Dacii știau că Pământul este rotund și că este de multe ori mai mic decât Soarele. Iată dovada…

Că există forţe care vor ca românii să dispară nu e o presupunere, ci un fapt dovedit cu documente. Au spus-o destui explicit, aşa cum a făcut-o de pildă Friedrich Engels: „Românii să dispară de pe faţa pământului… [Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale…”

Unul dintre mijloacele cele mai eficiente având ca ţintă dispariţia poporului român este deculturalizarea lui. Spulberarea învăţământului, anihilarea a tot ce ţine de actul cultural: cercetarea ştiinţifică, artele, preluarea tradiţiei, credinţa creştină, sunt făcute cu un scop precis – neantizarea neamului românesc.

La întrebarea mereu pusă: cum au rezistat românii o mie de ani călcaţi de hoardele barbare?, răspunsul este simplu: pentru că erau un popor civilizat, cu un nivel de dezvoltare capabil să le ofere toate cele necesare traiului, cu o limbă evoluată, cu credinţa creştină de origine apostolică, prin toate acestea surclasându-i pe năvălitori, care erau specializaţi doar în violenţă şi jaf.

Dacă-i spui cuiva că dacii nu erau nişte sălbatici ieşiţi de prin peşteri ci nişte oameni culţi, iniţiaţi în toate ramurile filosofiei, îţi râde în faţă şi te cataloghează cu cele mai infamante epitete, de la protocronist la retrograd cantonat în întunecatul Ev Mediu. Dacă perseverezi şi îl mai atenţionezi şi că dacii cunoşteau astronomie, cum creşte şi cum scade orbita Lunii, că dacii ştiau că pământul are formă de sferă, ba calculau şi cu cât este globul pământesc mai mic decât globul solar, l-ai pierdut de interlocutor.

Nu mai rezistă să adaugi şi că dacii cunoşteau polul ceresc şi cum cele 345 de stele trec de la răsărit până la apus spre a se apropia sau depărta de acesta, de polul ceresc. Nu mai ai cui îi arăta textul lui Iordanes, ca să vadă că nu ai spus nimic de la tine, ci ai luat de acolo cuvânt cu cuvânt. Popoarele supravieţuiesc prin cultură şi dispar din lipsă de cultură.

Şi acum sintetizăm, ca să nu rămână cineva cu impresia că doar am ţinut să ne lăudăm cu preeminenţa culturală a strămoşilor noştri. Nu, ţinta noastră e mult mai actuală: vrem să-i facem pe contemporanii noştri să conştientizeze că, dacă dorim să supravieţuim ca neam şi dincolo de cele câteva decenii care ne sunt programate, este cazul ca, de urgenţă, să-i vânturăm din posturile decizionale pe toţi cei care implementează cu neruşinare extirparea culturii din viaţa poporului nostru. Dar urgent! O generaţie a fost mutilată spiritual. Să le ferim de prăpăd pe cele care vin.

În Getica, istoricul got Iordanes (sec VI) spune următoarele: „Observând înclinația lor de a-l asculta în toate și inteligența lor nativă, el i-a inițiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goții [geții] transcriindu-le le păstrează până azi [sec VI e.n.] cu numele de belagines; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce privește intelectul; arătându-le practica, i-a îndemnat să-și trăiască viața în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învățat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor și toată astronomia, lămurindu-i cum crește și scade discul lunii și cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura rotunjimii pământului și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc.

Vezi ce plăcere (este) ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele Soarelui și cum, prin rotația cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linişteşte de îndată ce primește explicația acestor aspecte. Aceasta și multe altele, învățând Deceneu pe geți, prin știința sa, a strălucit în mijlocul lor ca o adevărată minune.” (Getica; XI;69-70)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More