Cum să-l aduci în inima ta pe Dumnezeu când îndatoririle zilnice îţi ocupă aproape tot timpul
Pe stareţul Efrem Katunakiotul l-a vizitat cu puţin timp înainte de 1980 un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi treburile. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.
Tânărul îşi spuse necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci stareţul zâmbind i-a spus:
– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poţi sau nu.
Apoi Părintele Efrem şi-a oprit activitatea, s-a ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:
– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.
După aceasta stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi rugătoare: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l:
– Aceasta poţi să o faci?
– Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit tânărul judecător dezarmat.
– Însă fii atent, a continuat stareţul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: „E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu”.
– Şi încă ceva, a adăugat stareţul, după ce s-a aşezat pe scaun şi se pregătea să-şi continue activitatea. În sala de procese, unde eşti judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?
– Da, se află.
– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană şi să spui: „Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe niciunul dintre aceşti oameni”. Poţi să faci şi aceasta?
– Da, părinte, pot să o fac.
– Eftimie, nu e nevoie să devii un judecător plin de faimă ca să te poţi ruga lui Dumnezeu, i-a spus stareţul zâmbind.
Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: „Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie spuneţi trei rugăciuni, suntem egali”.
L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar şi pentru oameni obişnuiţi. Iar stareţul ne-a răspuns: „dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.
Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la stareţ ca să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, ceea ce s-a şi petrecut, spre bucuria tuturor.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonah Iosif Agioritul
Citiţi şi:
Învățătură despre Rugăciunea minții «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!»
Tenacitatea şi perseverenţa, două calităţi esenţiale în practica spirituală
yogaesoteric
19 aprilie 2020