Critică a reglementărilor propuse cu privire la medicina homeopată și alternativă (III)

 

Citiți a doua parte a articolului
 

Priorități pentru aplicarea directivelor FDA

FDA declară că nu are intenția de a scoate în afara legii medicamentele homeopate, dar susține că dorește să reducă potențialele probleme care decurg din acestea. Agenția susține că intenționează să dezvolte „o abordare nouă, bazată pe risc, asupra produselor medicamentoase homeopate care au cel mai mare potențial de a provoca un risc pentru pacienți”. FDA afirmă că dorește să alinieze evaluările „bazate pe riscuri” ale tuturor tipurilor de medicamente, pentru a proteja publicul. Dacă preocupările FDA cu privire la „evaluarea riscurilor” sunt reale, atunci marea majoritate a medicamentelor homeopate nu vor fi supuse niciunei noi reglementări care să le facă nedisponibile publicului larg, deoarece marea majoritate a medicamentelor homeopate sunt substanțial mai sigure decât medicamentele convenționale. De exemplu, este ilegal să traversezi când semaforul prezintă culoarea roșu sau prin locuri nepermise, și la fel este ilegal să conduci o mașină dacă ești sub influența băuturilor alcoolice. Dacă autoritățile doresc să impună vigilența în ceea ce privește traversarea frauduloasă a străzii, nu ar mai avea timp sau resurse pentru a sancționa conducerea în stare de ebrietate. Evident, există un risc mult mai mare de a avea șoferi beți decât pietoni care traversează prin locuri nepermise.

Acestea fiind spuse, pot exista și este necesar să existe întotdeauna excepții. În momente rare, ar putea exista pietoni care aleg să își asume riscuri excepționale în trafic și care creează situații potențial periculoase pentru alții. Este evident unde trebuie FDA să-și plaseze prioritățile de aplicare a deciziilor.

FDA afirmă că intenționează să își concentreze noile priorități de aplicare asupra următoarelor tipuri de produse homeopate. Prin urmare, este util să examinăm individual fiecare dintre categoriile menționate:
– Produse prezentând probleme de siguranță semnalate;
– Produse care conțin sau pretind că includ ingrediente asociate cu probleme de siguranță potențial majore;
– Produse având alte modalități de administrare decât cea orală sau externă;
– Produse destinate a fi utilizate pentru prevenirea sau tratamentul bolilor și afecțiunilor grave și/sau potențial mortale;
– Produse destinate categoriilor vulnerabile ale populației;
– Produse care nu îndeplinesc standardele de calitate, de concentrație sau de puritate cerute de lege.

Produse prezentând probleme de siguranță semnalate

Dacă un medicament homeopat este semnalat ca prezentând posibile probleme de siguranță, este oportun ca FDA să le investigheze. Cu toate acestea, deoarece unele probleme de siguranță sunt false, imaginare sau sunt rezultatul unei opoziții față de homeopatie, FDA trebuie să analizeze: 1) ceea ce literatura modernă a toxicologiei sugerează ca fiind doze sigure sau nu; și 2) dacă în alte țări există probleme similare de siguranță. De exemplu, comprimatele homeopate dentare (Homeopathic Teething Tablets) ale firmei Hyland’s au fost semnalate în S.U.A. ca provocând convulsii la copii. Aceleași comprimate dentare au fost vândute în Canada fără nicio astfel de semnalare.

Produse care conțin sau pretind că includ ingrediente asociate cu probleme de siguranță potențial majore

– Un agent infecțios cu potențial patogen;
– O substanță controlată, așa cum este definită în Legea privind substanțele controlate (21 U.S.C. 812);
– Ingrediente multiple care, atunci când sunt utilizate în combinație, ridică probleme de siguranță datorită posibilelor interacțiuni, a efectelor sinergice sau a efectelor aditive ale diferitelor ingrediente;
– Ingrediente care prezintă efecte toxice potențiale, în special atunci când aceste ingrediente ori sunt concentrate sub forma unor diluții reduse (de ex. 1X, 2X sau 1C) ori nu sunt controlate în mod adecvat în procesul de fabricație.

Mai jos sunt prezentate comentarii referitoare la probleme de siguranță ale medicamentelor homeopate din categoriile de mai sus:

1. FDA pretinde că medicamentele homeopate care conțin ingrediente ale unui agent infecțios prezintă un risc de siguranță. FDA se referă aici la ceea ce se numește „nosode homeopate”, adică medicamente homeopate produse din țesuturi corporale sau din fluide care conțin bacterii sau viruși. Nosodele sunt, în general, disponibile în diluții mari, unde doza este atât de mică încât nu este cunoscut să aibă efecte toxice sau infecțioase.
În S.U.A., majoritatea nosodelor sunt disponibile numai pentru specialiștii din domeniul sănătății și medicii homeopați, deoarece majoritatea nosodelor sunt destinate afecțiunilor mai complexe, pentru care nu este indicat un medicament cu vânzare liberă.

Cu toate acestea, un număr mic de nosode sunt cunoscute ca tratând afecțiuni pentru care există medicamente în vânzare liberă și ca ajutând la reducerea severității și a duratei bolilor obișnuite și relativ minore. Prin urmare, este logic să se mențină starea actuală a nosodelor homeopatice ca remedii care sunt disponibile numai anumitor specialiști din domeniul sănătății și a medicilor acreditați, precum și a celor care sunt autorizați pentru a practica homeopatia.

În 2016, Hahnemann Laboratories a depus mărturie la o audiere FTC (Comisia Federală pentru Comerț) referitoare la medicamentele homeopate. Această mărturie susținea siguranța medicamentelor homeopate, afirmând că „FDA nu a primit niciodată rapoarte privind efecte adverse ale vreunui remediu homeopatic clasic cu mod de administrare orală, având un nivel de diluție sigur de 6C (o parte per miliard) sau mai mult”.

2. În orice caz, FDA nu permite ca medicamentele homeopate să fie fabricate din substanțe definite în Legea Substanțelor Controlate. Acestea includ substanțe cu potențial de supradozare ridicat, care în prezent nu au o utilizare medicală acceptată pentru tratament în S.U.A. sau pentru care nu există protocoale de siguranță acceptate pentru utilizare sub supraveghere medicală.

3. Nu există dovezi că ingredientele multiple ale nanodozelor utilizate în medicamentele homeopate prezintă probleme de siguranță. Și pentru că există o utilizare și o vânzare mai mare a medicamentelor homeopate cu mai multe ingrediente comparativ cu a celor cu un singur ingredient, ne-am putea aștepta la mai multe dovezi ale existenței problemelor privind astfel de medicamente, dar aceste dovezi pur și simplu nu există.
Cu excepția cazului în care FDA poate furniza dovezi adecvate că o combinație de ingrediente în doze homeopate prezintă un pericol real, ea nu ar trebui să interzică promovarea sau vânzarea de produse homeopate, cu excepția promovării și vânzării în contextul unor afecțiuni grave (pe care, oricum, medicamentele cu vânzare liberă nu au voie să le realizeze).

4. Comunitatea homeopatică a colaborat cu FDA și cu oamenii de știință specializați în toxicologie pentru a determina care este doza la care o plantă, un mineral, un animal sau un medicament biologic nu mai sunt sigure. Comunitatea homeopatică nu are nicio problemă în a reduce accesul la doze care prezintă riscuri de siguranță, însă astfel de restricții nu trebuie să fie doar teoretice. Toxicologia este cea care trebuie să verifice aceste riscuri, nu politica și nici economia. Regulamentele actuale ale FDA includ deja această decizie.

Produse având alte modalități de administrare decât cea orală sau externă

Marea majoritate a medicamentelor homeopate sunt cu mod de administrare orală sau externă, deși picăturile oftalmice homeopate (pentru afecțiunile acute ale ochilor tratate cu medicamente în vânzare liberă) și sprayurile nazale (pentru afecțiuni nazale acute, inclusiv răceli sau alergii respiratorii) sunt folosite ocazional. Istoricul folosirii confirmă ambele mijloace de administrare a medicamentelor homeopate. De fapt, Dr. Samuel Hahnemann, fondatorul medicinei homeopate, i-a încurajat uneori pe pacienți să miroasă pur și simplu soluția alcoolică a unui medicament homeopat.

În ultima vreme, Zicam (un medicament homeopat pentru simptomele unei răceli simple) folosește un dispozitiv de tip tampon de vată introdus în nas. Acest mod de aplicare a unui medicament homeopat este nou și nu are un istoric de utilizare. Deoarece acest mod de aplicare nu este o metodă verificată în timp pentru administrarea medicamentelor homeopate, faptul că FDA ar considera acest tip de administrare drept un „medicament nou” poate fi privit ca fiind un fapt rezonabil.

Produse destinate a fi utilizate pentru prevenirea sau tratamentul bolilor și a afecțiunilor grave și/sau potențial mortale

Medicamentele homeopate vândute consumatorilor sunt, prin definiție, medicamente eliberate fără rețetă medicală și, ca atare, ar trebui comercializate doar pentru „afecțiuni tratate cu produse în vânzare liberă” – adică boli care nu necesită un diagnostic medical, nu pun viața în pericol și practic au un registru limitat de acțiune prin natura lor.

Până în prezent, niciunul dintre cei mai importanți producători homeopați nu a produs și nici nu a comercializat medicamente homeopate în vânzare liberă pentru „boli grave”; de fapt ei sprijină FDA în eforturile sale de a opri persoanele fizice sau companiile care produc sau comercializează medicamente homeopate pentru boli de inimă, cancer, diabet sau orice altă boală care pune viața în pericol.

Produse destinate categoriilor vulnerabile ale populației

Există o anumită logică în reducerea disponibilității medicamentelor potențial periculoase pentru categorii vulnerabile ale populației. Totuși, prin prisma istoricului impresionant al siguranței homeopatiei, aceste medicamente pot fi folosite de categoriile vulnerabile ale populației. Femeile gravide și femeile care alăptează, sugarii și copiii sunt categorii ideale pentru o astfel de utilizare. De fapt, din punct de vedere istoric și internațional, aceste categorii vulnerabile au beneficiat de accesul la medicamente homeopate datorită nivelului înalt de siguranță al produselor.

Este ceva obișnuit ca părinții să utilizeze medicamente homeopate pentru sugari și copii în caz de probleme minore de sănătate și este esențial ca părinții să continue să aibă acces la medicamentele homeopate pentru astfel de boli ușoare și care nu pun viața în pericol. Părinții se confruntă cu riscuri mult mai mari cu aproape oricare dintre medicamentele convenționale comparativ cu cele homeopate.

Produse care nu îndeplinesc standardele de calitate, de concentrație sau de puritate cerute de lege

Regulamentul actual al FDA permite aplicarea standardelor de calitate, concentrație și puritate. Cu toate acestea, tehnologiile moderne pot măsura variații extrem de mici ale acestor factori. Într-o analiză recentă a comprimatelor homeopate dentare, FDA a găsit „cantități variabile” ale unuia dintre ingredientele declarate, beladonă.
Cu toate acestea, ceea ce FDA nu a raportat a fost faptul că variația era totuși în zona de siguranță, cu o mare marjă de eroare. Prin urmare, este prudent ca FDA să ia în considerare aplicarea acestor standarde numai atunci când siguranța publicului este grav amenințată.

Sugestii pentru reglementarea medicamentelor homeopatice

Incorectitudinea intelectuală și etica îndoielnică a scepticilor față de homeopatie

În cartea sa Transformarea socială a medicinei americane: Creșterea unei profesii suverane și crearea unei imense industrii (The Social Transformation of American Medicine: The Rise of a Sovereign Profession and the Making of a Vast Industry), Paul Starr, laureat al premiului Pulitzer, a recunoscut că medicina homeopată din secolul al XIX-lea reprezintă o amenințare medicală, științifică și economică pentru medicina convențională. Starr chiar a afirmat: „Pentru că homeopatia a fost atât filosofică cât și experimentală, ea părea pentru mulți oameni mai degrabă mai științifică decât mai puțin științifică, comparativ cu medicina alopată”.

Asociația Medicală Americană (AMA) a fost înființată în anul 1848, la doi ani după formarea Institutului American de Homeopatie. Starr remarcă faptul că AMA a fost fondată în parte și pentru a încetini dezvoltarea homeopatiei. Din anii 1860 până în 1900, codul de etică al AMA a interzis membrilor asociației să consulte sau chiar să socializeze cu medici care practicau homeopatia.

Acest cod etic a fost unul dintre puținele care au fost aplicate vreodată. Un exemplu extrem al acestei prejudecăţi s-a petrecut în noaptea asasinării lui Lincoln. William Seward a fost unul dintre cei mai apropiați consilieri politici ai lui Lincoln și un avocat al medicinii homeopate. În noaptea în care Lincoln a fost asasinat, Seward a fost și el înjunghiat în cadrul complotului împotriva Uniunii ce viza asasinarea mai multor persoane.

Datorită îngrijirii medicale oferite de Dr. Joseph K. Barnes, ministrul american al sănătății, Seward a supraviețuit. Cu toate acestea, medicul personal al lui Seward era medic homeopat și, din cauza faptului că politica AMA considera ca fiind o încălcare a eticii faptul ca medicii convenționali să se consulte cu un medic homeopat sau chiar să ofere îngrijire unui pacient adept al homeopatiei, Barnes a fost denunțat de către AMA pentru furnizarea de îngrijiri medicale.


Citiţi a patra parte a articolului

Citiți și:

Un grup comercial secret acționează împotriva medicinei naturale?

Majoritatea medicamentelor sunt de fapt otrăvuri periculoase

11 ingrediente toxice care provoacă boli și care se găsesc în vaccinuri


 

yogaesoteric
29 ianuarie 2019

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More