Criminalitatea conştientă a industriei farmaceutice şi a sistemului politic continuă şi prin vaccinurile cu mercur

de profesor YOGA Gregorian Bivolaru

Din punctul de vedere al toxicităţii, mercurul este al doilea element după uraniu. Din nefericire, mercurul (Hg) nu este folosit doar la fabricarea instrumentelor destinate măsurării tensiunii sau a temperaturii, după cum ar putea gândi unii. Este folosit în mod constant la lucrările industriale, iar reziduurile provenite din prelucrarea lui contribuie la poluarea apelor şi a terenurilor şi, având capacitatea de a se răspândi uşor în aer, intoxică şi mediul înconjurător. Indiferent de cantitate, mercurul este un element extrem de toxic şi pentru organismul uman.

Provocare cu vaccinuri: În februarie 1999, jurnalul de specialitate Medical Observer (Observatorul Medical) a publicat un articol al lui Simon Chapman, care lansa o provocare mişcării anti-vaccinare din Australia. Ca răspuns, dr. Viera Scheibner, cercetător ştiinţific şi o proeminentă susţinătoare a campaniei publice a anti-vaccinării, a lansat şi ea această provocare celor care susţin vaccinarea: „Dacă vaccinurile sunt aşa o binecuvântare, îl provoc pe Simon Chapman să apară în direct la televiziune şi să permită să fie injectat cu toate vaccinurile pentru copii, ajustate la greutatea sa corporală, de către un doctor ales de mine şi în prezenţa mea.

Vaccinurile care îi vor fi administrate dl. Simon sunt:
• DTA (Vaccin Diftero-Tetano-Pertussis): 3 doze administrate într-un interval de 4 luni
• HIB (Vaccin împotriva bacteriei Haemophilus Influenzae de tip B): 3 doze administrate într-un interval de 4 luni
• OPV (Vaccin Poliomielitic Oral) sau IPV (Poliovaccinul Inactivat): 3 doze administrate într-un interval de 4 luni
• HEP B (Vaccin împotriva Virusului Hepatitei B): 3 doze administrate într-un interval de o lună.

Momentul injectării primei doze este prima lună. Nu este o metodă mai bună de a ni se demonstra că vaccinurile sunt sigure, decât ca dl. Chapman să-şi administreze propriul vaccin. După fiecare lot de vaccinuri, un doctor independent sau eu voi monitoriza reacţiile dl. Simon şi starea sa generală de sănătate. Reacţiile pe termen lung vor fi urmărite timp de 3 ani la rând.

Dacă dl. Simon nu va fi de acord să ne facă această uşoară şi sigură demonstraţie, aceasta ne va arăta tuturor că vaccinatorii sunt mincinoşi şi că se tem să-şi administreze medicamentul pe care îl promovează şi îl laudă ca fiind sigur.”

În anul 2003, Simon Chapman încă nu răspunsese la provocare. Această provocare este pentru toţi cei care se autointitulează „autorităţile” ce promovează injectarea acestor substanţe la oameni.

În 29 ianuarie 2001, Jock Doubleday, directorul Corporaţiei nonprofit Natural Woman, Natural Man din California, a declarat că oferă suma de 20.000 de dolari primului medic din Statele Unite sau primului director al unei companii farmaceutice care va bea public un amestec conţinând ingredientele standard ale unui vaccin recomandat unui copil de 6 ani, conform reglementărilor din 2005 ale CDC. Amestecul nu va conţine virusuri sau bacterii moarte ori vii, ci ingredientele standard: timerosal, etilen glicol, fenol, clorură de benzetoniu, formaldehidă şi aluminiu.

Amestecul va fi preparat în prezenţa lui Jock Doubleday, a trei medici aleşi de acesta şi de trei medici aleşi de persoana care se oferă să bea amestecul. Amestecul va fi calibrat la greutatea corporală a participantului. Participantul va degreva de orice responsabilitate persoanele care îi vor administra vaccinul, asumându-şi în totalitate orice rău, daună sau vătămare ulterioară care va apărea la el. Evenimentul va avea loc la 6 luni de la data semnării acordului.

Nimeni nu a primit oferta până acum. La 1 august 2006, Doubleday i-a crescut oferta de la 20.000 de dolari la 75.000 de dolari. Nici noua ofertă de 75.000 de dolari nu a avut niciun pretendent. Prin urmare: La 1 iunie 2007, oferta a crescut la 80.000 de dolari. La 1 iulie 2007, oferta a crescut la 85.000 de dolari. La 1 august 2007, oferta a crescut la 90.000 de dolari. La 1 septembrie, oferta a crescut la 95.000 de dolari. Şi tot aşa…ajungând la 1 decembrie 2007 la 110.000 de dolari.

Oferta va continua să crească cu 5.000 de dolari pe lună, încontinuu, până când un director al unei companii farmaceutice sau oricare dintre cei 14 membri principali ai Comitetului de Consiliere asupra Metodelor de Imunizare (ACIP — Advisory Committee on Immunisation Practices) va fi de acord să bea o doză cu aditivii dintr-un vaccin toxic, pe care medicii îl injectează în mod regulat copiilor „în numele sănătăţii”, calibrat la greutatea corporală a persoanei în cauză.

La 1 februarie 2008, oferta a crescut proporţional la 120.000 de dolari… Această ofertă nu are dată de expirare, decât dacă va fi oferită o sumă mai mare de către o altă persoană.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi, de Gregorian Bivolaru

Citiţi şi:

Vaccinarea – o afacere bănoasă pentru companiile farmaceutice, dar păguboasă pentru sănătatea noastră

Cei care au rolul de veghea ca publicul să fie corect informat despre medicamente lucrează de fapt spre profitul corporaţiilor farmaceutice

yogaesoteric
februarie 2009

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More