl Izvoare, jud. Neamț, între anii 1936-1948. A identificat mai multe orizonturi culturale specifice complexului cultural Precucuteni-Cucuteni din Moldova. (21)
Istoricul Constantin Daicoviciu este considerat părintele arheologiei românești din Transilvania și Banat. El este cel care a descoperit cetățile dacice din Munții Orăștiei, dezvelind pentru prima dată ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. (22). În urma săpăturilor sistematice de pe Șantierul Grădiștea Muncelului, descrie mulțimea artefactelor dacice de la Sarmizegetusa Regia, Sanctuarul sacru și Calendarul solar de andezit (23). Fiul său, Hadrian Daicoviciu, consacră și el un studiu pertinent, intitulat Dacia de la Burebista la cucerirea romană. (24) Hadrian Daicoviciu a realizat numeroase săpături arheologice la Sarmizegetusa, iar împreună cu tatăl său, Constantin Daicoviciu, a publicat Sarmizegetusa: Cetățile și așezările dacice din Munții Orăștiei. (25) A adus apoi date amănunțite despre comunitățile dacilor de pe întregul teritoriu al României, în lucrarea Dacii, editată în 1965. (26)
P. Roman, după numeroase campanii de săpături arheologice, descrie ceramica precucuteniană din aria Boian-Gumelnița și simbolistica ei. (27)
Preotul Constantin Matasă efectuează cercetări arheologice la Frumușica, jud. Botoșani și publică în anul 1945 date interesante despre satul preistoric și despre ceramica pictată a acelor vremuri. În anul 1964 publică și un studiu despre așezarea neolitică Cucuteni B, de la Târgu Ocna. (28)
Arheologul Aristotel Crâșmaru oferă prin rezultatele obținute în săpăturile arheologice sistematice din situl Drăgușeni, județul Botoșani, numeroase date despre comunitatea eneolitică din această zonă a Moldovei (29). La rândul său, Ștefan Cocoș descrie o așezare neolitică în bazinul Trotușului. (30)
Colectivul de arheologi alcătuit din Nicolae Zaharia, Mircea Petrescu Dâmbovița, Emilia Zaharia a realizat numeroase cercetări în Moldova, unde a identificat situri din paleolitic până în secolul al XVIII-lea. Descoperirile au fost publicate în studiul intitulat Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea. (31)
Un titan al arheologiei românești, formator de generații de arheologi, acad. dr. doc. Mircea Petrescu-Dâmbovița, publică în 1957 Principalele rezultate din situl Trușești, jud. Botoșani, pentru ca în anul 1966 să dedice un studiu culturii Cucuteni de pe teritoriul României. O lucrare de amploare este cea privitoare la cercetările arheologice din Moldova și principalele lor rezultate. Lucrarea a fost continuată cu un studiu general, intitulat Scurtă istorie a Daciei preromane. Aceste realizări vor fi sintetizate în 1992 prin capitolul Eneoliticul dezvoltat, din Istoria Românilor, vol. I, (M. Petrescu-Dâmbovița, Al. Vulpe). Sub coordonarea sa mai apare în 1998 studiul monografic Trușești. Monografie arheologică, acesta fiind un adevărat model de cercetare exhaustivă a unui sit arheologic preistoric. În anul 2004 acad. dr. Mircea Petrescu-Dâmbovița, avându-l colaborator de lucrare pe cercetătorul Mădălin Corneliu Văleanu de la Complexul Muzeal Moldova Iași, publică o monografie arheologică de referință, Cucuteni – Cetățuie, cu rezultatele cercetărilor dintre anii 1961-1966. Studiul aduce noi mărturii istorice asupra modalităților practice de trai ale comunității agrariene cucuteniene din Moldova (32).
(va urma)
Note Bibliografice
1. Alexandru Odobescu, Le Tresor de Petrossa. Etude sur l’orfevrerie antique, Tome I-Ill, Editions J. Rothschchild, Paris, 1887-1900; Idem, Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor, 1861; Răsunete ale Pindului în Carpați.
2. Chiriță Constantin, Dicționar geografic al județului Fălciu, Iași, 1893, p. 2.
3. Simion Florea Marian. Sărbătorile la români. Studiu etnografic, I-II-III, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura Grai și suflet – Cultura Națională, București, 2001; idem, Legende istorice din Bucovina, ediție îngrijită de Paul Leu, Editura Junimea, Iași. 1981.
4. Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară, București, 1910; idem, Crăciunul, București, 1914.
5. Densușianu Nicolae, Dacia preistorică, Ed. Meridiane, București, 1989.
6. Caraman Petru, Colindatul la români, slavi și la alte popoare. Editura Minerva, București, 1983.
7. Ciaușanu Gh., Superstițiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi și noi, București, 1914.
8. Pârvan Vasile, Getica, Ed. Științifică, București, 1967.
9. Kernbach Victor, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983.
10. Vulcănescu Romulus, Mitologie română, Editura Academiei R.S.R., București, 1985.
11. Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990; Istoria credințelor și ideilor religioase, Vol. I, II, 1991-1992; Morfologia religiilor, 1992; Dicționar al religiilor, 2003
12. Miulescu Nicolae, Dacia, Țara Zeilor, Colecția Trika, 1991
13. Bobancu Șerban și colaboratori, Calendarul de la Sarmizegerusa Regia, Ed. Academică, București, 1980.
14. Rodean Ioan, Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa, Editura Albatros, București, 1984.
15. Hubert Schmidt, Cucuteni in der oberen Moldau, Roumanien. Die befetsigle Siedlung mil bemalrer Keramik von der Steinkupferzeit bis in die volle enrwickelte Bronzezeit, Berlin, 1932.
16. Nestor Ioan și colab., Săpăturile de la șantierul Valea Jijiei (Iași – Botoșani Dorohoi) în anul 1950, SCTV, I; idem, Sondajele de la Larga Jijia, SCIV, III, 1951.
17. Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, Industries microlithiques en Oltenie, 1963.
18. Adina Boroneanț, Descoperiri în situl arheologic de la Schela Cladovei, în România Liberă, 04.07.2009, p. I; Alexandra Georgescu, Cea mai veche așezare umană din Europa a fost descoperită în România. Locuitorii erau adevărați uriași: aveau peste l.90 m înălțime, în http://adevarul.ro/locale/tumuseverin/, 15 febr. 2015, p. 1-2; Boroneanț Vasile, Arheologia peșterilor și minelor din România, Ed. Cimec, București, 1999.
19. Dumitrescu Vladimir, La station prehistorique de Bonțești, Dacia, III-IV (1927-1929), 1933; La station prehistorique de Traian. Fouilles des annees 1936, 1938 et 1940, Dacia, IX/X (1941-1944), 1945; Originea și evoluția culturii Cucuteni-Tripolie, SCIV. 14, I; 14, 2, 1961.
20. Dumitrescu Hortensia, Contribuții la problema originii culturii Precucuteni, SCJV, VIII, 1957.
21. Vulpe, Radu, Izvoare. Săpăturile din 1936-1948, 1957, București.
22. Emil Condurachi, Constantin Daicoviciu, The Ancient Civilization of Romania, London: Barrie & Jenkins, 1971.
23. Daicoviciu C. și colaboratori, Șantierul Grădiștea Muncelului, în SCIV. IV, 1-2, 1953.
24. Daicoviciu Hadrian, Dacia de la Burebista la cucerirea romană. Editura Dacia, Cluj, 1972
25. Hadrian Daicoviciu, Constantin Daicoviciu, Sarmizegetusa: Cetățile și așezările dacice din Munții Orăștiei, Ed. Meridiane, București, 1960
26. Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Științifică, 1965; reeditată Ed. pentru literatură, 1968; Ed. Enciclopedică Română, 1972; Ed. Hyperion, Chișinău, 1991; Idem, Op. cit., 1972: Portrete dacice: Dromichaites, Burebista, Deceneu, Decebal (1984)
27. Roman Petre, Ceramica precucuteniană din aria Boian-Gumelnița și semnificațiileei, SCIV, 14, I, 1961
28. Matasă Constantin, Frumușica. Village prehistorique a ceramique peinte dans la Moldavie du Nord. Roumanie, 1945, București; idem, Așezarea neolitică Cucuteni B de la Târgu Ocna-Podei, Arh Mold, II-III, 1964
29. Crâșmaru Aristotel, Drăgușeni – Monografia arheologică, 1977, Botoșani.
30. Cucoș Ștefan, O așezare neolitică în bazinul Trotușului, Mem Ant, II, 1969
31. Zaharia, Nicolae; Petrescu-Dîmbovița, Mircea; Zaharia, Emilia, Așezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea, 1969, București
32. Petrescu-Dîmbovița Mircea, Les principaux resultates des fouilles de Trușești, ASUl, secț. II, III, 1-2, 1957, p. 1-21; idem, Cucuteni, 1966, București; Cercetările arheologice din Moldova și principalele lor rezultate, Danubius, I, p. 5-17; 1978 – Scurtă istorie a Daciei preromane, Iași; 1992 – Eneoliticul dezvoltat, în: Istoria Românilor, I (coord. M. Petrescu-Dîmbovița, Al. Vulpe), București, p.162-169; Petrescu-Dîmbovița, M.; Florescu, Marlena; Florescu Adrian, Trușeșeti. Monografie arheologică, 1998, București-Iași; Petrescu Dîmbovița, Mircea, Mădălin Corneliu Văleanu, Cucuteni – Cetățuie. Săpăturile din anii 1961-1966. Monografie arheologică, BMA, XIV, Piatra Neamț, 2004.
Citiți a doua parte a articolului.
Citiți și:
Arhiva omenirii ascunsă sub Sarmizegetusa
Cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că geto-dacii au fost poporul primordial al Europei
yogaesoteric
16 iulie 2018