Criza globalismului?

 

Pe la începutul acestei crize se spunea că ea reprezintă un eșec al globalismului și că urmează ca, în urma acestui eșec să se reedifice statul național. Să auzi formulări de acest tip din partea unor mârțoage globaliste precum Radu Tudor este de natură să-ți atragă imediat atenția. Mereu, sub aburii unei propagande „contra”, șmecherii sistemului se pregătesc să-ți fure cașcavalul. Așa și-acum când o pandemie inventată ne-a arestat la domiciliu. Sensul ei e acela de a le permite bandiților luarea unor decizii hotărâtoare.

Sunt tot felul de semne care arată limpede că ceea ce se petrece – incluzând aici groaznica criză financiară care se anunță – face parte dintr-un plan bine pus la punct pentru impunerea definitivă și irevocabilă a agendei globaliste. O să le luăm pe rând, pentru a înțelege succesiunea.

Totul a început cu „apelul disperat” al lui Gordon Brown pentru constituirea unui guvern mondial care să aibă ca primă sarcină rezolvarea pandemiei. Treburile erau încă la început, unii făceau glume pe seama afirmațiilor sale, în timp ce alții se îngrozeau. Insiderii știau bine că un asemenea semnal nu „ia fața ziarelor” gratuit, mai ales când, în conformitate cu „evenimentele” – cu totul altele erau prioritățile. Apoi au început „îmbolnăvirile” de coronavirus ale unor lideri importanți sau ale unor personalități de primă mână. N-a înțeles nimeni cum de-au ajuns ei bolnavi în primul val de parcă ar fi fost hamali pe la depozitele chinezești de marfă. Poate țineți minte că Prințul Charles a fost declarat bolnav de coronavirus și „izolat” la castelul său din Scoția. La fel și Merkel a fost suspectă, cam în linia în care la noi s-a auto-carantinat Lucovid Orban. Aproape că-ți dau lacrimile văzând că „și bogații plânge”(sic!). Ultima victimă a fost impetuosul Boris pe care-l „vedem” târât la terapie intensivă, în timp ce globaliștii – chipurile adversarii lui Johnson – aplaudau isterizați.

Probabil Boris e, „cu voia dumneavoastră ultimul pe listă”, iar calvarul său îi va face pe „adversarii globalizării” să înțeleagă că așa nu se mai poate. Colac peste pupăză, în timp ce liderii lumii picau ca spicele la impactul cu secera, un alt meci era difuzat „pe surse”, anume cel al pirateriilor cu materiale medicale. Așa cum nouă ne-au arestat nemții și francezii avioanele cu materiale „pe motiv de urgență”, la fel au procedat și americanii cu niscaiva avioane nemțești. Și la fel au procedat și alții între ei. Cum prindeau o urmă de mască, ventilator, combinezon, harșt!, făceau rechiziție pe motiv de urgență națională. Aproape că poziția lui Gordon Brown părea desuetă în fața atâtor evidențe.

Iată însă că, în plină criză – mai precis pe 3 aprilie – apare în Wall Street Journal un editorial în care nimeni altul decât Henry Kissinger îl bate prietenește pe umeri pe Trump spunându-i care-s pașii de urmat: un nou „Plan Marshall”, adică o nouă veche abordare. De ce? Pentru a le demonstra aliaților că merg pe calea cea bună. În același timp, Kissinger susține că e nevoie să fie apărate „valorile iluministe” și că statul națiune e o himeră. Mai mult, dă și tâlcul întregii crize. Spune el că „mitul fondator al guvernelor, anume acela că un stat puternic protejează cetățenii de amenințările externe, este perimat”. De ce? Păi din cauză că, iată, coronavirusul tocmai ce-a arătat contrariul. Înțelegeți tâlcul? N-ai cum să rezolvi la nivel național o afacere care e clar de nivel mondial, global. Concluzia e simplă: nu mai merge cu abordări amatoristic-naționale, e nevoie de un efort concertat, la nivel global, efort care nu poate fi rezolvat decât printr-o sinergie curajoasă. Sigur, nu i-a spus „guvern mondial” întrucât concluziile e nevoie să și le tragă singur prostălăul care citește editorialul. Facem aici o paranteză arătând că, în logica lui Kissinger, în cazul în care un asteroid ar amenința Pământul, aceasta ar fi necesar să conducă imediat la necesitatea formării unui guvern galactic sau, cel puțin al unuia al Sistemului Solar, întrucât numai un asemenea guvern ar putea reglementa traseele asteroizilor prin spațiu.

Colac peste pupăză, câteva zile mai târziu am mai avut de-a face cu o decizie epocală: Bernie a hotărât să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Dar de ce oare s-o fi retras? În fața unui Biden care-i prost ca noaptea, chiar și-o glugă de coceni face o figură frumoasă. Bernie, cu promisiunile sale comunistoide era un far călăuzitor pentru toată prostimea nord-americană intoxicată de neomarxism. De ce oare s-a retras? Păi e simplu, asta i-a fost partitura.

Acum, logic, evident că vă nemulțumește răspunsul și că în continuare vă chinuie întrebarea referitoare la mișcarea lui Bernie. De ce-ar fi făcut-o? Pare ilogic. Biden nu e doar prost, mai e și corupt până-n măduva oaselor. Iar ceea ce știm din Ucraina e doar o mică firimitură. Și-atunci de ce a făcut-o Bernie? Păi mai e un amănunt. Biden are un atu care-l face invincibil: suferă de demență într-un stadiu suficient de avansat încât să se observe liber. Nu, nu vă uitați cruciș! Faptul că e prost, corupt și bolnav de o boală mentală degenerativă sunt calități în ochii celor care caută păpușa perfectă. Atâta timp cât poate citi de pe prompter ceea ce i se cere, Biden e perfect. Și oricât de dement ar fi, de putut să citească va putea în continuare. Asta înseamnă să fii mafiot!

Și uite așa, încet și sigur, lumea reintră pe făgașul dorit de stăpâni. Nu vă faceți iluzii, va fi mai rău. Și veți ajunge să vă rugați de ei să vă înhame la căruța care-i trage. De ce veți face asta, nu mă întrebați pe mine! Întrebați-vă pe voi.


Autor: Dan Diaconu


Citiţi şi:

Henry Kissinger: «Pandemia de coronavirus va modifica pentru totdeauna ordinea mondială»

Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului (I)

 

yogaesoteric
21 iunie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More