Covid-ul și Schimbarea Climatică: Două manipulări după același manual
Stânga totalitară folosește spectrele a două catastrofe ipotetice pentru a institui controlul asupra maselor și a drena sume fabuloase.
Cum ne apropiem de zece luni de izolări, obligații și restricții, până de curând de neconceput într-o societate liberă, este important să ne punem întrebarea dacă ce ni s-a spus să facem este necesar sau eficient pentru a combate această pandemie virală. Sau sunt acestea doar niște gesturi inutile, eforturi ale unor aspirații totalitare, folosindu-le primarilor sau guvernatorilor care încearcă să îi controleze pe cei pe care au misiunea să-i conducă și să-i protejeze, dorind promovarea unei agende politice mai degrabă decât să apere Constituția?
Oricine poate sesiza existența a numeroase asemănări între covid și politica climatică. Amândouă produc frică, până la nivel de isterie, față de sfârșitul lumii, de morți în masă și de distrugeri, provocate de încălzirea planetei sau de un virus agresiv. Dacă nu purtăm mască, suntem criminali și e necesar să fim întemnițați. Dacă nu credem în încălzirea globală provocată de om, de asemenea suntem trimiși la închisoare.
Ambele mișcări au lideri și purtători de cuvânt faimoși, adesea fabricați de media, pentru a promova agenda. Pe lângă politicieni, mișcarea climatică îi folosește pe Al Gore și Greta Thunberg, în timp ce evangheliștii covidului sunt doctorii Fauci și Birx. Cel puțin, ultimii doi, pe hârtie, au o expertiză în domeniul lor, contrar primilor doi, care sunt experți autoproclamați sau creați de presă.
Axioma „urmărește banii” se aplică în cazul ambelor cruciade. Industria climatului a fost o vacă de muls pentru cei situați de partea corect politică a dezbaterii. Subsidii guvernamentale s-au revărsat din belșug către companiile de energie verde, adesea pentru a-i răsplăti pe donatorii campaniilor electorale ale celor care împart banii. Jumătate de miliard de dolari din banii contribuabililor americani au mers la corupta companie Solyndra, ca răsplată pentru donatorii și colectorii de fonduri politice. Gore a strâns sute de milioane de dolari în investiții verzi și credite-carbon.
În lumea virusului, există vaccinurile și tratamentele, toate însoțite de redevențe, patente și vânzări potențiale de miliarde de dolari. Pare că profeți ai apocalipsei covid, ca Fauci sau Bill Gates, au interese în orice tratamente sau mijloace preventive sunt promovate pentru a ne scoate din această presupusă criză sanitară. Și amândoi critică hidroxiclorochina, un tratament benefic atunci când este administrat la timpul potrivit în cursul infecției chinezești. Hidroxiclorochina este un generic pe care-l poți cumpăra cu câțiva bani pastila, mai mult un țânțar decât o vacă de muls.
Disprețul academic și al rețelelor sociale îi îngroapă pe cei care îndrăznesc să pună sub semnul întrebării agenda elitelor. În tabăra gripei Wuhan, medici cu studii și cariere în spate sunt ridiculizați sau concediați pentru că au pus la îndoială dogma Sistemului.
Un video recent al „America Frontline Doctors” o prezintă pe dr. Stella Immanuel vorbind despre avantajele hidroxiclorochinei pentru covid. A fost imediat ridiculizată și dată afară. Ea este și o femeie de culoare, dar aceeași presă care le ridică osanale Kamalei Harris sau lui Stacy Abrams și-a pierdut noțiunea de intersecționalitate atacând-o pe dr. Immanuel.
Un alt medic din acel grup, dr. Simone Gold, specializată în medicina de urgență, a fost concediată pentru sprijinul pe care și l-a manifestat față de hidroxiclorochină. La fel cum climato-scepticul Nicholas Drapela, profesor la Universitatea Statului Oregon, a fost concediat pentru îndrăzneala sa de a pune la îndoială Establishmentul Stângii. Sau ca proeminentul medic de la Universitatea Princeton, dr. Will Harper, care a avut tupeul să nu fie de acord cu profanul Al Gore.
Pune numai la îndoială dogma virusului sau dogma climatului și pregătește-te ca viața să-ți fie răvășită, dacă nu chiar distrusă! Există un singur punct de vedere corect politic privind ambele probleme. Atât încălzirea globală cât și virusul Wuhan se bazează pe prognoze. Multe prognoze climatice au prezis ridicarea nivelului mărilor și inundarea orașelor împreună cu furtuni catastrofale, însă niciuna nu s-a realizat. Prognozele virusului au prezis 2,2 milioane de morți în Statele Unite, dar realitatea a fost departe de aceste predicții.
Ambele s-au bazat pe simulări defectuoase și nu și-au ajustat prognozele în consecință. Climatul și covidul au în comun controlul guvernamental. De la impunerea mașinii electrice și a eficienței energetice la aruncarea în aer a întregii economii pentru a promova Green New Deal, guvernul „binevoitor” urmărește să controleze toate aspectele vieții noastre.
La fel, guvernul ne spune să purtăm mască, să ne adunăm în grupuri de nouă, dar nu de unsprezece, să rămânem acasă, să mergem la magazinele cu marijuana, dar nu la școală, și închide bisericile, dar încurajează protestele de masă. Fă ce îți spunem noi, sau te vom pedepsi!, ne avertizează milosul și grijuliul nostru guvern.
Mai este apoi și ipocrizia, ca trăsătură comună a mișcărilor climatului și covidului. Al Gore, care ne spune să reducem amprentele de carbon pentru binele planetei, are un conac cu o suprafață de o mie de metri pătrați care consumă de 21 de ori mai multă electricitate decât o gospodărie americană medie. Alt activist climatic, Prințul Charles, a zburat peste 25.000 de kilometri în doar 11 zile cu trei avioane private și un elicopter pentru a se poza cu Greta Thunberg, la Davos, la o conferință despre climă.
Ziariștii îl admonestează cu regularitate pe președintele Trump pentru că nu poartă mască, în timp ce ei înșiși nu poartă mască atunci când nu sunt în fața camerelor. Dr. Fauci, care a dat lovitura de începere la un meci de baseball, păstrând distanța fizică recomandată și purtând o mască uriașă, atunci când a fost în vizorul camerelor, a uitat cu totul de mască și de distanțare când nu s-a mai știut filmat, în tribune.
Participarea la funeraliile unei persoane dragi este interzisă, dar sute de mii de oameni se pot aduna să-l jelească pe George Floyd. Balurile de absolvire sunt interzise, dar protestele Black Lives Matter sunt în regulă. Nu putem vota fizic, este însă în regulă să vandalizăm și să jefuim fizic, nepedepsiți.
Ultima caracteristică comună este inevitabilitatea. Climatul va face ce va face. Răcirea a provocat înghețuri, iar încălzirea dezghețuri în ultimele milioane de ani, fără intervenția guvernului. Uraganele au fost o trăsătură a planetei Pământ cu mult înainte de Al Gore și chiar cu mult înainte ca oamenii să inventeze guvernele. Și virusul este inevitabil. Noua Zeelandă, după ce a fost elogiată pentru că nu a înregistrat niciun caz de virus timp de o sută de zile, apoi, în ciuda politicilor sale de imigrație ultrastricte și a regulilor de carantină, a înregistrat un focar cu 36 de cazuri active.
Poți să fugi, dar nu te poți ascunde de natura care își urmează cursul, fie că e vorba de climat, fie că e vorba de virus. Atât mișcarea climatului cât și a covidului au aceste trăsături comune: ipocrizia și isteria, prognozele și banii, frica și profeții falși și inevitabilitatea.
Și încă ceva: așa încep dictaturile.
Ca o dovadă suplimentară, observați cum a dispărut brusc toată isteria climatului, înlocuită fiind acum, în mod convenabil, de isteria virusului. De la școli până la măști și la vot. A fost o schimbare ușor de realizat, deoarece cartea jocului era deja scrisă, permițând Stângii să treacă de la încălzirea climatică la virus, ca mijloace de a controla poporul și alegerile. Este previzibil și este evident, odată ce recunoști modelul.
Citiți și:
Experţi împotriva isteriei COVID
yogaesoteric
22 decembrie 2020