Cum să faci clătite sănătoase – 5 reţete uşoare

 

Cine nu iubeşte clătitele? Unul dintre cele mai populare deserturi din lume, clătitele sunt uşor de făcut şi pot fi servite la orice oră! Poţi alege să consumi clătite la micul dejun, la prânz sau la cină.

Chiar dacă sunt delicioase, clătitele pot fi destul de nesănătoase – untul topit, nutella sau frişca nu sunt cele mai bune alegeri.

Iată câteva reţete uşoare şi sănătoase de clătite:

1. Clătite cu măr şi scorţişoară

Aceste clătite nu conțin gluten şi nici zahăr. Însă sunt atât de gustoase încât toți le vor aprecia!

Ingrediente:

– 1 cană de mere rase
– 1 ou
– ½ linguriţă de praf de copt
– 1 linguriţă de unt
– 1 cană de făină de cocos
– ½ linguriţă de scorţişoară
– 1/3 cană de migdale mărunţite
– 1/3 cană de stafide
– ulei de cocos

Mod de preparare:

Într-un bol mai mare amestecă toate ingredientele. Încălzeşte tigaia şi adaugă o linguriţă de ulei de cocos. Pune o cantitate mică din amestec şi prăjeşte timp de un minut. Repetă până când se termină compoziţia.
Serveşte clătitele calde.

Atenţie! Dacă tigaia nu este destul de caldă, clătitele nu se prăjesc suficient, rămân albe şi sunt greu de mânuit. Dacă este prea încinsă, aluatul se coagulează, nu se poate manevra şi clocoteşte înainte de a fi întins. Este deci obligatoriu să controlaţi perfect intensitatea căldurii.

2. Clătite crocante cu fulgi de ovăz

Pe lângă faptul că sunt atât de sănătoase şi delicioase, aceste clătite sunt foarte săţioase datorită ovăzului.

Ingrediente:

– 2 căni de fulgi de ovăz
– 2 căni de iaurt
– 2 ouă
– 2 linguriţe de seminţe de chia
– 1 linguriţă de seminţe de in
– ½ linguriţă de sare
– ștevia pentru îndulcit (după gust)
– ½ linguriţe de praf de copt
– ulei de rapiţă

Mod de preparare:

Adaugă toate ingredientele într-un bol şi amestecă-le până obţii un aluat omogen.
Încălzeşte tigaia cu o linguriţă de ulei. Pune 2 linguriţe din compoziţie în tigaie. Prăjeşte-le timp de 3 minute pe fiecare parte.

Bine de ştiut: Înainte de a prăji clătitele, aluatul trebuie să se odihnească între 30 de minute şi o oră, ca să fie mai elastic şi făina să se hidrateze perfect.

3. Clătite pufoase cu morcovi

O reţetă simplă pentru clătitele cu morcovi. Sunt un mic dejun sănătos şi deosebit!

Ingrediente

– 2 ouă
– 6 morcovi mici, curăţați de coajă
– 2 căni de făină integrală
– ulei de cocos
– ștevia pentru îndulcit (după gust)
– ½ de cană de linte fiartă şi scursă de apă

Mod de preparare:

Fierbe morcovii în apă până se înmoaie. Apoi pune toate ingredientele într-un blender şi mixează-le până obţii o compoziţie omogenă.
Încălzeşte tigaia cu putin ulei. Adaugă o cantitate mică din amestec şi prăjeşte clătitele 1-2 minute pe fiecare parte.

4. Clătite sănătoase cu salsa de roşii proaspete

Această clătite sunt aromate şi pline de legume sănătoase!

Ingrediente:

– 3 căni de fasole fiartă şi scursă
– ½ cană de iaurt
– sare şi piper, după gust
– 2 ouă
Salsa de roşii proaspete (combină 2 roşii tăiate cubuleţe, o ceapă tocată, 1 căţel de usturoi mărunţit, 1 linguriţă de ulei de măsline, sare şi piper – mixează toate ingredientele în blender)

Mod de preparare:

Într-un blender mixează bine toate ingredientele (mai puţin cele pentru salsa care se amestecă separat). Încălzeşte tigaia, adaugă două linguri din amestecul de clătite. Prăjește câte două minute pe fiecare parte.

5. Clătite simple cu banane şi fulgi de ovăz

Această reţetă sănătoasă este o alternativă extraordinară la clătitele clasice!

Ingrediente:

– 1 măr tăiat cubuleţe
– 1 banană
– 1 ou
– 1 cană de fulgi de ovăz
– 1/3 linguriţă de praf de copt
– 1/3 pudră de cocos
– ulei de rapiţă
– ștevia pentru îndulcit (după gust)

Mod de prepare:

Într-un robot de bucătărie sau blender se combină toate ingredientele.
Încălzeşte tigaia şi adaugă o linguriţă de ulei de rapiţă. Adaugă 2-3 linguri din amestec şi apoi prăjeşte pe fiecare parte.

Poftă bună!


Citiți și:

Rețete minunate de dulciuri cu miere și fără foc

Zece reţete vegetariene delicioase

 

yogaesoteric
5 decembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More