Cum finanțează George Soros rețeaua internațională de „fact-checkeri”

Miliardarul american George Soros finanțează proiecte de „verificare a informațiilor” pentru a se asigura că nimeni nu este în dezacord cu punctele de vedere pe care le susține, arată Matt Palumbo într-un material publicat în New York Post.

Anul trecut, Soroș a fondat, alături de Reid Hoffman (co-fondatorul Linkedin), o rețea pentru a combate „dezinformarea”. Numele ales acestei rețele pare desprins dintr-o distopie de Orwell: „Good Information Inc”(Informații bune).

Orice nu convine stângii devine „dezinformare”, scrie Palumbo. În 2022, organizația „Leadership Conference on Civil and Human Rights”, finanțată de Soros, a emis un „apel” public către șefii marilor companii tehnologice pentru a acționa „imediat” pentru a combate „dezinformarea la vot” și a preveni „subminarea” democrației. Alături de organizația menționată, au mai semnat 11 asociații, care au primit, în total, peste 30 de milioane de dolari de la Soros, în doar patru ani.

În Europa Centrală și de Est, din 11 organizații de „verificare a informațiilor” aprobate de Facebook, opt sunt finanțate de Soros. Majoritatea țintesc presa de dreapta sau conservatoare.

Unul dintre marile proiecte de „verificare a informațiilor”, International Fact-Checking Network (IFCN), a fost lansat în 2015, cu finanțare de la National Endowment for Democracy (Departamentul de Stat al SUA), Google, Facebook, Fundația Bill și Melinda Gates și Fundațiile pentru O societate deschisă ale lui Soros.

Sub această umbrelă funcționează zeci de organizații de „fact-checking”, care includ Associated Press, FactCheck.org, The Dispatch, Washington Post și PolitiFact.

Aceste organizații sunt orice numai imparțiale nu, scrie Pallumbo. Un exemplu flagrant a fost știrea conform căreia virusul covid-19 ar fi scăpat din laboratorul din Wuhan. Facebook și restul au cenzurat informația, iar organizațiile de „fact-checking” au etichetat drept „falsă” povestea, bazându-se pe niște oameni de știință care erau în conflict de interese. Acum, când este unanim acceptată această ipoteză, nu mai este „fake news” sau „dezinformare”.

O situație identică a fost și cu „laptopul lui Hunter Biden”: cenzura a funcționat, pe baza unei scrisori semnate de mai mulți oficiali conform cărora era „dezinformare rusească”. Ulterior, s-a dovedit adevărată, dar cenzura a funcționat, protejându-l pe Joe Biden la vremea respectivă.

La fel se petrece și-n cazul știrilor care prezintă opinii – argumentate cu informații – care contestă „urgența climatică”. Imediat se aplică ștampila de „dezinformare”.

Faptul că aceste organizații au un „parti-pris” față de George Soros este evident, scrie autorul, când verifici site-ul de fact-checking, PolitiFact.

Acolo, nu există nicio confirmare, nici măcar una, față de numeroasele acuzații aduse magnatului. Mai rar ca o persoană atât de publică și de expusă să nu fi făcut niciodată nimic cu care poate fi acuzat.

Un caz școală pentru complicitatea între Big Tech și Soros este chiar articolul adus în discuție. La peste 24 de ore de la publicare, motorul de căutare Google refuza să indice la rezultate articolul din New York Post.

Chiar și atunci când căutai după titlul exact al articolului, Google nu duce la știrea din New York Post. În schimb „avertizea” că „poate dura până când surse de încredere publică informații”.

Același tip de cenzură funcționează și-n cazul mărturiei unui director Pfizer despre posibile tentative de mutație ale virusului covid-19 realizate chiar de companie. Deși subiectul este uriaș, strângând milioane de vizualizări pe Twitter, a fost ignorat de presa mainstream.

Citiți și:
Fact-checkerii, puși „într-o postură jenantă” după răsturnarea de situație privind teoria scurgerii virusului SARS-CoV-2 din laborator
Cine sunt cei care verifică informațiile din domeniul sănătății și al științei pe Facebook? Și cine îi verifică pe cei care verifică aceste informații?
Cum controlează Soros media

 

yogaestoteric
20 aprilie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More