Crăpăturile adânci încep să se vadă, iar sistemul ia apă

Aud din diverse surse că e deranj mare la NATO, la Pentagon și în agențiile americane. Motivul este cel legat de interceptarea convorbirii oficialilor militari germani. În ciuda comunicatelor și a articolelor ample care se alocă subiectului, în realitate toată lumea caută cu disperare să acopere realitatea, punând batista pe țambal.

Ipoteza „liniei nesecurizate” pe care ar fi utilizat-o unul dintre cei care au participat la teleconferință este, așa cum am mai spus-o, de-a dreptul stupidă. Așa ceva e imposibil deoarece, din design, într-un sistem securizat de grad militar nu ai cum să te conectezi cu echipamente nesigure. E un principiu pe care nimeni nu-l încalcă deoarece securitatea generală a unui sistem este dată de securitatea celei mai fragile componente a sa. Așadar, dacă într-un sistem de teleconferință permiți conectarea de echipamente nesigure, atunci întreaga securitate a sistemului e compromisă și nu mai îndeplinește cerințele de securitate, astfel încât nu poate fi achiziționat (atenție achiziționat, nu utilizat!) de către armată sau serviciile guvernamentale.

S-au făcut anchete extinse deoarece a existat bănuiala că unul dintre participanți ar fi înregistrat ilegal și le-ar fi servit rușilor materialul. Evident că n-a fost asta (s-ar fi putut detecta imediat din analiza materialului audio care ar fi revelat instantaneu că a fost o înregistrare externă). Astfel încât, în urma evidenței, nu mai rămâne decât concluzia logică, anume că rușii au capacitatea de a sparge sistemele criptografice americane/NATO. Ieșirea înregistrării la lumină arată nu doar că au capacitatea de a sparge acele sisteme, dar și că estimează că Occidentul nu are ce să pună în loc.

Aud că, într-o devălmășie absolută, s-a luat decizia schimbării rapide a cheilor de criptare și o reevaluare a modului de comunicare. Deranjul despre care v-am vorbit este dat și de faptul că nu se știe de când sunt capabili rușii să penetreze sistemele occidentale. Iată de ce sistemul american, aflat în vrie, face un pas în spate prin eliminarea „sfintei Nuland” din zona relațiilor externe.

De altfel, părăsirea corabiei de către șobolancă este previzibilă în condițiile în care frontul ucrainean se scufundă. Într-adevăr, e o disperare maximă, motiv pentru care se tot întețesc „loviturile de imagine” precum vapoarele rusești scufundate în urma unor operațiuni supradimensionate de tip „roi de drone”. Desigur, sunt pagube majore pentru ruși, mai ales în condițiile în care au nevoie disperată de noi nave și nu găsesc capacități de construcție. Dar asta e o altă poveste deoarece, față de câteva nave care se scufundă, dauna pe care o înregistrează NATO în Ucraina e de proporții colosale. Practic, pierderea confruntării echivalează cu căderea definitivă a Americii și a tuturor slugilor sale. De aceea Macron și restul paiațelor urlă ca din gaură de șarpe că „Rusia nu trebuie să câștige!”. Deh, în momentul în care a vrut să facă pace, voi n-ați vrut, iar acum e prea târziu! O să vă explic într-un articol ulterior care-s fundamentele căderii și de ce procesul început acum este unul ireversibil și nu obligatoriu ca efect al eșecului armatei.

De altfel, deja se spun la vedere aspecte de nerostit în alte vremuri. Premierul Viktor Orban le-a spus cu subiect și predicat ambasadorilor săi că Occidentul a pierdut hegemonia și că acum se încearcă revenirea la structuri de împărțire a lumii în blocuri militare, politică pe care Ungaria o respinge. În alte vremuri, o asemenea declarație ar fi echivalat cu sinuciderea totală a emitentului. Azi însă nu mai produce nicio emoție deoarece fiecare dintre occidentali se gândește la cum se va salva de pe corabia care se scufundă.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: Nu vi se pare că realitatea e mult prea șocantă pentru a fi digerabilă?
Berliner Zeitung: Înregistrările difuzate de ruși – un dezastru major pentru armata germană

 

yogaesoteric
31 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More