Controversa Bechamp – Pasteur. Concepţia actuală despre virusuri este corectă? (I)

Am auzit cu toții de pasteurizare. Laptele se pasteurizează pentru a distruge germenii. Sucurile se pasteurizează din același motiv. Alimentele se pasteurizează în același scop. Pasteurizarea vine de la numele unui faimos biolog, microbiolog și chimist francez din secolul 19 pe nume Louis Pasteur. Probabil că ați auzit de numele lui, măcar în trecere.

Însă la fel de probabil este că nu ați auzit de un alt nume, Antoine Bechamp. Bechamp a fost un prestigios om de știință francez care a trăit în aceeași perioadă cu Pasteur și a fost coleg cu el.

Iar între cei doi a existat o rivalitate academică, dar cu repercusiuni la nivel practic, în viața de fiecare zi a fiecărui om care trăiește astăzi.

Pasteur a „inventat” teoria germenilor, sau microbilor. Deși nu era o idee nouă, el și-a pus numele pe această idee. Conform acestei teorii, boala este produsă de microbii din afara organismului. Prin urmare, bacteriile, virusurile, ciupercile sunt vinovații pentru îmbolnăvire și de aceea eforturile medicilor este necesar să fie îndreptate spre omorârea acestor dușmani.

Bechamp, în urma cercetărilor sale laborioase, a venit cu o teorie complet opusă, anume că boala se datorează organismului uman, „terenului”, care din cauza alimentației, gândurilor și emoțiilor, stilului de viață, ajunge să iasă din echilibrul său și în această stare microbii exteriori, care au un caracter oportunist, se manifestă patogen. Așadar, cauza bolii nu este exterioară (microbii), ci interioară, trupul, sau terenul care devine favorabil și invită astfel manifestarea microbilor.

Aceste două teorii dau naștere la două metode, sau căi, de vindecare. Teoria lui Pasteur te face să te concentrezi asupra microbilor cu scopul de a-i omorî, în timp ce teoria lui Bechamp te conduce la refacerea echilibrului organismului astfel încât acesta să nu mai fie un teren favorabil pentru microbi.

Teoria lui Pasteur a fost îmbrățișată de știința și industria farmaceutică, iar teoria lui Bechamp a fost dată uitării. De aceea ne aflăm astăzi în această situație.

Omenirea se bazează în mare majoritate astăzi pe teoria lui Pasteur iar consecințele se văd: o lume bolnavă, o lume stăpânită de frica microbilor, o lume în care conceptul iluzoriu de „boală” este suveran.

Pe patul său de moarte, Pasteur a recunoscut că teoria lui era greșită spunând: „Microbii nu sunt nimic, terenul este totul”. Dar această recunoaștere nu a mai contat. Industria farmaceutică a devenit o industrie de trilioane de dolari. Dacă ar fi mers pe teoria lui Bechamp, industria farmaceutică, cu medicamentele de sinteză și vaccinurile ei, nu ar fi existat.

Ori de câte ori punem la încercare teoria lui Bechamp vedem că aceasta se confirmă.

Dr. Robert Morse a dus mai departe înțelegerea acestor pionieri în știință descoperind importanța esențială a sistemului limfatic pentru îmbolnăvire și vindecare și legătura dintre sistemul limfatic și rinichi, ca principală cale de eliminare a limfei. Când organismul, sau terenul, devine acid, din cauza funcționării inadecvate a sistemului limfatic, atunci microbii se manifestă în organism, însă ei sunt utili organismului plin de toxine, de acizi și mucus, în sensul că ei ajută la descompunerea acestor deșeuri care provoacă boala, pregătindu-le să fie eliminate pe căile normale de eliminare ale organismului.

Căile de eliminare sunt rinichii, pielea (al treilea rinichi), colonul, plămânii (căile respiratorii). Dacă aceste căi de eliminare nu sunt deschise, atunci pot apărea probleme care pot pune în pericol viața omului.

De aceea atunci când vindecăm orice „boală”, inclusiv o infecție virală, este necesar să ne concentrăm pe deschiderea acestor căi de eliminare și să alcalinizăm organismul folosind alimentele alcaline, adică în primul rând fructele, și apoi verdețurile vii, crude.

Când înțelegi cum funcționează organismul, frica dispare, știi care este calea de vindecare și vezi rezultate repede.

Veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi.

Vă propunem în cele ce urmează un material video (+ transcriptul) care prezintă o cu totul altă viziune decât cea acceptată oficial astăzi despre virusuri, ce sunt ele şi care este funcţia lor.

Jeff G – Concepţii greşite despre virusuri. Adevărata natură a virusurilor

Introducere

Ideea conform căreia virusurile sunt agenţi invadatori care provoacă boli a fost creată de Louis Pasteur în anii 1800. Teoria sa, numită „teoria germenilor patogeni” este fundamentul tuturor teoriilor ce se află la baza profesiei medicale. Această teorie este cauza folosirii tehnicilor de pasteurizare, vaccinare şi, respectiv, de utilizare a tratamentelor medicale.

În acelaşi timp în care Pasteur îşi dezvolta „teoria germenilor patogeni”, mai exista un alt om de ştiinţă francez, pe nume Antoine Bechamp. Bechamp a venit cu propria sa teorie, „teoria mediului”, pe care a demostrat-o în cartea sa, Al treilea element al sângelui, teorie ce este diferită în mod radical de cea a lui Pasteur.

Bechamp a afirmat că toate microorganismele vii, precum şi virusurile, îşi au originea în interiorul organismului, nu în afara lui (cum susţinea Pasteur). De asemenea, Bechamp a descoperit fermentaţia, şi a observat că virusurile şi bacteriile sunt pleomorfe (adică prezintă mai multe forme), schimbându-şi forma în funcţie de mediul de viaţă în care se afla (adaptându-se la el). Aceasta este exact opusul la ceea ce Louis Pasteur a propus, şi anume faptul că virusurile apar în natură din senin şi produc boli… Această teorie (a lui Pasteur) este imposibilă, şi vă voi explica de ce.

Partea 1: Virusurile și rolul lor

Virusurile există doar în prezenţa unei celule vii. Însă, ştiinţa afirmă că virusurile pot apărea în natură… Deci care este varianta corectă?

Virusurile au nevoie în mod obligatoriu de o celulă pentru a se reproduce. Şi ştiinţa a afirmat la fel, însă ei manipulează oamenii să creadă pseudoadevăruri (sau adevăruri parţiale). Adevărul este că virusurile sunt create în forma lor completă în interiorul celulei. Virusurile NU provin din afara organismului, ci din interiorul lui!

Virusurile apar în interiorul organismului ca rezultat al toxicităţii sistemice (adică a toxicităţii întregului organism), iar nu din cauză că organismul ar fi fost invadat de o ameninţare exterioară. Aceasta este marea minciună pe care profesia medicală se bazează pentru a-şi motiva utilizarea vaccinurilor şi a medicamentelor periculoase (atenţie: cele periculoase, nu toate. Sunt şi medicamente foarte eficiente, ieftine şi cu foarte puţine reacţii adverse sau deloc, mai ales în dozele indicate, de exemplu: aspirina).

Dacă nu ar avea teoria falsă a „germenilor patogeni” a lui Pasteur şi fără mitul contagiozităţii unui microorganism sau virus, cu care sunt foarte tare spălaţi pe creier oamenii, industria medicală n-ar avea pentru ce funcţiona şi ar cădea, ca o piramidă făcută din cărţi de joc (să nu uităm latura chirurgicală a medicinei, latura intervenţională (implantare de stenturi cardiace, defibrilatoare, pacemakere, valve etc.) ori unele tratamente cronice, de exemplu, pentru hipertensiunea arterială, ori diabet, care chiar prelungesc viaţa pacienţilor; fără de care aceştia ar muri rapid, în cazuri acute).

Deci ce sunt virusurile şi care este scopul lor principal în organismul uman şi cel animal?

Răspuns: Virusurile „dizolvă” materia toxică atunci când ţesutul este mult prea toxic pentru ca microbii să îl poată consuma fără a se otrăvi fatal. Fără virusuri, organismul uman n-ar putea fi capabil să îşi menţină funcţiile vitale în condiţiile unei toxicităţi/intoxicări sistemice. Deoarece virusurile NU sunt vii, ele nu ştiu singure cum să infecteze o celulă. Virusurile nu au nucleu, nu au sistem respirator ori digestiv. Nu sunt vii, aşa că au nevoie de un „ceva” care să le ghideze comportamentul. Acest „ceva” se numeşte anticorp.

Este necesar să fie spus şi faptul că virusurile nu atacă celulele pentru a le infecta şi apoi a se replica cu ajutorul celulelor invadate. Ştiinţa încearcă să ne convingă că virusurile se reproduc (înmulţesc) în natură singure / de la sine, însă ştim că virusurile nu se pot înmulţi decât exclusiv în interiorul unei celule vii. Aşadar, cum s-ar putea un virus înmulţi singur, când el nici măcar nu este viu!?

Ştiinţa susţine că virusul are acţiune nediscriminatorie (adică infectează aleator celulele, nu le-ar putea selecta pe care să le infecteze – de exemplu, un virus care să atace doar celulele gastrice). Însă acesta NU este comportamentul ce l-am observat! Adevărul, realitatea este că virusurile acţionează foarte specific, şi dizolvă în mod specific doar anumite ţesuturi, specific ţintite, făcând asta cu ajutorul şi coordonarea anticorpilor organismului. Virurile conţin ADN-ul şi ARN-ul necesare pentru dizolvarea ţesuturilor în cauză şi îl dobândesc (materialul genetic, ADN şi/sau ARN) din energiile celulei din care provin. Celula are ADN, iar ADN-ul este o formă de energie.

Organismele noastre nu sunt computere. Ele nu scriu coduri de programare. Aceasta este o altă greşeală în înţelegerea organismelor noastre. Energia există în fiecare celulă şi microorganism din organism. Celula creează virusul, astfel încât celula îi va da o parte din energia sa virusului (Nota din video: ADN – acid dezoxiribonucleic – şi ARN – acid ribonucleic – sunt nişte structuri cristaline bio-oscilante, care dau şi citesc energie), virus care va degrada specific un ţesut specific, cu ajutorul anticorpilor.

După ce părăsesc celula care i-a creat, virusurile „înoată” liber într-o suspensie, conform naturii potenţialului „zeta” (legea universului care ţine obiectele într-o suspensie liberă, atrăgându-se ori respingându-se unele pe altele. Aceste forţe de atragere ori respingere între elementele universului se creează pe baza sarcinii lor electrice, adică a electricităţii statice) (Nota video: şi autismul apare astfel, adică prin pierderea potenţialului Zeta din cauza adjuvanţilor metalici din vaccinuri).

Dacă virusurile nu aveau capacitate de discriminare, şi dacă virusurile n-ar fi agenţi specifici creaţi de celule, am observa că toată lumea care se infectează cu virusuri ar avea acelaşi nivel de gravitate al bolii, iar aceasta nu se petrece. E o contrazicere directă a virusologiei înseşi, deoarece dacă virusurile ar fi agenţi contagioşi care vin din afara organismului, virusului nu i-ar păsa ce nivel de sanitate ori de imunitate are organismul acelei persoane.

Ştiinţa va încerca să vă convingă că virusurile au toate aparatele necesare pentru a infecta orice celulă, ţesut sau organ din organism. În organism avem mini-virusuri. Dacă beau alcool în exces pe perioade lungi de timp, e posibil să dezvolt hepatită. Conform ştiinţei, pentru a face hepatită, ar fi trebuit să fiu infectat cu virusul hepatitic B sau C, după logica virusologiei (aici este o mare greşeală, întrucât în ştiinţa medicală se disting 2 afecţiuni separate ale hepatitei: hepatita indusă de alcool şi hepatita virală. Dacă un om este deja infectat cu virusul hepatic B şi bea şi alcool, afectarea ficatului va fi dublă, pe două laturi patologice separate, ce dau acelaşi rezultat: inflamaţia ficatului (=hepatită), într-o formă mult mai gravă…).

De ce organismul ar crea virusul hepatitic în ficat? Deoarece celulele din ficat doresc să cureţe ficatul şi pe ele însele de toxicitate, refăcând ficatul la condiţia sa iniţială. S-au găsit peste 320.000 de tipuri de virusuri în natură, iar mii dintre acestea există în trupul omenesc, sub formă de „amprentă virală” (nota video: amprenta virală = mutaţie a virusului. Noi mutaţii ale virusului sunt create de organism pentru a face faţă luptei cu noi toxine, toxine care sunt recunoscute imediat de organism).

„Amprenta virală” există în genom. Genomul spune celulei ce tipuri de proteine să fabrice. De exemplu, dacă aveţi un ficat afectat, celulele hepatice vor face „amprente virale hepatitice” pe care le consideră necesare. Sunt 3 tipuri de virusuri hepatitice. (În video nu specifică care anume sunt. În medicina alopată se cunosc 5 tipuri de virusuri hepatitice principale – mai sunt şi altele: A, B, C, D şi E; E este ca A, doar că apare foarte mult în Asia; A este în Europa şi SUA).

În funcţie de nivelul de toxicitate hepatică, ai putea avea nevoie de virusul hepatitic A, B sau C. Fiecare virus este asemănător din acest punct de vedere. Toate curăţă ficatul şi dizolvă ţesutul degenerat. Numărul de simptome pe care le vei avea şi gravitatea lor depind de nivelul tău de toxicitate. Dacă ai o cantitate mare de toxine, organismul va avea o activitate virală mai mare.

Din cauza degradării toxinelor de către virusuri, vei experimenta un număr mai mare de simptome, direct proporţional cu cantitatea toxică din organism. Aceste simptome care rezultă din activitatea virală se explică prin faptul că atunci când virusurile degradează toxinele, celulele şi ţesuturile toxice, organismul încearcă să elimine rezidurile. Cum face organismul aceasta: 90% din toxine se elimină prin piele, iar restul prin intestine, pe gură, prin mucoase (de exemplu, mucoasa lacrimală, cea nazală). Astfel rezultă activităţi ca strănutatul, tuşitul, mâncărimile şi erupţiile cutanate (în procesul cărora participă celulele albe ale sângelui).

De exemplu, să observăm procesul de dezvoltare al acneei: îţi apare un coş, care poate fi alb sau negru, în funcţiile de toxinele implicate. Când coşul e alb, organismul foloseşte celule albe ca să elimine toxinele, iar în cazul coşului negru (punctul negru cum se numeşte clasic), organismul utilizează celulele roşii (hematiile), care arata că avem prea mult fier, cum este cel din suplimente, pe care organismul nu-l poate utiliza.

Celulele albe (=leucocitele) au rol şi în eliminarea toxinelor ce au structură chimică cristalină (de forma cioburilor de sticlă), neutralizându-le şi împiedicându-le a leza/vătăma pielea (lăsate de izbelişte în organism, substanţele toxice cristaline vor vătăma ţesuturile, făcând mici leziuni ca nişte mici tăieturi la nivelul pielii, a vaselor de sânge, în organe – rinichi şi vor cauza inflamaţia acestora, având urmări severe în timp). Celulele albe ajută organismul să se cureţe de aceste substanţe, efectiv prin a le da afară prin porii pielii şi creând coşuri. Acelaşi comportament îl are organismul şi la orice infecţie. Organismul încearcă să dea afară orice e toxic pentru el, inclusiv reziduuri de la propriile procese biochimice.

(va urma)

Citiţi şi:
Uneltirile viclene și adeseori diabolice ale grupării satanice mondiale a așa-zișilor «iluminați»… (V)
«Istoria vaccinării – Un lanţ de ipoteze eronate». Conferinţă video susținută de Felicia Popescu

 

yogaesoteric
18 mai 2021