Cum a pregătit Statele Unite războiul cu Rusia, pas cu pas
Un articol publicat pe 2 ianuarie 2017 în revista americană (globalistă) Politico arată fără dubiu implicarea Statelor Unite, la nivel oficial, în confruntarea dintre Ucraina și Rusia, cu mult înainte de primele rachete trase pe 24 februarie 2022. Materialul este însoțit de o înregistrare video foarte sugestivă.
Oricine citește acest articol și privește filmulețul din 2017 încetează să mai susțină că invazia Ucrainei a fost o nebunie de-a lui Putin. Dialogul dintre doi senatori americani aflați în „vizită de lucru”, președintele Poroșenko și soldații ucraineni arată cât se poate de sugestiv politica războinică a Statelor Unite la granița Rusiei. Arată sprijinul fără echivoc al Casei Albe în toți anii de conflict sângeros de după 2014, când Rusia a anexat Crimeea drept răspuns la lovitura de stat numită Euromaidan.
„Aflați în prima linie a războiului din Ucraina, senatorii americani John McCain și Lindsey Graham și-au exprimat un sprijin puternic pentru pușcașii marini ucraineni și l-au criticat dur pe președintele rus Vladimir Putin, subliniind prăpastia dintre republicanii din Congres și președintele ales Donald Trump în ceea ce privește politica față de Rusia”, se arată în articolul din Politico.
Iată doar una dintre cauzele pentru care Trump a fost atacat non-stop de mass-media, în timp ce republicanii și democrații din Congres își manifestau „sprijinul bipartizan larg pentru Ucraina”.
De remarcat că acordul de pace mediat de Germania și Franța, denumit Minsk 2, nu a fost niciodată pus în aplicare. Iar președintele Poroșenko, cât și succesorul Zelenski, par să fi fost puternic încurajați de americani să încalce respectivul acord care ar fi putut aduce pacea.
Pușcașii marini ucraineni cu care senatorii americani s-au întreținut în ianuarie 2017 fuseseră dislocați în Shyrokyne, un sat situat la est de orașul-port strategic Mariupol de la Marea Azov. „Localitatea Shyrokyne fost distrusă în mare parte în lupte violente în prima jumătate a anului 2015 și este crucială pentru efortul continuu al Ucrainei de a se apăra împotriva unei potențiale invazii”, au consemnat jurnaliștii de la Politico.
Așadar, se vorbea despre invazie cu mulți ani înainte de 2022. Din 2014, după Euromaidan, acțiunile Ucrainei în parteneriat cu Statele Unite au făcut tot posibilul ca să provoace reacția Rusiei. Vizita congresmenilor, din ianuarie 2017, a fost doar picătura vizibilă dintr-un ocean de instigări, epurări etnice și bombardamente în zone civile, menite să rupă definitiv relațiile ruso-ucrainene și posibilitatea ajungerii la un compromis în zonele locuite de ruși.
Senatorul Lindsey Graham, în fața Brigăzii 36 de pușcași marini ucraineni și a președintelui Poroșenko, frecându-și mâinile de parcă ar fi urmat să primească Premiul Nobel pentru pace: „Admir faptul că veți lupta pentru patria voastră. Lupta voastră este lupta noastră. 2017 va fi anul ofensivei. Cu toții ne vom întoarce la Washington și vom insista asupra cauzei voastre împotriva Rusiei. Ajunge cu agresiunea rusă. Este timpul ca ei să plătească un preț mai mare. Lupta noastră nu este cu poporul rus, ci cu Putin. Promisiunea noastră față de voi este de a duce cauza voastră la Washington, de a informa poporul american despre curajul vostru și de a prezenta lumii dosarul împotriva lui Putin”.
Ați înțeles cuvintele senatorului Graham: este timpul ca ei (rușii) să plătească un preț mai mare. Mai explicit de-atât nici că ar fi putut spune. Statele Unite a pregătit ani în șir „invazia” lui Putin, provocând-o prin toate mijloacele posibile.
Senatorul McCain, fost candidat republican la președinția SUA și prizonier de război în Vietnam, l-a completat pe Graham: „Cred că veți câștiga. Sunt convins că veți câștiga și vom face tot ce putem pentru a vă oferi ceea ce aveți nevoie pentru a câștiga. Am reușit nu datorită echipamentului, ci datorită curajului vostru. Așa că vă mulțumesc, iar lumea vă urmărește. Și lumea vă urmărește, pentru că nu-i putem permite lui Vladimir Putin să reușească aici. Pentru că, dacă reușește aici, va reuși și în alte țări”. O recunoaștere sinceră a ajutorului furnizat de Statele Unite în echipamente militare, cu mult înainte de februarie 2022. „Trebuie” să-l învingeți pe Putin cu armele noastre, cu banii noștri, altfel măcelarul va ajunge până la Paris și Berlin. Observăm aceeași propagandă ieftină pe care NATO o flutură și după izbucnirea războiului. Un fals mesaj menit să-i aburească pe mult prea numeroșii cetățeni ignoranți din Europa și Statele Unite.
Jurnaliștii de la Politico nu au ezitat să arate și cât de nocivă e politica lui Trump față de Rusia, în condițiile ingerinței lui Putin în alegerile din SUA (o minciună sfruntată, cu sprijinul FBI, devoalată recent de mass-media): „Trump și-a exprimat dorința de a îmbunătăți relațiile cu Rusia și a lăudat decizia lui Putin de săptămâna trecută de a nu răspunde la o nouă rundă de sancțiuni impuse de administrația Obama în legătură cu presupusa piraterie informatică a Rusiei și interferența în alegerile prezidențiale americane”.
Așadar, avem încă o confirmare fără tăgadă a faptului că Statele Unite au pregătit din timp armata ucraineană. Au susținut-o după 2014 cu fonduri și armament, au menținut legătura în permanență cu oficialii de la Kiev și, în final, au provocat invazia Rusiei din februarie 2022. Cu unicul scop, admis de cei doi senatori, de a schimba regimul Putin.
Chiar dacă mass-media pretinde cu totul altceva, faptele vorbesc de la sine. Și nu pot fi șterse cu buretele, oricât ar încerca unii să rezume povestea la sintagma „Rusia e agresorul, Ucraina – victimă”.
p.s. Puteți găsi articolul din Politico și filmulețul cu cei doi senatori aici.
Citiți și:
Colonelul Macgregor la Tucker Carlson, FoxNews: „Statele Unite fac un joc periculos prin faptul că-i ajută militar pe ucrainieni”
Statele Unite sunt percepute ca cea mai mare amenințare pentru pacea lumii
Global Research: SUA sunt principalul instigator al conflictului din Ucraina. Faptele istorice
yogaesoteric
28 noiembrie 2022