Cultul Cavalerilor Danubieni, religia secretă a dacilor

Cultul Cavalerilor Danubieni a fost o religie păgână care a existat până la apariția și instaurarea creștinismului în spațiul etno-genetic românesc. „De la cultul Cavalerilor Danubieni au parvenit până în zilele noastre doar o serie de sculpturi enigmatice, singurele documente ce le atestă existența. (…) De la această religie misterioasă ne-au parvenit puține informații și mărturii materiale. Știm doar că a apărut în secolul I î.Hr., în lumea tracilor elenizați de la sud de munții Balcani, aflați sub dominația romanilor, reprezentând, probabil, un simbol al rezistenței față de zeitățile cuceritoare pe care le impuneau celor învinși”, arată istoricul Paul Ștefănescu.

Cu toate acestea, cultul a fost studiat de o serie de istorici.

Dezvoltarea Cultului Cavalerilor Danubieni a atins apogeul în secolele II-III. „În secolele III-IV s-a generalizat cultul unui zeu suprem, la origine traco-dac, care prin sincretism a adoptat o serie de trăsături aparţinând unor zeități greco-orientale și traco-frigiene. Este vorba de un zeu luptător, reprezentat călare, având însemnele stindardului dac, elementele cosmosului și balaurul ce simboliza forțele răului. Era un zeu suprem al agriculturii și al păstorilor războinici, reprezentând binele care învinge răul. Acest zeu a apărut în perioada sec. I î.Hr.-III d.Hr și s-a numit Cavalerul Trac, cultul său atingând apogeul în sec. II-III, când apare deseori dublat simetric“, arată istoricul Paul Ștefănescu.

O religie tainică

Conform unor istorici, zeul călare simboliza călăreții getului Burebista și ai marelui preot Deceneu, ce arborau stindardul cap-de-lup al zeului Zamolxis, simbol al libertății și vitejiei războinicilor, iar calul era un simbol solar, simbol al imortalității.

„Cultul a cunoscut treptat o extindere tot mai mare, cuprinzând provincia Tracia, sud-estul Macedoniei și, în secolele II-III, Moesiile și Dacia. (…) Cunoașterea acestui cult se rezumă în prezent la studierea și interpretarea a circa 226 de reprezentări ale zeilor întruchipați pe tăblițele de piatră (114), de metal (95), de teracotă (4) și pietre gravate (13). Nu s-a păstrat niciun fel de mențiune literară în privința cultului și niciun fel de inscripție care să-i menționeze numele. În șapte cazuri se întâlnesc pe reliefuri dedicate acestor zei scurte inscripții prezentate sub formă unor criptograme executate cu caractere grecești, texte devenite prin deteriorare complet indescifrabile.

Din cele de mai sus rezultă, în primul rând, că era cu totul interzis adepților de a vorbi despre ceremonialul religios, despre modul lui de desfășurare și mai ales despre învățăturile date de preoți adepților. În al doilea rând era vorba de o religie tainică, complet deosebită de celelalte existente, nefiind îngăduită adepților rostirea în public sau, cu atât mai mult, scrierea numelor zeilor adorați”, menționează Paul Ștefănescu, în lucrarea Enigme ale istoriei române.

Cele mai vechi tăblițe ale cultului

Monumentele cultului Cavalerilor Danubieni se împart în trei categorii, în funcție de reprezentările care apar în acestea: cu un singur cavaler și o mare zeiță, cu o mare zeiță alături de doi cavaleri şi scena banchetului sacru oferit celor trei zei.

„Tăblițele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime, reprezintă o Mare Zeiță ce primește un Zeu cavaler, care calcă cu copitele calului un dușman învins. După aceea, în jurul Marii Zeițe apar doi Cavaleri identici, care trec peste trupurile dușmanilor. Aceasta formează scena centrală a cultului. În jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult: berbecul, taurul, cocoșul, peștele, șarpele, leul, corbul și vulturul. Apar și divinitățile solare asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de sacrificiu aparținând cultului, precum și banchetul ce se acordă în final în cinstea celor inițiați”.

Cine erau cele trei zeități

„Cele trei divinități – doi Cavaleri și o mare Zeiță – constituiau, fără îndoială, o triadă, căreia i se atribuiau puteri supranaturale în cele trei lumi: pământeană, cerească (solară) și cea infernală (htonică)”, menționează Paul Ștefănescu.

Cum a dispărut cultul Cavalerilor Danubieni

Cultul a dispărut ca urmare a dezvoltării creștinismului. „Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa inițială, odată cu ofensiva creștinismului asupra religiilor păgâne. Dispariția lui treptată a fost o consecință directă a crizei care a cuprins Imperiul Roman în perioada anarhiei militare (235-285). În anul 271, Imperiul Roman pierde Dacia, leagănul în care a apărut și s-a dezvoltat acest cult. Au urmat invaziile barbare începând cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile și militare de pe malul drept al Dunării și Tisei, unde culturile cunoscuseră o mare dezvoltare”, susține același autor.

Cultul Cavalerilor Danubieni este unul sincretic, având simboluri şi atribute împrumutate din caracteristicile uneia sau mai multor divinităţi. Identitatea divinităţilor a rămas însă necunoscută posterităţii, cea mai plauzibilă ipoteză fiind aceea că dogmele cultului ezoteric, foarte stricte nu permiteau rostirea în public sau prezenţa lor prin intermediul dedicaţiilor, motiv care a îngreunat foarte mult descrierea şi interpretarea unor monumente conţinând numeroase scene sculpturale. Această carenţă a dus la anumite interpretări şi confuzii.

Dracos

Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup și trup de șarpe. Mulți s-au întrebat ce reprezentă steagul dac și fiecare a urmărit să-i dea propria explicație, fără să privească dincolo de mistica geților.

Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit în Vedele indiene ca tatăl triburilor dace, iar șarpele este simbolul lui Zamolxis, stăpân al lumii de dedesubt, aflată dincolo de granița morții.

Pasărea Phoenix și Corbul, două păsări nemuritoare

Pe aceleași basoreliefuri mai întâlnim două reprezentări a căror înțelegere aparține doar inițiaților. Este vorba de pasărea Phoenix, pe care mulți istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb.

În credința pelasgilor, strămoși ai dacilor, pasărea Phoenix reprezenta renașterea spirituală a unui popor. Un monument extrem de important în acest sens îl reprezintă celebrul Tezaur de la Pietroasa, căruia istoricii români i-au spus „Cloșca cu puii de aur”. Ea reprezintă pasărea nemuritoare și puii săi, simbol al renașterii permanente a poporului nostru.

Iar cea de a doua pasăre, corbul, este întâlnit mereu ca un mesager între lumea celor vii și lumea celor plecați de aici, dacii fiind convinși că nu există moarte, ci doar o trecere către viața adevărată. Să nu uităm că, după mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care a dat națiunii române pe Iancu de Hunedoara.

Neofiții treceau probe de curaj și mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul că inițiații nu consumau niciun fel de carne, ci doar pește. Nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune că acestea s-ar fi aflat în munți, în peșteri greu accesibile neofiților.

Cei care doreau să devină Cavaleri ai Ordinului Danubian treceau anumite teste, examenul final fiind dat în zona muntoasă, unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare și renaștere spirituală.

În basoreliefuri apare ritualul de înghițire a candidatului de către un dragon (balaur în credințele populare), urmată de sosirea unui Cavaler al Ordinului care învingea balaurul, simbol al răului și îl scotea din burtă pe viitorul cavaler, care învia și devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de tendinţele inferioare.

Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita țării, îi reprezenta pe cei mai buni războinici și pe marii preoți, păstrători ai ritualurilor strămoșești. Aceștia interveneau într-o luptă atunci când era amenințată însăși integritatea țării.

Una dintre condițiile de supraviețuire era anonimatul

După mai bine de treisprezece secole, îi vom întâlni pe acești cavaleri reorganizați sub Ordinul Dragonului, a cărei paternitate și-au însușit-o maghiarii și popoarele germanice, ordin din care au făcut parte toți marii noștri domnitori din toate cele trei țări române. Era o certificare a faptului că anumite calități se transmit mai departe.

Citiți și:
Cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că geto-dacii au fost poporul primordial al Europei
Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român
Eminescu a dorit înfăptuirea Daciei Mari, ideal pentru care a fost asasinat (I)

yogaesoteric
12 iulie 2021