Cultivarea subversivă a violului în America, o altă manevră perversă a elitei așa-zișilor «iluminați»

 
Cultura, definită ca ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat și care sunt transmisibile prin educație, reflectă la modul general nivelul de civilizaţie, dar şi nivelul de conștiință sau, altfel spus, nivelul spiritual al grupului social care o adoptă. Sfârșitul epocii lui Kali Yuga, cunoscută și sub numele de epoca maximei decăderi spirituale, aduce în fața ochilor noștri dovezi indiscutabile și relevante ale acestei degradări a valorilor morale și spirituale ale umanității. Știm că toată această degradare este într-un mod substanțial întreţinută din umbră și, de cele mai multe ori, determinată să se producă de către elita secretă a francmasoneriei mondiale, care nu dorește altceva decât împuţinarea cât mai grabnică a populației acestei planete și înrobirea trupească, dar și psiho-emoţională a celor rămași în viață care nu ar avea astfel decât rolul de a-i sluji în cele mai degradante moduri posibile.

Privind din această perspectivă, nu este de mirare să constatăm că – acolo unde francmasoneria s-a infiltrat adânc în sânul societății, formând structuri oculte cu mare putere financiară şi cu o mare influență asupra statului de drept, așa cum se petrece în cazul Statelor Unite – statul a ajuns să promoveze o atitudine extremistă asupra fiinţelor de sex feminin, pe care tinde să le aducă la stadiul de obiecte de consum, ce sunt menite să satisfacă poftele şi obsesiile exacerbate ale unei categorii de bărbaţi ce abuzează femeile după bunul lor plac şi pe care nimeni nu îi pedepseşte.

În prezent, din punct de vedere statistic, probabilitatea ca o femeie să fi fost cel puţin o dată în viaţa ei agresată, hărţuită sexual sau chiar violată, este suficient de mare pentru a ne pune un mare semn de întrebare asupra competenței și bunelor intenții ale celor ce fac parte din structurile de conducere ale societății americane.

Întrucât s-a observat că, în mod invariabil, corifeii aşa-zisei civilizaţii americane încearcă din răsputeri să modeleze cultura mondială, nu este deloc surprinzător faptul că, în întreaga lume, pe nesimțite, ajunge să prevaleze aceeaşi deteriorare gravă a valorilor și aceeaşi incapacitate uluitoare de a proteja femeile, specifică societății americane din ultima perioadă. Se observă cum gradat, datorită mimetismului social, restul lumii, în cea mai mare parte a sa, începe să adopte aceleaşi tipare de comportament: pervertirea şi degradarea sentimentelor de iubire, accentuarea laturii strict sexuale a iubirii, transformarea trupului femeii într-un simplu obiect ce este urmată, mai apoi, de profanarea lui.
 

Această reclamă a firmei de marcă Dolce&Gabbana sugerează că violul ar fi cool, trendy, la modă, inducându-le celor slabi la minte ideea perversă că atitudinea de violență sexuală ar fi normală, firească și acceptabilă în cercurile tinerilor moderni
 

În ultima vreme, societatea aşa-zis modernă şi civilizată a lumii occidentale a început să îi protejeze, ba chiar să-i încurajeze pe cei care comit unele dintre cele mai respingătoare fapte criminale pe care le pot săvârşi fiinţele umane. Acest fapt ar trebui să ne alarmeze pe toţi într-o astfel de măsură încât să începem neîntârziat să luăm atitudine; cu toate acestea, realitatea este contrară: este suficient să citim numai câteva dintre nenumăratele relatări mediatizate din ultimii ani referitoare la actul de viol, pentru a constata că trăim într-un sistem care procedează exact pe dos decât ar trebui s-o facă. Observăm cum violatorii sunt practic favorizați și iertaţi de judecători, în timp ce victimele lor sunt prezentate ca fiind nişte ispititoare care, în viziunea autorităților ce ar trebui în mod normal să le protejeze, nu fac decât să-şi satisfacă o „fantasmă secretă“ sau sunt nişte fiinţe mincinoase şi abile ce inventează poveşti cu scopul de a stoarce bani şi a atrage atenţia publică.

Unul dintre evenimentele ce au înrăutățit și mai mult viziunea corectă asupra acestor incidente majore din viața femeilor americane a fost controversarea și, în final, negarea faptelor ce au fost inițial dezvăluite în articolul Viol în campus publicat în revista Rolling Stone din Statele Unite în 19 noiembrie 2014. Acest articol a dezvăluit fapte sordide ale unuia dintre cele mai teribile cazuri de viol în grup săvârșite în campusurile americane. Milioane de cititori au aflat, oripilați, despre acest fapt. Autorii acestei mârșăvii, membrii ai fraternității secrete de obediență masonică Phi Kappa Psi, ce a luat naștere în cadrul Universității Jefferson din Canonsburg, Pennsylvania, fiind profund lezați de „șifonarea“ onoarei lor în paginile acestei reviste, de deteriorarea imaginii pe care se străduiesc din greu să o mențină neatinsă în ochii opiniei publice, au recurs la tot felul de intervenții oculte mizerabile și în final la acțiunea în instanță. Cunoaștem deja, cu toții, interesele, atât financiare, cât și de putere, ale membrilor așa-zisei elite masonice din întreaga lume, iar această „fraternitate“ a răului demonstrează o dată în plus că sforăitoarele sale scopuri „umanitare“, bazate pe „onoare“ și „dreptate“ nu sunt decât praf în ochii neavizaților. Din când în când răzbate până la noi, prin spărturile acestei imagini de organizație umanitară așa-zis discretă, poleită cu multă minciună și propagandă, fața hâdă, monstruoasă și cumplită a acestei „fraternități“ masonice ce afișează cu tupeu drept maximă de conduită „Imensa bucurie de a-i servi pe ceilalți“…

După ce au făcut mari presiuni asupra acestei reviste, recurgând la trei procese consecutive, capii fraternității au reușit, în final, utilizând și anumite pârgii ascunse, să îl influențeze pe noul director al revistei care, în final, a publicat o dezmințire a afirmațiilor din articolul inițial pe care a consimțit să-l declare eufemistic ca fiind „un eșec jurnalistic ce ar fi putut fi evitat“.

Chiar dacă şi înaintea acestui caz teribil de viol colectiv circulau deja nenumărate poveşti despre asemenea fapte oribile comise în campusurile universitare, fapte ce provoacă suferințe greu de evaluat unor ființe feminine, dezmințirea lor publică în paginile aceleiași reviste, după ce inițial au fost intens mediatizate și au provocat un adevărat scandal, a făcut să întărească și mai mult opinia preponderentă a unei mari părţi a populaţiei americane, aceea de a considera că femeile ce afirmă că au fost victimele unui act de viol exagerează circumstanţele respectivelor cazuri… Publicul ajunge în acest fel să nu mai diferențieze adevărul de minciună, iar gândirea sa independentă este anesteziată și vigilența îi este adormită și abătută de la acest gen de infracțiuni comise de indivizi fără Dumnezeu ale căror fapte abominabile sunt atent mușamalizate de cei care îi susțin din umbră și care sunt infiltrați adânc în structurile de conducere. În urma acestui eveniment, este foarte probabil ca oricare alt caz de viol să fie perceput de opinia publică drept o altă exagerare a unei femei bolnave și, din acest motiv, el nu va fi luat într-un mod serios în considerație și, în consecință, nu va produce nicio reacție semnificativă de contracarare a acestor fapte criminale. Caracterul preponderent endemic şi generalizat al cumplitului act de viol în Statele Unite este astfel menținut cu abilitate în umbră.

În ceea ce privește derularea anchetelor și administrarea unei justiţii echitabile pentru victimele violurilor, ansamblul forţelor de ordine şi al sistemului judiciar american nu strălucesc deloc nici prin competenţă, nici prin compasiune faţă de sărmanele victime, îngreunând astfel și mai mult situaţia. Vom cita mai jos câteva comentarii ce vin în sprijinul afirmațiilor noastre. Aceste comentarii aparțin unor judecători așa-zis eminenți și ele dezvăluie, în câteva cuvinte, viziunea lipsită de profunzime și de omenie pe care acești judecători și-au format-o asupra a ceea ce ei consideră că trăiesc, în acele clipe teribile, victimele unui act de viol.

Derek Johnson, judecător la curtea superioară a statului California: „Când nu vrei să ai relaţii sexuale, trupul se închide complet. Trupul împiedică săvârşirea actului, exceptând cazul în care violatorul provoacă numeroase răni; ori, noi nu am constatat nimic asemănător în acest caz. Aceasta ne face să credem că, de această dată, chiar dacă victima nu a fost neapărat de acord, ea nu s-a zbătut.“

Nissim Yeshaya, judecător în Tel Aviv: „Anumitor fete le place să fie violate“.

Daming Sanusi, candidat la Curtea supremă indoneziană: „Trebuie examinată cu atenţie chestiunea aplicării pedepsei cu moartea violatorilor, pentru că, în cazurile de viol, violatorul şi victima resimt amândoi plăcere“.

Judecătorul de la curtea de apel a statului Georgia, Christopher McFadden, care a anulat o condamnare pentru viol asupra unei femei care suferea de trisomie 21 (sindrom Down, maladie caracterizată de retard mental mediu sau sever), a decretat în verdictul său: „Niciodată înaintea denunţului… (victima – n.red.) nu s-a comportat ca o victimă. Nici domnul Dumas (violatorul – n.red.) nu s-a comportat ca o persoană care ar fi comis recent mai multe agresiuni violente împotriva ei. […] Este nevoie de mai mult decât de un argument peremptoriu pentru a convinge acest tribunal să ignore faptul că, după acest incident și până la raportarea lui, niciunul dintre cei doi protagonişti nu a exprimat nici cea mai mică urmă de teamă, nici cel mai mic sentiment de culpabilitate şi nici cea mai mică dorinţă de a se refugia într-un loc sigur.“

David Farrell, judecător britanic, consilier al Reginei, a condamnat doi violatori la numai 40 de luni de închisoare pentru violarea unei fetiţe de 11 ani, pentru că, a spus el, cităm: „… ea era de acord şi părea a avea cel puţin 14 ani“.

G. Todd Baugh, judecător în statul american Montana, a fost supus unor critici violente după ce a condamnat un profesor la numai o lună de închisoare pentru agresarea unei fete tinere care ulterior s-a sinucis. Iată ce a declarat el cu ocazia pronunţării verdictului: „… fata părea mai mare decât vârsta ei cronologică (şi) părea a fi la fel de stăpână pe situaţie ca şi profesorul ei“.

Putem să constatăm caracterul evident misogin, patriarhal (chiar dacă unele sentințe au fost pronunţate de către procurori femei) şi chiar psihopatic al acestor declaraţii, unele fiind parcă sustrase din epoca Evului Mediu şi nu dintr-o lume post-modernă care se pretinde a fi progresistă. Aceste comentarii au fost făcute de către judecători, persoane care au jurat să aplice legea într-un mod imparțial și să facă dreptate, persoane care reprezintă literalmente ultima linie de apărare la care femeile agresate sexual pot apela pentru a li se recunoaşte drepturile împotriva agresorilor lor. Cu toate acestea, în ochii lor victimele violurilor – femei sau tinere fete – sunt şi ele în mod direct vinovate!

Victimele violurilor par a fi din ce în ce mai puţin înţelese…

Această mentalitate care constă în „acuzarea victimei“ se pare că nu este doar apanajul judecătorilor, astfel, un legislator britanic a declarat recent că o femeie ar fi fost violată din cauza ţinutei sumare pe care o avea, iar un avocat texan al apărării a comparat în mod aberant o fetiţă de 11 ani cu un „păianjen“ care ar fi atras în mod voit în „pânza“ sa douăzeci de bărbaţi – care au violat-o în grup, de mai multe ori la rând!!!

În legătură cu victimele agresiunilor sexuale din campusurile universitare, așa-zisa analistă a canalului american de televiziune Fox News împreună cu actriţa Stacey Dash au acuzat și ele aceste victime, într-un mod aberant, că, vezi Doamne, „se distrează“, și astfel au „uitat“ să rostească măcar un cuvânt de dezaprobare faţă de cei care le violează cu sânge rece: „Este ridicol, şi eu cred că este bine să le spunem fetelor – adică femeilor – cuminţi: «stai acasă, în siguranţă!». Celelalte, fetele rele – femeile rele – cele cărora le place să se joace de-a vampele… într-o zi fatidică, ele ies ca să se distreze şi, cum se petrece de multe ori în astfel de cazuri, distracţia se sfârşeşte rău şi atunci, ce să mai vorbim, înţelegeţi… Dar ar mai fi ceva în neregulă: şi alcoolismul se pune pe seama alcoolului, în loc să fie blamată persoana care abuzează de el. Sau, dacă vreţi o altă analogie, ştiţi, este la fel ca în cazul armelor. Nu armele ucid, ci oamenii. Nu alcoolul vă îmbată, ci voi înşivă vă îmbătaţi (aici se făcea referire la femeile care au fost violate, care ar fi fost principalele vinovate de actul violului, n.red.).“

Prin reclamele așa-ziselor firme de marcă de genul Dolce&Gabbana se urmărește inducerea anumitor tendințe perverse, nefaste în mentalitatea și comportamentul tinerilor, lipsiți de discernămînt, care se îmbracă sau folosesc aceste produse, astfel promovate, copiind totodată în mod mimetic atitudinile bizare ale personajelor din aceste reclame. Poziţiile adoptate şi îmbrăcămintea tinerelor din această imagine sugerează în mod pervers ideea de promiscuitate şi de disponibilitate funestă, de sexualitate desfrânată, fără iubire și lipsită de orice control
 

O femeie din California, după ce a reușit să-i aducă în fața instanței, care ulterior i-a condamnat, pe doi profesori care o agresaseră sexual atunci când ea frecventa clasa a 8-a, a dat apoi în judecată şi liceul său pentru rezoluţia pe care conducerea acestuia i-o oferise la acea vreme. Iată care fusese incredibilul răspuns, lipsit atât de omenie, cât și de logică al celor care erau atunci la conducerea liceului: fata a fost cea care a dat dovadă „de imprudenţă şi de neglijenţă referitoare la propriul său viol şi a contribuit la perpetuarea abuzurilor sexuale comise asupra ei de către profesorii săi“.

Membrii societății americane se pare, însă, că nu se opresc aici cu aberațiile ce duc la perpetuarea nedreptăților și la nimicirea bunului simț al societății. Anul trecut, Cathrynn Brown, membră din partea Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor statului american New Mexico, a înaintat un proiect de lege care prevede încarcerarea femeilor care au realizat avorturi în urma unui viol. Iată că nu se mai limitează doar la acțiunea aberantă de „acuzare a victimei“, ci își propun, în plus, să o și pedepsească! În această direcție exemplele continuă: o femeie mexicană a fost inculpată pentru omucidere după ce s-a apărat împotriva unui violator. Acuzat de mama unei fetiţe de 5 ani ce fusese violată de un adolescent, un procuror din statul american Montana a respins ideea de agresiune în următorii termeni: „Trebuie să iertăm excesele tinereţii“.

Scriitoarea Susan Patton, cunoscută sub diminutivul Princeton Mom, s-a conformat întru totul „modei“ acuzării victimei atunci când a declarat la CNN: „Evident, ne punem întrebarea: ce vă împiedică să plecaţi?… De ce oare, atunci când un bărbat vă face avansuri, nu-i spuneţi: «Ştii ceva? Ia termină, du-te de aici!»“ Ea afirmă că a discutat cu mai multe victime ale unor agresiuni sexuale şi că relatările lor nu i s-au părut întotdeauna convingătoare: „Există violuri şi violuri“ a spus ea cu subînţeles. „Eu cred că fata şi-a dorit o anumită experienţă pe care, ulterior, a regretat-o. Am senzaţia că este vorba mai ales despre femei care au băut mult şi apoi fac sex cu un bărbat, fapt pe care a doua zi îl regretă. Eu consider că aceasta nu este o faptă reprobabilă, nu este un viol, ci este o experienţă de învăţare. Astăzi, raţionamentul politically corect (idee conform căreia limbajul și practicile care ar putea leza sensibilitățile unui anumit grup (în materie de sex sau rasă) trebuie eliminate, n.red.) – încurajat de către adeptele extremiste ale mişcării feministe – vrea ca, la cel mai mic semn de agresiune, un bărbat să fie imediat declarat vinovat.“ Ea continuă, dând un sfat care la prima vedere pare a fi foarte grijuliu: „Am putea să-i învăţăm pe hoţi să nu mai fure, dar un sfat şi mai bun ar fi să vă închideţi uşa cu cheia.“, dar de fapt, el ascunde o atitudine socială pasivă care, în loc să-i determine pe cei care greșesc să se îndrepte, le lasă mână liberă să se manifeste conform instinctelor lor primare, netrezind în ei nici măcar o minimă dorință de a le controla, trecând întreaga responsabilitatea în mâna celor nevinovați și agresați.

Recent, poliţia din Anglia, în comitatul Sussex, a creat nişte afişe pentru baruri şi locuri publice (staţii de autobuz etc.), aparent cu scopul de a sensibiliza publicul faţă de problema agresiunilor sexuale. De fapt, aceste afişe insinuează, în mod subti­l, că femeile care ies singure dintr-un bar şi care sunt apoi violate, sunt oarecum responsabile.

Această mentalitate, ce are ca lege de bază frica de aproapele nostru și în niciun caz iubirea pentru acesta, și care este demnă de o civilizație barbară și nu de una ce se pretinde a fi civilizată, este, din păcate, așa cum ne-am obișnuit deja, distilată de la cele mai înalte niveluri ale ierarhiei sociale, acolo unde se fac jocurile de putere și unde banul și poziția socială dictează conștiințele. Hillary Clinton, o aşa-zisă avocată ferventă a cauzei feministe în Statele Unite, a fost acuzată în cadrul anumitor documente judiciare că a minţit în mod deliberat în legătură cu o femeie din statul american Arkansas care a fost victima unui viol la vârsta de 12 ani; concret, ea a făcut tot posibilul, la vremea respectivă, pentru a discredita dovezile violului. În nişte înregistrări audio care au fost dezvăluite presei, Hilary Clinton poate fi auzită cum admite cu sânge rece culpabilitatea flagrantă a agresorului, glumind chiar pe această temă.

Din păcate există, în plus, dovezi care arată că forţele de poliţie vin în ajutorul prădătorilor sexuali, ba chiar că le atacă tocmai pe femeile pe care au făcut jurământul de a le proteja. Recent, cazul unui fost jucător din National Footbal League (NFL), Darren Sharper, a pus în lumină modul în care anumite persoane, considerate celebre, se folosesc cu tupeu și nerușinare de statutul lor pentru a convinge poliţia să renunţe să îi ancheteze; ei apelează la foşti poliţişti sau la poliţişti încă activi, pentru ca aceştia să-i ajute să-şi intimideze victimele. Un raport de anchetă copublicat de către ProPublica, The New Orleans Advocate şi Sports Illustrated pune în lumină „o problemă sistemică în gestiunea cazurilor de viol de către forţele de ordine”.

În instanță, sub jurământ, Darren Sharper a pledat „vinovat“ la acuzaţiile de a fi drogat şi violat mai multe femei în patru state americane în decursul unei perioade de patru ani. El a fost inculpat, găsit vinovat şi condamnat la 20 de ani de închisoare, cu posibilitatea de a solicita eliberarea condiţionată după 10 ani – ceea ce din punct de vedere juridic este considerată a fi o pedeapsă mai degrabă uşoară. Modul său de acțiune era acela de a aborda femei albe în cluburile de noapte şi a le aduce apoi în camera sa de hotel sau în apartamentul său. Acolo, el le turna un sedativ în paharul cu băutură – de exemplu, zolpidem, principiul activ al medicamentului cunoscut în Statele Unite sub denumirea de Ambien, care provoacă leşinul în 30 de minute – şi abuza sexual de ele, iar la trezire, femeile se găseau în faţa faptului împlinit, unele dintre ele suferind chiar o amnezie.

Haideți să comparăm această schemă comportamentală cu modul în care Sharper era perceput în ochii publicului înaintea acestui caz: el a sprijinit o asociaţie caritabilă pentru copii, s-a interesat de problemele femeilor, a avut o relaţie cu actriţa şi ex-manechina Gabrielle Union, care era la rândul ei o ex-victimă a unui viol şi o militantă ferventă a cauzei feministe; de asemenea, el a strâns fonduri pentru femei în lupta lor cu cancerul de sân. Instituţia NFL l-a primit cu braţele deschise şi l-a ales pentru a figura într-una din cărţile sale, NFL Dads Dedicated to Daughters (Taţi din NFL dedicaţi fiicelor lor), destinată sensibilizării publicului faţă de problema violenţei conjugale. O fotografie din carte îl prezintă pe Sharper ţinând-o în braţe pe fetiţa sa. El spune: „Fiica mea mă face să conştientizez modul în care sunt tratate femeile: subestimate şi exploatate; de aceea, trebuie să profit de această oportunitate pentru a vorbi despre violenţa conjugală“.

Este evident că acest om purta o „mască“ a sănătății mentale – o imagine frumoasă, construită cu migală, dar care ascundea o natură puternic deviantă. Bogăţia şi statutul social al lui Sharper au influenţat un mare număr de membri ai forţelor de poliţie, determinându-i să nu ancheteze în amănunţime acuzaţiile îndreptate împotriva lui atunci când femeile respective au început să-și manifeste nemulțumirile şi să-l acuze de agresiuni sexuale.

Raportul de anchetă publicat în mass-media explică modul în care Sharper a putut continua atât de mult timp să comită astfel de fapte odioase, fără a fi deranjat de vreo autoritate:

„Într-o zi de marţi a lunii septembrie 2013, la ora 05.06 dimineaţa, inspectorul Derrick Williams, membru al unităţii specializate în delicte sexuale, a primit un apel telefonic. Acesta provenea de la un spital. La capătul firului era o femeie răvăşită, care afirma că fusese violată. Ea i-a povestit lui Williams cum şi-a petrecut o noapte tipică de distracţie stropită cu alcool și care s-a încheiat prost, în cartierul franţuzesc Vieux Carré din oraşul New Orleans: în ajun, ea făcuse turul cluburilor de noapte. Băuse mult, întâlnise un bărbat și mersese la el acasă. Iar a doua zi, la trezire, îl găsise culcat peste ea, complet dezbrăcat. Dar ea i-a afirmat în mod categoric lui Williams că niciodată nu fusese de acord să aibă relaţii intime cu acel bărbat. Williams a scris un raport succint în care a clasat incidentul drept viol. Însă dosarul nr. 1-31494-13 nu era unul banal: acuzatul era un fost jucător al echipei New Orleans Saints, iar presupusul violator era însuşi Darren Sharper, eroul Super Bowl-ului din 2009 câştigat de Saints, fost jucător în Pro Bowl şi analist sportiv pentru canalul de televiziune NFL Network.

Vestea despre producerea incidentului din 23 septembrie 2013 s-a răspândit ca fulgerul. Şeful poliţiei şi procurorul-şef al oraşului New Orleans au fost și ei informaţi despre acest fapt. După cum arată rapoartele poliţiei, în săptămânile următoare, Williams s-a ocupat să adune dovezi. El a obţinut autorizaţia de a preleva un eşantion de ADN de la Sharper. Eşantionul corespundea unei mostre găsite în trupul femeii respective. Martorii au relatat că l-au văzut pe Sharper în compania acelei femei într-un club de noapte şi, mai târziu, în zona apartamentului său. Imaginile camerelor de supraveghere video au confirmat faptul că Sharper şi acea femeie au fost într-adevăr împreună. Dar, pentru biroul procurorului regional, toate acestea nu s-au dovedit a fi suficiente pentru a continua derularea anchetei până la capăt.

Acest caz era un adevărat «cartof fierbinte» (aceasta este o expresie specifică la americani şi desemnează ideea de a plasa altcuiva o anumită problemă dificil de rezolvat) pe care nimeni nu era dispus să-l ţină prea mult timp în mână. Potrivit unor persoane ce aveau tangențe cu acest dosar, procurorii ezitau să-l inculpe prea repede pe un «zeu» local al fotbalului, putred de bogat şi apărat de avocaţi versaţi, astfel că ei au renunţat să emită un mandat de arestare. «Dacă numele lui ar fi fost John Brown (un nume banal al unei persoane oarecare), el ar fi fost cu siguranţă încarcerat», a declarat un avocat penalist ce cunoștea acest dosar. «Dacă o femeie spune: «acesta este tipul care m-a violat» şi dacă există dovezi concordante care indică faptul că cei doi au fost împreună, că ea s-a dus la spital şi că este în măsură să-l identifice, atunci individul respectiv ajunge la închisoare.» Dar nu şi Sharper! El a continuat, astfel, să-şi manifeste fără oprelişte accesele de nebunie criminală, care nu au luat sfârşit decât odată cu arestarea sa la Los Angeles în anul 2014, în urma unor agresiuni sexuale comise asupra a patru femei în numai 24 de ore. În luna martie 2015, Sharper a mărturisit comportamentul său sălbatic și inuman. El a acceptat să pledeze vinovat sau cel puţin să nu conteste violurile sau tentativele de viol asupra a nouă femei din patru state americane diferite. Înţelegerea judiciară care este în curs de negociere prevede o eliberare posibilă la jumătatea pedepsei, adică peste 10 ani – o pedeapsă remarcabil de uşoară, care a stârnit un val puternic de critici.

Frenezia violurilor lui Sharper ar fi putut fi evitată, dacă e să dăm crezare rezultatelor unei anchete purtate pe durata a două luni, de către ProPublica şi The New Orleans Advocate, anchetă întemeiată pe rapoartele de poliţie din cinci state americane, pe sute de pagini de documente judiciare şi pe zeci de interogatorii realizate în toată ţara.

Nouă femei au înaintat plângeri către patru servicii de poliţie diferite, afirmând că au fost violate sau drogate de către Sharper, înainte de arestarea sa din luna ianuarie 2014. Însă poliţia şi procurorii au neglijat să ancheteze în profunzime afirmaţiile acestor femei. Nu s-a procedat la nicio arestare. Mai multe victime şi martori oculari au avut impresia că declaraţiile lor erau minimalizate de către poliţişti. Dovezile concordante, inclusiv corespondenţele ADN-lui şi imaginile camerelor de supraveghere video, au fost considerate minore sau au fost trecute cu vederea. Cel mai grav aspect este probabil acela că poliţia nu s-a informat în privinţa antecedentelor lui Sharper. Dacă ar fi făcut-o, ea ar fi decelat un tip de comportament absolut îngrozitor, care întărea în foarte mare măsură mărturiile femeilor […]

Cazul Sharper pune în evidenţă cât de dificil le este forţelor de ordine americane să rezolve cazurile de viol: anchetele sunt adeseori realizate ignorându-se antecedentele de agresiuni sexuale ale suspectului și sunt clasate datorită lipsei unui rezultat concludent.“

Articolul scoate în evidență aparenta indiferență a forţelor de ordine atunci când se pune problema anchetării unor agresiuni sexuale. Aceasta indiferență, vecină cu incompetența, ascunde în spatele ei o teama disimulată, paralizantă, laşă, dar totuşi sesizabilă de a aborda cazurile de prim-plan care implică persoane celebre, bogate şi populare. Este deja foarte trist pentru societatea americană că există, în sânul ei, un psihopat ca Sharper care, sub masca unei sănătăți mentale ireproșabile, profită de statutul său social care îi dă girul că nimeni n-o să aibă curajul de a îi pune la îndoială comportamentul și în acest fel el își va putea satisface în continuare dorinţele perverse, abordând și atacând femei care nu se aşteaptă la aşa ceva.

Dacă adăugăm la toate acestea şi o anumită ostilitate, adesea nedisimulată, din partea forţelor de ordine şi a altor autorităţi vizavi de actul de viol – vom reuși să schiţăm un tablou extrem de întunecat al societăţii americane. Ce ne spune aceasta despre o ţară al cărei guvern, sub fațada excepţionalismului, îşi permite să indice restului lumii ce ar trebui să facă sau să nu facă? Statele Unite se pretind a fi jandarmul lumii, dar adevăratul mesaj cutremurător pe care această țară îl transmite prin intermediul faptelor ce se petrec în sânul ei este următorul: „Persoanele vulnerabile nu merită să fie protejate, de fapt, tot ceea ce ele merită este să fie exploatate şi maltratate!“

Este destul de evident faptul că astfel de comportamente nu sunt specifice naturii umane, ele fac parte din natura animalică necontrolată care, din păcate, datorită unei educații mai mult decât precare, ce este greșită în profunzime, fiind departe de valorile înalt morale și sociale specifice ființelor umane, datorită lipsei de conștiință, a perpetuării unui mod gregar de a trăi și a înțelege viața, apare și se manifestă de multe ori la ființa umană a cărei vigilență spirituală este pe cale de a muri… Aceasta se petrece și datorită faptului că, în ultimele decenii, omenirea a fost în mod sistematic îndemnată și programată de către nişte conducători psihopaţi – prin intermediul acoliţilor lor din mass-media şi din industria publicităţii – să adopte așa-zisele lor „valori“ care sunt complet deviate și, în același timp, deviante. Acceptând într-un mod pasiv şi plin de inconştienţă acest gen de comportament al unor fiinţe dezaxate, renunţăm la propria noastră umanitate în schimbul unei existenţe vide şi materialiste, care tratează fiinţele umane ca pe nişte obiecte fade, lipsite de emoţii și de liber arbitru. Dacă, din fericire, încă mai resimțim o stare de mânie îndreptățită în fața acestor derapaje grave ale sistemului în care trăim, aceasta ne poate determina să nu mai rămânem tăcuţi și să trecem la acțiune. Putem alege fie să acceptăm, fie să negăm această viziune psihopatică a lumii. Bătălia între bine și rău se dă întotdeauna, în primul rând, în și prin intermediul fiinţelor noastre. Rămâne de văzut care va fi alegerea noastră…

Citiți și:

Temele stranii predilecte ale muzicii moderne: promovarea prin sugestii perverse a pedofiliei şi a dezmățului sexual

Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei
 

 

yogaeosteric
24 iunie 2016