Cum poate noua clasă să distrugă societatea

În 1957, în SUA apărea cartea Noua clasă, a lui Milovan Djilas, reaminteşte Călin Marchievici în Cotidianul.ro. Disidentul iugoslav fusese deja arestat în țară, în 1956. În cartea sa, Djilas scria că, în locul dictaturii proletariatului promisă de sovietici, Estul Europei era sub dictatura activiștilor de partid, care țineau cu dinții de pozițiile și privilegiile lor. În loc de muncitori și țărani împotriva capitaliștilor, realitatea i-a adus pe muncitori și țărani sub o nouă clasă de tehnocrați, numită pe atunci nomenclatură, care pretindeau că acționează în numele celor mulți, dar care nu urmărea decât să aibă partea leului. Într-un banc sovietic, Leonid Brejnev îi arată mamei apartamentul de lux, limuzina, vila de la țară și elicopterul, iar mama îi spune doar: „Dar ce ai să te faci dacă se întorc comuniștii?”.

Evoluțiile din ultimii ani, de la alegerea președintelui Trump, Brexit și ascensiunea populismului, până la protestele „Vestelor galbene”, sugerează că „noua clasă” a lui Djilas nu se limitează și nu a dispărut odată cu regimurile comuniste. Perioada post-Război Rece a dus, treptat, la o rearanjare și renegociere a aranjamentelor instituționale de după al Doilea Război Mondial, iar elitele profesionale și manageriale care au condus până în acest moment nu vor să-și piardă privilegiile în urma acestor reașezări. Ei au fost și sunt „noua clasă”, a elitelor manageriale nealese, scrie USA Today.

De la internaționala comunistă, la cea neoliberală

Așa cum perioada postbelică a dus în Europa de Est noi instituții de sorginte sovietică, alături de o mulțime de tineri școliți la Moscova, specializați în gestionarea, în acord cu interesele puterii dominante, a domeniilor strategice în țările lor, la fel, în Vest au fost create noi instituții și aranjamente, de la NATO, sistemul de la Bretton Woods și o mulțime de think-tank-uri și ONG-uri care să le acompanieze.

Efectele celor două sisteme au fost, o bună vreme, diametral opuse. Căderea comunismului a adus o translație a structurilor postbelice occidentale în Est, cu o nouă generație de ONG-uri și de experți specializați în gestionarea domeniilor strategice în țările lor, de data aceasta școliți în Vest. Este un model care, atât în SUA și în Europa Occidentală, cât și în Est, decenii mai târziu, a dus la o extindere uriașă a învățământului superior, a titlurilor doctorale, la transformarea lor într-un obiectiv obligatoriu pentru ascensiunea birocratică, a dus la o extindere a puterii organizațiilor de presă și a birocraților și lobby-iștilor de pe lângă guverne, la apariția unei adevărate „internaționale neoliberale”.

După decenii de creștere, dar și de uzură morală, a fost suficientă o criză financiară și economică de proporții pentru ca modelul propovăduit de aceste structuri să înceapă să fie pus sub semnul întrebării, pornind de realitățile economice și sociale.

A fost momentul în care americanii și europenii, așa cum au făcut-o înainte cei aflaţi sub regimurile de sorginte sovietică, au observat că, în timp ce pentru „noua clasă” trăitoare în marile orașe lucrurile merg bine, nu același lucru li se petrece și lor. În acest fel se explică alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, dar și protestele „vestelor galbene” din Franța, alegerea președintelui populist și extremist Jair Bolsonaro în Brazilia, Brexitul, euroscepticismul maghiar sau polonez. Sunt evoluții produse de revolta celor care, muncind și trăind după reguli, au început sa suspecteze că aceste reguli sunt încălcate de cei care conduc.

Lumea caută progresul, dar într-o logică medievală

Geograful francez Christophe Guilluy observa aceste fenomene în urmă cu cinci ani și atrăgea atenția asupra lor, în volumul Franța Periferică. Abia revolta „vestelor galbene” i-au făcut vocea auzită. „Franța periferică este despre distribuția muncitorilor în Franța. În urmă cu 15 ani am observat că majoritatea trăieşte în zone îndepărtate de marile orașe globalizate, de Paris, Lyon sau Toulouse, departe de Londra și New York. Globalizarea funcționează bine, însă nu este necesar și ca majoritatea populației să funcționeze bine. Nu mai este nevoie de muncitori și nici de mici afaceri. Parisul produce suficient pentru toată Franța, la fel și Londra pentru Marea Britanie. Numai că nu poți construi o societate în felul acesta. «Veste galbene» sunt revolta oamenilor care trăiesc în asemenea locuri periferice”, spune Guilluy, intervievat de publicația Spiked.

În România începe să fie la modă în rândul elitelor discursul despre matricea medievală în care trăiesc zone întregi ale țării, cele care, la urne, anulează orice tentativă de progres social și economic. Însă, din Franța situația se vede altfel – elitele ce se vor a fi salvatoare gândesc ele însele într-o logică medievală. „Marile orașe sunt precum cetățile medievale. Este ca și cum ne-am întoarce la orașele-state din Evul Mediu. Ironic, Parisul îi va taxa pe cei care vor să intre în oraș, ca și cum ar fi o taxă medievală pentru a intra în cetate”, spune Guilluy.

„Franța periferică nu numai că o duce greu la nivel economic, dar este și neînțeleasă la nivel cultural de către elite. De aici șocul pe care si elitele britanice l-au avut odată cu votul pentru Brexit și pe care îl au și acum, trei ani mai târziu. Votul pentru Brexit are de-a face mult cu cultura. A fost mai mult decât o ieșire din UE. Cei mai mulți au vrut să amintească clasei politice că ei încă există. Pentru asta folosesc francezii «vestele galbene», pentru a spune «existăm». Vedem acest fenomen peste tot în lume”, spune Guilluy.

„Vestele galbene” nu trebuie considerați imbecili

Geograful francez observă două diferențe fundamentale între „noua clasă” a lui Milovan Djilas și „noua clasă” a internaționalei neoliberale de astăzi.

Prima: „Avem o nouă burghezie, însă, pentru că sunt foarte cool și progresiști, ei creează impresia că nu mai există un conflict între clasele sociale. Este foarte greu să-l combați pe un hipster de azi care susține că îi pasă de cei săraci și de minorități”.

A doua: „Dar, de fapt, ei sunt complici la ținerea la distanță a omului simplu. Nu numai că profită mult de pe urma economiei globalizate, dar au dezvoltat un discurs cultural dominant care ostracizează omul simplu. Un discurs similar cu al lui Hillary Clinton care îi făcea «jalnici» pe susținătorii lui Trump. La fel este și în Franța și Marea Britanie, unde acești oameni sunt văzuți de elite ca un soi de trib amazonian. Problema elitelor este însă că vorbim de un trib foarte mare.”

Soluția pentru umplerea acestei falii? „Înainte toate, burghezia are nevoie de o revoluție culturală, în special în universități și în presă. Este necesar să înceteze să-i mai insulte pe cei simpli, să înceteze să mai creadă că «vestele galbene» sunt niște imbecili. Aspectul cultural este fundamental: nu va fi nicio integrare politică sau economică până când nu va fi integrare culturală. Apoi, va fi necesar să gândim la fel și cu economia. Asta înseamnă să renunțăm la dogma neoliberală. Trebuie să gândim dincolo de Paris, Londra, New York”, spune Guilluy.

Este necesar ca elitele să vadă și dincolo de „cetatea” Bucureștilor, să nu mai vadă „triburi amazoniene” răspândite prin țară, să nu se mai amăgească spunând că nemulțumirea celor mulți este xenofobie, antieuropenism și spirit retrograd, ci ceea ce este în realitate – luptă pentru supraviețuire –, să vadă că se nasc oameni și la Udupu sau Miroși și că sunt mulți.

Citiți și:

Macron și Merkel trezesc naționalismul la viață. Răscoala «vestelor galbene» nu este decât începutul. (Istoria altfel decât la școală)

Serge Latouche: Această societate nu este nici de dorit, nici nu este necesar să fie susținută

Un capitalism deranjat de frontierele naţionale amalgamează popoarele, şterge identităţile colective organice şi le promovează pe cele artificiale

yogaesoteric
2 aprilie 2019