Cum să distrugi Rusia. Raport din 2019 al Rand Corporation: „Supraextinderea și dezechilibrarea Rusiei”

Vă prezentăm un articol scris de Manlio Dinucci, publicat pe 25 mai 2019, care oferă un rezumat al unui Raport Rand intitulat: Overextending and Unbalancing Russia (Supraextinderea și dezechilibrarea Rusiei).

Forțează adversarul să se extindă în mod imprudent pentru a-l dezechilibra și apoi distruge-l”. Aceasta nu este descrierea unei manevre de judo, ci un plan împotriva Rusiei elaborat de Rand Corporation, cel mai influent think tank din SUA. Cu un personal format din mii de experți, Rand se prezintă drept cea mai de încredere sursă de informații și analize politice din lume pentru liderii Statelor Unite și aliaților lor.

Rand Corporation se mândrește că a contribuit la elaborarea strategiei pe termen lung care a permis Statelor Unite să câștige Războiul Rece, forțând Uniunea Sovietică să-și consume propriile resurse economice în confruntarea strategică. Acesta este modelul care a inspirat noul plan, Overextending and Unbalancing Russia.

Potrivit analiștilor Rand, Rusia rămâne un adversar puternic pentru Statele Unite în anumite sectoare fundamentale. Pentru a face față acestei opoziții, SUA și aliații lor vor fi nevoiți să urmărească o strategie comună pe termen lung care să exploateze vulnerabilitățile Rusiei. Rand analizează diferitele mijloace prin care să dezechilibreze Rusia, indicând pentru fiecare probabilitățile de succes, beneficiile, costul și riscurile pentru SUA.

Analiștii de la Rand estimează că cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei este cea a economiei sale, din cauza dependenței mari de exporturile de petrol și gaze. Veniturile din aceste exporturi pot fi reduse prin întărirea sancțiunilor și creșterea exporturilor de energie ale Statelor Unite. Scopul este de a obliga Europa să-și diminueze importul de gaz natural rusesc și să-l înlocuiască cu gaz natural lichefiat transportat pe mare din alte țări.

O altă modalitate de destabilizare a economiei ruse pe termen lung este încurajarea emigrării personalului calificat, în special a tinerilor ruși cu un nivel înalt de educație.

În sectoarele ideologice și informative, ar fi necesară încurajarea contestației interne și, în același timp, subminarea imaginii exterioare a Rusiei, prin excluderea acesteia din forurile mondiale și boicotarea evenimentelor sportive internaționale pe care le organizează.

În sectorul geopolitic, înarmarea Ucrainei ar permite SUA să exploateze punctul central al vulnerabilității exterioare a Rusiei, dar acest aspect ar fi cazul să fie calculat cu atenție pentru a menține Rusia sub presiune fără a aluneca într-un conflict major, pe care, odată declanșat, aceasta l-ar câștiga.

În sectorul militar, SUA s-ar putea bucura de avantaje mari, cu costuri și riscuri reduse, prin creșterea numărului de trupe terestre din țările NATO care lucrează într-o funcție anti-rusă.

SUA se pot bucura de probabilități mari de succes și de beneficii mari, cu riscuri moderate, mai ales prin investirea în principal în bombardiere strategice și rachete de atac cu rază lungă îndreptate împotriva Rusiei.

Ieșirea din Tratatul INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty – Tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară de acțiune) și desfășurarea în Europa de noi rachete nucleare cu rază intermediară îndreptate spre Rusia ar duce la probabilități mari de succes, dar ar prezenta și riscuri considerabile.

Calibrând fiecare opțiune pentru a obține efectul dorit – conchid analiștii Rand – Rusia ar ajunge să plătească cel mai greu preț într-o confruntare, dar și SUA ar fi necesar să investească resurse uriașe, care nu ar mai fi astfel disponibile pentru alte obiective. Acesta este, de asemenea, un avertisment prealabil asupra unei creșteri majore viitoare a cheltuielilor militare SUA/NATO, în dezavantajul bugetelor sociale.

Iată viitorul care este planificat de Rand Corporation, cel mai influent think tank al Deep State – cu alte cuvinte, centrul subteran al puterii reale stăpânit de oligarhiile economice, financiare și militare – care determină opțiunile strategice nu numai din SUA, ci din întreaga lume occidentală.

„Opțiunile” prevăzute de plan nu sunt în realitate decât variante ale aceleiași strategii de război, al căror preț în sacrificii și riscuri este plătit de noi toți.

Citiți și:
De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?
Iminenţa războiului nuclear? De ce este demonizată Rusia
Ambasada Chinei: Din 248 de conflicte armate care au avut loc în 153 regiuni de pe glob (1945-2001), 201 au fost inițiate de SUA

 

yogaesoteric
11 iunie 2022

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More