Empty Planet: Șocul declinului populației globale

Este pericolul de suprapopulare a Pământului doar un mit?

„Când începe declinul [populației], nu se va opri mult timp.” – Darrell Bricker

Potrivit ONU, până în anul 2050 vor exista 9,8 miliarde de oameni pe pământ – un număr care ar putea ajunge la 11,2 miliarde până la sfârșitul secolului. Oamenii de știință și ecologiștii au avertizat de mult timp despre pericolele care ar putea apărea: haosul mediului, sărăcia și conflictul geopolitic. Dar un politolog canadian declară că ONU greșește.

Darrell Bricker este coautorul cărții Empty Planet: Șocul declinului populației globale.

„Este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm în acest secol și aproape nimeni nu vorbește despre asta”, afirmă Bricker. El spune că urbanizarea rapidă și creșterea educației pentru persoanele de sex feminin reduc rata natalității în întreaga lume – și aceasta ar putea avea consecințe drastice pentru umanitate și planetă.

Bricker a vorbit cu gazda emisiunii Day 6, Brent Bambury, despre perspectiva unei implozii globale pentru populația umană. Iată o parte din acea conversație:

– În cartea voastră anticipați că suntem la trei decenii de la „unul dintre marile momente definitorii din istoria omenirii”. Ce anume preziceți pentru anul 2050?

– Probabil că populația va ajunge la un nivel de vârf între opt și nouă miliarde de oameni și apoi va începe să scadă, iar când începe declinul, nu se va opri mult timp.

– Acest aspect este complet contradictoriu cu ideea acceptată că va exista o explozie a populației care ne va împinge la peste 11 miliarde de oameni cândva în următorii o sută de ani.

– Ceea ce este interesant în acest sens, este că există o ajustare bazată pe metode științifice asupra a ceea ce reprezintă cifrele demografice.

– Deci, cu toate că specialiștii demografi susţin această creştere continuă a populaţiei, spuneţi că estimările lor sunt greșite, şi este nevoie să se uite la țările despre care considerăm că se dezvoltă cel mai rapid: India, China și Brazilia. Ce aţi observat când aţi examinat situaţia din acele state?

– Cei mai mulți oameni știu ce se petrece în lumea dezvoltată, și anume că se confruntă cu o scădere a natalităţii. Unele țări, probabil aproape 20, se confruntă deja cu declinul populației. Dar ei întotdeauna compensează aceasta cu ceea ce se petrece în lumea în curs de dezvoltare. Ei bine, John și cu mine ne-am uitat la lumea în curs de dezvoltare, la statistici și am călătorit în lumea în curs de dezvoltare pentru a studia ceea ce se petrece – și [ei] nu au atât de mulți copii cum credem noi.

De exemplu, în India – despre care toată lumea presupune că are o creştere imensă a natalităţii comparativ cu alte țări – rata natalității este de 2,1 la nivel de înlocuire, după cum a arătat un studiu demografic important publicat în noiembrie 2018 în revista Lancet. China, după cum deja știm, este la 1,5, dar există alți demografi care spun că cifra este probabil chiar mai mică. Deci asta înseamnă 40% din populația lumii. Dacă nu se nasc copiii la rata de care este nevoie pentru a înlocui populația în aceste două țări, nu se va ajunge la 11,2 miliarde de locuitori. Este imposibil să se petreacă asta.

– Care este modificarea socială care se petrece în interiorul Chinei și Indiei, care determină ca oamenii să se înmulțească mai puțin?

– Urbanizarea. Ceea ce se petrece este că, la fermă, copiii sunt un bun: o mulţime de mâini pe care le poți folosi pentru a face ceea ce este nevoie pentru a produce veniturile necesare familiei. Pe când la oraș, ei devin o cheltuială; sunt o altă gură de hrănit, iar oamenii iau o decizie economică rațională, care este: „dacă o să locuiesc în oraș, o să am o familie mai mică”.

Un alt aspect este acela că viața femeilor se modifică atunci când se mută din mediul rural la oraș. Când luați toate aceste decizii, începeți să reduceți în mod automat numărul copiilor pe care îi doriți în viața voastră, la fel ca și oamenii din lumea dezvoltată.

Deci… această urbanizare rapidă se petrece în lumea în curs de dezvoltare și viața femeilor este afectată într-un mod foarte important. Iar decizia pe care o iau este: „știi ce, eu sunt fericită cu doi copii”.

– La nivel global, câți oameni credeți că vor trăi în orașe până în 2050?

– Nici măcar nu este nevoie să ghicim aceasta. ONU ne spune că populația din mediul urban va fi de 68%. Deci, dacă știm că urbanizarea este o mare cauză a declinului populației, dacă ajustăm ţinând cont de acest factor, atunci este doar o chestiune de timp înainte de a se adapta populația.

– Credeți că vor exista implicații și că acestea ar putea fi foarte dure, pentru China, având o populație în curs de îmbătrânire, ţinând cont de faptul că până acum au avut o mare creştere? Puteți vorbi despre asta?

– Ei bine, imperiile întrerupte sunt imperii periculoase. Și predicțiile spun că această țară pierde undeva între 300 și 500 de milioane de oameni în acest secol. De fapt, predicțiile ONU arată o pierdere de 300 de milioane de persoane.

Și dacă Statele Unite continuă cu această tendință de creștere, până la sfârșitul secolului, Statele Unite și China vor avea populații aproximativ egale. Aceasta va fi o circumstanță geopolitică foarte diferită de cea pe care o observăm în prezent, în care China are acest număr imens de oameni. Până când ajungem în 2100, vor fi o națiune foarte veche; ei nu vor avea mulți copii și vor lupta într-adevăr cu consecințele îmbătrânirii.

– Ce se va petrece când vor percepe că sunt în declin?

– Atunci vor fi o mulțime de bătrâni într-o țară care de fapt nu are un sistem de protecție socială care să aibă grijă de ei. În revista The Economist a apărut o frază foarte bună pentru a descrie această situaţie: „China va îmbătrâni înainte ca ea să fie suficient de bogată pentru a fi bătrână”.

– Cum ar putea beneficia mediul înconjurător de acest aspect, și anume de faptul că populația va scădea?

– Ei bine, cred că multe aspecte de care oamenii sunt îngrijorați în legătură cu mediul înconjurător vor fi îmbunătățite. Dacă populația va scădea, în mod evident și degradarea mediului va fi mai mică.
Majoritatea oamenilor care se vor afla pe fața pământului – două treimi dintre noi până în 2050 – vor fi în orașe, iar orașele sunt mult mai eficiente în ceea ce privește gestionarea situaţiei, de la livrarea asistenței medicale până la mărimea amprentei de carbon. Totul se va îmbunătăți. Asta nu înseamnă că schimbările climatice nu se petrec și că nu ar fi nevoie să luăm măsuri în această privinţă.

Sunt necesare date reale ca apoi să poți emite predicţii despre cum va arăta viitorul.

– Acest fapt se petrece deja și în Canada; urbanizarea a fost o realitate aici. Suntem o țară vastă; ce ziceţi de zonele din teritoriu care vor fi golite? Ce se va petrece cu infrastructura de acolo? Ce se va petrece cu orașele mici?

– Este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm în acest secol și aproape nimeni nu vorbește despre asta. De exemplu, în Canada Atlantică de astăzi există mai multe persoane care mor în fiecare zi decât se nasc.
Există multe orașe mici, comunități mici care sunt în declin; și într-adevăr nu există nicio modalitate de a modifica aceasta, deoarece toți tinerii s-au hotărât că doresc să aibă un trai mai bun, pe care îl găsesc la oraș.

Citiți și:
Gogoriţa suprapopulării planetei: «Dacă ne înmulţim prea mult, murim de foame!»
Câţi oameni poate suporta de fapt planeta pe care trăim?


yogaesoteric
27 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More