Cum ne dăm seama că în campania de presă este vorba de INTOXICARE, și nimic altceva

de Angela Anghel
 
INTOXICAREA este o tactică de dezinformare care își are originea în domeniul militar – unde înseamnă pur și simplu difuzarea de informații false către inamic, pentru a-l deruta și pentru a face imposibil să ghicească strategia pe care o are propria tabără. Dacă totuși au scăpat unele informații reale, intoxicarea implică să se difuzeze cât mai multe informații diferite, chiar contradictorii, pentru ca inamicul să nu mai priceapă nimic.
Extinsă în domeniul mass-media, dezinformarea publicului prin intoxicare mediatică înseamnă să se difuzeze un număr foarte mare de articole, emisiuni, știri, informații pe un anumit subiect. Nu este neapărat necesar ca toate acestea să fie coerente ca și conținut. Important este să se genereze confuzie, eventual și o reacție emoțională de un anumit tip (de exemplu, ură, frică sau respingere).
În ultimă instanță, intoxicarea vizează să deruteze opinia publică și să o anestezieze pe un anumit subiect. Oamenii să fie, efectiv, sătui, de subiectul respectiv. Să nu mai fie interesați  să-l înțeleagă, să ia atitudine, să gândească sau să acționeze.
 
La o analiză atentă, ne dăm seama că acum asistăm la o campanie de intoxicare pe subiectul MISA-Gregorian Bivolaru, datorită numărului mare de articole și informații publicate pe acest subiect. Aceste articole acoperă o gamă largă de tematici și formulează diverse acuzații la adresa lui Gregorian Bivolaru, aducând în discuție tot felul de fapte ilegale, imorale sau scandaloase.

Indicii clare că este vorba de INTOXICARE
 
Primul indiciu că este vorba de o campanie de dezinformare și intoxicare a opiniei publice este numărul mare de articole și știri pe această temă, care nu au legătură directă cu evenimentele.
Varietatea informațiilor publicate, inclusiv faptul că unele sunt contradictorii, este un alt indiciu important. Pentru presă nu contează de ce anume s-ar face vinovat Gregorian Bivolaru, ci doar ca el să fie vinovat. Dacă ar exista o ȘTIRE reală, presa s-ar focaliza asupra ei.
 
Un alt indiciu: dacă acuzele formulate împotriva lui Gregorian Bivolaru ar avea o bază reală,   s-ar face referiri la date precise și conjuncturi precise, ar exista dovezi și martori. Nimic din toate acestea nu sunt prezentate.

Alt indiciu clar că este vorba de o campanie de intoxicare a opiniei publice: întreținerea campaniei, chiar dacă nu există noi fapte. Se vorbește despre fapte petrecute cândva într-un trecut neclar. Știrile reale se petrec în prezent. Din punct de vedere al presei, săptămâna trecută este deja istorie antică. De ce se aduc în discuție tot felul de lucruri răsuflate, despre care s-a mai vorbit de mii de ori?
 
Și un alt indiciu important: absența punctului de vedere al celui incriminat. Aceasta arată că, de fapt, jurnaliștii nici nu sunt interesați să documenteze faptele și să descopere adevărul.

Cinci întrebări, cinci răspunsuri, o știre
 
În mod normal, o ȘTIRE pe un anumit subiect trebuie să fie actuală și de interes public. O știre bine scrisă răspunde la cinci întrebări importante: Cine? Ce (a făcut)? Când? Unde? Cum? (eventual, dacă este posibil să se realizeze o analiză mai amplă, se mai poate răspunde și la întrebarea „De ce?”)
Dacă parcurgem majoritatea informațiilor vehiculate recent despre Gregorian Bivolaru descoperim că lipsesc elementele esențiale ale unei știri. Sunt prezentate fapte insuficient documentate, despre care nu ni se dă nicio dovadă reală. Aceste fapte nu sunt nici actuale, nici de interes public. Iar știrile nu răspund clar la întrebările de mai sus, cu excepția primei întrebări.  

Cele cinci întrebări și răspunsuri par să fie – în această campanie mediatică – după cum urmează:
Cine? Gregorian Bivolaru (și eventual alți yoghini).
Ce? Orice poate fi imaginat, care să aibă o tentă sexuală.
Când? Nu se știe.
Unde? Nu se știe.
Cum? În cel mai scandalos mod posibil!



Cum rămâne cu martorii?

 
Pentru a masca lipsa de credibilitate și de informație reală, cei care alcătuiesc materialele acestei campanii de dezinformare folosesc uneori așa-zișii martori. În cazul MISA- Bivolaru, martorii presei nu coincid deloc cu martorii din instanță.
 
Cel mai notoriu caz: presa a prezentat-o pe Agnes Arabela Mureșan ca fiind minora cu care ar fi avut o relație Gregorian Bivolaru și a difuzat din plin mărturiile acesteia, deși Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru o presupusă relație cu Mădălina Dumitru.
 
Un alt caz, Cecilia Tiz, pretinsă „membră MISA care rupe tăcerea”, este un martor de serviciu al presei, care a „rupt tăcerea” ani la rând în mii de articole și postări pe internet – ceea ce uită ea să menționeze este atât faptul că se află pe statele de plată ale SRI, cât și faptul că a fost condamnată, în Germania, pentru calomnie la adresa unor yoghini.
 
Una peste alta, nu vedem decât 2-3 martori, dar ni se vorbește despre infracțiuni și fapte scandaloase care implică zeci sau chiar sute, mii de oameni. Cum este posibil, dacă atât de multe persoane ar fi implicate, să nu existe dovezi și martori?
 

Vă invităm să analizați pe baza acestor criterii materialele publicate de presă și să ne trimiteți pe adresa redactie@yogaesoteric.net întrebările și comentariile voastre.

yogaesoteric
8 martie 2016

 
 

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More