Daci cu fizic uriaș ajunși împărați romani. Unul dintre ei chiar a vrut să organizeze un imperiu dacic

Maximin Tracul

Gaius Iulius Verus Maximinus (c. 173 – aprilie 238), cunoscut ca Maximin Tracul (Maximinus Thrax) a fost împărat roman în perioada 235-238.

Maximin Tracul este descris de contemporani ca primul împărat roman de origine barbară. El a fost, de asemenea, primul dintre împărații-soldați. Cu el a început criza secolului III din Imperiul Roman.

„Historia Augusta” precizează că Maximin era născut în Tracia sau Moesia, dintr-un tată got și o mamă alană. Dar originea gotă era puțin plauzibilă, întrucât goții s-au stabilit în Balcani, abia la sfârșitul secolului al III-lea. Mai mult, viitorul împărat își știa rădăcinile, nu avea de ce să se declare altceva, cu atât mai puțin de stirpe germanică, tradițional ostilă Romei. Cel mai probabil este o confuzie între got și geți.

La fel ca majoritatea împăraților din acel secol, Maximin și-a început cariera politică ca simplu soldat, pe la anul 190, în timpul lui Septimiu Sever. Particularitatea acestui soldat era statura și forța sa fizică neobișnuită, fapt ce i-a permis să urce rapid în grad. Maximin adoptase numele „Tracul” pentru a face cunoscute originile sale. În jurul anului 232, a fost comandant de legiune în Egipt. În 234 a fost numit guvernator al Mesopotamiei.

A fost promovat în timpul domniei lui Alexandru Sever (208-235), fiind pus comandant peste recruții din Pannonia, ce formau Legiunea a IV Italica. Aceștia îl disprețuiau pe împăratul Alexandru. Împreună cu legiunea Legio XXII Primigenia, Maximin i-a asasinat, în 235, pe Alexandru Sever și pe mama acestuia la Mogontiacum (astăzi Mainz). Garda pretoriană l-a recunoscut pe Maximin ca împărat, iar Senatul și-a dat confirmarea. Fiul lui Maximin cu Caecilia Paulina, Maximus, a fost proclamat Caesar.

Maximin a urât nobilimea pe toată durata domniei sale. A început prin a-i elimina pe susținătorii împăratului precedent, care au încercat să-l ucidă de două ori. Prima tentativă de asasinat a fost la fluviul Rin. Un grup de ofițeri, sprijinit de o parte din Senat, a încercat să distrugă un pod peste fluviu, ca să-l lase pe Maximin blocat pe celălalt mal, la cheremul germanicilor. Pe tronul Romei avea să vină senatorul Magnus. Dar conspirația a fost descoperită la timp și răsculații executați. A doua tentativă a avut loc în Mesopotamia, unde foștii arcași ai lui Alexandru l-au proclamat împărat pe Quartinus. Macedo, conducătorul militar al răscoalei, l-a ucis pe Quartinus, pentru că acesta nu garanta niciun avantaj.

Pe plan extern, Maximin s-a luptat cu alemanii, pe care i-a învins pe teritoriul landului Baden-Württemberg de astăzi. După victorie, și-a luat titlul Germanicus Maximus și a deificat-o pe soția sa, Caecilia Paulina. S-a așezat apoi cu armata la Sirmium, în Pannonia, de unde a apărat în iarna 235-236 granița dunăreană de atacurile dacilor liberi și ale sarmaților.

În 238, în provincia Africa, guvernatorul Gordian I, împreună cu fiul său, Gordian al II-lea, s-au autoproclamat împărați. Senatul de la Roma i-au sprijinit pe cei doi Gordieni. Maximin și-a luat legiunile din Pannonia și a plecat spre Roma.

Revolta din Africa a fost înfrântă de guvernatorul Numidiei, Capellianus, loial lui Maximin, care l-a înfrânt și ucis pe Gordian II în bătălia de la Cartagina, dispunând de singura legiune din zonă. Gordian I s-a spânzurat când a aflat vestea.

În locul celor doi Gordieni, Senatul a ales ca împărați pe Pupienus și pe Balbinus, doi senatori. Dar poporul a fost nemulțumit de împărații-senatori și a ieșit în stradă, cerându-l pe Gordian al III-lea, nepotul minor al lui Gordian I, pe tron. Pupienus și Balbinus au fost nevoiți să-l asocieze la domnie pe Gordian al III-lea.

În acest timp, Maximin a atacat Italia din nord, pentru a-și recăpăta tronul. Are loc Asediul de la Aquileia. În aprilie 238, Maximin a fost asasinat la Aquileia de soldați din Legiunea a II-a Parthica, nemulțumiți de anarhia ce stăpânea imperiul.

După câteva zile, Pupienus și Balbinus au fost asasinați de garda pretoriană. Gordian al III-lea a devenit împărat roman.

Maximin a dublat solda legionarilor, dar în același timp a mărit impozitele, iar perceptorii au devenit extrem de duri.

Spre deosebire de Alexandru Sever, Maximin nu a tolerat creștinismul. Mulți creștini au fost executați (și unii martirizați), precum Papa Ponțian și succesorul său Anteriu.

Galerius

Unul dintre ultimii lideri ai Romei se presupune că ar fi avut origine dacică. A reuşit să obţină în mod miraculos puterea în cel mai mare imperiu al antichităţii târzii şi visa să organizeze un imperiu dacic.

În secolul al III lea d.Hr, Imperiul Roman, strălucitul „imperium mundi”, nu mai era decât o umbră a trecutului său glorios. Minat din interior de corupţie, desfrâu şi decrepitudine, atacat din exterior de valuri barbare greu de stăpânit şi de oprit, Imperiul Roman îşi juca ultima carte pe scena istoriei.

Culmea, către finalul existenţei sale, marele imperiu a ajuns să fie salvat, consiliat şi chiar condus de barbarii împotriva cărora luptase secole de-a rândul. De altfel, legea lui Caracalla din 212, prin care toţi oamenii liberi din imperiu primeau cetăţenia, barbarii înglobaţi deja în provinciile imperiului aveau calea deschisă funcţiilor, militare în special. Aşa se face că urmând o carieră militară fulminantă o parte a acestor barbari ajung să conducă imperiul. Printre ei s-a aflat şi un dac, un văcar născut la sud de Dunăre. Se numea Galerius şi a visat chiar la întemeierea unui Imperiu Dacic.

Văcarul dac ajuns în armata romană

Galerius s-a născut în jurul anului 250 d.Hr lângă Serdica, oraşul Sofia de astăzi, sau în zona oraşului sârbesc Zajecar în apropiere de Dunăre. Părerile în acest caz sunt împărţite. Cert este însă că a văzut lumina zilei în provincia romană Moesia. Galerius avea origine dacică. Mai ales prin intermediul mamei sale, Romula, care ar fi trecut în 245 d.Hr. Dunărea, în Moesia, pentru a fugi în urma invaziei carpilor din nord. Cel puţin asta susţine autorul latin Lactantiu în „De mortibus persecutorum”. „În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă şi o sălbăticie străină sângelui roman; şi nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre şi a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul şi să caute refugiu în Noua Dacie”, scria Lactantiu.

Nimeni nu şi-ar fi imaginat însă, că tânărul Galerius va ajunge împărat. Nici nu ar fi avut cum. S-a născut într-o familie săracă, tatăl său, despre care se bănuieşte că şi el era dac mutat la sud de Dunăre, era agricultor. Mai mult decât atât, prima meserie a lui Galerius a fost aceea de văcar. Adolescentul, sătul de păscut vitele, s-a înrolat însă în armata romană în timpul împăratului Aurelian, adică prin anul 270 d.Hr. Era foarte priceput în cariera armelor şi urcă rapid pe scara rangurilor militare. „Era un om cu obiceiuri cinstite şi fără egal în arta militară”, spunea despre acesta Eutropius. Datorită calităţilor sale excepţionale, Galerius ajunge în preajma împăraţilor romani. Proaspătul împărat roman Diocleţian, ajuns la putere în 284 d.Hr, îl remarcă pe Galerius. Acesta din urmă devine comandantul gărzii personale a împăratului, sub titulatura de prefect al pretoriului.

O carieră militară de succes

Acest dac născut în Moesia începe să câştige tot mai mult încrederea lui Diocleţian. Din bodyguard ajunge să devină administrator de provincie. Mai precis Galerius este trimis de Diocleţian în 286 d.Hr. să administreze provincia Scythia Minor. Este vorba inclusiv de teritoriul Dobrogei actuale, noua provincie fiind formată prin desprinderea acestui teritoriu de Moesia Inferioară. În această zonă răvăşită de atacurile frecvente ale barbarilor, calităţile militare ale lui Galerius erau esenţiale. Aici Galerius poartă numeroase lupte împotriva carpilor, goţilor şi sarmaţilor.

Galerius poartă numeroase lupte şi în alte părţi ale Imperiului. În 293 d.Hr., de exemplu, este trimis să reprime răscoala din Egipt. În urma unor victorii strălucite şi după cucerirea Alexandriei, devenită capitală a insurgenţilor, primeşte titulaturile de Thebaicus şi Aegypticus. Cea mai mare victorie pe care o va obţine Galerius va fi cea împotriva sasanizilor din Persia. Mai precis în 297, regele acestora Narses invadează provincia romană Mesopotamia. Galerius este trimis împotriva lor. Prima dată eşuează şi este înfrânt. Mai apoi reface trupele, recrutează noi oameni din provinciile dunărene cu precădere şi mai apoi pleacă din nou contra perşilor. Va reuşi să-i înfrângă decisiv şi capturează haremul şi tezaurul lui Narses. De altfel, activitatea militară a lui Galerius este lăudată de autorii latini.

Dacul care a obţinut puterea şi i-a persecutat pe creştini

De altfel, Galerius, în 293, face primul pas către purpura imperială când este ales Cezar al lui Diocletian, adică un fel de adjunct al împăratului, în zona de răsărit a Imperiului. Pentru a se apropia şi mai mult de Diocletian, Galerius renunţă la soţia sa, alături de care avea un copil şi se căsătoreşte cu fiica împăratului. În noua funcţie, Galerius continuă de fapt cariera militară, luptând mai ales în zona răsăriteană şi danubiană pentru apărarea graniţelor. Duce lupte grele cu sarmaţii, carpii şi goţii. Puterea stârneşte ambiţia lui Galerius și-şi doreşte să devină augustus, adică împărat roman în adevăratul sens al cuvântului.

Visul i se îndeplineşte la moartea lui Diocleţian în 305 d.Hr. Domneşte ca august până în 311 d.HR. Se implică puternic în politica imperiului şi în intrigile numirii „adjuncţilor”. Totodată Galerius a devenit un prigonitor al creştinilor. Era un adept al vechilor credinţe şi nu vedea cu ochi buni noua religie. Mai precis, se spune că venera zeii munţilor după obiceiurile păgâne ale mamei sale de origine dacică. Mai mult decât atât, Galerius se spune că a dat foc intenţionat Palatului Imperial şi a dat vina pe creştini pentru a-i persecuta. Începând cu 303 d.Hr., dă edicte împotriva creştinilor şi inaugurează un val fără precedent de persecuţii. În afacerile interne înăbuşă revoltele şi luptă cu insurgenţii.

Visul unui imperiu dacic

Totodată Galerius este acuzat de autorii latini că a încercat să-şi răzbune neamul. Mai precis, ar fi aplicat măsuri austere romanilor, cu taxe deosebit de apăsătoare tocmai ca o compensare a bogăţiilor luate de Traian din Dacia. „El a îndrăznit să procedeze cu romanii şi cu supuşii lor la fel cum cum au procedat strămoşii noştrii cu cei învinşi, conform legilor războiului. Şi asta fiindcă părinţii lui au fost supuşi recensământului pe care Traian, după ce i-a învins pe daci, l-a introdus ca pedeapsă, sub forma plăţii impozitelor”, scria Lactantiu.

Mai mult decât atât, Galerius s-ar fi comportat despotic cu romanii, tocmai ca răzbunare, exact aşa cum se purtaseră ei cu strămoşii săi. Tot Lactantiu scria că împăratul Galerius ar fi dorit să constituie un Imperiu dacic în locul celui roman, şocând Senatul şi populaţia Romei. „Cu mult timp în urmă, în momentul când a obţinut puterea suverană, s-a declarat duşman al numelui de roman; şi a propus ca imperiul să se numească imperiul dacic”, scria acelaşi autor roman.

„Galerius era înalt şi puternic”

Totodată autorii latini au lăsat şi câteva descrieri ale acestui dac ajuns împărat roman. De exemplu, Lactantiu îl descrie ca fiind „înalt de stat, uriaş în cărnuri şi revărsat şi umflat până la o grosime înspăimântătoare, astfel încât şi cu vorbele şi cu faptele şi cu înfăţişarea îi băga pe toţi în sperieţi”. Un alt autor, Ioannes Malalas îl descrie ca fiind „înalt şi puternic, cu părul încărunţit şi ţepos, cu barbă mare”. Galerius moare în 311, în urma unei suferinţe cumplite. Se spune că avea probabil cancer de intestine. În orice caz, în urma bolii dă un edict de toleranţă creştinilor. A fost înmormântat în ţinuturile natale.

Citiți și:
Cercetările istoricului Gabriel Gheorghe arată că geto-dacii au fost poporul primordial al Europei
Dacii știau că Pământul este rotund și că este de multe ori mai mic decât Soarele. Iată dovada…

 

yogaesoteric
3 iulie 2024