Crimă ecologică fără precedent în Europa. Pădurile românești

Zilnic, apar din oră-n oră pe rețelele de comunicare virtuală imagini ale ravagiilor provocate de tăieri masive de lemn ce au loc în toate pădurile din România, inclusiv în pădurile primare, ultimele din Europa. Defrișări fără precedent în istoria țării, de vreme ce nici măcar sovieticii, care au ocupat România între 1945-1962, n-au acționat cu o brutalitate atât de sistematică.

Când am venit în România prima oară, în 1971, m-a uimit imensitatea pădurilor din toate regiunile: în Transilvania, Bucovina, Nordul Moldovei. După ce am traversat mai târziu drumul pietruit dintre Maramureș și Bucovina, prin Pasul Prislop, am simțit forța acestei păduri de lariță si brazi, atât de deasă încât părea de nepătruns. Pe atunci, mai era un loc ocrotit, unde urșii și lupii trăiau în pace, în vreme ce sus pe creste, pe pășunile alpine vedeai cerbi și căprioare, capre negre și căpriori zburdând, aidoma unui Paradis terestru demult uitat. Locuisem în Maramureș între 1973-1981, astfel am văzut și constatat cât de serioasă era, în pofida bacșișului, politica de gestionare a patrimoniului forestier de către autoritățile comuniste. Se putea urmări organizarea tăierilor, a replantărilor desfășurate an de an, toate ușor de demonstrat. În acea vreme, grija pentru ecologie era puțin răspândită, fiind vorba, în esență, despre o concepție economică și tehnică de raționalizare a utilizării pădurii pe termen îndelungat.

Deoarece lucrasem mult la analiza fenomenologică a poeziei populare (de fapt, un discurs ritmat mai degrabă decât o proiecție poetică), am auzit adesea rostirea: „Românul e frate cu codrul”. Expresie ce părea să enunțe a priori simbioza armonioasă dintre om și natura-pădure. Totodată, dacă ar fi fost așa, s-ar putea vorbi despre o excepție românească în lumea țărănească. Deja la 1915, jurnalistul american John Reed, în trecere prin România, notase că în Vechiul Regat, proprietarii pădurilor întinse de-a lungul flancului sudic al Arcului Carpatin tăiau pe rupte specii din cele mai rare spre a le vinde companiilor forestiere străine pe mai nimic. „Românul e frate cu codrul”, desigur în imaginarul ritualic, dar în practică, românul e la fel de avid de câștig ca toți ceilalți. Numeroase studii istorice despre Evul Mediu în Europa Occidentală au arătat de-a lungul timpului cât de pornită pe distrugere e țărănimea, împotriva oricărei voințe senioriale sau regale, năpustindu-se asupra marilor păduri de stejari și de fagi în Franța, Anglia, Italia, chiar și în Germania Apuseană.

Încă din secolul al XIII-lea „Gallia comata” din Franța nu mai era decât o veche amintire relatată în „De bello gallico”. Au fost necesare politici statale drastice pentru reglementarea defrișării pădurilor spre a evita distrugerea lor totală, cum s-a petrecut cu pădurea Valahiei nimicită de Otomani. De asemenea, construcția vapoarelor, a caselor, fabricarea manganului în vederea topirii minereului de fier erau strict reglementate. Astfel, au luat naștere în Franța și în Anglia celebrele domenii forestiere girate de către o administrație centralizată cu filiale regionale. La fel stăteau lucrurile și în România pe timpul regimului comunist care, în pofida unei balcanice risipe, a știut să mențină păduri exploatabile datorită unei politici de păstrare a pădurilor primare, neatinse din vremuri imemoriale. Toate acestea erau supravegheate de către agronomi și ingineri silvici cu autoritate polițienească datorită unui sistem de amenzi, chiar de condamnări penale la închisoare în funcție de gravitatea furtului.

Situația catastrofală în care se află acum pădurile românești ține de sinergia unei duble dinamici. Cea dintâi se referă la totala pierdere a autorității Regiei Apelor și Pădurilor (Romsilva), minată de corupția galopantă a direcției sale naționale și regionale, precum și cea a miniștrilor succesivi ai Mediului. Al doilea factor al dinamicii constă în privatizarea și enormele retrocedări de proprietăți și spații forestiere efectuate deopotrivă inconsecvent și profund demagogic în beneficiul vechilor și noilor proprietari, fără controlul vreunui cadru legislativ. Pe scurt, aceste comori ale naturii au fost scoase la licitație de către liberalismul sălbatic într-un context neo-colonial, iar proprietarii, fie și mărunți, trag foloase fără vreo opreliște. În actualul stadiu, problema pare insolvabilă, dacă facem excepție de procedura aplicată împotriva braconierilor de către acei Rangers ai Parcurilor naționale din Africa Australă: un glonte tras în capul celui surprins la braconaj. Și astfel, zi de zi apar noi informații descurajante despre defrișările masive executate pretutindeni în Transilvania, ba chiar și în pădurile din apropierea Bucureștiului, de exemplu, Băneasa. Negustori austrieci ai lemnului sau fabricanți de mobilă ieftină precum IKEA se bucură de profituri fără precedent.

Aceste fapte, care se petrec de mai bine de zece ani, au cel puțin o virtute: cea de a ne arăta câteva trăsături constitutive ale României postmoderne, îndeosebi, cea a post-comunismului. Primul aspect fățiș este totala lipsă a societății civile în menținerea unui veritabil bun comun cu atingere asupra tuturor cetățenilor și a viitorului nației. Noii mic-burghezi urbani care se pretind occidentali se mobilizează pentru mofturi, tip gadget-uri, uneori de-a dreptul sinistre: LGBTQ, woke, cancel culture cu tot înscrisul lor, dar niciodată nu-i animă acțiuni în favoarea binelui comun, acel „common decency”; pătura mic-burgheză ivită din cadrele intelectuale sau tehnice ale Partidului Comunist Român (PCR) mobilizează populația rurală și semi-rurală cu BOR (Biserica Ortodoxa Română) pentru înscenarea unui naționalism desuet, fără a realiza câtuși de puțin că tocmai neoliberalismul capitalist deșănțat distruge sistematic Statul-națiune și cultura acestuia. Avem de-a face, așadar, cu niște „clovni” care afișează un simulacru pe post de efect real; iar apoi, în funcție de moment, câte o minoritate își revendică avantaje, potențial egal valabile altei minorități. Iată, prin urmare, o țară destrămată, aparent ținută la un loc de către poliție și serviciile de informație și, în sfârșit, dar nu în ultimul rând, din pricina apatiei și a lehamitei generalizate în rândul populației – aspect deloc nou grație vastei lașități colective.

A doua trăsătură constă în cvasi-inexistența Statului în calitatea sa de sferă politică cu o anumită autonomie, conform schemei hegeliene. Statul român este dincolo de caricatura Statului de clasă (ca pătură socială, n. trad.). Statul român se reduce la a fi un instrument politico-administrativ permițând unor grupuri politice succesiunea la diverse posturi ministeriale pentru găsirea surselor de venituri provenite din sifonarea – pe căi dubioase – a banului public. Altfel spus, Statul e co-părtaș al grupărilor mafiote care îngăduie șefilor partidelor politice și aliaților acestora să facă avere, prin alternanță, toate sub privirile complice ale Occidentului, care închide ochii, atâta vreme cât întreprinderile lor au asigurate în întregime posibilitățile comerciale precum și cele de însușire a bunurilor locale. Aceste bogății se obțin prin vânzări frauduloase ale binelui comun, prin corupția masivă în distribuirea piețelor publice, prin deturnarea în scopuri private ale subvențiilor europene, prin favorizarea ilegală a întreprinderilor particulare ad hoc. Iată o înșiruire minimală a factorilor relevanți pentru dezinteresul față de bunul societății.

După mai bine de treizeci de ani de post-comunism, acest ansamblu al dinamicilor a dus țara în situația unei colonii postmoderne a Occidentului și a Statelor Unite, asemeni majorității țărilor africane sau a unor State din America Latină. Marile întreprinderi strategice, distribuirea apei, a gazului, a electricității, fabricile de armament, industriile mecanice, băncile și în sfârșit, dar nu în ultimul rând, întinsele păduri sunt de acum în mâinile capitalului privat din străinătate. Marea politică e dirijată astfel de „boșii” U.S. și U.E.: directivele economice, industriale, școlare, precum și legile muncii, toate sunt dictate de Bruxelles și Washington.

În acest context instituțional împreună cu apatia generalizată care a luat în stăpânire societatea, nu se întrevede stăvilirea acestui auto-jaf forestier. Este, într-adevăr, o catastrofă, fiindcă defrișarea nu are ca singur efect erodarea solului pe timpul ploilor abundente, antrenând inundații, ci afectează deopotrivă fauna. Azi, habitatul urșilor e într-atât de redus încât animalele coboară în orașe pentru a goli tomberoane ori vin pe marginea drumului pentru a cerși hrană de la turiști, ceea ce-i condamnă la moarte de îndată ce par agresivi, în special atunci când ursoaicele sunt însoțite de puii lor. Aspect valabil și în cazul marilor animale de pradă: lupii, râșii, care nu mai au adăposturi secrete în pădurile jumulite. Or, acest aspect nu pare să afecteze populația rurală sau semi-rurală, cufundată pe mai departe în mentalități medievale, convinsă fiind în viziunea ei stupidă asupra beneficiilor imediate de către politicieni demagogi interesați mai cu seamă de venituri și de către o administrație ce obține dividende ilegale din orice operațiune.

Aici nu intră în discuție speculația înaltei filosofii, vreo complicată gimnastică a deconstrucției pentru aflarea spațiului-timp în care ființează acel „Seinde” al defrișării. În fața noastră e strălucitor de vizibil acest Lichtung (luminiș, n. trad.) defrișat al capitalismului sălbatic ale cărui beneficii imediate sunt enorme în detrimentul bunăstării umane și animale pe termen lung. Mike Davis, un sociolog american pe care îl prețuiesc, a scris nu demult o cărțulie plină de duh intitulată Stadiul Dubai al capitalismului. Dacă stânga românească ar avea ceva mai multă cutezanță, în loc să se ocupe de gadget-uri intelectuale, ar putea scrie o lucrare intitulată Stadiul forestier al capitalismului românesc.

Autor: Claude Karnoouh

Citiți și:
Pădurea Românească. Resursă economică şi strategică, ecosistem nepreţuit, mediu de spiritualitate înaltă, mediu de psihoterapie şi poezie (I)
De-ar ști codrul să vorbească…
Străinii fură cu legea în mână pentru că avem legiuitori slabi

yogaesoteric
22 martie 2023