Cum mai stăm acum cu armele nucleare…
Tratatul de neproliferare din 1968 – pohta ce-o pohtiră americanii
Tratatul de neproliferare din 1968 a rămas doar o hârtie semnată de statele ONU; la momentul semnării prevedea neproliferarea nucleară, adică interzicea dezvoltarea sau deţinerea de arme nucleare oricărui stat în afara celor 5 mari puteri – SUA, RUSIA, MAREA BRITANIE, FRANŢA şi CHINA. Aceste ţări erau mai deosebite – apucaseră să se înarmeze primele!
Bucuria americanilor, care au putut poza ulterior, datorită capacităţii nucleare superioare oricărui alt stat, în jandarmul mondial. Tratatul era de fapt o bucată de hârtie care conferea dreptul americanilor de a opri orice alt stat din a-şi dezvolta propriile arme nucleare (vezi Iran sau Coreea de Nord) pentru a se apăra de aceiaşi… americani!
Comportamentul americanilor ulterior semnării tratatului
Tratatul reprezenta o mare nedreptate întrucât dacă tot se dorea neproliferarea armelor nucleare, primul pas era acela de a cere celor 5 „mari” state, care îşi dezvoltaseră arma nucleară până atunci, să renunţe la arsenalul lor nuclear. Dacă nu poţi face asta, atunci nu poţi nici să interzici altor state să îşi dezvolte propriile arme nucleare, având în vedere că americanii şi-au băgat nasul în ultimul secol în orice conflict profitabil lor.
Având ca bază prevederile tratatului, americanii au început să atace, rând pe rând, orice stat care li se părea interesant pentru a fi cucerit, destrămat sau profitabil ca operaţiuni militare (şi războiul poate fi foarte profitabil) ori ca resurse (câmpuri petrolifere, în special).
În acest moment, SUA au pus ochii pe Coreea de Nord, pe care vor să o „democratizeze”. Ce înseamnă democraţia la americani? Am văzut cum au instaurat-o în Irak sau în alte state arabe (Egipt, Siria şi urmează Qatar)…
122 de state ONU au semnat anul acesta un nou tratat – de eliminare a armelor nucleare. Ghici cine s-a opus!
La 70 de ani de la semnarea acelui acord eşuat de neproliferare a armelor nucleare, vineri, 7.07.2017, 122 de state membre ONU au semnat un tratat prin care doresc ELIMINAREA COMPLETĂ DE PE PLANETA PĂMÂNT A ARMELOR NUCLEARE.
Bineînţeles, este doar un vis frumos – s-au opus americanii, în principal, şi celelalte state care deţin arme nucleare. Aceste state ar vrea să fie singurele care să deţină arme de acest fel şi să o facă pe jandarmii mondiali în continuare.
SUA se vor opune categoric chiar şi atunci când vor rămâne (dacă, vreodată) singurul stat din lume care deţine arme nucleare. SUA se vor opune categoric chiar şi atunci când planeta Pământ va fi pustie în urma vreunui cataclism nuclear şi suntem convinşi că se vor opune categoric renunţării la armele nucleare chiar şi atunci când omenirea va vâna cu suliţa de bambus şi cu arcul.
SUA nu îşi doresc pace în lume ci îşi doresc să taie şi să spânzure oriunde şi oricând. Această ţară, din cauza clasei politice române ne este astăzi, chipurile, aliat, practic, stăpânii noştri militari.
Credeţi că e bine să ne facem frate cu necuratul până trecem puntea sau să îl aruncăm pe necurat în apă?
În videoclipul de mai jos este o statistică a exploziilor nucleare în perioada 1945-2009.
Citiți și:
Adevărata problemă cu Coreea de Nord: armele nucleare ale Phenianului şi reţeaua nucleară internaţională secretă
La 70 de ani de la primele bombardamente atomice, Asia – vârf de lance în cursa înarmării nucleare
yogaesoteric
15 mai 2018