În România, politica a pus gheara până și pe meteorologie, în numele unor interese meschine. Și nu doar politica. Până la un punct, a făcut-o și mass-media, mai exact televiziunile de știri, care au descoperit că orice informație – fie ea și arestarea unui supergreu politic – poate fi îngropată de titlul „Breaking news – Schimbarea dramatică a vremii!Temperaturile se prăbușesc, vine viscolul” etc. Oamenii or fi interesați de știri și bârfe, dar intemperiile îi afectează direct și personal, deci au prioritate. În septembrie anul trecut am asistat, din păcate, la o nouă tentativă de folosire a armei meteo în scop politic – „Taifunul” lui Firea. Iar rezultatul a fost catastrofal.
Furtuna secolului, cum se anunțase în prima parte a zilei, s-a dovedit un fiasco total în București: oleacă de grindină și câteva găleți de ploaie în unele zone de la periferie. În schimb, orașul a fost dat complet peste cap, o situație unică, probabil, de la Revoluție încoace. Șoferii au stat cu orele blocați în trafic, pietonii au așteptat zeci de minute autobuzele și tramvaiele, părinții panicați s-au bulucit să-și recupereze copiii de la școli și grădinițe, cetățenii speriați și-au adunat ghivecele de flori de la geamuri și obiectele de prin curți ca să nu le zboare uraganul și, în general, și-au anulat ori amânat o droaie de activități, baricadându-se în case.
A mai fost și misteriosul SMS panicard pe care l-au primit zeci de mii de bucureșteni și care sugera că lucrurile stau, în realitate, mult mai rău decât sunt prezentate de edili.
Până la urmă, nu a fost mai nimic.
De ce s-a ajuns aici? Simplu: pentru că cineva, anume administrația orașului, a considerat că poate trage niște avantaje de imagine plasându-se într-o antiteză cât mai vădită cu administrația timișoreană, considerată de mulți responsabilă pentru efectele furtunii ce a avut loc în Timișoara cu câteva zile înainte de așa-zisa furtună anunțată pentru ziua de 20 septembrie 2017 în București.
Gabriela Firea a luat măsuri eminamente populiste, pe bucăți, pentru că avertismentele sale disperate au condus la scurtarea programului școlilor – bucuria elevilor – ori la scurtarea cu o oră a programului majorității instituțiilor de stat, pentru ca părinții să-și poată lua copiii de la școli. De asemenea, a creat impresia puternică de edil căruia chiar îi pasă de binele cetățenilor, mergând până la a le cere să stea în case, în a doua parte a zilei. Și lumea, ce să vezi, chiar a luat în serios avertismentele.
Mulți vor fi observat, totuși, încă de pe la orele după-amiezii, o ciudățenie de proporții epice: avertismentele și măsurile disperate ale edililor intrau în contradicție vehementă cu prognoza meteo de cod (doar) galben, ceea ce înseamnă doar nițel deranj, nimic periculos. Însăși primarul general spunea, la un moment dat, că „nu sunt elemente pentru a se trece la cod portocaliu”. Păi și atunci, de ce atâta agitație?
Răspunsul l-am dat mai sus: Firea & comp au mizat pe aprecierile din partea bucureștenilor la adresa grijii sale nețărmurite, iar dacă furtuna se dovedea un fâs, cu atât mai bine, lumea va respira ușurată și-și va spune că paza bună trece primejdia rea.
Din nefericire, cum se petrece mai mereu, planul a avut o hibă: panica stârnită a paralizat complet orașul, pentru jumătate de zi.
Încă o dată, experimentele politice au inclus componenta meteo. A devenit, din nefericire, un obicei.
„Lichele politice patentate, jos labele de pe ANM”, scria pe Facebook, nervos, Traian Băsescu. Fostul președinte, știind și el cum stau treburile, uită să spună că și în mandatele sale s-a petrecut la fel.
Vă mai amintiți misteriosul episod din ianuarie-februarie 2012, când ministrul de Interne Traian Igaș a scăpat public informația că vor veni zăpezi și viscole devastatoare în următoarele săptămâni? „Vom avea zăpezi ca în 1954” spunea el. Au urmat zile-n șir de dezmințiri guvernamentale și din partea ANM, care ne asigurau că totul va fi în limite rezonabile și că știrile alarmiste sunt propagate de comercianți interesați ca românii să golească magazinele. Toate statele din jur și nu numai declarau rând pe rând cod roșu și stare de urgență, mai puțin România.
Finalmente, anunțul lui Igaș s-a împlinit cu vârf și îndesat: au venit zăpezi și viscole, poate nu chiar ca în ’54, dar pe acolo. România s-a trezit paralizată și neputincioasă. După cum presa scria la vremea respectivă, „Trenurile rămân în câmp zeci de ore, aproape 200 de localități sunt blocate, zeci de mii de români rămân izolați, fără mâncare, fără drumuri de acces, fără apă, fără curent, fără posibilitatea de a încărca măcar telefoanele mobile. În câteva zile, în România se înregistrează un sfert din totalul morților din întreaga Europă pe altarul gerului. Un sfert din județele țării sunt grav calamitate, iar în jumătate dintre acestea peisajul e de-a dreptul apocaliptic: zăpada trece de acoperișuri, aproape 200 de drumuri naționale abia mai pot fi identificate sub nămeți, iar la marginea unor localități morții sunt puși în sicrie și aliniați, frumos, pentru că nu există posibilitatea înmormântării”.
S-a ajuns ca opoziția să ceară declararea stării de urgență, în parlament, însă fără succes.
De ce se derulaseră astfel evenimentele?
Simplu: pentru că în laboratoarele politicii se decisese – în numele anumitor interese – schimbarea guvernului Boc la începutul lunii februarie, iar admiterea oficială a pericolului meteo ar fi dus la amânarea manevrei cu câteva săptămâni bune, prioritatea fiind administrarea țării în momentele dificile. Politicul îngenunchease meteorologia, din nou.
S-a ajuns chiar ca un analist de prestigiu, Stelian Tănase, să-l numească în acea perioadă pe Traian Băsescu „președintele-meteo” pentru că, spunea el, acesta își planifică acțiunile politice funcție de prognozele ANM: „Prognoza a zis că azi începe ninsoarea, vine iarna grea peste România. Asta a aşteptat. A dedus că lumea nu se va mai strânge în piaţa Universităţii, iar el va avea o clipă de respiro când va putea să-şi plaseze mesajul, astfel scăpat de presiunea străzii, mută piesele de şah pe tablă. Nu asistăm la o coincidenţă, ci la o potriveală îndelung studiată. Puterea lui nu mai depinde de factorul politic ci de imponderabilele vremii”.
Cu doi ani înainte, Comisia pentru Administrație a Camerei Deputaților demarase o anchetă parlamentară privind activitatea ANM după ce instituția dăduse toată iarna prognoze exact pe dos față de realitate. Și Comisia pentru Agricultură semnala ciudățenia situației; s-ar fi putut zgudui atunci nițel sistemul, pentru că la ANM e jale, în mod clar, dar totul a rămas „în coadă de pește”.
În iunie 2006 avusesem parte de una și mai și: Biroul Permanent al Senatului aprobase înființarea unei comisii parlamentare de anchetă, solicitată de senatorul PD Dan Cîrlan, care a invocat „indicii” apărute în discuţiile cu specialişti de la Departamentul Antigrindină. „În contextul acestor discuţii au apărut o serie de indicii extrem de consistente, în opinia dânşilor, care duc la ideea că fenomenele meteorologice din vara anului trecut, iulie-august, nu au fost doar fenomene naturale, ci, în opinia dânşilor, pot fi fenomene meteorologice generate de intervenţia unor tehnologii”, declara Cîrlan presei. Solicitarea cu pricina a prins rapid la senatori, care chiar s-au arătat revoltaţi de vremea din ultimii ani din România.
Senatorul PRM Gheorghe Funar opina că inundaţiile din 2005 au fost cauzate de faptul că „marile puteri reciclează apa din Marea Neagră şi fac tot soiul de experimente care destabilizează clima blândă a României”. În opinia lui Funar, vinovaţii sunt Statele Unite, Rusia şi Israel. Cât despre Vadim Tudor, acesta spunea că „România e victima unui atac meteorologic” și îl identifica pe principalul vinovat pentru inundaţiile din 2005 în preşedintele Traian Băsescu, cel care ar fi stârnit Rusia cu diferite afirmaţii necuviincioase.
Îi dădea replica, indirect, doi ani mai târziu, însuși Ion Iliescu, prin afirmația făcută într-un interviu, că „Arma meteo e o aiureală”.
În primăvara anului 2001 izbucnise alt scandal major: INMH, cum se numea pe atunci, prognozase o secetă cumplită, susținând că deficitul de apă din sol e atât de mare încât ar fi nevoie de trei luni de ploaie non-stop pentru a fi eliminat. Din cauza acestor false alarme, mii de agricultori, dar și societăți agricole mari, au semănat porumbul înainte de 1 aprilie, mai devreme cu 20-30 de zile față de perioada optimă. În aceste condiții, sămânța aflată într-un sol rece a încolțit, cele cu putere de germinare mai mică nemairăsărind. Avertizările eronate au produs, astfel, pagube de zeci de miliarde agricultorilor, în ciuda faptului că, într-un final, anul 2001 s-a dovedit cel mai bogat în precipitații din ultimii cinci ani. Agricultorii au amenințat, atunci, cu procese grele și au cerut demiterea conducerii INMH, dar zvonurile care au circulat acreditau ideea că INMH acționase la ordin politic, pentru a favoriza importatorii de cereale, mari sponsori de partid.
În 2015, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob arăta, într-un articol, motivul real pentru care România nu prea are coduri roșii de caniculă, deși temperaturile extreme de vară nu ne-au ocolit deloc în ultimele două decenii, iar restul țărilor din jur au, toate, asemenea coduri destul de des. Numai că, la noi, perioada de caniculă coincide cu lunile iulie-august, de concediu și de vacanțe exotice pentru aleșii nației; cum legea prevede că la cod roșu trebuie să se întrunească urgent tot felul de comisii și organisme centrale și locale care să supervizeze măsurile de rigoare, soluția salvării vacanțelor a fost stabilirea unui prag uriaș – cca. 43 de grade – pentru respectivul cod, pe care nu îl are nicio altă țară europeană. Și cu asta, am rezolvat problema.
Așa s-a ajuns la situația stupefiantă din vara anului 2015, una de-a dreptul ucigătoare la propriu și la figurat, ca, pe harta meteo văzută zilnic de români la TV, toate țările din jurul nostru să aibă cod roșu, România menținându-se, eroic, în galben-portocaliu. Doar două județe din Vest au avut parte de un cod roșu, aproape smuls ANM.
În ultimii 2-3 ani, asistăm la un alt fenomen, în special la televiziunile de știri: abaterea atenției ori chiar îngroparea unor subiecte importante prin previziuni meteo catastrofice de ultimă oră, breaking news-uri, news alert-uri și altele, iar angajații ANM au devenit veritabile staruri de televiziune. Se anunță permanent ploi, grindină, vijelii, tornade, viscole, ninsori, valuri de caniculă etc. care nu mai apucă să vină și în realitate, mizându-se pe faptul că oamenii vor respira, mai degrabă, ușurați că a fost alarmă falsă.
E valabil, din păcate, și reversul medaliei: cel mai adesea, adevăratele nenorociri meteo vin neanunțate, iar specialiștii sar cu totul felul de explicații și scuze.
Drama este că, după evenimente ca cel din 20 septembrie 2017 – alarma falsă care a isterizat un oraș cu peste două milioane de oameni – efectul va fi pierderea încrederii în asemenea anunțuri.
Citiți și:
Un fost general are o teorie pentru fenomenele meteo extreme: «România este un poligon de încercare a armelor geoclimatice»
Război climatic?! Șeful meteorologilor: «dacă te uiţi la hărţile pe iulie şi august, te apucă frica!»
Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (I)
yogaesoteric
8 iulie 2018