Dacă apa are memorie, oare ce își amintește?

Rezultatele obținute de cei care au cercetat apa ‒ precum Veda Austin, dr. Gerald Pollack, dr. Jacques Benveniste, dr. Masaru Emoto și, nicidecum în ultimul rând, dr. Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel ‒ sunt uluitoare. Câtă vreme nu este vorba doar despre apă, ci despre ceea ce ne-ar putea învăța despre viață, hrană și chiar conștiință.

Să începem cu ideea radicală conform căreia apa are memorie.

În 1988, imunologul francez dr. Jacques Benveniste a publicat în revista Nature o lucrare în care susținea că apa poate păstra amprenta substanțelor. El a arătat că până și soluțiile ultra-diluate declanșează reacţii biologice în celule ‒ ca și cum apa și-ar aminti substanţele pe care le-a conținut. Deși respinsă în mare măsură, cercetarea sa a fost deschizătoare de drumuri.

Ulterior, laureatul Premiului Nobel, Luc Montagnier a explorat idei similare. El susținea că ADN-ul emite semnale electromagnetice în apă ‒ și că apa își poate „aminti” și chiar transmite aceste informații permițând, în anumite condiții, chiar reconstrucția respectivelor secvențe ADN. Descoperirea sa a fost controversată dar a sugerat un adevăr mai profund: anume, că apa nu doar că poartă viață, dar o poate și transmite.

Estimp, dr. Gerald Pollack, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington, a studiat „a patra fază” a apei, apa structurată, care se formează lângă suprafețele hidrofile, stochează energia, separă sarcina și se comportă diferit de apa lichidă tipică. Apa structurată este, se pare, esențială pentru modul în care celulele noastre funcționează, se vindecă și, eventual, chiar procesează.

Și apoi a venit dr. Masaru Emoto, care a arătat că apa expusă la anumite cuvinte, rugăciuni și muzică poate forma cristale de gheață radical diferite. Cuvintele „dragoste și recunoștință” au creat structuri uluitoare, asemănătoare fulgilor de zăpadă, în vreme ce „ura” și „frica” au produs structuri haotice, fracturate. Cercetările sale au sugerat că apa poate reacționa la intenția umană, la limbaj și chiar la emoții.

În prezent, cercetătoarea Veda Austin continuă această explorare. Ea expune apa la cuvinte sau gânduri ‒ iar imaginile rezultate le reflectă cu o specificitate remarcabilă. Cercetările ei vizează să descopere dacă apa este conștientă și receptivă.

Dacă apa reacționează la cuvinte, ce se petrece în cazul gândurilor?

Dacă apa își poate aminti o substanță cu care a intrat în contact, ce se petrece cu apa din interiorul propriilor noastre trupuri?

Aproape fiecare celulă a trupului nostru este alcătuită, în principal, din apă. La fel și alimentele pe care le consumăm ‒ fructele, legumele, laptele. Dacă apa are memorie, atunci apa din alimentele noastre poartă și informații.

Dar, oare, ce spune apa celulelor noastre?

Fiecare picătură de apă de pe pământ a plutit împreună cu norii, a curs prin râuri, oceane, copaci, animale și oameni ‒ a fost băută, transpirată, urinată sau plânsă, apoi s-a evaporat din nou.

Când recoltăm legume din propria noastră grădină, acestea poartă în ele soarele, solul, germenii și apa acelui pământ ‒ ritmul, istoria și spiritul său. Când le mâncăm, nu ne hrănim doar organismul, ci absorbim informații coerente, din mediul nostru.

Însă majoritatea alimentelor pe care le consumăm astăzi provin din altă parte. Ce poveste poartă apa dintr-o roșie cultivată într-o țară îndepărtată ‒ sau crescută într-un depozit, cu lumină artificială? Dacă apa din alimentele noastre păstrează amintiri, aceasta poate fi desincronizată cu mediul nostru, cu microbiomul nostru sau cu ritmul nostru sezonier.

Înainte vreme, majoritatea alimentelor erau consumate la o distanță de maximum 160 de km de locul în care erau cultivate. Oamenii mâncau ceea ce le oferea pământul, atunci când le oferea ‒ nu doar din necesitatea de a se hrăni, ci și în corelație cu clima și anotimpurile. Nu este vorba doar despre prospețime. Acum putem mânca, de exemplu, căpșuni în ianuarie și avocado în fiecare zi. Dar oare nu pierdem nimic? Dacă apa are memorie, atunci mâncarea venită de departe ne hrănește cu povești pe care trupurile noastre nu le mai pot recunoaște.

Și putem merge chiar mai departe.

Dacă apa reacționează la cuvinte, reacționează cumva și la intenții? Oare nu cumva saliva noastră se modifică în funcție de ceea ce rostim ‒ bârfe, înjurături sau vorbe de dragoste? Cum remodelează gândurile apa din noi, clipă de clipă?

Ne uităm prin apă ‒ ochii noștri sunt în mare parte apă.

Ne naștem atunci „când se rupe apa” și murim atunci când aceasta își încetează curgerea.

Apa este cu noi de la prima și până la ultima respirație.

La reuniunea de la Sovereignty Ranch am stat în ploaie în timp ce dr. Gerald Pollak le vorbea celor 750 de participanți despre miracolul apei. Am ridicat privirile și, în timp ce mă gândeam că acea ploaie a mai căzut aici de un milion de ori înainte și că va rămâne aici mult timp după noi, am simțit sfințenia acelui moment ca un curent electric care m-a străbătut din cap până în picioare. A doua zi, Veda Austin mi-a arătat fotografii și mi-a împărtășit perspectivele ei. A fost un weekend de respect pentru apă ‒ pentru tainele și însemnătatea ei profundă.

Poate că apa din trupurile noastre poartă amintirea tuturor mamelor care au născut, a ceremoniilor sacre și a pădurilor străvechi. Poate că oceanele își amintesc pașii primilor oameni. Poate că apa este martorul vieții ‒ păstrând fiecare vibrație, rugăciune și durere rostită vreodată.

Și dacă aceasta este situația, ce înseamnă faptul că noi continuăm să o otrăvim?

Când saturăm apa cu produse farmaceutice, pesticide, metale grele și substanțe chimice sintetice, nu dăunăm doar ecosistemelor ‒ se poate să corupem însăși memoria apei. Apa structurată poate deveni haotică. Capacitatea sa de a stoca și transmite informații biologice ar putea fi perturbată. Dacă apa are memorie, atunci poluarea ei ar putea însemna modificarea modului în care viața comunică, se vindecă și se se regenerează.

Și ce poate însemna asta pentru noi? Învrăjbire. Inflamație. Boli care nu răspund la tratamente ‒ pentru că mediul de comunicare a fost denaturat. Poate că acest aspect ajută la explicarea motivului pentru care bolile cronice și dereglarea emoțională sunt tot mai des întâlnite, chiar dacă, altminteri, „progresăm”. Poate că nu suntem doar dezechilibrați ‒ ci rezonăm cu ceea ce se petrece în jurul nostru.

Așadar, ce îi spune apa din mâncarea ta trupului tău? Ce se petrece când redevenim coerenți mâncând din pământul pe care trăim și vorbind despre apă ca despre ceva sacru? Și ce anume se transformă atunci când încetăm să tratăm apa ca pe o resursă, începând să ne raportăm la ea ca la o prezență vie care ne cunoaște și, poate, chiar ne iubește?

Nu am toate răspunsurile, dar cred că apa le știe deja.

Autor: Mollie Engelhart, agricultor regenerativ și fermier.
Mollie ste dedicată suveranității alimentare, regenerării solului și educației privind autogospodărirea și autosuficiența alimentară.

Citiți și:
Apa, dincolo de H2O: sistem fizic și spiritual. Miracolele Agheasmei Mari – interviu cu un om de știință
Un experiment uluitor – Experimentul Montagnier

 

yogaesoteric
17 iulie 2025