Corporatişti analfabeţi financiar
Andreea, Raluca, Ioana, Răzvan, Bogdan etc. (numele nu contează), aceşti corporatişti analfabeţi financiar care cred că nu vor mai ajunge la pensie şi nu îi interesează pensia de la stat iar Pilonul II de pensie este doar o scrisoare aruncată într-un sertar fiind frustraţi că nu îşi pot scoate banii mâine şi nu când ies la pensie.
Săptămânal am discuţii cu cei din jurul meu, corporatişti, despre Pilonul II de pensii, despre pensia de la stat, despre investiţii pe Bursă şi mai ales în criptomonede, despre preţurile la apartamente (mai cresc preţurile, îmi iau un apartament acum sau mai aştept că poate scad preţurile etc.), despre cursul valutar (când ajunge la 5 lei pentru 1 euro).
Interesant este că evoluţia dobânzilor la lei reflectată prin ROBOR îi interesează prea puţin.
În privinţa subiectului pensiei de la stat – cum se calculează, cât e punctul de pensie – şi în subiectul Pilonului II de pensie – o dată pe an vine un plic care sfârşeşte aruncat într-un sertar, cât este valoarea contului la zi şi cum poţi să-l vezi pe net, la ce administrator sunt banii, unde sunt plasaţi banii – aproape toţi sunt analfabeţi financiar.
Andreea, Raluca, Ioana, Răzvan, Bogdan etc. (numele nu contează, oricum le-am spus că am să scriu despre ei), în jobul lor de zi cu zi sunt extraordinari, dar interesul legat de pensia de la stat sau Pilonul II de pensie (3,75% din salariul brut/venitul brut) este spre zero.
Ce-i drept mai au 15-25 de ani până la pensie.
Dacă îi întrebi despre pensia de la stat, despre punctul de pensie, adică valoarea lui (1.440 lei), toţi îţi răspund cu mândrie că nu cred că o să mai apuce pensia şi nu are niciun rost să îşi bată capul cu acest aspect.
Dar din fericire o vor apuca (creşte speranţa de viaţă, apar noi medicamente şi tratamente pentru aging, plus că acum tocmai s-a descoperit şi s-a aprobat un nou tratament pentru Alzheimer care costă 56.000 de dolari) şi se vor confrunta cu valoarea pensiei care va fi o dezamăgire, adică va fi prea mică pentru nevoile lor, aşa că vor deveni extrem de nervoşi, vor încerca să calculeze cât au contribuit de-a lungul celor 25-30-35 de ani şi cât primesc. Aşa că îi vor vota pe cei care vor promite creşterea punctului de pensie!
În privinţa Pilonului II de pensii, care se administrează privat de unul dintre cei 7 administratori (cei mai mulţi nu ştiu cine se ocupă de banii lor), banii se strâng undeva acolo şi oricum nu ştiu câţi sunt pentru că plicul este aruncat într-un sertar, nu îi interesează să-l analizeze şi să compare.
Problema este că dacă s-ar supune la vot să aibă posibilitatea să-şi retragă banii acum sau să-i lase să crească până la pensie, şi-ar retrage banii „mâine” fără să clipească.
Mai bine nişte bani mai puţini acum, decât mai mulţi peste 10-20 de ani (atenţie că PSD a discutat la un moment dat această posibilitate ca oamenii să-şi retragă anticipat banii sau o parte din ei).
Dincolo de câştigul obţinut de administrator, în contul Pilonului II se adună exact cât a trimis compania în contul angajatului (teoretic ar trebui să trimită 3,75% din salariul/venitul brut).
Aceste contribuţii depind de salariul brut al fiecăruia aşa că mulţi au o dezamăgire când văd valoarea contului. Administratorii nu pot dubla sau să facă de 10 ori banii ca la Bitcoin!
Eu cred că dacă ar avea de ales între investiţii în titluri de stat sau în Bitcoin (criptomonede), mai mult de jumătate din cei 7 milioane de participanţi din Pilonul II de pensii ar vota ca administratorii să le bage banii în Bitcoin sau în alte instrumente exotice unde poţi câştiga ca la Caritas chiar cu riscul de a-şi pierde banii de pensie.
Dacă toată lumea vorbeşte despre educaţie financiară, eu aş avea o propunere pentru cei de la USR-PLUS care, teoretic, ar trebui să-i reprezinte în Parlament şi în societate/viaţa politică pe corporatişti şi pe antreprenori, pe cei care trăiesc şi lucrează în zonele urbane ca să-i pregătească pentru când vor ieşi la pensie şi se vor confrunta cu şocul valorii pensiei. Nu de alta, dar să nu-şi dea votul altor partide.
Dacă tot se discută despre Legea pensiilor, creşterea vârstei de pensionare, modificarea formulei de calcul, pensie bazată pe contributivitate nu pe decizii politice, poate ar fi necesar ca USR să propună şi un format de raportare timpurie către angajaţi, ca la Pilonul II de pensii: cât a virat compania, cât este contribuţia lunară, câte puncte de pensie ai putea avea pe baza acestei contribuţii, câte puncte de pensie s-ar acumula pe baza trecutului pe care îl ştim şi dacă s-ar extrapola prezentul la viitor pentru când vom ieşi la pensie, cât ar fi pensia.
Aşa ar afla toţi corporatiştii cum se calculează pensia de la stat, câte puncte de pensie au acumulat, cât este punctul de pensie şi cât ar putea să le fie pensia dacă ies la 65 de ani sau la 70 de ani.
Acest raport anual care se poate face foarte uşor (avem exemplul Pilonului II de pensii) ar fi util să-l primească fiecare angajat pe telefonul mobil sau pe e-mail, o dată pe an, sau fişa să poată fi consultată în orice moment pe internet ca la Pilonul II.
Ar fi un RO-ALERT, o fişă pe care ar citi-o toată lumea. Şi ar fi un punct mare de educaţie financiară şi nu ar costa foarte mult.
Poate aşa s-ar ridica o presiune din partea angajaţilor să fie interesaţi de salariul brut pe care îl au, de taxele, impozitele şi contribuţiile pe care le plăteşte compania şi de ce primesc în schimb.
Poate unii se vor întreba cu glas tare ce face statul cu banii pe care îi primeşte din sistemul de taxe şi impozite.
PSD şi PNL au făcut schimb de guvernare timp de 30 de ani şi nu au fost deloc interesaţi să reformeze statul astfel încât banii pentru pensie să fie mai mulţi şi sustenabili.
USR-PLUS are ocazia să facă ceva în această privinţă. Poate vor exista ca partid până când decreţeii vor ieşi la pensie.
P.S. Săptămâna trecută am discutat cu cineva care a ieşit la pensie anul trecut şi care tocmai a intrat într-un proces cu Casa de Pensii pentru că „i-a greşit” pensia, fiind mai mică cu 1,25 puncte (1.800 de lei) decât contribuţiile virate de-a lungul anilor. Ca să aibă câştig de cauză, ca să dovedească faptul că cei de la Casă i-au calculat greşit pensia, este nevoie să umble după acte, hârtii, declaraţii etc.
Asta-i viaţa reală cu care ne vom confrunta cu toţii, să strângem hârtii prin care să urmărim să dovedim care a fost salariul sau venitul brut.
Autor: Cristian Hostiuc
Citiţi şi:
Pensiile speciale, factor de fragmentare antagonică a societăţii
Americanii, sclavii băncilor până la moarte… În curând și românii!
yogaesoteric
16 iulie 2021