Cum a îndemnat Soros, încă din 1993, la folosirea soldaților est-europeni drept carne de tun

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, nu există nicio îndoială că prețul uman a fost enorm pentru Ucraina, inclusiv probabil peste 100.000 de soldați care au murit pe front.

Cu toate acestea, a existat un om care a prezis o mare parte din ceea ce s-a petrecut în bătălia din estul Europei: George Soros.

Oligarhul financiar, prezentat adesea drept filantrop, a promovat o strategie geopolitică dură în lucrarea sa din 1993 intitulată „Spre o Nouă Ordine Mondială: Viitorul NATO” („Toward a New World Order: The Future of NATO” – vezi textul aici).

În acest articol, el subliniază cum ar putea fi folosiți est-europenii ca „forță de muncă” în viitoarele conflicte, în demersul de a reduce numărul de morți din țările occidentale, aspect pe care Soros susține că Occidentul nu l-ar tolera din punct de vedere politic, spre deosebire de estul Europei.

Statele Unite nu vor fi chemate să acționeze ca polițist al lumii. Atunci când ar acționa, ar acționa în colaborare cu alții. De altfel, combinarea forței de muncă din Europa de Est cu capacitățile tehnice ale NATO ar spori foarte mult potențialul militar al Parteneriatului, deoarece ar reduce riscul de bodybag-uri (saci cu cadavre) pentru țările NATO, care reprezintă principala constrângere în ceea ce privește disponibilitatea lor de a acționa. Aceasta este o alternativă viabilă la dezordinea mondială iminentă”, a scris Soros în articol.

Soros recunoaște că țările NATO nu au apetit pentru „saci de cadavre”, dar declarația sa indică implicit că est-europenii pot îndeplini acest rol.

Ceea ce Soros a descris pare să se desfășoare exact așa în ceea ce privește războiul din Ucraina. Înarmați cu armament NATO de ultimă generație, soldații ucraineni contracarează activ Rusia, de care Soros se temea deja că va deveni o putere naționalistă care se opune ordinii globale promovată de miliardar în 1993. Puternicele țări occidentale au armele necesare, iar Ucraina deține forța de muncă. Faptul că Soros a văzut deja potențialul a ceea ce ar putea produce această potrivire simbiotică pe câmpul de luptă cu zeci de ani înainte va consolida probabil reputația sa de gânditor strategic calculat – și poate nemilos.

După cum a prezis Soros, societatea ucraineană pare să tolereze numărul mare de morți în actualul conflict cu Rusia. În timpul Războiului din Vietnam, SUA au pierdut 58.220 de oameni pe parcursul a aproximativ 10 ani. Și, cu toate acestea, războiul a avut parte de o opoziție puternică din partea publicului american. În ciuda unui număr mult mai mare de morți într-o perioadă mult mai scurtă de timp, societatea ucraineană a înregistrat puține proteste.

Lipsa de proteste în Ucraina poate fi explicată și de faptul că puterea din această țară a suspendat cea mai mare parte a societății civile, a interzis partidele de opoziție și mass-media și chiar a scos în afara legii Biserica Ortodoxă Rusă. Un alt element cheie în perspectiva societății asupra conflictului este faptul că războiul are loc pe teritoriul ucrainean, ceea ce reprezintă un factor foarte motivant pentru soldații ucraineni.

Toate aceste cadavre ucrainene au însemnat, desigur, un preț important și pentru Rusia, cimitirele țării umplându-se la fel de repede sau poate chiar mai repede. Cifrele exacte ale victimelor pentru ambele părți rămân neoficiale și probabil inexacte, dar războiul costă scump ambele națiuni în termeni de vieți omenești.

În același articol, Soros a făcut apel la o „nouă ordine mondială”. Termenul este adesea ironizat în mass-media ca fiind o teorie a conspirației, dar Soros îl folosește în mod deschis. În plus, în articol, noua ordine mondială pe care o solicită este remarcabil de globalistă și centralizată. Cu alte cuvinte, exact tipul de nouă ordine mondială despre care criticii săi, cum ar fi premierul ungar Viktor Orbán, avertizează de peste un deceniu.

Prin urmare, singura bază de acțiune este securitatea colectivă. Și aici este problema. Prăbușirea imperiului sovietic a creat o problemă de securitate colectivă de cea mai mare gravitate. Fără o nouă ordine mondială, va exista dezordine; acest aspect este clar. Dar cine va acționa ca polițist al lumii? Aceasta este întrebarea la care este necesar să se răspundă”, a scris Soros în 1993.

Soros își prezintă o serie de teorii în acest articol, făcând referire la societățile deschise și închise, precum și la „teoria schimbării revoluționare”, pe care a spus că a aplicat-o și piețelor financiare. Miliardarul descrie modul în care dizolvarea Uniunii Sovietice a prezentat noi provocări de securitate globală, dar și oportunități.

George Soros

Misiunea inițială a fost de a apăra lumea liberă împotriva imperiului sovietic. Această misiune este depășită, dar prăbușirea imperiului sovietic a lăsat un vid de securitate care are potențialul de a deveni o «gaură neagră». Adică un alt tip de amenințare decât cea reprezentată de imperiul sovietic. Nu există o amenințare directă din regiune la adresa țărilor NATO; pericolul se află în interiorul regiunii (n.r. – Europa) și se referă atât la condițiile din interiorul statelor, cât și la relațiile dintre state. Prin urmare, dacă NATO are vreo misiune, aceasta este aceea de a-și proiecta puterea și influența în Europa, iar misiunea este cel mai bine definită în termeni de societăți deschise și închise.

Societățile închise, bazate pe principii naționaliste, constituie o amenințare la adresa securității, deoarece au nevoie de un inamic, fie din exterior, fie din interior. Însă amenințarea are un caracter foarte diferit de cel al amenințării pe baza căreia NATO a apărut și este necesară o abordare foarte diferită pentru a o combate. Aceasta implică construirea unor state democratice și a unor societăți deschise și încorporarea acestora într-o structură care exclude anumite tipuri de comportament.”

Soros mai scrie în articolul său că NATO se grăbește să acorde calitatea de membru țărilor din Europa Centrală și de Est înainte ca „Rusia să își revină”. Soros pare să vadă NATO ca fiind o transgresiune activă împotriva Rusiei într-o perioadă în care țara era încă în haos după căderea comunismului.

Țările din Europa Centrală cer cu insistență să devină membre cu drepturi depline ale NATO cât mai curând posibil, de preferință înainte ca Rusia să-și revină. Rusia se opune, nu pentru că nutrește vreun plan asupra fostului său imperiu, ci pentru că nu vede niciun avantaj în a consimți. Mândria sa națională a fost rănită și s-a săturat să facă concesii fără beneficii corespunzătoare”, scrie Soros.

Activistul miliardar face și o serie de alte propuneri în articol, printre care oferirea calității de membru NATO Japoniei, în scopul creării unei „noi ordini mondiale”.

Japoniei ar fi necesar să i se ceară să adere la NATO. Atunci am avea începuturile unei arhitecturi pentru o nouă ordine mondială. Aceasta se bazează pe Statele Unite ca superputere rămasă și pe societatea deschisă ca principiu de organizare. Ea constă într-o serie de alianțe, dintre care cea mai importantă este NATO și, prin intermediul NATO, Parteneriatul pentru Pace, care înconjoară emisfera nordică”, mai scrie Soros.

Citiți și:
Poligon de încercare pentru Marea Resetare: În Ucraina va fi creată o „machetă” a Noii Ordini Mondiale
Înființarea și extinderea N.A.T.O. (I)
Cum să distrugi Rusia. Raport din 2019 al Rand Corporation: „Supraextinderea și dezechilibrarea Rusiei”

 

yogaesoteric
24 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More