Criminalii!

Ceauşescu n-a avut niciun ban. Nici măcar între ghilimele. Numai românii, reprezentaţi de Statul Român aveau bani.

Şi Ceauşescu îi gestiona foarte bine, în interesul lor, dar mai ales în interesul generaţiei viitoare, adică generaţia asta de derbedei idioţi şi cretini care se fac că guvernează acum România.

O mică, foarte mică parte din bani, au fost investiţi într-o afacere care se anunța a fi excelentă: o bancă a ţărilor în curs de dezvoltare. S-a convenit să se constituie depozite valutare garantate la Viena. Sediul central al băncii urma să fie totuşi la Bucureşti.

De depozitul României din Viena se ocupa reprezentanţa comercială a României în capitala Austriei. Şeful acestei reprezentanțe era Marin Ceauşescu, fratele preşedintelui. Imediat după 25 decembrie 1989, la Viena s-au dus numiţii V. Voiculescu şi T. Meleșcanu.

Şi tot imediat, Marin Ceauşescu a fost „sinucis” împreună cu absolut toate documentele reprezentanței economice din Viena. Evident, există o documentaţie clară şi completă la Banca Naţională a României. Şi această documentaţie se pare că a dispărut.

Poliţia din Viena a deschis un dosar de anchetă penală în privinţa morţii lui Marin Ceaușescu, având în vedere că „sinuciderea” acestuia s-a petrecut în exteriorul Ambasadei României.

Profitând de faptul că în politica austriacă se impusese un oarecare Jorg Haider, un grup de foşti studenţi ai lui (acesta era specialist în drept şi filozofie) care derulau afaceri şi în România, interesaţi fiind de această crimă, au trimis un reprezentant la Viena, la Haider, cu rugămintea de a elucida misterul.

Astfel, un inginer mecanic austriac tânăr stabilit în Bucureşti, pe nume Herbert (om deosebit, cult, umblat şi cu o moralitate ireproşabilă), s-a dus la Viena şi a obţinut o copie a dosarului în cauză de la poliţia locală.

În timp ce era încă la Viena să-şi viziteze rudele, a sunat la Bucureşti. Deşi fusese avertizat să nu vorbească nimic prin telefon, a uitat de sfat. Telefoanele erau încă cele clasice cu fir.

A spus că a răsfoit sumar dosarul şi că verdictul era clar: crimă. Marin Ceauşescu a fost asasinat. Era necesar ca oficialii români să preia cazul; nu l-au preluat. Herbert urma să vină cu dosarul (copia) la Bucureşti spre o analiză mai aprofundată.

Convorbirea telefonică a avut loc într-o zi de vineri seara. A doua zi, sâmbătă, Herbert a murit într-un accident de maşină pe o autostradă din Ungaria, în drum spre Bucureşti.

Prietenii lui din România s-au deplasat imediat la Budapesta, dar nu au putut obţine niciun fel de date concrete despre accident. Se afirmă că a intrat într-o remorcă staţionată pe autostradă şi a murit instantaneu. S-a insinuat o sinucidere. În maşină nu s-au găsit nici laptopul cu documentele de afaceri şi niciun fel de dosar.

După un timp, după ce lumea s-a mai liniştit, băieţii din Bucureşti au reluat contactele cu Haider în tentativa de a obţine o nouă copie a dosarului. A fost însă prea târziu: Haider a murit şi el într-un accident de maşină.

Nu numai Meleșcanu şi Voiculescu ştiau de acești bani. Ştie absolut totul un alt mare excroc şi criminal, încă în viaţă: Mugur Isărescu. TOATE documentele contabile se aflau şi la Banca Naţională. E cel mai comod să se dea vina pe Ceauşescu că a fugit cu banii – la Ghencea.

Hoţii strigă hoţii!!!

Dacă ar învia Ceauşescu, nu ar putea să spună mai nimic; nu se ocupa, evident, de problemele concrete contabile. Avea toată încrederea în „românii săi dragi” care l-au trădat şi omorât. Pentru bani.

Nu, nu numai pentru banii din contul de la Viena, care sunt un mizilic, ci pentru restul banilor pe care-i avea țara băgaţi în afaceri (ale ţării) peste tot în lume; zeci şi zeci de miliarde. Au dispărut toţi.

Toţi cei care-l acuză pe Ceauşescu de asta sunt de fapt complici la jaf. Pentru că TOŢI ştiu care este realitatea.

Sacra aurae famina.

Autor: Marian A.

Citiți și:
Mafia lui Ceaușescu și războiul de capturare a statului după ’89. Rechinii au scăpat în acvariul cu peştişori. Unde au ajuns banii lui Ceaușescu?
Anchetă: 2.426 de foști acoperiți ai Securității au privatizat comunismul. Acum au pensii speciale

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More