Cum scăpăm de sentimentul de vinovăţie

Câteodată avem destul de mult succes în a-i ierta pe ceilalţi, dar nu suntem la fel de buni în a ne ierta pe noi înşine.

Gândim: „Bine, pot crede că universul a fost programat să-mi ofere ceea ce mă făcea fericit, dar apoi am dat-o în bară. Şi nu mă pot ierta”. Ego-ul este cel care ne programează să facem greşeala şi apoi ne pedepseşte sadic pentru ea. Ne îndeamnă să facem ceva prostesc, după care ne va face să credem că, dacă am făcut o asemenea greşeală, suntem cele mai proaste şi mai iresponsabile fiinţe umane aflate în viaţă. Acum totul este îngrozitor şi nu va mai putea merge decât înspre şi mai rău! Dar ego-ul minte. A minţit când ne-a convins să facem ceva prostesc; minte, de asemenea, când ne spune că, deoarece am făcut ceva atât de îngrozitor, suntem persoane oribile, pentru care nu există speranţă.

Vinovăţia este crudă şi te poate urmări pentru foarte mult timp, uneori chiar până la capătul vieţii. Te duce la obsesie, ură de sine, autopedepsire şi distrugerea imaginii de sine. Este însă necesar să-ţi aminteşti că vinovăţia nu este un stigmat veşnic. La origini, cu toţii am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar în străfundul fiinţei noastre există o scânteie din Spiritul cel veşnic şi absolut al lui Dumnezeu Tatăl, a cărei realitate este de neschimbat. Natura universului este construită în aşa fel încât să putem compensa erorile trecutului şi să o putem lua de la început. Este posibil să avem nevoie să simţim ruşinea de a şti că am făcut ceva prostesc şi să ardem de durerea provocată de această greşeală, dar din această experienţă vom ieşi o persoană mai smerită, mai integră şi mai cu picioarele pe pământ. Un eşec rămâne un eşec doar dacă refuzăm să învăţăm din el.

Orice situaţie care ne învaţă o mai mare smerenie, moderaţie, înţelepciune cu privire la sine şi la ceilalţi, responsabilitate, iertare, profunzime a reflecţiei, abilitatea de a lua decizii mai bune şi ceea ce este cu adevărat important nu reprezintă, în final, un eşec. Oamenii măreţi nu sunt aceia care nu au căzut niciodată. Oamenii măreţi sunt aceia care, atunci când cad, cercetează adânc în interiorul lor şi găsesc puterea de a se ridica. Uneori, acea noapte neagră a sufletului ne învaţă câteva aspecte foarte importante despre noi înşine – despre cine am fost şi despre cine alegem să fim acum; despre ce am făcut bine şi ce am greşit.

Persoanele sănătoase spiritual îşi asumă responsabilitatea propriilor greşeli, îşi acceptă erorile, fac ceea ce pot pentru a remedia eventualele greșeli şi permit iertării şi compasiunii să-i purifice. Recunoaştem greşelile din trecut şi ne rugăm: „Vreau să fiu altfel decât am fost înainte. Te rog, arată-mi cum”. Universul corectează atunci toate limitările cauzate de gândirea noastră greşită. Vinovăţia dispare din conștiința noastră, în timp ce gândurile de compasiune şi iubire îi iau locul.

Legea Karmei sau Legea Cauzei şi Efectului spune că pentru fiecare acţiune există o reacţiune. Prin urmare, dacă am acţionat fără înţelepciune, este de aşteptat să suferim. Este însă necesar să ne întoarcem exact la momentul în care a intervenit greşeala, să acceptăm faptul că atunci nu i-am permis adevărului nostru interior să ne ghideze decizia şi să ne amintim că putem alege din nou, acum. Este necesar să punem acel moment în mâinile lui Dumnezeu, să ne abandonăm Lui întreaga fiinţă şi să ne deschidem către inspiraţia şi înţelegerea pe care ni le va oferi. El va anula toate consecinţele deciziilor noastre greşite, dacă îl vom lăsa. Odată asimilată acea lecţie de viaţă, sentimentul de vinovăţie va dispare şi el.

 Citiți și:
Sentimentul de neiertare, chiar uitat, poate provoca apoi cancere
Zâmbetul, cel mai puternic instrument al tău

yogaesoteric
10 aprilie 2021