Cum se construiește și se viralizează un fake despre stimularea natalității în Rusia

Iată cum se construiește un fake rusofob, țintit contra lui Putin, pe baze feministe emoționale. Întâi apare în presa „de bine” că rusoaicele care refuză să facă copii sunt trimise la ginecolog și psiholog, cu forța.

Și iată cum se preia pe FB și se amplifică – intenționat sau nu ‒ informația trunchiată și mincinoasă.

Scrie o doamnă revoltată:

Dacă aș trăi în Rusia, acum aș fi dusă de *autorități, cu forța, la ginecolog și la psiholog, fiindcă sunt necăsătorită, nu am partener și nu am copii. Vladimir Putin a dat o directivă ca toate femeile cu vârste între 18-49 de ani să facă anual, în mod obligatoriu, un control de sănătate reproductivă (deci, la ginecolog cu forța). Iar cele care nu doresc să aibă copii vor fi trimise, tot obligatoriu, inclusiv la psiholog.”

Evident că se mizează pe reacția femeilor adepte ale sloganului „trupul meu, decizia mea”. Se compară cu situația din regimul comunist, când avortul era interzis iar femeile vânate ca să nu scape clandestin de sarcină.

Care e realitatea? Putin n-a dat nicio directivă fiindcă președinții Rusiei n-au atribuții legale de reglementare în domeniul gravidității. Prima minciună.

Ministerul Sănătății din Rusia a modificat „recomandările privind controlul medical reproductiv”. RECOMANDĂRILE, NU OBLIGAȚIA. Deci, nu există nicio obligație a femeilor de prezentare la vreun control psihologic. Este o recomandare de procedură pentru medici, nu o lege care pedepsește femeile. A 2-a minciună, prin trunchiere.

Noul protocol prevede ca femeile între 18 și 49 de ani care, la controlul medical anual, declară că nu doresc să aibă copii, primesc o trimitere la psiholog. Astfel, medicul își îndeplinește indicatorii de performanță.

Acest fake parțial apare inițial ca știre pe Euronews. Oricine nu e analfabet funcțional înțelege falsul.

Apoi o preia Digi care dă un titlu mincinos: Rusoaicele care refuză să facă copii vor fi trimise obligatoriu la psiholog. După care, în prima frază textul e corect: „Ministerul Sănătății al Federației Ruse a adus modificări recomandărilor privind controlul medical reproductiv, care se va desfășura începând din 2024(?) cu scopul de a evalua sănătatea reproductivă, conform documentului aprobat de minister pe 27 februarie. Conform modificărilor, femeile din Rusia care renunță în mod conștient la a avea copii vor fi îndrumate către un psiholog.” Manipulare clasică: una scriem în titlu și alta citim în știre.

Informația e distorsionată și scoasă din context, ca urmare și postarea de pe FB este o manipulare.

Informația cu titlu real este în penultima poză.

Sigur să se pune oarecare presiune pe femei prin această recomandare, dar nu există niciun fel de sancțiune.

Această măsură vine la pachet cu multe măsuri benefice pentru viitoarele mame. Rusia caută să-și stimuleze demografia în scădere și iată cum:

Cele mai importante beneficii financiare pentru mame (ținem cont că salariul minim net = 260 euro, 1 pâine = 0,5 euro, 1 kg carne = 3 euro):

Pentru primul copil: cca. 7.800 euro

Pentru al 2-lea copil: cca. 10.300 euro dacă mama n-a luat fondurile pentru primul copil. Dacă a luat mai primește cca. 2.300 euro.

Pe lângă alocațiile de mai sus, elevele și studentele care nasc au un bonus de peste 1000 euro/copil.

Indemnizații lunare: Până la vârsta de 1,5 ani a copilului, mamele primesc o alocație lunară de max. 880 euro.

Sprijin pentru gravide: Femeile care se înregistrează la medic în primele 12 săptămâni de sarcină primesc o alocație unificată bazată pe venitul familiei (între 50% și 100% din minimul de subzistență regional).

Calculul pensiei: Toate concediile de îngrijire a copilului se iau în calcul la vechimea în muncă fără limită (anterior exista o plafonare la max. 6 ani), ceea ce va crește pensia viitoare a mamelor cu mulți copii.

Scutiri fiscale: Angajatorii pot oferi mamelor prime neimpozabile de până la 10.000 euro la fiecare naștere.

Surse:
https://www.papayaglobal.com/countrypedia/country/russia/
https://tvrinfo.ro/putin-recurge-la-masuri…/….
https://www.papayaglobal.com/countrypedia/country/russia/
https://russiaspivottoasia.com/good-news-2026-changes-to…/
https://theconversation.com/russia-is-paying-schoolgirls…
https://realnoevremya.com/…/8515-russia-considering-two

Citiți și:
Empty Planet: Șocul declinului populației globale
Avertismentul grav al profesorului Ilie Bădescu: România a intrat într-o iarnă demografică pe o durată impredictibilă

 

yogaesoteric
31 martie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More