Criptomonedele pot băga în faliment o țară întreagă

Bitcoin a coborât, pe 19 mai, sub pragul de 40.000 de dolari, cea mai mică valoare din ultimele trei luni, după ce China a avertizat asupra riscului speculativ pe care îl prezintă criptomonedele pentru sistemul financiar.

Acest aspect s-a adăugat îngrijorărilor privind evoluția criptomonedelor, după ce investitorii au început să vândă bitcoin, în urma aluziilor făcute de Elon Musk, care a dat de înțeles că ia în calcul sau chiar a vândut deja o parte din stocurile sale de monedă virtuală.

Pe 19 mai, bitcoin era cotată la 38.940 de dolari, o scădere de 9% comparativ cu ziua precedentă şi un declin de 40% faţă de maximumul de 64.895 de dolari atins în data de 14 aprilie.

Criptomonedele „nu sunt monede adevărate”, susțin tot mai mulți oficiali chinezi, după ce China a lansat avertismentul împotriva „speculaţiei” cu criptomonede, într-o ţară care îşi pregăteşte propria monedă virtuală.

Elon Musk a anunțat recent că Tesla nu va mai accepta plata în Bitcoin pentru automobile. El și-a motivat decizia prin faptul că „mineritul de Bitcoin afectează mediul înconjurător”. Piața criptomonedelor a pierdut 365 de miliarde de dolari după acest anunț.

Tesla a suspendat achiziționarea de automobile cu plata prin moneda Bitcoin. Suntem îngrijorați în privința utilizării crescute a combustibililor fosili pentru mineritul de Bitcoin”, ar fi motivul pentru care Tesla nu mai acceptă plata cu această monedă virtuală.

Criptomonedele au primit o lovitură dură şi după ce s-a aflat că Administrația Biden intenționează să majoreze semnificativ taxele pe câștigurile de capital, fapt ce va duce la reducerea investițiilor în activele digitale. Pe ansamblu, piaţa criptomonedelor a pierdut peste 200 de miliarde de dolari într-o singură zi, în urma valului de vânzări declanşat de această ştire. Totodată, oamenii se așteaptă ca Biden să crească taxa de câștig de capital pentru americanii bogați la 43,4%. În acest context, a fost declanșată o vânzare imensă pe piețele bursiere din SUA.

Administraţia Biden intenţionează să facă o serie de modificări ale codului fiscal, între care un plan de creştere de aproape două ori a taxelor pe câştigurile de capital la 39,6% pentru persoane care câştigă peste 1 milion de dolari.

După boom-ul de la început de an, în ultima lună Bitcoin a înregistrat constant o valoare sub 40.000 de dolari, vineri fiind cotată la 33.305,54 dolari.

Citiţi şi:
Locul de unde se extrage… Bitcoin-ul, moneda digitală. Hangarele Bitmain sunt unele dintre cele mai mari cybermine din lume
Interesul statelor este acela de a-și digitaliza monedele. Iată de ce!

yogaesoteric
25 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More