Cum putem birui multinaționalele cu armele lor (I)

Situația în lume se transformă în bine la nivelul clasei politice. Poziții de neconceput acum câțiva ani, nici măcar în zona marginalului, acum au devenit mainstream. Sunt dezvoltări foarte bune, dar nici pe departe suficiente. Ele pot pune societatea pe un drum nou, bun, dar nu pot garanta că vom păstra direcția pe termen lung.

În sprijinul spuselor mele, voi face o scurtă referire la teoreticienii marxiști. Pentru că, suntem nevoiți să recunoaștem, marxiștii au excelat în cucerirea și păstrarea puterii. Altfel nu se explică cum influența și controlul lor mondial au durat atât de mult, în ciuda aberațiilor totale pe care au încercat, și parțial reușit, să le impună societății.

Revenind. Teoreticienii marxiști împărțeau societatea în bază și suprastructură. Și atrăgeau atenția că degeaba suprastructura (adică partidul) cucerește puterea, nu o va putea păstra dacă baza nu este reformată după criteriile suprastructurii. Așa se explică obsesia comunistă cu ingineria socială permanentă.

Revenind la oile noastre, degeaba forțele suveraniste câștigă puterea politică, dacă baza rămâne dominată de vectorii globalismului. În speță, dacă economia rămâne dominată de multinaționale. Dacă firmele românești, mai ales cele mici și mijlocii, nu sunt capabile să smulgă cotă de piață de la acestea. Dacă angajații români ai multinaționalelor rămân sclavi supuși riscului de burnout, fără familii, fără viață personală, automatoni mutați precum pionii pe tabla de șah de stăpânii corporatiști.

Este necesar să înțelegem că puterea multinaționalelor nu poate fi restrânsă doar prin acțiuni guvernamentale. Chiar și cu impozit pe cifra de afaceri, așa cum dorește Călin Georgescu să impună, ele tot vor rămâne actori dominanți în economie. Impactul lor asupra concurenței românești și a propriilor angajați români va rămâne covârșitor. Și asta pentru că multinaționalele, datorită resurselor uriașe pe care le-au acumulat, au reușit să pună la punct sisteme și proceduri foarte eficiente de conducere a afacerilor. Datorită acestora, ele au un avantaj asupra concurenței și propriilor oameni, avantaj care le asigură o poziție dominantă, chiar dacă guvernul nu le mai favorizează, forțat de ambasade, cum se petrece acum.

Vestea bună este că acest sistem poate fi învățat de către oameni care și-au pierdut ani mulți din viață lucrând în corporații. Aceștia nu numai că pot reproduce sistemul în alte contexte (românești), dar îi cunosc și breșele, limitele, fisurile. Și îi pot antrena fie pe patronii români mici și mijlocii, fie pe angajații multinaționalelor, să facă un fel de Jiu-Jitsu cu corporațiile: să le folosească puterea împotriva lor, sau măcar în propriul beneficiu.

Sunt unul dintre acești oameni. Am lucrat mulți ani în multinaționale, în vânzări, achiziții și operațiuni, ajungând în boardul a trei corporații, ca director de operațiuni, director de expansiune și director de țară. Am trecut apoi în antreprenoriat, unde am învățat, printre altele, zeci de antreprenori români și sute de angajați de multinațională să folosească sistemul acesta de organizare corporatist în beneficiul lor. I-am învățat de asemenea să folosească puterea negocierii colective. La una dintre multinaționalele unde am lucrat, chiar am coordonat din umbră crearea unui sindicat al lucrătorilor, care până acum a rămas singura tentativă de acest fel din ramura respectivă.

Experiența mea e rezumată într-o carte, The Little Book of Corporate Survival (Mica carte a supraviețuirii corporative). Așa cum am ajutat atâția oameni, te pot ajuta și pe tine. Dacă ești antreprenor și vezi că multinaționalele îți mănâncă cotă de piață sau te forțează la a rula în pierdere ca să-ți menții cota de piață, contactează-mă. Dacă ești corporatist și simți că viața ta nu e împlinită datorită presiunii pe care angajatorul o pune asupra ta, de asemenea, contactează-mă.

Pentru mai multe detalii, poți vizita site-ul meu, https://andreiboambes.ro/

Citiți partea a doua a articolului

Autor: Andrei Boambeș

Citiți și:
Gheorghe Piperea: „Marile corporații care fac mare brânză în România au practicat semnalizarea virtuții”
Multinaţionalele din România sunt ineficiente pentru economie. Cum fraudează corporaţiile țara noastră

 

yogaesoteric
10 martie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More