Dacă toată lumea îngenunchează, cine se va ridica în apărarea Istoriei și Culturii occidentale?

Occidentul pare lovit de boala supunerii și de frica de a părea că nu și-a pus suficientă cenușă în cap.

Un documentar apocaliptic al lui Giulio Meotti pentru Gatestone Institute.

„Antirasismul nu mai este, vai, apărarea egalității în demnitate, ci o ideologie, o viziune asupra lumii”, declară filosoful francez Alain Finkielkraut, fiu al unor supraviețuitori ai Holocaustului.

„Antirasismul s-a schimbat așadar din temelie până la vârf… La ora marii migrații, nu mai este vorba de a primi nou-veniți, integrându-i în civilizația europeană, este vorba de a expune tarele acestei civilizații.”

Pentru Finkielkraut, acest „autorasism este patologia cea mai consternantă și mai grotescă a epocii noastre”. Capitala sa este Londra.

„Răsturnați-i pe rasiști” este o hartă cu 60 de statui ridicate în 30 de orașe britanice. Dărâmarea acestor statui este cerută pentru a sprijini o mișcare apărută în Statele Unite, după ce un polițist alb, Derek Chauvin, a asfixiat un bărbat de culoare, apăsându-l cu genunchiul pe gât.

La Bristol, manifestanții au aruncat în mare statuia lui Edward Colston, filantrop și proprietar de sclavi. În același elan, alți manifestanți au vandalizat la Londra statuile lui Winston Churchill, Mahatma Gandhi și Abraham Lincoln.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a ordonat demolarea statuii lui Robert Milligan, un negustor de sclavi scoțian, care trona la intrarea Museum of London Docklands și a anunțat crearea unei comisii însărcinate cu demolarea statuilor care nu reflectă „diversitatea orașului”. Municipalitatea a ordonat dărâmarea altor două statui situate fiecare în câte un spital din Londra.

Vandalismul și ura de sine câștigă teren rapid. Marile descoperiri legate de construirea Imperiului Britanic sunt considerate acum a face parte dintr-o epocă rușinoasă. Protestele nu privesc atât sclavia, pe care nimeni nu o apără astăzi în Marea Britanie. În joc este epurarea culturală a tuturor operelor care sunt contrare sloganului vremurilor noastre: „diversitatea”.

„Un nou tip de talibani face ravagii astăzi în Marea Britanie”, a scris Nigel Farage, referindu-se la acei Buddha uriași pe care talibanii i-au aruncat în aer în Valea Bamyian din Afganistan. „Dacă nu reluăm rapid conducerea morală, orașele noastre vor deveni irespirabile.”

Oliver Cromwell și Horatio Nelson, două figuri majore ale istorie britanice, au fost înscriși pe lista statuilor care ar fi nevoie să fie eliminate; Nancy Astor, prima femeie aleasă în Parlamentul britanic în 1919, figurează și ea pe listă, ca și Sir Francis Drake, Cristofor Columb și Charles Gray (prim-ministrul guvernului care a supervizat abolirea sclaviei în 1833).

Premierul britanic Boris Johnson s-a opus acestei frenezii iconoclaste, declarând:
„Nu putem modifica sau cenzura trecutul. Nu putem pretinde că istoria noastră a fost altfel. Statuile din orașele noastre au fost ridicate de generațiile trecute. Acestea aveau perspective diferite, viziuni diferite despre bine și rău. Dar aceste statui ne învață trecutul, cu toate defectele sale. A le demola ar însemna să mințim în privința istoriei noastre și să sărăcim educația generațiilor care vor veni.”

Culpabilitatea post-colonială britanică are consecințe care merg dincolo de statui. Capacul de plumb care apasă pe creștinii persecutați este una dintre aceste consecințe, afirmă un episcop din Marea Britanie, însărcinat să redacteze un raport guvernamental pe această temă.

Un alt risc este retragerea occidentală de pe scena diplomatică mondială. „Când o culpabilitate excesivă sau pervertită legată de colonialism împinge Occidentul să-și piardă încrederea în sine, izolaționismul preia controlul”, a notat Bruce Gilley, profesor de științe politice. „Ne temem să nu acționăm ca niște colonialiști în tot ce întreprindem. Numeroase țări par dornice să se introducă în această breșă a guvernanței mondiale: China, Iran, Rusia, Turcia.”

Culpabilitatea post-colonială sufocă și libertatea de expresie în Marea Britanie. Trevor Philips, fost apărător al drepturilor, a fost suspendat din Partidul Laburist după un proces politic pentru „islamofobie”. De ce era el acuzat? De a se fi arătat critic la adresa multiculturalismului:
„Mi se pare că reticența de a aborda chestiuni legate de diversitate și de nemulțumirile pe care această diversitate le suscită împing țara noastră într-un marș de somnambul spre catastrofă, care va face comunitățile să se ridice unele împotriva altora, va suprima libertatea de exprimare, va dărâma libertățile civile câștigate cu greu și va submina democrația liberală care a servit această țară atâta vreme.”

Phillips a mai afirmat și că „teroarea” care pune stăpânire pe aleșii și ziariștii britanici la ideea unei dezbateri pe probleme rasiale face din multiculturalism un „racket” controlat de cei care vor să sanctifice segregarea.

A fost nevoie de un om din Guyana, un veteran al Partidului Laburist și fost Comisar pentru Egalitate, pentru a le spune multiculturaliștilor adevărul în față.

Activiștii aflați în campanie împotriva statuilor reclamă o schimbare radicală la față a capitalei britanice. Acești cenzori violenți intimidează toată lumea, dar în fața lor nu se află decât politicieni lași și speriați, care se înclină în fața vandalilor.

Monumentele sunt partea vitală a unui oraș mondial, atunci când își prezintă cartea de vizită. Fără monumentele care întruchipează istoria, un oraș nu ar avea remarcabil decât stațiile de autobuz și restaurantele Burger King.

Acești contestatari doresc o istorie revizuită și aseptizată. Dacă permitem să ne fie șters trecutul, așa cum s-a petrecut în Uniunea Sovietică, acești oameni vor avea toată libertatea de a ne modela viitorul, lipsindu-ne de cârmă, pentru a ne pilota și a ne ancora în valorile noastre.

Nu vom mai avea în mâini decât fragmente din istoria și cultura noastră.

Această mișcare de ură față de Occident – care are, ca noi toți, o istorie imperfectă – pare să fi început în universitățile britanice. La Cambridge, profesorii de literatură au cerut ca autorii albi să fie înlocuiți de alții, din rândurile minorităților, pentru a „decoloniza” programa.

Sindicatul studenților de la prestigioasa Școală de Studii Orientale și Africane din Londra a apreciat că Platon, Kant, Descartes, Hegel și alții sunt „prea albi” și ar fi necesar să fie scoși din programă, ca și cum culoarea pielii ar fi singurul determinant al gândirii.

La Manchester, studenții au acoperit o frescă murală care avea ca temă poemul lui Kipling, „If”.

Nigel Biggar, specialist în colonialism, a declarat că un „climat de frică” domnește astăzi în universitățile britanice. Universitatea din Liverpool a rebotezat recent o clădire care purta numele fostului prim-ministru William Gladstone.

La Oxford, statuia lui Cecil Rhodes, filantrop și fondator al Rhodeziei (azi, Zimbawe), riscă să-și piardă și el în curând soclul.

Lord Patten, cancelar de Oxford, a apreciat „puțin ipocrit” ca o sută de bursieri, dintre care unul din cinci provine din Africa, să vină să studieze în fiecare an la Oxford, pentru ca apoi să ceară ca „statuia lui Rhodes să sfârșească în Tamisa”.

Patten a declarat că are despre Rhodes același punct de vedere ca și despre Mandela. În 2003, cu ocazia unei aniversări a Rhodes Trust, și „în ciuda problemelor legate de Cecil Rhodes în istorie, Mandela a afirmat că se simte confortabil cu Rhodes”. Atunci, a adăugat Patten, dacă Mandela s-a simțit confortabil cu Rhodes, „de ce nu ar fi la fel și pentru mine?”.

Dar pentru revizioniști aceste aspecte nu sunt la fel de simple.

Istoria occidentală este astăzi revizuită cu scopul de a o prezenta ca pe un imens apartheid. Suntem invitați să demolăm nu doar statuile ci și pe noi înșine. Dar succesul unei democrații nu rezidă în capacitatea ei de a-și șterge trecutul.

Statuia lui Winston Churchill – care a luptat împotriva naziștilor în al Doilea Război Mondial și a salvat Europa de barbarie – a fost ascunsă de municipalitatea Londrei într-o cutie, din cauza manifestațiilor.

Această ștergere vizuală amintește de punerea în cutii a statuilor nud de la Roma, pentru a-i face pe plac președintelui iranian Hassan Rouhani, sau „ștergerea” membrilor Politburo căzuți în dizgrație, din fotografiile oficiale ale răposatei Uniuni Sovietice.

Rescrierea istoriei nu duce la nimic. Nimeni nu are o istorie perfectă, dar cu toții este necesar să ne-o asumăm. Așa cum scrie istoricul Victor Davis Hanson, o țară „nu are nevoie să fie perfectă pentru a fi bună”.

Dicționarul Merriam-Webster a inclus conceptul de „rasism sistemic” în definiția „rasismului”, fără îndoială pentru a arăta mai bine cu degetul către o societate care ar fi integral vinovată și nedreaptă.

Cenzorii par să dorească să ne controleze universul conştiinţei, ca în romanul lui George Orwell, 1984:
„Fiecare dosar a fost distrus sau falsificat, fiecare carte a fost rescrisă, fiecare imagine a fost repictată, fiecare statuie și fiecare clădire au fost redenumite, fiecare dată a fost modificată. Iar procesul continuă zi după zi și minut după minut. Istoria s-a oprit… Nu există decât un prezent fără sfârșit în care Partidul are întotdeauna dreptate.”

Această auto-umilire a Occidentului a început de multă vreme. Astfel, consilierii municipali laburiști din Marea Britanie au început să examineze situația tuturor statuilor aflate în jurisdicția lor.
Primarul din Bristol, Marvin Rees, departe de a apăra statul de drept, a calificat dărâmarea statuii lui Colston un gest de „poezie istorică”.

Când vandalii au început să distrugă statuile, s-au găsit mulți care să-i aplaude. Premierul britanic Boris Johnson a calificat aceste acte ca inconoclasm corect politic.

La o săptămână după afacerea statuilor, englezii din Marea Britanie au îngenuncheat pentru George Floyd. Ca și cum ar fi ținut să afirme că toate societățile occidentale este nevoie să se pocăiască.

Această formă de isterie ideologică nu este foarte îndepărtată de cea care a motivat Inchiziția sau a dus la procesul vrăjitoarelor din Salem: cei care au îngenuncheat încercau fără îndoială să pară mai morali sau să se plaseze de „partea bună” a justiției.

Polițiștii americani și-au îndoit și ei genunchii, iar în Statele Unite președinta Camerei Reprezentanților și alți Democrați au îngenuncheat în fața suveranilor lor. Ambele au fost acte de iresponsabilitate și de capitulare.

Câteva zile mai târziu, Establishmentul britanic s-a prosternat și el în fața noilor talibani.

Ce finalitate are acest joc macabru? Nu este vorba de distrugerea monumentelor, cum a fost cazul statuilor lui Cristofor Columb, care au fost demolate sau decapitate. Despre putere este vorba. Este vorba de a pune în operă o revoluție culturală, pentru a împiedica pe oricine să afirme că nu toate culturile sunt la fel; pentru a pune la încercare trecutul Europei; pentru a marca conștiințele cu o remușcare eternă și a pava calea multiculturalismului prin teroare intelectuală.

Câți vor refuza această suprimare forțată a istoriei? Dacă cei care îndoaie genunchii în fața acestui nou totalitarism sunt prea numeroși, cine va mai avea curajul să apere istoria și cultura occidentală?

Citiţi şi:
De la ridicarea conștiinței revoluționare la awareness-ul corectitudinii politice
Corectitudinea politică este, de fapt, o aberantă negare a realității – Interviu cu Pascal Bruckner

yogaesoteric
8 octombrie 2020